Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 7-8 (105-106), iulie-august : Lecturi : Valentin Protopopescu : Sfioasă, cartea, ca o rugăciune...

Lecturi

Valentin Protopopescu

Sfioasă, cartea, ca o rugăciune...

O carte-eveniment este mai întotdeauna o scriere a discreţiei şi a tăcutei prezenţe. Nu surlele, nu trîmbiţele, nu violenta campanie mediatică, atît audio cît şi video, sînt în măsură să dea seama despre valoarea, profunzimea şi frumuseţea unui lucru literar bine făcut. Nici măcar întîmpinarea critică, consemnată în diferite reviste şi publicaţii de specialitate, nu are acces la o justă recepţie căci vai, cel puţin la noi, adeseori se întîmplă ca semnatarul cronicii să scrie pornind de la relaţia de amiciţie-inamiciţie pe care o întreţine cu autorul cărţii, şi nu de la realitatea efectivă, de la valoarea reală, obiectiv-impersonală a volumului ca atare.

Din asemenea întristătoare pricini, o apariţie cu adevărat de excepţie, o carte-eveniment este, din punctul meu de vedere,  frumosul volum de versuri al Marinei Dumitrescu, intitulat Caiet roman. Obiectul la care fac referire mi se pare frumos din măcar două perspective: cea a mesajului poetic şi cea a înfăţişării grafice. Să pornesc de la ceea ce se vede. Apărut la Editura Aritmos din Bucureşti la finele anului trecut, Caiet roman include 13 acuarele inedite ale regretatului Horia Bernea. Misterele şi farmecul Cetăţii Eterne sînt astfel evocate prin ochiul şi inima unui mare artist plastic, apt să transfigureze discreţia unei amintiri şi graţia unei stări de spirit. Roma lui Bernea este Roma creştinului îndrăgostit de clasicitatea frumosului, este Roma văzută cu privirea plasticianului renascentist măcinat de nostalgia clasicului pur, este Roma unui modernist cu nostalgii arhaizante. Pe scurt, e o Romă a percepţiei subiective şi inspirate.

Cît priveşte mesajul literar al Caietului roman, acesta, deşi reprezintă practic discursul liric al unui debut absolut, substanţa şi trăinicia sa se bucură de o surprinzătoare excelenţă a maturităţii depline. Atît artistice, cît şi sufleteşti. Stările de spirit ale Marinei Dumitrescu s-au coagulat poetic şi au fost şlefuite aidoma unor bucăţi de marmură aflate în aşteptarea capodoperei. Poemele din volume, şi cele romane, şi cele florentine, şi cele veneţiene, nu sînt simple consemnări ocazionale, nu sînt banale şi graţioase reflexe de obstinat călător cultural. Dimpotrivă, "lucrate", lăsate la dospit, şi "re-făcute" de nenumărate ori, la fel ca într-un palimsest programat în tăcerea inimii, aceste poeme configurează mai curînd istoria unui destin decît suma reacţiilor unui pelerin de circumstanţă, apăsat de vocaţia explorării spirituale.

Roma, Florenţa şi Veneţia Marinei Dumitrescu sînt oraşe fără contur geografic ori istoric. Ele par mai degrabă mărci ale unui lăuntru profund, semne ale unui suflet ce se caută permanent pe sine păşind pe un drum al său, cu totul ireductibil la orice altceva. Marina Dumitrescu, călătorind prin Roma, Florenţa şi Veneţia, călătoreşte de fapt prin misterul propriului destin, în încercarea de a se afla în calitate de femeie, mamă, îndrăgostită, credincioasă şi scriitoare. Pentadica miză exploratorie, în realitate un curajos demers solilocvic, are darul să dezvăluie un caracter deosebit şi mai ales o feminitate excepţională. Revelaţia este dublă: a noastră, atunci cînd îi citim versurile, a ei, atunci cînd se descoperă pe sine cu o surpriză nedisimulată. De aceea, peregrinările autoarei au ceva din periculoasa descindere în infern căci, sub aparenţa unei excursii spirituale profesioniste, Marina Dumitrescu se pogoară în fapt la rădăcinile neverosimile ale fiinţei, în faţa căreia, timidă şi calmă, înlemneşte sub auspiciile unei mirări de proporţii. Cîtă inocenţă, tot atîta cunoaştere: de sine şi a firii. Ea năzuieşte să afle cine este, ea doreşte să se cunoască şi astfel să privească felul în care lumea se oglindeşte în oceanul sufletului său. Şi o face, platonician, reflectîndu-se în relaţiile fundamentale pe care le stabileşte: cu Dumnezeu, cu soţul ei, cu proprii ei copii, cu prietenii şi cu partenerii de dialog.

Iată de ce Caiet roman nu este o simplă carte de poeme, ci un document esenţial pe calea mărturisirii de sine a Marinei Dumitrescu. Discretă, profundă şi complexă, personalitatea artistei are ceva din prezenţa tonifiantă şi clară a unei matroane romane, adevărat temei al imperiului şi centru sacru al familiei. Totodată, felul în care simte, gîndeşte şi scrie este poate un reflex neverosimil al acelui personaj legendar pe nume licornă. Sensibilitatea ei nu este întrecută decît de extrema sinceritate a cuvîntului. Se simte neîndoielnic în verbul autoarei acea acurateţe de gînd pe care o au fie numai copiii, fie personajele pozitive ale basmelor. De aceea, lectura Caietului roman înseamnă un exerciţiu al purificării, dar nu în ritm ritualic, ci în intimitatea protectoare a sufletului fiecăruia. Am enumerat aici destule pricini pentru care cartea de debut a Marinei Dumitrescu reprezintă o excepţie, fiind la modul autentic un eveniment de prim plan. Încercaţi să citiţi această carte mînaţi de o pioşenie pascală. Veţi avea astfel acces la o manieră specială de a înţelege transfigurarea. Şi veţi fi, poate, mai fericiţi, măcar pentru cîteva ceasuri, departe de tumultul lumii dezlănţuite...

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova