Primăvara vine o dată cu primul cuvânt
Foaie albă neîncepută,
foaie înzăpezită –
dinspre ea se aude
scrâşnet de frig sticlos
aici, primăvara vine
o dată cu primul cuvânt
ca să fixezi un cuvânt
pe foaia albă neîncepută
trebuie să te baţi în el
pe tine însuţi
ca pe un cui
cuvintele în care nu eşti
nu se văd
nu se aud.
Se-aude venind primăvara
nu dispera
se-aude venind primăvara
veşnică nici o iarnă nu este
se vor topi tristeţile
zăpezile negre-ale inimii
lumina vine mereu la timp
adânc este rostu-aşteptărilor
pentru orice insulă nelocuită
undeva se naşte un Robinson
În noaptea adâncă, o inimă
aceşti oameni care se rup în bucăţi
îşi zic fraţi…
aici, frumuseţea se măsoară-n erori
aici, bunăoară, bodyguarzii sunt confundaţi
cu îngerii păzitori…
plouă… crengi grele, ude…
singurătăţi tăcând într-un glas…
în noaptea adâncă, o inimă se aude
ca o bombă cu ceas…
Umbre
ţară roditoare de secetă…
gânduri de lumină uitate…
aer vâscos
de idei şi sentimente reciclate…
umbre subţiri, umbre subţiri
ale viselor de altădată…
timpul, fabrică de amintiri
cu performante amnezii utilată…
Temă (teamă) basarabeană (IV)
Ajuns la Prut, acum, în mileniul trei,
Heraclit ar fi zis
cu autoironie amară: "Iată,
se-adevereşte că sunt
şi înţelepţi neştiutori:
nu credeam că există pe lume
şi râuri în care –
fără să intri măcar o dată –
te poţi îneca de o infinitate de ori…"
Hoteluri
Credeam, în copilărie:
cerul e Hotelul Îngerilor.
Nu ştiu de ce
mi-am amintit de aceasta azi,
când un domn, împăunându-se,
mi-a spus că locuieşte
într-un hotel de cinci stele
şi se simte în al nouălea cer.
Oglinda
În memoria părinţilor mei,
Olga şi Alexei
De dor, de aducere-aminte, ochii mei
au slobozit rădăcini în Cer.
Neuitaţii mei, unde
v-aş mai putea căuta?
Cerul este singura oglindă care păstrează
Toate chipurile ce s-au uitat vreodată în ea.
Nu ştii ce s-a-ntâmplat
un vânt supărat ţi-a spulberat
darul de-a te bucura
brusc, soarele a-nceput
să producă-ntuneric
nu ştii ce s-a-ntâmplat
şi nu te poţi preface
că eşti înţelept
invidia, cu dinţi de oţel,
te roade ca pe un os
Sensurile
sensurile – nestatornici chiriaşi
ai cuvintelor
din vreme în vreme, îşi lasă
cuiburile nelocuite
călătoresc prin lume,
se înţelepţesc
sensurile schimbă lumea,
lumea schimbă sensurile
apoi se întorc,
intră din nou în cuvinte
acum, vine Ionesco şi zice:
"Cuvinte, însemnaţi ce vreţi!"
sensurile – nestatornici chiriaşi
ai cuvintelor
Pâinea noastră cea din toate filele
Din toată inima, Bibliotecii Naţionale
pentru Copii "Ion Creangă"
tu, suflete mereu înfometat,
simţi? – pâinea ta s-a copt:
miroase-a carte nouă,
miroase-a carte proaspătă…
tu, vrednică furnică, poţi fi mulţumită –
litera trebăluind în file îţi este soră dreaptă:
miroase-a carte nouă,
miroase-a carte proaspătă…
tu, soare înţelept, mai generos mai rodnic
străluceşti-
lumina ochilor lui Borges s-a mutat în tine:
miroase-a carte nouă,
miroase-a carte proaspătă…
tu, dragul meu copil, să nu te îndoieşti -
ziua de mâine va găsi drumul spre casa noastră:
miroase-a carte nouă,
miroase-a carte proaspătă…
O lume falsă
o lume falsă
fără culoare, fără miros, fără gust
aşa este doar mierea
pe care albina din insectar
o adună din florile ierbarului
o lume falsă
fără sentimente, fără dureri, fără bucurii
aşa este doar cântecul
pe care privighetoarea-mpăiată
îl zice pentru omul de paie
Culoarea nopţii, sunetul tăcerii
acum
totul are culoarea nopţii
sunetul tăcerii
sunt singurul care ştie
că nu mai sunt
e o stare de sublim şi mister
care te obligă
să păstrezi discreţia
nici chiar Moartea nu ştie
că am murit
Soldăţei de plumb
Nu-mbătrâneşte Timpul,
nu-mbătrâneşte.
Zadarnic pictezi riduri
pe faţa lui nevăzută.
Timpul, copil năzuros, Noi – soldăţeii lui de plumb.
|