Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 10-11 (108-109), octombrie-noiembrie : Supliment Contrafort - Modelul Coşeriu : Eugenia Bojoga : Dialoguri cu Eugeniu Coşeriu în limba germană

Supliment Contrafort - Modelul Coşeriu

Eugenia Bojoga

Dialoguri cu Eugeniu Coşeriu în limba germană

Adresat publicului de limbă germană, volumul "A spune lucrurile aşa cum sînt..." Dialog cu Eugeniu Coşeriu are obiectivele strict circumscrise, fiind organizat din două părţi riguros delimitate: prima se referă la traseul biografic al lui Coşeriu, a doua priveşte teoria sa lingvistică; acestea la rîndul lor divizîndu-se în mai multe capitole. Din capul locului cei doi autori - J. Kabatek, prof. de lingvistică lromanică la Universitatea din Freiburg, şi A. Murguia, filosof de formaţie, lector de limbă spaniolă la Universitatea din Tubingen - au avantajul că au stat mulţi ani în preajma lui E. Coşeriu, în consecinţă sînt familiarizaţi cu concepţia sa lingvistică şi filosofică, ceea ce se repercutează asupra modului de a dirija dialogul în care nimic nu e de prisos, fiecare întrebare avînd rolul de a elucida sau nuanţa un anumit aspect.

În Introducere aflăm că ideea de a realiza acest interviu le-a venit autorilor din contactul strîns cu prof. Coşeriu şi din conştientizarea faptului că multe aspecte legate de opera şi viaţa sa sînt necunoscute publicului larg de cititori. Pornind de la motivaţia preliminară că teoria coşeriană se caracterizează printr-o mare coerenţă interioară, oferind multiple deschideri în următoarele decenii, Kabatek şi Murguia precizează: "Concepţia lui E. Coşeriu va constitui fără îndoială fundamentul pentru precizarea şi desăvîrşirea diferitelor domenii ale lingvisticii particulare. De aceea, este cît se poate de justificat să afirmăm, împreună cu T. Kamei, că E. Coşeriu este «un lingvist pentru secolul XXI», dat fiind că semnificaţia operei sale va fi pusă în evidenţă pe deplin sub toate aspectele numai în viitor" (p.VII).

Prima parte a volumului se referă aşadar la itinerarul existenţial al lui Coşeriu şi se subdivizează în patru capitole care circumscriu etapele principale ale vieţii sale: copilăria şi adolescenţa în România, anii de studii în Italia, epoca din Uruguay şi perioada de la Tubingen. De multe ori detaliile biografice pe care le rememorează Profesorul se împletesc cu idei ale concepţiei sale lingvistice, fiind totodată "pretexte" pentru a readuce în scenă contextul istoric respectiv.

În cap. I, intitulat laconic România, se evocă anii de şcoală şi de liceu ai lui E. Coşeriu, primul an de facultate la Universitatea din Iaşi, dar şi atmosfera epocii. Faptul neobişnuitei fecundităţi culturale a nordului Moldovei, o regiune românească "binecuvîntată de Dumnezeu, o regiune fertilă, prolifică în genii" (p.3), de unde îşi trag obîrşia mari personalităţi din domeniul culturii, poeziei şi literaturii române (M. Eminescu, I. Creangă, M. Sadoveanu, C. Stere, B. P. Hasdeu, G. Enescu, C. Porumbescu, N. Iorga, V. Conta ş.a.), Coşeriu îl explică prin existenţa şi persistenţa în această zonă a unei tradiţii culturale care s-a menţinut datorită relaţiilor cu cultura latină occidentală, în special cu Şcolile din Galiţia şi cu vechea Universitate din Krakowia, mulţi moldoveni făcîndu-şi studiile acolo.

Rememorînd anii de liceu, Coşeriu menţionează nivelul excelent al şcolii româneşti din perioada interbelică, vorbeşte despre preferinţele sale literare, despre canonul său personal, de fapt, nişte caiete în care autorii erau clasificaţi după triade: Homer - Dante - Shakespeare; Goethe - Cervantes - Dostoievski; în domeniul poeziei lirice pe primul loc o situează pe Sapho. Intervievatul precizează că această listă a făcut-o atunci cînd încă nu cunoştea poezia suedeză sau persană, pe care le-a descoperit mai tîrziu, în Italia. În liceu disciplinele sale preferate erau filologia, literatura şi istoria culturii; încă de pe atunci avea ambiţia "să-i înveţe carte pe nemţi" (p. 20). Evocînd starea de spirit din Basarabia anilor ‘30-’40, amintirile pendulează între "atunci" şi  "acum", între situaţia de pe vremea copilăriei sale şi situaţia din anii ‘80-’90, context în care se referă la lupta pentru limba română din Republica Moldova, dar şi la pierderea conştiinţei naţionale în timpul comunismului, la deznaţionalizarea populaţiei începută pe timpul ţarilor şi la deportările din vremea sovietelor. Dat fiind că în discuţie transpare de fiecare dată fundalul istoric, am putea spune că acest capitol oferă coordonatele unui compendiu de istorie a românilor pentru cititorul de limbă germană.

Cap. al II-lea - Italia - se referă la următorul popas al  lui Coşeriu care cuprinde anii 1940-1951. Ajuns la Roma în toamna anului 1940, cu gîndul iniţial de a studia lingvistică şi filologie romanică, tînărul basarabean frecventează în primul an toate Lectoratele de limbi slave, precum şi cel de maghiară. La Universităţile italiene domnea o atmosferă liberală, situaţia politică nu se repercuta deloc asupra procesului didactic. Coşeriu mărturiseşte că lucrul cel mai important pentru el l-a constituit posibilitatea de a studia foarte mult, de a cunoaşte şi a recepta totul în mod critic: "Pentru  mine Italia a însemnat posibilităţi infinite de a mă apropia de culturi, de literaturi şi de limbi diferite. În plus, oferta la Universitatea din Roma era enormă. La slavistică, în afară de filologia slavă, existau limba şi literatura rusă, polonă, slovenă, bulgară şi cehă; lectorate de sîrbo-croată, slovacă şi ucraineană. În domeniul romanisticii exista, în afară de disciplinele de italiană şi de filologie romanică, limba şi literatura franceză, spaniola, româna, portugheza. Mai erau apoi limbi semitice, africane, asiatice" (p.58). La cursul de ebraică, bunăoară, erau trei studenţi, la suedeză doar doi, iar la persană doar unul singur, adică tînărul Coşeriu...

În 1943 îşi ia doctoratul în litere, în 1949 - doctoratul în filosofie. Ca să supravieţuiască, deoarece bursa Guvernului italian expirase, îndeplineşte o mulţime de activităţi: este cartograf, în acelaşi timp lector de limba română la Universitate, critic de artă, ziarist, dă ore particulare. Apoi e traducător la Psychological Warfare Branch, colaborează la Corriere Lombardo, la Enciclopedia Hoepli şi la Universitate. Între 1946-1947, cînd la Milano se înfiinţează Societatea de Lingvistică Sodalizio glottologico milanese, Coşeriu devine membru activ al acesteia, publicînd în Atti di Sodalizio primele studii de lingvistică.

Dincolo de învăţarea celor mai diverse limbi, Coşeriu recunoaşte că în Italia a citit foarte mult referitor la limbile concrete, dar şi multă filosofie şi estetică; a tradus în italiană o antologie de povestiri româneşti, volumele Orizont şi stil, Artă şi valoare de L. Blaga, piese de teatru de G. Ciprian, romane poliţiste din diferite limbi. În plus, a tradus şi a pregătit pentru tipar două antologii: una de poezie croată, alta de proză scurtă bulgară.

Cap. al III-lea - Uruguay - vizează perioada 1950-1963, cînd E. Coşeriu îşi începe activitatea la Universitatea din Montevideo şi la Institutul de filologie, ca şef al departamentului de lingvistică, devenind în scurt timp profesor de Lingvistică generală şi comparată. În acest context Profesorul rememorează cum s-a creat biblioteca Institutului, cum s-a încropit un cerc de lingvistică, îşi aminteşte de ritmul de lucru. Astfel, aflăm că la Montevideo a inaugurat o serie de publicaţii lingvistice pe care le-a expediat peste tot în lume. Totodată şi-a restrîns aria de preocupări, dedicîndu-se în întregime unui singur domeniu, lingvisticii, fără alte concesii: "Am putut să mă ocup în exclusivitate de studiu. Treptat m-am concentrat asupra lingvisticii, renunţînd la tot restul (jurnalistică, traducere, critică de artă, poezii şi eseuri)" (p.103). Coşeriu consideră că tot ce a dezvoltat mai tîrziu se bazează pe idei şi schiţe deja pregătite la Montevideo, unde a lucrat cel mai mult şi a formulat cele mai multe idei.

În cap. IV - Tubingen - se evocă primii ani de la Universitatea din Tubingen, atmosfera academică din Germania din anii ‘70. De exemplu, referindu-se la situaţia din lingvistică, prof. Coşeriu constată că "Germania era o ţară fără structuralism, spre deosebire de Franţa unde Martinet a menţinut mereu contactul cu Praga şi cu Copenhaga, spre deosebire şi de Spania unde informaţia era mai bună decît în Germania. În plus, lipsea tocmai o generaţie de lingvişti, deoarece bărbaţii muriseră în război sau optaseră pentru alte profesii" (p.108). Germania i-a oferit condiţii impecabile pentru dezvoltarea teoriei şi a şcolii de Lingvistică de la Tubingen şi totodată mijloace materiale de necomparat cu cele de la Montevideo, dar şi posibilitatea de a colabora cu foarte multe centre universitare din lume precum şi şansa de a se dedica doar lingvisticii.

Prin ce se remarcă, aşadar, fiecare "popas" al traseului existenţial coşerian? Rezumînd într-o frază fiecare ţară, se poate afirma: România înseamnă baza unei formări intelectuale solide la liceul "I. Creangă" din Bălţi şi la Universitatea din Iaşi. Italia - deschiderea spre cultura universală, pregătirea pentru cercetare şi carieră universitară, cultivarea spiritului critic şi a scepticismului cu privire la valorile naţionale româneşti; Uruguay - afirmarea ca lingvist, fundamentarea concepţiei lingvistice; Germania - desfăşurarea teoriei integraliste şi întemeierea şcolii de la Tubingen prin numeroşi discipoli. Dincolo de momentele edificatoare ale traseului biografic, în această primă parte ne întîmpină atitudini şi poziţii general-valabile care definesc exemplar destinul omului de ştiinţă, al  marelui intelectual Coşeriu. Astfel, evocînd atmosfera politică din România din perioada interbelică, din preajma celui de-al doilea război mondial, Coşeriu abordează problema naţionalismului, în sensul de atitudine faţă de naţiune şi faţă de patrie şi felul cum trebuie interpretat şi înţeles acest concept. În acest sens, distinge trei tipuri de "naţionalism", respectiv trei etape pe care le-a parcurs el însuşi. "Primul tip este reprezentat de un naţionalism naiv şi nereflexiv, în cadrul căruia se afirmă interesele, drepturile, valorile şi cultura unei anumite naţiuni şi se neglijează cele ale altor naţiuni, în special ale popoarelor vecine, se neagă cultura altora fără ca aceasta să fie cunoscută. Al doilea tip este un naţionalism reflexiv, tactic, în cadrul căruia primează încă valorile şi preferinţele unei anumite naţiuni, dar în acelaşi timp sînt acceptate şi percepute interesele şi valorile altora, în consecinţă, se pledează pentru coexistenţa armonioasă a diferitelor tradiţii, obiceiuri şi culturi (...). Al treilea tip îl constituie un naţionalism critic, dinamic, în cadrul căruia şi preferinţele propriei naţiuni sînt privite sceptic şi critic" (p.27-28). În primul an de studii în Italia, fiind impregnat de ideologia naţionalistă , le vorbea profesorilor cu mult patos despre valorile româneşti pe care le compara cu cele italieneşti. Atunci unul din ei, Luigi Salvini, i-a răspuns odată: "da, aveţi dreptate, cred că România avînd atîtea valori, are şi un mare viitor (...). Deosebirea constă doar în aceea că Italia are şi un mare trecut" (p.57). Alte amănunte interesante:  primele cărţi pe care le-a citit pe la vîrsta de patru-cinci ani au fost Haplea la Bucureşti de Moş Nae şi traducerea românească a lui  Max und Moritz - Goangă şi Tîrlică - a scriitorului german Wlhelm Busch. Referitor la oraşul său preferat, Coşeriu mărturiseşte că "Roma, în special centrul vechi al oraşului, este pentru mine cel mai frumos oraş din lume" (p.59). Iar cît priveşte limba sa maternă, aflăm că ordinea este următoarea: "Româna şi italiana, apoi spaniola şi germana (...). Depinde însă şi de circumstanţe şi de felul de texte: versuri scriu în română, proză am scris în italiană, iar studiile de lingvistică au fost elaborate în spaniolă, franceză şi germană" (p.5).  

Problematica limbajului se situează în centrul părţii a doua, mult mai voluminoasă decît prima, deoarece conţine zece capitole. Prof. Coşeriu se referă la anumite aspecte ale teoriei lingvisticii integrale, la istoria elaborării unor studii concrete, precum şi la principiile care au stat la baza activităţii sale. Sînt abordate de asemenea şi alte teme, cum ar fi: problema eticii ştiinţifice şi relaţia între ştiinţele naturii şi ştiinţele culturii, problema corectitudinii idiomatice, raportarea la diverse orientări din filosofia limbajului, aprecierea situaţiei actuale în lingvistică. Altfel spus, partea a doua reprezintă o deconstrucţie a teoriei făcută de autorul însuşi, stimulat de Kabatek şi Murguia, în scopul explicitării şi al înţelegerii adecvate a fundamentelor epistemologice şi metodologice ale integralismului lingvistic.

Despre lucrările inedite, dintre care cele mai importante sînt Geschichte der romanischen Sprachwissenschaft, Einfuhrung in der Geschichte der Sprachwissenschaft şi La teoriia linguistica del nombre propio, se tratează în cap. V - Manuscrise nepublicate. Murguia îl întreabă dacă are o ordine a priorităţilor în pregătirea acestor manuscrise pentru publicare, la care Coşeriu răspunde că toate cele 200 de manuscrise ar trebui pregătite pentru tipar. Unele sînt articole scurte, altele opere uriaşe, monumentale, precizează Kabatek, specificînd că aceste manuscrise se află în faze diferite de redactare sau de elaborare din cele cinci tradiţionale la Coşeriu.

În cap. VI - Construcţie şi amplificare - se vorbeşte despre geneza teoriei coşeriene, despre elaborarea şi dezvoltarea ei. Punctul de plecare îl constituie întrebarea lui Murguia dacă pe parcurs au existat "rupturi" şi modificări ale concepţiei. În opinia lui Coşeriu, nu există nici un fel de rupturi... sistemul a fost prezentat de la început in nuce, deşi insuficient fundamentat, apoi a urmat o dezvoltare în sensul de desfăşurare a teoriei, nu în sensul unei "evoluţii stupide", ci în sensul că "totdeauna a avut convingerea că ceea ce a descris, corespunde unei anumite părţi a realităţii limbajului" (p.139). În acelaşi context Kabatek întreabă cum a apărut concepţia sa despre limbaj: în baza experienţei empirice legate de cunoaşterea multor limbi, în timpul studiului propriu-zis al limbilor sau a fost mai curînd o experienţă izvorîtă din preocupările teoretice? Coşeriu mărturiseşte: "Aş spune că pe primul loc a fost lectura autorilor din acest domeniu. Pentru mine lectura a fost întotdeauna stimulativă. Uneori din cauza concordanţei cu un anumit autor, alteori invers. Însă lectura a contribuit foarte mult la clarificare şi dezvoltare, prin ea am privit lucrurile în alt mod sau dintr-o nouă perspectivă" (p.146).

În cap. VII - Lingvistica integrală - discuţia se desfăşoară în jurul modului de elaborare, al ordinii cronologice şi raţionale a dezvoltării concepţiei, unele idei şi aspecte fiind elucidate pe larg. În primele studii Coşeriu a situat limitele abordării formal-structuraliste, afirmînd că opoziţiile funcţionale nu sînt doar importante, ci fundamentale pentru limba ca sistem lingvistic, însă  nu pentru tot limbajul. Astfel, în lingvistica integrală a dezvoltat tot ceea ce Saussure şi structuraliştii lăsase deoparte. În acest sens, trebuiau recuperate cele două nivele ale limbajului, nivelul textului şi al  vorbirii (care se pun în paranteze atunci cînd investigaţia se concentrează asupra unei limbi particulare). În plus, toate acestea trebuiau aplicate. Traducerea, predarea limbii materne şi predarea unei limbi străine, politica lingvistică etc., menţionează Coşeriu, aparţin domeniului aplicativ al lingvisticii integrale, de aceea a fost nevoie de o teorie a traducerii, de o teorie a politicii lingvistice, de o teorie a predării limbilor (p.159). Totodată mărturiseşte că dezvoltarea concepţiei sale lingvistice s-a desfăşurat prin confruntarea cu F. de Saussure, Humboldt, Aristotel, Vico şi Hegel: "Intuiţiile pe care le-am întîlnit la aceşti autori, le-am dezvoltat mai departe şi le-am integrat într-o sinteză" (p.167).

În cap. VIII - A spune lucrurile aşa cum sînt - Coşeriu expune principiile deontologice care au stat la baza activităţii sale. Implicite la început, aceste principii - al obiectivităţii, al umanismului, al tradiţiei, al antidogmatismului şi al utilităţii sau al răspunderii publice - au fost explicitate pentru prima dată în discursul de recepţie la Academia din Heidelberg (1978).

Despre conceptele de "libertate", "normă" se discută în cap. IX - Libertate, normă, istorie, interpretare - Kabatek venind cu sugestia ca profesorul să explice de ce activitatea umană cultural-creatoare este "liberă". Cap. X - Corectitudine şi exemplaritate - porneşte de la afirmaţia lui Kabatek conform căreia Coşeriu în studiul său "La correcciуn idiomбtica" ş.a., spre deosebire de alţi lingvişti, face diferenţa între "corect" şi "exemplar". Profesorul explică diferenţa între cele două concepte, corectitudinea reprezentînd conformitatea cu o anumită tradiţie, limba exemplară însă se situează deasupra limbii comune şi este în intenţie o limbă unitară.

În cap. XI - Heidegger, Wittgenstein ş.a. - ne întîmpină atitudinea lui Coşeriu faţă de concepţia acestor filosofi şi faţă de alţi teoreticieni ai limbajului. Protagonistul interviului precizează că la Heidegger, în perioada a doua a activităţii sale, se constată un misticism al limbii (p.226). Aici Humboldt a văzut lucrurile mult mai bine, afirmînd că fiecare limbă este o cheie pentru celelalte şi totodată pentru întreg universul.

Despre impactul operelor coşeriene în lingvistica mondială se discută în cap. XII - Despre receptare şi critică - , Kabatek constatînd că  lipsa impactului concepţiei coşeriene în spaţiul de limbă engleză se explică prin absenţa traducerilor în engleză a studiilor fundamentale. Cu toate acestea, unele idei coşeriene sînt cunoscute şi pe continentul american  - prin M. Shapiro şi R. Anttila care îl citează deseori pe Coşeriu şi se bazează pe teoria sa a schimbării lingvistice. Recent, John Lyons, într-o nouă ediţie a vol. New Horizons in Linguistics, a introdus un capitol despre Coşeriu, ceea ce va stimula probabil "pătrunderea"  integralismului în spaţiul de limbă engleză.

Asupra unui concept indispensabil pentru înţelegerea temeiurilor filosofice ale teoriei integraliste şi anume cel de alteritate ca reprezentînd unul din universaliile lingvistice, se insistă în penultimul capitol -  Alteritatea. Alteritatea vorbitorului - "a fi împreună cu altul" - se vădeşte în dimensiunea dialogică a limbajului şi explică componenta omogenităţii în limbile particulare.

În cap. XIV - Situaţia în lingvistică - se compară starea actuală din disciplina noastră cu cea expusă în studiul omonim al lui Coşeriu, publicat în Innsbruker Beitrage zur Sprachwissenschaft (Innsbruck, 1973).

Şi în această parte cititorul poate afla lucruri nu doar interesante, ci extrem de utile pentru a accede la teoria lingvisticii integrale. Astfel, prima schiţă unde se conţine in nuce aproape întreaga concepţie, mărturiseşte Coşeriu, este studiul Determinaciуn y entorno, care reprezintă, de fapt,  un capitol din La teoria del nombre propio încă nepublicată (p.150), iar momentul cel mai important al desfăşurării teoriei se situează între Sistema, norma y habla şi Sincronia, diacronia e historia. Referitor la teorie în general, aflăm că ea "nu este doar intuiţie, ci formulare reflexivă şi construcţie, iar această formulare reflexivă se argumentează şi se clarifică prin studiul empiric" (p.145). Prof. Coşeriu face distincţia între trei nivele de cercetare în domeniul lingvistic: primul este acela al teoriei care îşi propune să explice esenţa obiectului a cărui structură urmează să o justifice şi ale cărui universalii trebuie definite. Nivelul al treilea îl constituie cercetarea istorică ce studiază totdeauna un obiect (sau o problemă) particular, descrie şi explică, pe baza categoriilor care au fost deduse sau recunoscute intuitiv. Al doilea nivel este unul intermediar între cel al teoriei şi cel al istoriei: este nivelul "lingvisticii generale". Acest nivel corespunde generalizării rezultatelor cercetării istorice.

Date fiind toate acestea, consider că volumul "Die Sachen sagen, wie sie sind...". E. Coseriu im Gesprдch constituie un adevărat ghid de iniţiere în teoria lingvisticii integrale şi în devenirea exemplară a unui mare destin uman.

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova