Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 10-11 (108-109), octombrie-noiembrie : Supliment Contrafort - Modelul Coşeriu : Eugenia Bojoga : O monografie despre teoria lingvistică a lui Eugeniu Coşeriu

Supliment Contrafort - Modelul Coşeriu

Eugenia Bojoga

O monografie despre teoria lingvistică a lui Eugeniu Coşeriu

Dacă Victor Sanchez de Zavala, autorul primei monografii (Funcionalimso y generativismo: aportaciones a un capitulo de la historia de la linguistica, Madrid, Alianza, 1982) dedicate teoriei lui Eugeniu Coşeriu,  pornea de la premisa că "întîlnirea între ideile generativiste şi cele promovate de lingvistica dominantă în epocă", adică integralismul, denumit de autor funcţionalism structural, merita să fie investigată cu acribie, cea de-a doua monografie şi-a propus un obiectiv, în aparenţă, mult mai modest. Kennosuke Ezawa, germanist de origine japoneză, se focalizează asupra studiului lui Coşeriu Sistem, normă şi vorbire, urmărind implicaţiile sale atît  în lingvistica teoretică, cît şi consecinţele pe care le-a avut în cercetarea empirică propriu-zisă. Volumul  Sprachsystem und Sprechnorm. Studien zur Coseriuschen Sprachnormtheorie (Sistemul limbii şi norma vorbirii. Studii despre teoria coşeriană a normei lingvistice), Tubingen, Niemeyer 1985 este structurat din Prefaţă, şase capitole şi Bibliografie. În Prefaţă autorul mărturiseşte că pentru prima dată s-a confruntat cu concepţia lui Coşeriu  pe parcursul elaborării tezei sale de doctorat susţinută la Koln în 1969. Constatînd atunci relevanţa metodologică a schemei coşeriene, Ezawa a decis să se ocupe în mod sistematic de această problematică; lucrarea de faţă reprezentînd tocmai rodul cercetărilor sale în acest domeniu.

În primul capitol autorul circumscrie în mod impecabil concepţia coşeriană privind trihotomia sistem/normă/vorbire. Considerînd limbajul în realitatea sa primă de activitate şi în baza vorbirii concrete, Coşeriu elaborează conceptele de sistem şi normă ca reprezentînd rezultatul unor grade succesive de abstractizare şi le încadrează într-o viziune coerentă şi unitară asupra limbajului. Numeroasele recenzii, comentarii şi prezentări ale studiului Sistema, norma y habla care au apărut în foarte multe ţări, subliniază Ezawa, demonstrează în mod cert interesul pe care l-a suscitat această concepţie. Astfel, C. Schick (1955). N.Spence (1960), S.Bigorra (1967), K.Heger (1969), I. Vintilă Rădulescu (1969), K. Ezawa (1970), Herculano de Carvalho (1970), N. Semenjuk (1970), B. Љvarckopf (1970), H.-M.Gauger (1981), H. Geckeler (1971), H. Christmann (1974), I. Iordan (1981), D. Copceag (1981) ş.a. au interpretat contribuţia lui Coşeriu ca fiind o depăşire strălucită a rigidităţii dihotomiei lui F. de Saussure, relevînd totodată importanţa teoretică şi metodologică a distincţiei trihotomice, în special a conceptului de "normă".

Subscriind la teza coşeriană conform căreia impulsul decisiv pentru constituirea conceptelor de normă şi sistem transpare din investigaţia empirică a faptelor lingvistice, dar şi din progresele fonologiei şi, în general, ale lingvisticii structurale, Ezawa prezintă în cap. al II opiniile unor lingvişti la care se întîlnesc coincidenţe cu trihotomia coşeriană.

În cap. al III autorul arată că, deşi la unii lingvişti întîlnim în mod implicit sugestii ale conceptelor de normă şi sistem, prin intuirea acestei distincţii s-a diferenţiat în mod clar aspectul de substanţă de cel de uz, aspectul formal de cel analogic în limbă, aceasta legitimîndu-ne să considerăm limba particulară, în ansamblu, ca "normă" şi "sistem". Prin urmare, conceptele de normă şi sistem (precum şi cel de tip) pot reprezenta "modul de existenţă" al limbii particulare, oferind prin aceasta o concepţie bine articulată a limbii particulare care în lingvistica anterioară fusese doar schiţată.

Interpretînd limba ca o cunoaştere sau competenţă, în cap. al IV-lea Ezawa consideră că impactul concepţiei coşeriene asupra lingvisticii se explică prin mutarea problematicii de la limbă la limbaj în general şi prin demonstrarea premiselor discutate mai sus ca fiind "elemente" ale limbajului, modalităţi de existenţă ale unei limbi particulare care sînt ipostaziate în competenţa subiecţilor activi, adică a vorbitorilor şi ascultătorilor unei limbi. De fapt, interpretarea limbii ca cunoaşterea sau competenţă nu e deloc nouă. Odată cu definiţia lui Chomsky a competenţei ca "the speaker-hear"s knowledge of his language" (1965) cunoaşterea limbii (knowledge of language) a devenit aproape un loc comun. La Chomsky în prim plan se află corelaţia condiţionată biologic între structurile lingvistice şi cele cognitive şi nu între structurarea specifică a cunoaşterii lingvistice reale. "La Coşeriu, în schimb, este vorba de înţelegerea competenţei lingvistice reale, în care atît "sistemul" cît şi "norma" valorează ca forme constitutive pentru cunoaşterea limbii pe care se bazează vorbitorul şi ascultătorul unei comunităţi lingvistice pentru a putea lua în considerare varietatea şi constanţa, posibilităţile de înnoire şi caracterul tradiţional al vorbirii" (p.62). În consecinţă, deduce Ezawa, conceptul de normă, orientat spre realitatea vorbirii şi spre înţelegerea competenţei lingvistice, se bazează pe concepţia mai largă a competenţei cu caracter "tehnic" care face posibilă existenţa adevărată a limbii ca vorbire şi înţelegere. Cunoaşterea în baza căreia vorbitorul şi ascultătorul dispun de limba lor, nu este o cunoaştere explicită, sistematică, ci una care "permite" exercitarea capacităţii de a vorbi şi a înţelege o limbă în contexte reale (Coşeriu o compară cu "cognitio clara confusa" de la Leibniz). Cunoaşterea lingvistică este, deci, un procedeu practic, reprezintă o cunoaştere practică (technй). De aceea limbajul este într-un fel prototipul culturii umane, a  cărei organizare se află la dispoziţia membrilor unei comunităţi, fiind o competenţă "tehnică", se diferenţiază în mod fundamental de aptitudinile (capacităţile) dobîndite natural: "Considerată în esenţa sa, competenţa (saber linguistico) este a şti să faci, adică este o cunoaştere tehnică". "Existenţa şi certitudinea cunoaşterii lingvistice se manifestă, în mod pozitiv, în faptul că vorbitorul utilizează scheme formale şi semantice care sînt tradiţionale, iar în mod negativ, în faptul că vorbitorul recunoaşte ca fiind străin ceea ce nu corespunde cu limba sa"; "ca cunoaştere transmisibilă (şi nu simplă "abilitate" strict personală) saber linguistico este cultură" (p.60).

"Sistem" şi "normă" sînt deci forme ale cunoaşterii tehnice pentru vorbirea şi înţelegerea activă şi, în consecinţă, forme ale culturii umane, conchide Ezawa (p.66). Exegetul consideră că această concepţie asupra limbajului, care e orientată spre modul de existenţă al culturii umane ca cunoaştere "tehnică", înseamnă implicit şi o critică fundamentală la adresa unor curente care au dominat lingvistica occidentală în ultimele două secole. În timp ce în lingvistica occidentală, menţionează Ezawa, a predominat gîndirea "gramaticală" cu interesul său focalizat asupra limbii ca "sistem", în cercetarea lingvistică japoneză în prim plan s-a aflat mai curînd vorbirea. Tokieda Motoki şi Sekiguchi Tsugio sînt autorii a două concepţii reprezentative pentru lingvistica japoneză, care au devenit emblematice prin faptul că facilitează accesul la limba japoneză. Acest fundal poate fi găsit şi la Coşeriu în studiul său Verbinhalt, Aktanten, Diathese (1979) în care se explicitează diferenţa fundamentală a formării propoziţiei în japoneză şi în limbile indo-europene (p.97).

În cap. V autorul se revendică de la studiul lui Coşeriu despre diateza în japoneză şi în limbile indo-europene, precum şi de la interpretările celor doi lingvişti japonezi pentru a demonstra că există conţinuturi lingvistice care pot fi identificate în anumite contexte, iar identitatea lor se găseşte nu în limbă, ci în vorbire.

Ezawa trage concluzia – în ultimul capitol al monografiei – că conceptul de "normă" al lui Coşeriu se referă la vorbirea unei limbi particulare, nu la limba ca atare, ceea ce ne-ar legitima să-l definim ca "normă a vorbirii". Dat fiind ansamblul de forme normale, relaţionate social, conţinuturile unei limbi particulare se realizează numai în vorbire, adică în utilizarea concretă a limbii într-un anumit context. Limba particulară este un sistem abstract, a cărui existenţă este fundamentală prin diferenţele formale şi de conţinut ale limbii. În opinia lui Ezawa, limba part. se bazează pe competenţa individuală care cuprinde cunoştinţe implicite şi explicite. Dacă teoria coşeriană a normei diferenţiază în această cunoaştere trei nivele – sistem, normă, vorbire – aceasta reprezintă o confirmare a structurării competenţei limbii particulare. În această privinţă este vorba de o cunoaştere "tehnică" ce se stabileşte nu ca reproducere a realităţii, ci ca o creare a unei noi realităţi şi corespunde în mod fundamental intenţionalităţii şi activităţii omului. Sensul stratificării cunoaşterii limbii particulare constă în a stabili un raport între configuraţia universal-limitată şi actualizarea individual-situaţională a cunoaşterii limbii particulare, în a institui o formă de cunoaştere potrivită răspîndirii sociale şi tradiţiei istorice - "norma". "Norma" reprezintă în general modul de mediere socială şi istorică a unei cunoaşteri care e reprezentată în anumite forme de organizare. În acest sens, menţionează autorul, teoria coşeriană a schimbării lingvistice – "care se numără printre cele mai semnificative cuceriri ale sec. XX" - se întemeiază tocmai pe această determinare a cunoaşterii limbii particulare. La nivelul normei, cunoaşterea respectivă se manifestă ca realitate socială şi istorică, altfel spus, ca o cunoaştere comunitară şi tradiţională (p.132-133).

Conceptul coşerian de "normă" a avut implicaţii teoretice care trec dincolo de o nouă definire a obiectului şi o nouă orientare metodologică a lingvisticii, deoarece la baza sa se află o concepţie ce ţine nu numai de vorbirea limbii de către indivizi, ci şi de existenţa oamenilor în general. "Sistem" şi "normă" constituie două dimensiuni în care se află fiinţa umană cu determinarea sa existenţială naturală şi culturală, iar aceste concepte cultural-teoretice se situează în acelaşi context cu distincţiile conceptuale între natură şi cultură, ideal şi realitate, libertate şi convenţionalitate, tehnică şi artă" . "Lingvistica poate să cerceteze norma, adică tradiţia socială şi culturală a vorbirii, manifestîndu-se prin aceasta ca istorie a culturii". De aceea, prin stabilirea conceptului de "normă" care include conceptul de "sistem", conchide autorul, Eugeniu Coşeriu a reuşit să depăşească naturalismul din cadrul structuralismului în mod definitiv.

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova