Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 10-11 (108-109), octombrie-noiembrie : Supliment Contrafort - Modelul Coşeriu : Emma Tămâianu-Morita : Lingvistica integrală în Japonia. Un punct de vedere personal

Supliment Contrafort - Modelul Coşeriu

Emma Tămâianu-Morita

Lingvistica integrală în Japonia. Un punct de vedere personal

Îmi voi declara de la bun început convingerea că pentru a judeca validitatea Proiectului Lingvisticii Integrale nu are nici o importanţă în ce măsură şi pe cîte meridiane geografic-culturale a fost receptată/acceptată/asumată Opera lui Eugeniu Coşeriu. Nu şi-ar găsi locul într-o asemenea dezbatere argumentul cantităţii sau al consensului, pentru că nu mă înscriu printre adepţii teoriei conform căreia adevărul  ştiinţific s-ar stabili prin votul majorităţii. În schimb, dacă într-un anumit spaţiu se atestă prezenţa, diseminarea, eventual aplicarea şi desfăşurarea concepţiei integraliste asupra limbajului, omului şi culturii, atunci cred că se cuvine să ne aplecăm asupra întîmplărilor umane şi intelectuale care au configurat procesul de receptare, încercînd să decelăm caracteristicile acestuia în spaţiul respectiv, sub orizontul larg al unei istorii a integralismului – întrezărită acum, în curs de constituire sub forma unei imagini de puternică  rezoluţie.

Cu nouă ani în urmă, ivindu-se şansa unui prim stagiu de cercetare în Japonia, am plecat înspre Orient cu intenţia de a observa şi înţelege coordonatele receptării Operei coşeriene în spaţiul nipon. În ceea ce mă priveşte, totul a început, aşadar, în toamna anului 1994, cînd am descoperit în biblioteca Universităţii de Limbi Străine din Osaka volumele ce reunesc traducerile în japoneză pînă la nivelul anului 1983 (volume a căror serie nu a fost, din păcate, extinsă ulterior). Acestea, precum şi numeroase alte materiale privind exegeza coşeriană, adunate de-a lungul anilor în repetate călătorii de studiu în Japonia, au făcut posibilă schiţarea unui tablou de ansamblu, prezentat ca atare în Tămâianu 2000 şi Tămâianu-Morita 2001, apoi dezvoltat în Tămâianu-Morita 2002a - o carte a cărei tipărire s-a încheiat, spre marele nostru regret, cu cîteva săptămîni prea tîrziu pentru a mai fi trimisă Maestrului de la Tubingen. În sfîrşit, întrucît reuşisem să concretizez o primă imagine generală asupra impactului operei coşeriene în Japonia, mi-am dat seama că venise momentul de a aborda în mod direct o parte dintre lingviştii japonezi a căror activitate a avut atingere, de-a lungul deceniilor, cu opera coşeriană şi cu Coşeriu-omul. În consecinţă, în toamna şi iarna aceluiaşi an, 2002, aflîndu‑mă la Tokyo pe baza unui grant al Fundaţiei Japonia, am luat legătura cu profesorii Katsuhiko Tanaka, Tadao Shimomiya, Makoto Hara şi Atsuo Kawashima şi, în acelaşi timp, am întregit aria bibliografică referitoare la opera lui Takashi Kamei (cf. Tămâianu-Morita 2002b), în dorinţa de a extinde progresiv o cercetare care încă reclamă însemnate eforturi. 

Datele de care dispunem în prezent ne îndreptăţesc să susţinem că în spaţiul cultural nipon lingvistica integrală nu s‑a afirmat pe o scară de amplitudine similară cu unele ţări din spaţiul european, mai ales cele care s-au bucurat de prezenţa nemijlocită – constantă sau frecventă - a lui Eugeniu Coşeriu în calitate de savant şi profesor. Spaţiul nipon oferă, în schimb, cele mai curajoase exegeze şi evaluări critice asupra semnificaţiei de adîncime a integralismului, neegalate în ceea ce priveşte acuitatea cu care sesizează, încă de la  sfîrşitul deceniului 7 şi începutul deceniului 8 ale secolului XX, mutaţia radicală de orizont pe care opera coşeriană o produce în cîmpul ştiinţelor culturii şi în cîmpul disciplinelor lingvistice în particular. În al doilea rînd, lingviştii japonezi sînt cei care au realizat, tot în anii ‘80, singurul proiect de traducere, pînă la ora actuală, care prezintă o imagine completă a lingvisticii integrale, pornind de la fundamentele sale teoretice şi încheind cu rezultatele metodologice şi descriptive. Astfel, toate textele care deschid cititorului de limbă japoneză accesul înspre opera coşeriană, fie ele traduceri, prezentări şi exegeze, ori aplicări în investigaţii originale, se caracterizează printr-o construcţie internă perfect coerentă, obţinută după o îndelungată examinare, în profunzime, a tuturor scrierilor coşeriene disponibile la momentul respectiv. Evaluările sînt avansate cu onestitate, în spiritul respectului pentru ştiinţa autentică, mai presus de orice motivaţii circumstanţiale – astfel încît nu vom întîlni pe tărîmul lingvisticii japoneze nici declaraţii festiviste, nici atacuri la persoană, nici false analize izvorîte din prejudecăţi sau ignoranţă pur şi simplu.

Examinînd receptarea concepţiei integraliste în Japonia, primele personalităţi care se impun atenţiei sînt Takashi Kamei şi discipolul său, Katsuhiko Tanaka, acesta din urmă prezent în numărul de faţă al revistei Contrafort cu o succintă mărturie personală. 

Cei doi lingvişti sînt autorii excepţionalei traduceri în japoneză la Sincronia, diacronia e historia. El problema del cambio linguistico, publicată la Tokyo în 1981 sub titlul Utsuriyuku koso kotoba nare.  Synchronie - diachronie - historia (aprox. Schimbarea este însăşi limba (esenţa limbii). Sincronie, diacronie, istorie). Actul traducerii, desfăşurat de-a lungul a peste şase ani, între 1974 şi 1980 (v. Tanaka, 1981:240-241, 243), a luat ca bază versiunea din 1958, completată însă cu versiunea spaniolă apărută la Madrid în 1973. Rezultatul a fost şi rămîne o operă întru totul revelatoare pentru cititorul japonez, evaluată ca atare şi de Coşeriu însuşi (v. Kabatek/Murguia 1997:233).

Studiile profesorilor Tanaka şi Kamei configurează prima instanţă majoră de receptare autentică  într-un spaţiu geografic-cultural disjunct de cele în care Eugeniu Coşeriu a trăit  şi a activat în mod nemijlocit. În acest sens, ea este proba peremptorie a unui impact obiectiv produs de opera coşeriană în sine, mai presus de orice eventuală părtinire (favorabilă sau defavorabilă) derivată din contactul cu personalitatea copleşitoare a savantului de la Tubingen. Motivaţia principală se află, fără îndoială, în convergenţa viziunii coşeriene cu modul în care Kamei şi Tanaka înşişi  înţeleg esenţa limbajului şi specificul lingvisticii ca ştiinţă a culturii. Cei doi lingvişti au găsit în opera coşeriană tocmai expresia clară şi impecabil articulată a unei concepţii pe care ei înşişi se străduiau să o elaboreze, împotriva lingvisticii "mainstream" de sorginte americană, dominantă  în Japonia, ca şi în întreaga lume, atunci, ca şi acum. Acest fapt este atestat în nenumărate contribuţii publicate, cum ar fi cele din care vom reţine, mai jos, nişte pasaje, dar şi altele anterioare sau mai recente (de exemplu, Kamei, 1988:22, Tanaka, 1975, 1993 şi 1983/2000); de asemenea, el este menţionat în evocarea oferită de profesorul Tanaka pentru numărul de faţă al revistei Contrafort. Pentru a oferi un indiciu asupra locului pe care cei doi savanţi japonezi îl deţin în rîndul exegeţilor operei coşeriene pe plan internaţional, vom cita aici doar cîteva pasaje revelatoare din scrierile lor, pasaje în care cititorul va recunoaşte şi o idee care a făcut carieră ulterior şi este larg vehiculată astăzi, din păcate de multe ori fără profunzimea şi gravitatea cu care ea a fost formulată iniţial de către Kamei ("Coşeriu ca lingvist pentru secolul XXI").

Iată, mai întîi, un celebru fragment din Kamei, 1981: "Coşeriu va fi fiind, probabil, un Copernic pentru lingvistica secolului XX. ă...î Oricum, autentica evaluare a lui Coşeriu o încredinţăm viitorului; e limpede că ea nu stă în limitele puterilor noastre de azi. Dacă ar fi să ne gîndim la cîţiva lingvişti reprezentativi pentru secolul XX - deşi asta depinde şi de preferinţele personale - atunci Coşeriu, care abia va împlini 60 de ani în 1981 (spre deosebire de Jakobson, deja mult mai  în vîrstă, ori Benveniste sau Kuryłovicz, plecaţi din lumea aceasta), aş spune mai degrabă că nu este un lingvist care să reprezinte secolul XX. În asemenea măsură este lingvistica secolului XX una "anistorică" (ahistorisch)! ă...î Dacă ne întrebăm cine a reflectat cu adevărat în profunzime, din perspectivă filosofic-istorică, asupra temeiurilor ultime ale relaţiei inextricabile dintre limbaj şi fiinţa umană, atunci nu ne apare oare orientarea dominantă în lingvistică una în care aceste temeiuri nu sînt căutate de nimeni?! Chiar şi astăzi stafia lui Schleicher mai bîntuie încă în toate colţurile lumii. Linguistica in absentia hominis! Deşi în mod diferit de destinul lui Schuchardt, Coşeriu ar putea părea, şi el, un fel de eretic marginalizat. Dacă am considera că a durat aproape o jumătate de veac după moartea lui Saussure pînă ca el să-şi asigure statutul de neclintit al unui Olimp al lingvisticii, atunci, pînă să vină ziua în care Coşeriu va fi venerat în mod autentic de toată lumea, ca o stea gigantică şi strălucitoare mai presus de Saussure, născută de contemporaneitate, sortit este poate să aşteptăm secolul XXI." (Kamei, 1981:247-248). Către finalul aceluiaşi text, Kamei insistă: "Privind acum retrospectiv, trebuie să afirm că, pentru mine, anul 1958 este unul monumental în desfăşurarea istorică a lingvisticii." (Kamei, 1981:252).

Analogia cu statutul lui Copernic este reluată, cu explicitări, în Kamei, 1982, studiu pe care Kennosuke Ezawa îl recomandă cu precădere ca "o investigaţie absolut remarcabilă" (Ezawa 1983:348). Întocmai ca şi Copernic la timpul său, în domeniul ştiinţelor universului natural, în prezent Coşeriu apare multora drept un "eretic" ce se împotriveşte solitar orientării de gîndire dominantă a epocii. Ca lingvist al secolului XX, Coşeriu nu se poate bucura de recunoaşterea pe scară largă a statutului său autentic, astfel încît, de fapt, semnificaţia "revoluţiei coşeriene" se poate adeveri abia sub steaua unui veac viitor (Kamei, 1982:49). În viziunea lui Kamei, miza autentică a monumentalei opere coşeriene este aceea de  "a readuce la viaţă" lingvistica, de pe poziţiile teoriei cunoaşterii şi ale filosofiei culturii şi istoriei, salvînd-o din "uriaşa necropolă pustiită, aflată în ruine", lăsată în urmă de cercetările lingvistice ale ultimelor decenii (Kamei, 1982:52-53).

Referindu-se la Sincronia…, Tanaka afirmă şi el: "Această  operă  coşeriană, care demonstrează, într-o progresie logică  impecabilă  ce ia drept fundal întreaga dezvoltare a filosofiei occidentale, că  limba, fiind, pe de o parte, structură  - sau tocmai pentru că  este structură  - este activitatea umană  prin excelenţă, creată  într-o dimensiune istorică, - ei bine, eu cred că această operă reprezintă, după Saussure -  de fapt, depăşindu‑l cu mult pe Saussure! - cea mai importantă  piatră de hotar pentru lingvistică în sensul ei propriu. Eu unul nu cunosc alte scrieri care să demonstreze atît de dramatic ce înseamnă, pentru om, a înţelege fenomenul uman în sine, precum şi ce înseamnă  spiritul critic autentic, neîncătuşat în dogme născute de ştiinţa însăşi, ţintind numai adevărul, dincolo de orice falsă ştiinţificitate." (Tanaka, 1981:239).

Ceea ce frapează la lectura acestor interpretări este un sentiment al duratei care îmbrăţişează trecutul şi viitorul ştiinţelor limbajului la o scară amplă, depăşind cu mult perspectiva îngustă a unui aici şi acum care pare să domine scena lingvisticii mainstream contemporane, mulţumită fie să-şi autoproclame  noutatea şi validitatea absolută, fie, atunci cînd antecesorii nu pot fi ignoraţi, să-i expedieze condescendent ca simple nume în propriul lor arbore genealogic, artificial construit.

Takashi Kamei şi Katsuhiko Tanaka sînt exponenţii unui tip de receptare exemplară a operei coşeriene. Meticuloasă, antidogmatică, insistentă, minuţioasă şi exactă, această receptare este, într-un anume sens, caracteristică spaţiului cultural japonez, după cum o probează şi monumentalul proiect de traducere finalizat în cele 4 volume de Opere Lingvistice Alese (Coşeriu, 1981-1983).

Am întîlnit la mai mulţi exegeţi europeni aserţiunea că opera coşeriană ar fi fost tradusă în întregime în japoneză. Lucrurile nu stau nici pe departe astfel, dar  o asemenea impresie poate să fi fost generată de aceste 4 volume publicate la editura Sanshūsha graţie eforturilor lui Kennosuke Ezawa. Ele cuprind 30 de studii scrise între anii 1952 şi 1978, în versiunea japoneză realizată de o echipă de 15 traducători: T. Miyasaka, M. Nishimura, H. Minamitate, M. Hara, H. Ueda, A. Kawashima, Y. Watase, K. Kuramata, K. Ogami, I. Suwa, K. Ezawa, I. Taniguchi, T. Shimomiya, M. Ono şi Sh. Kishitani. Toţi traducătorii sînt nume impuse în lingvistica japoneză ca unii dintre cei mai importanţi specialişti  în subdomeniul în care se înscrie fiecare dintre studiile traduse. Este mai presus de orice îndoială  că acesta rămîne cel mai ambiţios şi remarcabil proiect de traducere a operei coşeriene realizat pe plan mondial pînă la ora actuală. El a luat formă şi s-a concretizat între anii 1976 şi 1983, incluzînd substanţiale întîlniri de lucru între autor, editor şi echipa de traducători, desfăşurate în toamna anului 1979. De aceea, nu este deloc întîmplător că traducerile japoneze sînt menţionate de Eugeniu Coşeriu în imediata vecinătate a traducerilor spaniole verificate de el însuşi şi devenite forma-reper a multora dintre studiile sale: "M-am ocupat mult şi de traducerea în japoneză. Ea a fost discutată pînă în ultimele detalii în decursul unor îndelungate şedinţe cu traducătorii, la Tokyo, iar rezultatul a fost - pot spune fără ezitare - foarte bun." (Kabatek/Murguia, 1997:236).

Volumele sînt organizate tematic, acoperind întreaga arie a lingvisticii integrale (lingvistica vorbirii în planul universal, lingvistica idiomatică, lingvistica textului). Ea devine, astfel, accesibilă cititorului de limbă japoneză în ansamblul ei şi în datele esenţiale - situaţie fără paralel în vreun alt spaţiu decît cel al limbilor prevalente ale originalelor (germană şi spaniolă). Cele 8 studii cuprinse în volumul 1 (Kōzōteki imiron, Semantica structurală,) au fost selectate de E. Coşeriu, iar coordonatorul proiectului, Toyoo Miyasaka, a optat pentru ordonarea lor cronologică, astfel încît cititorul japonez să poată urmări desfăşurarea progresivă a lexematicii coşeriene pe parcursul a aproximativ un deceniu (1964-1976). Volumele 2 (Gengo taikei, Sistemul lingvistic) şi 3 (Bunpō to ronri, Gramatică şi logică) cuprind studii ce configurează domeniul lingvisticii elocuţionale şi domeniul lingvisticii idiomatice. Volumul 4 (Kotoba to ningen, Limbajul şi omul) vizează predilect  presupoziţiile filosofice, fundamentele teoretice şi istoria lingvisticii. Domeniul lingvisticii textului este, de asemenea, reprezentat în finalul volumului, prin studiul Falsche und richtige Fragestellungen in der Ьbersetzungstheorie. Strategia şi soluţiile traducerii, precum şi explicitarea limitărilor (empirice) inevitabile în cadrul unei astfel de întreprinderi sînt cuprinse într-un bogat aparat critic, din care nu lipseşte, pentru fiecare concept tematizat, o definiţie sintetică şi lista echivalentelor în toate limbile originalelor utilizate (germană, spaniolă, italiană, franceză). Din acest punct de vedere, putem afirma că volumele conţin, imbricat în note, un adevărat glosar de lingvistică integrală.

Proiectul Operelor Lingvistice Alese rămîne un model încă neegalat pentru întreprinderi de acest tip, prin seriozitatea, profesionalismul şi lipsa de compromisuri cu care a fost condus. Reluăm aici cîteva dintre argumentele în acest sens aduse de noi într-o lucrare anterioară (2002a:73).

În primul rînd, traducătorii (şi editorii) au ţinut seama de versiunile revizuite şi completate ale fiecărui text coşerian, acolo unde acestea existau la vremea respectivă, adesea urmărind în strînsă succesiune cronologică momentele dezvoltării operei coşeriene, chiar şi atunci cînd o asemenea operaţie a presupus intervenţii extensive în traduceri aflate deja în etapa finală a pregătirii spre tipărire. În al doilea rînd, traducerea a procedat prin raportare critică la celelalte traduceri disponibile în limbi europene, vizînd însă întotdeauna, pe lîngă fidelitatea conceptuală faţă de original, elaborarea unei versiuni coerente în spiritul limbii japoneze. În al treilea rînd, toţi traducătorii s‑au familiarizat cu ansamblul operei coşeriene, verificîndu-şi gradul de comprehensiune prin dezbateri în cadrul echipei şi prin discuţii directe cu Eugeniu Coşeriu. În sfîrşit, echipa a operat unificarea terminologică a versiunilor japoneze realizate după originale din patru limbi.

Aceeaşi tenacitate izvorîtă din respectul absolut faţă de textul coşerian răzbate, de fapt, şi din istoria primului volum publicat în Japonia. Este vorba despre Ippan-gengogaku nyūmon (Tokyo, 1979), tradus de profesorul Tadao Shimomiya, iniţial după originalul italian (Lezioni di linguistica generale, 1973). Conform indicaţiei din Postfaţa traducătorului (Shimomiya, 1978), pregătirea pentru tipar, inclusiv realizarea şpaltului, s-a încheiat la mijlocul lunii iulie 1977. În septembrie 1977, traducătorul a primit însă de la autor o versiune revizuită, cu ample corecturi pe manuscrisul italian. De altfel, faptul că acest manuscris revizuit a constituit baza pentru traducerile în japoneză  şi portugheză  este menţionat de Coşeriu în Nota preliminară la ediţia spaniolă din 1981 (Lecciones de linguistica general, Madrid), ediţie pe care astăzi o considerăm canonică. Deşi corecturile necesare afectau aproximativ o treime din versiunea iniţială, cu acordul editurii Sanshūsha, Shimomiya a procedat la refacerea completă a textului, predîndu-l la tipar, din nou, în octombrie 1978. Într-un studiu propriu dedicat prezentării concepţiei coşeriene despre limbaj (1980), Tadao Shimomiya  relatează evenimentele premergătoare angajării în procesul de traducere menţionat. Deşi specializarea sa iniţială a avut ca obiect limbile germanice, interesul constant pentru lingvistica indo-europeană în general i-a adus în atenţie încă de timpuriu numele savantului român. Întîlnind, mai ales, nenumărate referinţe la Sincronia…, Shimomiya a dorit cu orice preţ să o citească, doar pentru a afla, cu regret, că ediţia din 1958 nu fusese trimisă, în Japonia, decît profesorilor Takashi Kamei şi Shirō Hattori. În momentul în care a primit, însă, informaţia publicării traducerii în germană (1974), nu a ezitat să o comande fără întîrziere. Propunerea de a traduce Lezioni…, avansată de Kennosuke Ezawa în mai 1976, a sosit tocmai pe fondul intensificării interesului său pentru opera coşeriană, în care observa abordarea coerentă a tuturor subdomeniilor lingvisticii. Tadao Shimomiya explică prin acest profund interes faptul că a acceptat sugestia lui Ezawa fără nici o ezitare, "cu recunoştinţă şi mare emoţie", trecînd peste orice sentiment de modestie (Shimomiya 1980:6).

În Japonia, deceniile 7 şi 8 ale secolului XX au reprezentat, aşadar, perioada de maxim interes pentru concepţia lingvistică a lui Eugeniu Coşeriu, desfăşurarea ei fiind urmărită îndeaproape. Pe lîngă contribuţiile menţionate mai sus, dovezi în acest sens constituie, de pildă, prezentarea detaliată a cursului Textlinguistik, întreprinsă de Atsuo Kawashima imediat după tipărirea volumului în prima versiune (Tubingen, 1980), ori capitolul dedicat lexematicii de către Shōzō Shibata în lucrarea sa Goiron (Lexicologia) (Shibata, 1975:280-293). Însăşi decizia de a include un asemenea capitol într-o carte care constituie volumul 7 al unei serii focalizate asupra lingvisticii anglo-americane (Eigogaku taikei) probează  convingerile lui Shibata privind potenţialul explicativ şi descriptiv al semanticii structurale coşeriene.

Prezentarea de faţă nu s-ar putea încheia, însă, fără o scurtă referire la cazul profesorului Makoto Hara, reputat hispanist, non-coşerian convins, caz profund grăitor pentru specificul receptării concepţiei coşeriene în Japonia. Participant la proiectul Operelor Lingvistice Alese ca traducător, dar şi ca responsabil al volumului 2, cititor atent al unor volume coşeriene fundamentale chiar în anii publicării lor (v. Hara, 1981:212-214), Makoto Hara se apropie de textul coşerian fără idei preconcepute, fără o preorientare favorabilă motivată doar superficial (aşa cum pare să se întîmple astăzi din ce în ce mai des), cu o atitudine  raţional-ostilă, în sensul unei îndoieli care nu se lasă spulberată decît de o construcţie argumentativă impecabilă. Hara nu ezită să formuleze critici sau să semnaleze ceea ce el consideră a fi lacune în demersul coşerian, chiar dacă acestea privesc mai degrabă aplicarea la descrierea limbii spaniole decît construcţia teoretică propriu-zisă. Observaţiile vin, însă, în urma unei lecturi atente, reluate, la nivele diferite, pe parcursul multor ani, lectură percepută adesea ca o "confruntare" sau "înfruntare" cu textul, pentru a utiliza termenul lui Kamei (1981:251-252). Gradul de comprehensiune şi măsura în care lingvistul se lasă convins, în final, de concepţia coşeriană sînt recunoscute cu totală onestitate. Astfel, Makoto Hara subliniază că s-a bucurat de libertate deplină în a redacta "Explicaţia traducătorului" la volumul 2 al Operelor Lingvistice Alese conform înţelegerii şi convingerilor sale, chiar dacă rezultatul este "atipic" pentru un asemenea text. Motivaţia centrală pentru tipul de problematizare ales, fără vreo camuflare a reproşurilor sale la adresa unor soluţii coşeriene, a fost aceea de a îndemna cititorul la o lectură independentă, constructiv-critică şi lipsită de docilitate a textelor, ţintind spre formarea propriei opinii, din profunda credinţă că viziunea coşeriană nu trebuie tratată, la rîndul ei, ca o dogmă (Hara, 1981:239). Întocmai ca şi Katsuhiko Tanaka sau Takashi Kamei, Makoto Hara şi-a menţinut ferm, de-a lungul timpului, convingerile formate şi exprimate cu decenii în urmă (comunicare personală, 28 noiembrie 2002). Aceste convingeri izvorăsc din modul său de a defini limbajul şi sarcinile investigaţiei lingvistice – chiar dacă, în cazul său, acesta rămîne, în anumite privinţe, disjunct de viziunea lui Eugeniu Coşeriu. Poate nu întîmplător, tocmai necoşerianul Makoto Hara surprinde cu maximă pregnanţă esenţa personalităţii ştiinţifice a lui Eugeniu Coşeriu. Astfel, dincolo de căldura şi pasiunea cu care Coşeriu–omul s-a implicat în raporturile cu semenii săi şi în problemele timpului său, Hara (1981:212) observă o latură de "lup singuratic", "iconoclast" a savantului Coşeriu. Aceste calificative nu numai că nu implică, în viziunea sa, vreo conotaţie negativă, ci, dimpotrivă, ele corespund unui portret al omului de ştiinţă ideal, pe care Coşeriu l-a întrupat şi pe care şi-l asumă, ca ţel, şi lingvistul japonez, schiţîndu-l cu un  zîmbet amar:  "Eu cred că un om de ştiinţă nu e om de ştiinţă adevărat dacă nu are creativitate, limbă ascuţită şi numeroşi duşmani" (Hara, 1981:213).

Dincolo de privirea retrospectivă asupra destinului operei coşeriene în Japonia în deceniile trecute, care au făcut obiectul intervenţiei de faţă, mai important va fi, poate, să  reflectăm asupra şanselor reale de perpetuare şi sporire a integralismului în spaţiul cultural nipon în anii ce urmează.

Momentul actual nu ne permite un răspuns optimist. Fără excepţie, lingviştii japonezi invocaţi aici fac parte din generaţia - cronologică şi spirituală - a lui Eugeniu Coşeriu însuşi, iar unii dintre ei, precum Maestrul de la Tubingen, au părăsit Orizontul lumii acesteia. Forţa creativă neobosită a tuturor şi realizările lor exemplare, precum şi profunda lor indiferenţă faţă de tot ceea ce constituie modă pasageră în domeniul nostru, sînt mărturia manifestării, pe tărîmul cercetării limbajului, a spiritului Japoniei autentice, astăzi pe cale de dispariţie. Ei sînt, pentru a cita versul unui cantautor japonez celebru către sfîrşitul anilor ‘80, "bărbaţi în urma veacului", exponenţi ai unui sistem educaţional similar cu cel în care s-a format Eugeniu Coşeriu şi posesori ai unei axe valorice intransigente, care i-a ferit de mişcarea debusolată a lingvisticii mainstream contemporane.  Pe de altă parte, după cîte ştim, cercetători mai tineri care să-şi fi asumat viziunea integralistă încă nu şi-au făcut apariţia pe scena academică niponă.

Cu toate acestea, nu ne vom grăbi să anunţăm dezagregarea "Căii" integraliste în Japonia. Chiar dacă, în plan contingent, lingvistica se face prin oamenii săi, din unghiul ştiinţei în calitate de căutare universală a adevărului lingvistica se face, pînă la urmă, prin Operele sale, iar longevitatea operelor care transmit litera şi spiritul integralismului în spaţiul limbii (şi culturii) japoneze nu se măsoară la scara unei singure vieţi omeneşti.          

 

Referinţe

Coseriu, Eugenio. 1958/1978. Sincronia, diacronia e historia. El problema del cambio linguistico, Montevideo; ed. a 3-a, revizuită, Madrid, 1978.

 Coseriu, Eugenio. 1979. Ippan-gengogaku nyūmon (Lezioni di linguistica generale, 1973), Tokyo: Sanshūsha. Traducere de T. Shimomiya (după o versiune italiană revizuită şi completată  de autor).

Coseriu, Eugenio. 1981. Utsuriyuku koso kotoba nare. Synchronie - diachronie – historia (Sincronia, diacronia e historia. El problema del cambio linguistico), Tokyo: Kronos. Traducere de K. Tanaka şi T. Kamei.

Coseriu, Eugenio. 1981-1983. Ningen no gaku toshite no gengogaku. Coseriu gengogaku-senshū (Lingvistica în calitate de ştiinţă a omului. E. Coşeriu, Opere lingvistice alese), vol. 1-4, Tokyo:Sanshūsha.

Ezawa, Kennosuke. 1983. Coseriu gengogaku no tokushoku to igi ni tsuite (Despre caracteristicile şi sensul lingvisticii coşeriene), studiu explicativ în Coşeriu, 1981-1983, vol. 4,  p. 337-348.

Hara, Makoto. 1981. Yakusha kaisetsu (Studiu explicativ al traducătorului), în Coşeriu, 1981-1983, vol.2, p. 212-239.

Kabatek, Johannes/Murguia, Adolfo. 1997. "Die Sachen sagen, wie sie sind...". Eugenio Coseriu im Gesprach, Tubingen:Narr.

Kamei, Takashi. 1981.  Kyōyakusha no kotoba (Cuvîntul traducătorilor) - II, în Coşeriu, 1981, p. 244-254.

Kamei, Takashi. 1982. Eugenio Coseriu no gakusetsu ni tsuite. Gengogakushi no nagare ni sotte (Despre doctrina ştiinţifică a lui Eugeniu Coşeriu. Urmînd cursul istoriei lingvisticii), în "Seijōbungei", 102, p. 38-70.

Kamei, Takashi. 1988. Omoidasu manima ni (În voia amintirilor), în "Gengo kenkyū - bessatsu", decembrie, p. 21-22.

Kawashima, Atsuo. 1980. E. Coseriu: "Textlinguistik" (1980) wo megutte (Despre "Textlinguistik" de E. Coşeriu), în "Dokugo dokubungakuka kenkyūnenpō", Universitatea Hokkaidō, 7, p. 1-11.

Shibata, Shфzф, 1975. Goiron (Lexicologia), vol. 7 al seriei Eigogaku taikei (Lingvistica engleză), Tokyo:Taishūkan Shoten.

Shimomiya, Tadao. 1978. Yakusha atogaki (Postfaţa traducătorului) la Coşeriu, 1979, p. 309.

Shimomiya, Tadao. 1980. Coseriu no gengo-riron (Teoria lingvistică a lui Coşeriu), în "Doitsu-go kyōiku bukai kaihō" ("Berichte des Japanischen Deutschlehrerverbandes"), 17, p. 6-10.

Tanaka, Katsuhiko. 1975. Gengo no shisō. Kokka to minzoku no kotoba (Reflecţii despre limbaj. Statul şi limbile popoarelor), Tokyo:Nihon Hōsō Shuppan Kyōkai.

Tanaka, Katsuhiko. 1981. Kyōyakusha no kotoba (Cuvîntul traducătorilor) - I, în Coşeriu, 1981, p. 239-243.

Tanaka, Katsuhiko. 1993. Gengogaku to wa nani ka (Ce este lingvistica?), Tokyo:Iwanami Shoten.

Tanaka, Katsuhiko. 1983/2000. Chomsky, Tokyo:Iwanami Shoten.

Tămâianu,  Emma. 2000.  Eugeniu Coşeriu şi lingvistica japoneză. Schiţă pentru o evaluare globală, comunicare la Simpozionul Naţional al Fundaţiei Nipponica, Cluj-Napoca şi Bucureşti, 11 octombrie 2000.

Tămâianu-Morita, Emma. 2001. Valorizarea integralismului în lingvistica japoneză. Cîteva repere, în "Studia Universitatis Babeş-Bolyai", XLVI, nr. 4, p. 107-115.

Tămâianu-Morita, Emma. 2002a. Integralismul în lingvistica japoneză. Dimensiuni - impact - perspective, Cluj-Napoca:Clusium.

Tămâianu-Morita, Emma. 2002b. Semnificaţia lingvisticii coşeriene în viziunea lui Takashi Kamei. După  douăzeci de ani, în "Dacoromania", V, serie nouă , nr. 4 (sub tipar).

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova