Veşminte de gală pentru marii pitici

Lasă un semn

Lasă neapărat, lasă neapărat

un semn

pe faţa zilei ce trece

un semn

numai de tine ştiut

astfel, timpul

nu te va putea înşela

îţi vei da seama, desigur,

dacă ziua ce vine

este o zi nouă

sau e ziua de ieri

care, pe căi nebănuite,

îţi iese din nou înainte

altfel înveşmântată.

Cântec de paiaţă

Locuim pe-un sloi de gheaţă -

miniţară plutitoare...

şcoala gheţii ne învaţă:

răul vine de la soare...

Ţist! Visezi la primăvară?!

locuim pe-un sloi de gheaţă:

aici, veşnic, este seară,

niciodată - dimineaţă.

Frigul şi-a lipit pe faţă

zâmbet lucitor de coasă...

locuim pe-un sloi de gheaţă -

lume, lume lunecoasă.

"Ura, tronuri patrupede!"

cântă-n piaţă o paiaţă...

nu se-aude? nu se vede? -

locuim pe-un sloi de gheaţă...

Abia la sfârşitul zilei...

Amurgul pune în toate câte un pic de tristeţe.

Abia la sfârşitul zilei,

îmi dau seama că decepţia

este ceva ce, dimineaţa,

se numea iluzie...

Ai auzit vreodată ce zice, seara,

sufletul tău pălmuit

de mâinile-ntinse-ale cerşetorilor?

Ştii ce înseamnă să fii privit

ca o virgulă între subiect şi predicat?

Ai observat, desigur:

cuvintele proştilor n-au trac niciodată,

chiar astăzi, unul s-a lăudat

că poate face ocolul lumii

călătorind c-un balon de săpun...

Amurgul pune în toate câte un pic de tristeţe.

Drum lung, hopuros

Deocamdată, avem noroc:

legile naturii

nu sunt votate în parlament.

Soarele nu e supărat niciodată,

nu răsare-ncruntat.

Izvoarele curg în voia lor.

El şi Ea se-ndrăgostesc.

După vară, vine toamna.

Albul e alb, negrul e negru.

O mână spală pe alta

şi amândouă rămân murdare.

Între maternitate şi cimitir,

drum lung, hopuros -

viaţa.

Plouă

Din gânduri, încet,

se împrăştie ceaţa.

O floare îndrăgostită

e sufletul tău.

Bliţul fulgerului

îţi luminează faţa.

Eşti fericit -

te-a fotografiat Dumnezeu...

Curcubeul

A stat ploaia. Mai curată acum,

lumea

ca şi cum s-ar fi născut

din nou:

oamenii sunt

mai blânzi, mai senini.

Dumnezeu,

de toarta curcubeului,

ţine Pământul

ca pe-un coş cu flori.

Râuri

Primăvară.

Copaci înfloriţi -

râuri verticale vărsându-se

în Marea Albastră a cerului...

Dorul-dor

                        Lui Florin

floare-aleasă cu parfum veninos,

miere şi fiere

vârcolac ascuns într-un vis luminos,

suferinţă şi mângâiere

semănător de pojaruri în sânge,

neîndurător balaur de foc

cu nici o sabie nu-l pot învinge:

îi retez un cap, îi cresc o mie în loc

dorul-dor

dorul-dor

Urme

Pe unde trec

visele-ndrăgostiţilor,

cresc lumini,

stele-nfloresc.

Îndrăgostiţii,

protejaţii lui Dumnezeu -

merg pe pământ,

lasă urme în cer...

Veşminte de gală
pentru marii pitici

veşminte cusute

din epitete de lux

în croitoriile Minciunii

se munceşte pe rupte

croitorii sunt mulţumiţi,

li se plăteşte

în hainele de gală meşterite de ei

se-mbracă golul, marii pitici,

deşertăciunea deşertăciunilor

Zero,

chiar şi-n strai împărătesc,

nu are stofă

dar, toate acestea

sunt neimportante,

croitorilor li se plăteşte

Culise

Diavolul suflă-n giruete -

Spre Rai nu duce nici un drum...

Vendete mici nasc mari vedete

Pe scena teatrului de fum.

Neguţătorii de tămâie

Adună galbeni la cimitir.

Făţarnic, Timpul ne mângâie

Cu palme reci de glaspapir...

Pierderea înălţimii

Vulturul să fie vultur...

                 Geo Bogza

Ochiul se bucură:

magnific e vulturul planând

sus-sus, lin-lin...

parcă nici nu ar fi o pasăre în zbor,

parcă ar fi, vorba poetului, zborul însuşi

pe boltă pictat.

Astfel ziceam, până când, într-o zi,

lăsându-şi cerul, l-am văzut, prima dată,

înfipt lăcomos într-un stârv

(jos, pe pământ, e mai greu să rămâi

la propria ta înălţime?!) -

din acea clipă, ciudat, măreţia lui

se prefăcu şi ea într-o mortăciune

pe care ciocul ascuţit ca o sabie

o rupea, mulţumit, în mărunte bucăţi...

Tot mai mult, tot mai mult,

măreţia lui de odinioară

semăna cu steagul zdrenţuit

al unui învins...

Sentiment

Zilele negre-mi fac nopţile albe,

lumina şi-ntunericul nu se deosebesc,

iluziile zboară în ţările calde

şi-aripi de întoarcere nu le mai cresc.

Ce vreme tristă-afară, de suflet ucigaşă,

viaţa-i o umilă cerşetoare,

moartea mănâncă bine şi se-ngraşă

ca un partid politic ajuns la guvernare.

"Un câine-i omenirea...", o, da, Eminescule...

totul e stăpânit de netotul încoronat...

simt: dintr-un mileniu, cel puţin câteva secole

ni s-au furat...

Nu cred că trandafirul...

Nu cred că trandafirul s-a uitat vreodată

la lume

prin propriile petale.

Spinii, presupun, sunt dovada

vederii sale normale...

Rugă

            Domnului Profesor Valeriu Rusu

Dăruieşte-mi, Doamne, cât mai multe

                                                zile de lucru,

Pune-mi, seara, pe frunte,

                                    laurii oboselii, discret...

Sunt elev în clasa-ntâi al fiecărei zile -

În fiece zi, Tu-mi adaugi o literă

                                    nouă în alfabet...

Dăruieşte-mi, Doamne, cât mai multe

                                                zile de lucru -

Fala petrecăreaţă-i stăpână-n calendare...

Văd, în lumina Ta: un grai tăcut

Dă-n floare şi rodeşte tăcere grăitoare...

Pygmalion al cuvintelor

Poetul

îi dărui zeiţei

culegerea sa de versuri alese:

"Te rog, dă suflet şi chip de femeie

celei mai frumoase poezii - ea

îmi va fi mireasă..."

Pentru a nu se trăda

că nu ştie să citească,

plină de importanţă, zeiţa

mai răsfoieşte cartea şi azi.

Poetul, nebănuind că zeii

nu sunt decât nişte ignoranţi

care-şi folosesc puterea ca pe-o frunză

pentru a-şi ascunde... neruşinarea,

e convins că, deocamdată, nu şi-a scris

poezia cea mai frumoasă...

Salvarea peştilor de la înec

timpul,

singurul râu care nu îngheaţă

nicicând

noi suntem peştii

noi suntem peştii

pentru că nu ne înghiţim,

ne înecăm cu noi înşine,

ne stăm în gât

atunci,

vine moartea la pescuit -

ne prinde uşor,

fără năvod, fără undiţă

aceasta, pe scurt, e povestea

despre salvarea peştilor

de la înec

dacă n-ar fi,