Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 10-11 (108-109), octombrie-noiembrie : Supliment Contrafort - Modelul Coşeriu : Alina Bojoga-Celac : Logos Semantikos. Studia Linguistica in honorem Eugenio Coseriu, 1921-1981

Supliment Contrafort - Modelul Coşeriu

Alina Bojoga-Celac

Logos Semantikos. Studia Linguistica in honorem Eugenio Coseriu, 1921-1981

Prezentînd Logos semantikos în România literară imediat după lansare, la 18 martie 1982, Matilda Caragiu-Marioţeanu scria: "A apărut recent, în prestigioasa colaborare a editurilor Gredos - Madrid şi Walter de Gruyeter - Berlin - New York, un omagiu singular: cinci volume (în total 2 376 p.) cuprinzînd 198 de studii şi articole pe care discipoli, colegi, colaboratori şi prieteni din cele 5 continente le închină savantului şi profesorului Eugeniu Coşeriu, personalitate de prim rang a lingvisticii contemporane, şeful Catedrei de Limbi romanice a Universităţii din Tubingen, preşedinte al Societăţii internaţionale de lingvistică romanică". Astfel, publicul românesc avea posibilitatea să afle din prima mînă despre această apariţie de excepţie, deoarece astăzi se ştie că este vorba de cel mai voluminos omagiu care i s-a dedicat vreodată unui lingvist. 

Din perspectiva actuală a exegezei coşeriene, cele cinci volume adunate sub genericul Logos semantikos se configurează ca primul omagiu adus lui Eugeniu Coşeriu, inaugurînd în felul acesta un capitol important din biografia intelectuală a celebrului lingvist. După cum mărturisesc responsabilii de ediţie (editorii) B. Schlieben-Lange, J. Trabant, H. Weydt, W. Dietrich, H. Geckeler şi Ch. Rohrer, invitaţia de a colabora la acest omagiu - pe care ei au adresat-o lingviştilor de pretutindeni - a stîrnit un ecou foarte mare în toată lumea, astfel încît materialele primite au trebuit grupate tematic.

Studiile din vol. I intitulat  Istoria filosofiei limbajului şi a lingvisticii abordează un spectru larg de probleme, începînd cu istoria reflecţiilor asupra limbajului şi a unor probleme de lingvistică generală şi terminînd cu istoria limbilor particulare şi istoria literară. Semnificativ ni se pare faptul că volumul începe cu textul lui Iorgu Iordan E. Coşeriu, teoretician al limbajului şi istoric al lingvisticii (apărut în versiune românească în Echinox, nr. 10-11-12, 1996, reluat apoi şi de Limba română, nr.10, 2002), în care fostul profesor al lui Coşeriu încerca să aducă la un numitor comun diversele faţete ale cercetărilor fostului său student. Estimînd aşadar că ceea ce îl interesează pe Coşeriu "nu sînt faptele pe care le invocă, nici relaţiile dintre ele considerate din punctul de vedere al lingvisticii romanice, istorice sau descriptive, ci semnificaţia lor teoretică, posibilitatea de a le integra într-o viziune de ansamblu, care să-i permită să-şi dea seama de caracteristicile generale ale limbajului uman şi de esenţa acestuia", Iordan trăgea concluzia: "E. Coşeriu este, cu siguranţă, cel mai erudit dintre toţi lingviştii contemporani, erudiţia lui fiind de ordin teoretic şi practic", "el cunoaşte atît diversele concepţii, doctrine etc., cît şi un volum substanţial de fapte aparţinînd multor limbi" (p.2).

Vol. II - Teoria şi filosofia limbajului - reuneşte contribuţiile axate strict pe această problematică, debutînd cu un alt text cunoscut în mediul basarabean - "Realismul lingvistic" sau doctrina lui Eugeniu Coşeriu de D. Copceag (publicat în Revista de lingvistică şi ştiinţă literară, nr. 1996). Declarîndu-şi de la bun început obiectivul urmărit - "a găsi un nume adecvat pentru doctrina lingvistică a savantului de la Tubingen" -, Copceag trece în revistă şi analizează mai multe denumiri posibile. El caută un nume care ar exprima într-o formă sintetică trăsăturile esenţiale ale concepţiei lui E. Coşeriu, în mod special "viziunea sa realistă asupra fenomenului lingvistic, capacitatea sa de a investiga şi a analiza limbajul uman aşa cum este, aşa cum ni se prezintă în realitatea sa obiectivă, distingînd clar între ceea ce aparţine limbajului ca fapt real de ceea ce aparţine metodologiei de cercetare a limbajului" (p.7). În consecinţă, autorul propune denumirea de realism lingvistic. Pentru a justifica această denumire, Copceag semnala aspectele cele mai relevante, în opinia sa, ale concepţiei coşeriene: viziunea integrală a fenomenului lingvistic, concordanţa dintre teorie şi fapte, justificarea teoretică a "iregularităţilor", denunţarea mirajului. Dacă diversele orientări, curente, şcoli cunoscute în istoria lingvisticii, specifică D. Copceag,  se caracterizează printr‑o anumită unilateralitate, în sensul că ele îşi concentrează atenţia asupra unui anumit aspect al limbajului, neglijînd celelalte aspecte, Coşeriu a cultivat şi continuă să cultive, pe lîngă lingvistica generală şi filosofia limbajului, lingvistica romanică, semantica structurală, sociolingvistica, geografia lingvistică, stilistica, cercetarea filologică şi etimologică, lingvistica aplicată, istoria lingvisticii etc. Problematica studiilor sale este atît de amplă, încît o prezentare exhaustivă a acesteia ar fi imposibilă: "nu există nici un aspect cu adevărat important al limbajului uman care să nu fie examinat sau cel puţin semnalat în opera sa".  "Pe scurt, diferitelor viziuni parţializatoare asupra fenomenului lingvistic li se poate opune viziunea integralistă a lui E. Coşeriu. De aici altă, eventual, denumire pentru doctrina sa: integralism lingvistic (denumire care nu o contrazice în nici un fel pe cea de realism, doar că are un conţinut mai puţin general decît aceasta)" (p.10). S-ar putea deci ca denumirea, devenită astăzi generală de lingvistică integrală pentru a desemna concepţia lui E. Coşeriu, să-şi aibă originea anume în aceste rînduri penetrante ale lui Copceag.

Pe de altă parte, preciza Copceag, e destul de dificil să întîlneşti alt autor în a cărui operă teoria să se îmbine cu faptele într-un mod atît de reuşit: "Filosoful şi lingvistul, gînditorul şi cunoscătorul unui mare număr de limbi se completează reciproc în scrierile sale. Realist în sensul cel mai autentic al acestui termen, capabil de a se ridica în sferele cele mai înalte ale abstractizării filosofice, fără a pierde din vedere detaliul concret, limbajul uman în realitatea sa vie, în manifestările sale cotidiene - fundamentînd abstractizarea în faptele concrete şi interpretînd faptele concrete în lumina abstractizărilor -, Coşeriu oferă explicaţii pe deplin convingătoare, enunţă adevăruri pe care raţiunea le acceptă ca atare fără cea mai mică reticenţă" (p.11).

Mai mult, Copceag demonstrează că "în opera Maestrului există, alături de valoroasa analiză raţională a realităţii limbajului, mărturii ale unei intuiţii artistice pe potrivă", citînd următorul fragment din Coşeriu: "Cuvintele se schimbă continuu, nu numai din punct de vedere fonic, ci şi din punct de vedere semantic, un cuvînt nu este niciodată acelaşi; am spune mai curînd că un cuvînt, considerat în două momente succesive ale continuităţii folosirii sale într-o comunitate nu este «ni tout а fait un autre, ni tout а fait le meme». În fiecare moment se manifestă ceva care a existat deja şi ceva care n-a existat niciodată înainte: o inovaţie în forma cuvîntului, în folosirea sa, în sistemul său de asociaţii. Această schimbare continuă, această năzuinţă neîntreruptă de creaţie şi de re-creaţie, în care, ca pe nişte pînze ondulante cu mii de nuanţe sau ca pe suprafaţa scînteietoare a mării în bătaia soarelui, în nici un moment nu se poate fixa un sistem static concret, deoarece în fiecare moment sistemul se frînge pentru a se reconstitui şi pentru a se frînge din nou în momentele imediat succesive, această schimbare continuă este, tocmai, ceea ce numim realitatea limbajului" (p.19).

Vol. III -  Semantică - adună la un loc studiile din acest domeniu care au ca punct de pornire sau ca reper principal modelul teoretic al lexematicii lui Coşeriu. În Introducere W. Dietrich şi H. Geckeler menţionează că printre numeroasele domenii de cercetare ale lui Coşeriu, semantica ocupă un loc privilegiat. De aceea o secţiune consacrată semanticii nu a putut lipsi din acest omagiu. Stabilind poziţia de principiu a lui Coşeriu în cadrul semanticii moderne, lingviştii germani precizează că lexematica reprezintă "fără nici o îndoială, modelul cel mai complet şi cel mai coerent prezentat pînă în prezent" (p.1). Ei îşi sprijină afirmaţia pe faptul că E. Coşeriu nu se limitează la dezvoltarea unei semantici sincronice, ci fundamentează o semantică diacronică structurală ce cuprinde de asemenea structurile sintagmatice, precum şi domeniul numit tradiţional formarea cuvintelor. În plus, concepţia semantică a lui Coşeriu nu se află în stare de teorie pură, dat fiind că a fost aplicată deja la descrierea multor limbi, cum ar fi: spaniola, franceza, italiana, japoneza, portugheza ş.a. limbi.

Sub titlul Faire ecole, H. Thun porneşte de la analiza acestei sintagme în limba franceză, recunoscînd că şi  "E. Coşeriu a făcut o şcoală. Cei care fac parte din această şcoală şi cei care au făcut, sub ochii critici însă binevoitori ai Maestrului, primii paşi în lingvistică, se felicită pentru că au fost la o şcoală bună. E. Coşeriu a ştiut să păstreze acea prospeţime a ideilor şi acea largheţe a perspectivelor care îl impresionează pe interlocutorul şi auditoriul său, precum şi pe cititorul studiilor sale" (p.327).

Vol. IV - Gramatică - cuprinde contribuţiile din acest subdomeniu al lingvisticii idiomatice, "revoluţionat" de Coşeriu. Autorii care colaborează la acest volum remarcă faptul că, în conformitate cu definiţiile tradiţionale, gramatica descrie forma cuvintelor şi modul de a le combina în sintagme şi în fraze, excluzînd astfel fonologia şi semantica, Coşeriu însă propune elaborarea unui nou tip de gramatică formată din trei părţi: o parte constituţională care descrie morfologia cuvîntului, a sintagmei şi a propoziţiei; o parte funcţională care stabileşte şi descrie opoziţiile ce există în sintaxa unei limbi; o parte relaţională care se ocupă de regulile transformaţionale ce există într-o limbă.

Vol. V - Istoria şi arhitectura limbilor -  conţine studiile ce au ca temă varietatea limbilor istorice, contactul dintre limbi şi schimbarea lingvistică. În centrul dezbaterilor se află, şi de data aceasta, tipurile de varietate remarcate de Coşeriu: varietatea diacronică, diatopică, diastratică şi diafazică. Varietatea istorică a limbilor a fost reintegrată, cum se ştie, în conceptul coşerian de limbă istorică. Iar arhitectura unei limbi înseamnă în acest context tocmai ansamblul de deosebiri şi de coincidenţe dintr-o limbă istorică, această structură externă a unei limbii. Aceasta deoarece o limbă istorică, chiar şi în sincronie, nu reprezintă un sistem unitar şi omogen, ci o colecţie de dialecte, stiluri şi niveluri de limbă. În toate limbile există cel puţin trei tipuri de varietate: în spaţiu, între straturile socioculturale ale comunităţii şi între scopurile expresive, determinate de elementele fundamentale ale actului lingvistic concret.

Printre colaboratorii la Logos semantikos se numără, în primul rînd, discipolii direcţi ai lui Coşeriu: D. Di Cesare,  J. Albrecht, W. Busse, R. Windisch, H. Thun, W. Dietrich, H. Geckeler, B. Staib, K. Rohrer, J. Lang, Fr. Abel ş.m.a.  În al doilea rînd, prestigioşi lingvişti din lumea întreagă imprimă o notă aparte omagiului: Takashi Kamei (Japonia), Roman Jakobson (SUA), Tzvetan Todorov (Paris), Maria Corti (Pavia), J. Lope Blanch (Mexico), Antonio Tovar (Madrid), Sнlvio Elia (Rio de Janeiro), Rafael Lapesa (Madrid), Kurt Baldinger (Heidelberg), Andre Martinet (Paris), Vittore Pisani (Milano), Lauri Seppanen (Tampere), Antoni Badia i Margarit (Barcelona), Giuliano Bonfante (Roma) etc. În al treilea rînd, lingvistica românească este reprezentată prin mai multe nume de referinţă, cum ar fi: Al Rosetti, I. Iordan, D. Copceag, Em. Vasiliu, M. Sala, N. Saramandu, A. Avram, A. Bidu-Vr`nceanu, S. Stati, C. Izbăşescu Hăulică, M. Caragiu Marioţeanu, Al. Niculescu.

În concluzie, materialele incluse în cele cinci volume atestă o multitudine impresionantă de perspective pe care le deschide concepţia lui Eugeniu Coşeriu în varii subdomenii ale lingvisticii. Chiar dacă uneori anumiţi autori pleacă de pe poziţii teoretice sau metodologice divergente, totuşi doctrina lingvistică a lui Coşeriu reprezintă referinţa principală la care aceştia se raportează. Toate acestea reprezintă, aşa cum se remarca în prezentarea din 1982, o dovadă elocventă de vitalitate a teoriei lingvisticii integrale. Dna M. Caragiu Marioţeanu interpreta semnificaţia acestui Omagiu singular ca "recunoaştere de către contemporani a acestui creator de lingvistică modernă" care a fost şi va fi Eugeniu Coşeriu.

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova