Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 10-11 (108-109), octombrie-noiembrie : Editorial : Vitalie Ciobanu : Partidul şi literatura. Tezele din noiembrie

Editorial

Vitalie Ciobanu

Partidul şi literatura. Tezele din noiembrie

Secretarii generali ai partidelor comuniste din epoca triumfătoare a socialismului multilateral dezvoltat aveau pretenţia omniscienţei: ei se vroiau nu numai primii ştabi şi ideologi ai ţării, ci îşi revendicau neapărat întâietatea în toate domeniile pe care partidul-stat le călăuzea cu părintească grijă, de la creşterea păstrăvilor şi până la fizica atomică. Cultura nu făcea nici ea excepţie de la această regulă. S-au organizat nenumărate congrese cu intelectuali, la care au răsunat celebrele "teze din aprilie", sau "din iulie", sau "din septembrie", după cum se nimerea anotimpul. Invariabil era doar caracterul obligatoriu al preţioaselor indicaţii ale partidului şi personal ale tovarăşului... (cunoaşteţi refrenul!) în materie de scriitură sau, să zicem, pictură, după caz. Prilej cu care lumea creatorilor, cam anarhică şi imprevizibilă de felul ei, învăţa cum să-şi apropie arta de popor, cum să oglindească măreţele realizări socialiste, cum să evite influenţele nocive ale artei burgheze, decadente şi exploatatoare. Uneori, când nu se făcea bine înţeles, primul secretar se mai şi supăra pe artişti, iar aceştia suportau consecinţele: aşa au păţit, de exemplu, pictorii formalişti de la Moscova, a căror expoziţie sub cerul liber a fost dărâmată de buldozerele lui Hruşciov. Această preocupare obsedantă pentru "chipul moral" al cetăţeanului pe care nu au manifestat-o, în lunga istorie a omenirii, cu o atare intensitate, decât partidele de sorginte totalitară – naziste şi comuniste –, sugerează cât se poate de limpede faptul că regimurile de acest fel nu aveau ambiţia de a fi doar un alt tip de administraţie faţă de guvernările burgheze - "putrede" şi "corupte" -, ele tindeau să statueze o nouă religie, desigur o religie "pe dos", seculară, ne‑transcendentă, dotată însă cu întreaga panoplie de ritualuri adiacente, inclusiv cu o colecţie de "martiri" ai cauzei partidului, fabricaţi după modelul, nemărturisit, al apostolilor biblici, care erau chemaţi să justifice, prin sacrificiul lor mistificat, crimele "conducătorilor", comise în numele Ideii, şi privaţiunile celor mulţi. În acest "marş triumfal" spre neant, artelor şi ştiinţelor umaniste le era rezervat un loc de prim ordin: ele trebuiau să modeleze mentalul colectiv în funcţie de ultimele directive ale propagandei de partid şi de stat. 

O dată cu dispariţia comunismului ca sistem, nu am crezut că vom mai asista la reluarea controlului politic al culturii în Republica Moldova - stat independent, devotat trup şi suflet valorilor europene -, nu ne-am imaginat că ne va fi dat să urmărim, pe viu, un thriller de genul "Mumia se întoarce". Însă coşmarul s-a materializat şi nu într-o producţie hollywoodiană, ci chiar în realitatea basarabeană. Sâmbătă, 8 noiembrie, la Palatul Republicii din Chişinău, unde a fost lansată la apă bizara ambarcaţiune numită "Uniunea Scriitorilor Nistru/Dnestr", preşedintele Voronin, tot el şi prim secretar al Partidului Comunist de guvernământ, şi-a împărtăşit viziunea asupra literaturii moldoveneşti şi a locului său în lume. Liderul comunist a ţinut să sublinieze că noua asociaţie de literaţi, căreia i-a promis o finanţare copioasă (sediu, bani de editare, indemnizaţii pentru pensionari), în buna tradiţie a artei aservite, se bucură de protecţia sa personală. În acelaşi timp, dl Voronin - "garantul constituţional şi factorul de echilibru al societăţii moldoveneşti" - a blamat "vechea", cum a numit-o, Uniune a Scriitorilor din Moldova în frunte cu acad. Mihai Cimpoi. S-au scris până acum destule în presa de la Chişinău despre această fantomatică organizaţie de scriitori, confecţionată în bolgiile partidului comunist, însă apelul la surse nu va fi niciodată superfluu, de aceea vom recurge, cu grijă, la textul prezidenţial, pentru a exlude confuziile şi răstălmăcirile: "Crearea noii organizaţii scriitoriceşti - a spus dl Voronin în alocuţiunea sa - semnifică, înainte de toate, definirea adevăratelor noastre valori culturale, legate în mod organic de dobândirea de către noi a Patriei şi de încrederea în viitorul ţării noastre, în viitorul poporului nostru". Citatul, aşa cum notam în paragraful introductiv, nu lasă nici un dubiu asupra "ambiţiei de întemeietor" a Partidului Comunist, care nu se mulţumeşte a se pune în slujba cetăţeanului, ca în orice democraţie normală şi nu "dirijată", а la Putin: el se vrea "făuritor de patrie". Problema cea mare a preşedintelui este însă că noii "ingineri ai sufletelor", după expresia nemuritorului Gorki, la care apelează pentru această atât de subtilă şi responsabilă întreprindere - şi nu e vorba, cel puţin deocamdată, decât de şase inşi, cu carnet de scriitor, câţi au putut fi identificaţi la şedinţa de constituire, în rest, sala a fost umplută, probabil, cu suporteri ad-hoc, având o foarte vagă legătură cu scrisul - nu au făcut nici o "spărtură" în cerul literaturii basarabene şi nu o vor face, cu siguranţă, nici de acum încolo (fireşte, numai dacă oportunismul gros şi prezenţa îndelungată în statele de plată ale poliţiei politice sovietice, "departamentul cultură", nu-i transformă în nişte "figuri exponenţiale" - căci tagma lor este mult mai numeroasă – sau, mai degrabă, în nişte... personaje aflate în căutarea unui autor!). Subiectul agită de vreo trei luni spiritele la Chişinău, încât oficializarea proaspetei asociaţii scriitoriceşti, în cadrul unei manifestaţii publice, nu a surprins pe nimeni. Cu adevărat insolită este implicarea făţişă a şefului statului în această tevatură, criticile sale extrem de dure la adresa Uniunii Scriitorilor din Moldova, rostite cu acest prilej, lărgind câmpul restauraţiei pe care Partidul Comunist o desfăşoară energic, de circa doi ani şi jumătate, în toate domeniile, chiar dacă ne mai şi "abureşte", în ultimul timp, cu declaraţii de iubire pentru Occident. E ridicol şi absurd să te declari "adept al valorilor europene" şi în viaţa de zi cu zi să le "implementezi" cu metode inspirate din recuzita stalinistă, însă nu faptele, ci retorica e importantă. Dl Voronin, aşa cum ne-a obişnuit, a oferit în luarea sa de cuvânt un bogat material ilustrativ al acestei dihotomii alienante, care marchează actuala putere. Slalomez printre citate: "Noi delimităm clar procesele culturale creatoare de acţiunile distructive ale celora care deja de vreo zece ani pun sub semnul întrebării viitorul societăţii noastre, viitorul poporului nostru şi viitorul statului nostru. Vechea Uniune a Scriitorilor şi‑a asumat un rol destul de straniu în cadrul societăţii noastre aflate în proces de constituire. Moldova avea nevoie de o idee nouă, de o idee paneuropeană îndrăzneaţă, pe când liderii vechii organizaţii scriitoriceşti se străduiau s-o substituie printr-un plagiat din manualele de istorie din perioada interbelică - mostre de xenofobie şi extremism". (Trec peste felul tendenţios în care "vede" preşedintele manualele interbelice – lor le datorăm educaţia a mii de intelectuali, oameni de carte basarabeni, cu care bolşevicii, ulterior, au înfundat Siberia şi gropile de var din Chişinău; mă minunez de faptul cum a ajuns şeful celui mai dogmatic segment al vechii nomenklaturi sovietice din Moldova să pledeze pentru o idee paneuropeană!) Clivajul dintre nevoile noului stat moldovenesc şi opţiunile eronate ale scriitorilor, în viziunea prezidenţială, transpare limpede din următorul pasaj: "Ţara are nevoie de tinere forţe creatoare, capabile să asigure o străpungere spre viitor, pe când grija lor era să subordoneze totul unor idei absurde şi depăşite, propagând stări de spirit defetiste şi făcând declaraţii iresponsabile, al căror sens se rezumă la teza că cu cât (cacofonie patentată, n-avem ce face! – n.n) mai repede se va ruina Republica Moldova, cu atât mai uşor va putea fi ea alipită la România". Voronin a menţionat, textual, fără a se sinchisi de enormitatea termenilor pe care îi folosea, că Uniunea Scriitorilor s-a transformat într-un partid politic extremist care, prin esenţa sa, ar fi chiar mai de dreapta decât Frontul Popular. De aici şi până la "neutralizarea juridică şi politică" a acestei organizaţii, în spiritul noii concepţii a politicii naţionale de stat sau al "legii pentru combaterea extremismului", adoptată de majoritatea comunistă din Parlament, trebuie observat, nu ar mai fi decât un pas. Pe ce îşi bazează preşedintele infamantele acuzaţii? Vor fi prezentate probe ale activităţii subversive a Uniunii Scriitorilor sau vorbele şefului statului vor rămâne, ca de atâtea ori, o simplă intoxicare a opiniei publice, căreia i se vânează adeziunea imediată şi ne-reflectată?... Guvernarea comunistă a multiplicat până acum cu mult succes liniile de fractură în societatea moldoveană, pentru a o domina mai uşor. A venit, iată, şi rândul scriitorilor să constate că unii dintre ei sunt "buni", "folositori poporului", dacă servesc actuala putere, iar alţii, adică marea majoritate, sunt "extremişti", "antistatalişti" şi "nostalgici", care doresc să desfiinţeze Republica Moldova. Este aruncată anatema asupra unei întregi organizaţii de breaslă ce adună în rândurile sale scriitori cu stiluri şi opinii diferite - comparaţia USM cu un partid este cu totul deplasată! -, iar acest atac concertat nu poate avea alt efect decât o solidarizare a membrilor săi, dincolo de diferenţe.

Preşedintele Voronin nu reuşeşte să fie convingător nici măcar atunci când arborează un fals aer egalitarist şi justiţiar "cu priză la mase" (vechiul truc al comuniştilor): "În ultimii zece ani, uniunea scriitoricească existentă s-a abătut de la funcţiile şi sarcinile sale de creaţie. Demnităţile, distincţiile şi locurile călduţe din preajma puterii şi din preajma deţinătorilor ei - iată ce-i preocupă pe mulţi scriitori. (…) Scriitorul este, înainte de toate, o persoană care stă la distanţă de tot ce ţine de conjuncturalism (sic!), care este gata, de dragul acestui statut al său, să trateze cu dispreţ manifestările de bunavoinţă din partea puterii". Ultima remarcă a preşedintelui a sunat de parcă ar fi vorbit de funie în casa spânzuratului, căci o făcea tocmai la congresul unei asociaţii literare-marionetă. Ce credibilitate morală îşi poate revendica un partid a cărui strategie de racolare a intelectualilor a implicat, de la 1917 încoace, anume folosirea "distincţiilor" şi "locurilor călduţe", înaintea recurgerii la şantaj şi represiune politică? Dl Voronin însuşi a oferit recent un exemplu cras de demonetizare a unor înalte decoraţii de stat moldovene, acordându-i "Ordinul Republicii" lui Ivan Bodiul – fostul prim-secretar comunist de la Chişinău, din anii ‘60-’70, renumit pentru campania sa furibundă împotriva "naţionaliştilor pro-români şi a elementelor antisovietice" din Basarabia. În plus, setea de distincţii şi privilegii a unor scriitori, ca şi dorinţa lor irepresibilă de a se "aranja" pe l`ngă toţi "boşii" care s-au perindat, după 1991, la cârma Republicii Moldova (şi aici, indiscutabil, cap de serie este Ion Druţă, prozatorul moscovit însă apare în discursul preşedintelui pe post de "erou pozitiv", întrucât se pun mari speranţe că se va alătura noii asociaţii), această "glorie deşartă", spuneam, şi obnubilarea spiritului critic, în cazul unor condeieri basarabeni, a facilitat revenirea comuniştilor la putere. Numai că dl Voronin nu-şi împinge raţionamentul atât de departe, pentru că nu i-ar conveni. Va fi în stare USM, confruntată cu ostilitatea agresivă a guvernanţilor, să-şi asume un sever examen de sine, pentru a reduce marja de manevră a detractorilor săi pro-comunişti?... Manifestaţiile de protest în care s-a angajat în ultimul timp reprezintă, desigur, o contribuţie necesară la consolidarea rezistenţei civice în faţa abuzurilor actualei puteri, dar va fi canalizată această revoltă şi în sensul redresării lucrurilor în interiorul breslei scriitoriceşti? Sincer vorbind, nu cred să-i mai rămână energie şi pentru o asemenea ispravă.

Discursul dlui Voronin poartă amprenta uşor sesizabilă a unor scribi de curte, cu veleităţi literare şi publicistice, care, încercând să-şi răzbune frustrările personale, şi-au atras, imprudent, şeful pe terenul delicat al evaluărilor estetice. Astfel, liderul comunist ar dori să vadă literatura moldovenească: "egală între egale, talentată printre talentate, nu pe post de repetentă a unui gimnaziu românesc" (...). Nimeni nu are dreptul să excludă procesul de creaţie din Moldova din categoria celor originale şi unice în felul lor şi să-l eticheteze drept provincial" - a rostit apodictic preşedintele, adresându-se unei asistenţe care-i sorbea cuvintele. Doar că dl Voronin înţelege "ieşirea din provincialism" ca pe o... răsucire pe călc`ie cu 360­o, pentru că ce este altceva moldovenismul antiromânesc îndrăgit de Partidul Comunist decât exacerbarea unui orgoliu regional, lipsit de o bază culturală reală şi arondat politic unei puteri străine?... Ce simplu ar fi să rezolvi problema competitivităţii literaturii moldoveneşti printr-un ordin, ca la armată! Din păcate pentru preşedinte şi pentru zeloşii săi sfătuitori, valoarea unei opere literare o validează exegeţii şi criticii literari, nu politicienii. Desigur, într‑o rezervaţie culturală, cum se vrea Moldova comunistă, poţi să te proclami unic şi infailibil în materie de literatură, lingvistică şi istoriografie, însă aceste rătăciri vor fi privite în cel mai bun caz cu nerâvnita compasiune acordată unor handicapaţi mintal, deoarece criteriile performanţei şi ierarhiile axiologice, în literatura dintre Prut şi Nistru, se decid în altă parte şi nu au nimic de a face cu dictatul ideologic. Culturile din întreaga Europă de Est şi din alte zone, istoric defavorizate, suferă de o angoasă a marginalităţii şi aspiră, nu fără exagerări bovarice, să fie omologate în marile metropole culturale ale lumii. Republica Moldova nu-şi pune această problemă. Absolvită, după ultimele alegeri parlamentare, de povara apartenenţei la o tradiţie care nu începe de la 28 iunie 1940, ci, totuşi, cu câteva sute de ani mai devreme (ca să nu mai evocăm şi moştenirea latină!), întărită cu stupefiantele resurse creative ale nou-fondatei "uniuni scriitoriceşti" - o parodie de alternativă, cum s‑a observat pe bună dreptate, ca atâtea altele plodite de comunişti -, Republica Moldova se declară suficientă sieşi, mai exact, suficientă nivelului de cultură al timonierilor săi politici, şi nimeni - decât sub acuzaţia de ingerinţă în treburile sale interne! - nu-i poate impune o scară de valori "de împrumut", una ce ar putea fi suspectată că nu ar izvorî "din rărunchii poporului." Convingerea noastră este că un scriitor basarabean nu are de ales decât din două una: să scrie în limba română, dacă vrea cu adevărat să-şi fructifice potenţialul nativ, încercând să se conecteze la spaţiul culturii occidentale, sau să îmbrăţişeze limba rusă, topindu-se în oceanul slav, cum au şi făcut unii, de voie-de nevoie, în trecutul nu tocmai îndepărtat. Nu există o "a treia opţiune" în acest loc al "pierzaniei" şi al "eternului început". Cu atât mai grotescă se dovedeşte aburcarea reducţionismului moldovenist la rang de... idee paneuropeană, asta după ce aceeaşi doctrină stupidă şi resentimentară  "a tras la plugul" internaţionalismului proletar!...

Până la noi dispoziţii, tezele din noiembrie ale preşedintelui Voronin schiţează, se pare, ultimul "trend" în literatura moldovenească. Să aşteptăm, aşadar, cu pietatea cuvenită, traducerea lor în viaţă.

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova