Puterea Justiţiei asupra foştilor puternici

Mineriada e o invenţie a regimului instalat în România, după decembrie 1989. Mineriada produce o dezordine generală, însoţită de vărsare de sînge şi teroare, dar e, de fapt, un instrument politic de mare precizie. Nimic nu e inexact sau întîmplător, cînd e vorba de Mineriade. Ele au fost folosite de mai multe ori, între 1990 şi 1999, întotdeauna, însă, împotriva adversarilor grupului politic condus de Ion Iliescu. Fostul Preşedinte al României respinge de mult orice acuzaţie. Puterea funcţiei şi recunoştinţa sistemului pe care l-a creat l-au protejat pînă acum de răspundere. Ele nu au putut împiedica, însă, verdictul public. Numele lui Ion Iliescu e asociat, pentru totdeauna, cu Mineriadele, un instrument primitiv din repertoriul violenţei politice clasice a regimurilor comuniste şi fasciste, pe care Iliescu l-a văzut la lucru, în tinereţe.

În iunie 1990, prima şi cea mai faimoasă Mineriadă a provocat un dezastru istoric. Zeci de mii de mineri aduşi la Bucureşti, din Valea Jiului, au pus stăpînire pe oraş şi au înecat în sînge manifestaţiile de stradă împotriva lui Iliescu. Nimeni n-a stabilit cifra exactă a celor ucişi. Misterul zace, în continuare, la Cimitirul Străuleşti, unde au fost îngropate în grabă victimele. Sute de oameni au fost bătuţi cu sadism în centrul oraşului. O mie de persoane au fost ares­tate şi anchetate ilegal de procurori, la o Unitate Militară din Măgurele. Universitatea, sediile partidelor de opoziţie şi redacţiile ziarelor au fost făcute ţăndări. Împotrivirea deschisă a devenit aproape ilegală. Istoria politică a României a primit o corecţie din care nu şi-a revenit multă vreme. România e şi azi cunoscută în multe părţi ale lumii drept “ţară în care vin minerii”. La sfîrşit, pe 15 iunie 1990, privind peste toate acestea, Ion Iliescu le-a mulţumit public minerilor.

După 15 ani de anchete şi procese, povestea Mineriadei şi răspunderile ce decurg din ea sînt tot la punctul zero. În aparenţă, decizia procurorilor militari care au anunţat acum 10 zile că au adus învinuiri lui Ion Iliescu e un pas înainte. Detaliile spun o poveste mai complicată. Decizia procurorilor ţine de o anchetă foarte veche şi împleticită. Ion Iliescu a fost învinuit de acte ilegale în timpul mineriadei, dar nu e clar dacă şi cînd va duce acest lucru la punerea sub acuzare, actul oficial care precede trimiterea în judecată.

Cercetările asupra Mineriadei au început, la nivel parlamentar, acum exact 15 ani. Ancheta procuraturii a început acum exact 7 ani, cu un gest clasic de tergiversare: Parchetul Civil a trimis Dosarul Parchetului Militar. Nu e clar de ce anume ar trebui să facă ancheta procurorii militari. Important e că s-a mai pierdut, astfel, ceva timp. După mai multe întreruperi şi relansări zgomotoase, ancheta a adunat un număr impresionant de documente şi mărturii. Lipseşte însă ceva. Procurorii par să aştepte, din nou, un semnal sau măcar o împrejurare favorabilă.

Ion Iliescu are, încă, motive să se creadă în siguranţă. Fostul preşedinte e obişnuit să conteze pe măiestria incomparabilă cu care justiţia ştie să împingă cazurile delicate dincolo de răbdarea şi limita de timp ale unei societăţi.

A renunţat la acest dar pervers justiţia? O va face acum, cînd fostul Preşedinte  pare la un pas de ieşirea din scenă? Ion Iliescu e pentru prima oară, într-o carieră politică de aproape 60 de ani, un personaj debusolat: fugar din PSD, un partid care fuge, la rîndul lui, în toate direcţiile, posesorul unei statui de om cinstit spartă recent de ştiri despre cooptarea în partid a unei dubioase reţele arabe, Iliescu ar putea deveni prada unei justiţii care îi pedepseşte pe cei puternici doar atunci cînd nu mai sînt puternici.

1