Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 5-6 (103-104), mai-iunie : Scriitori cehi contemporani : Vladimir Janovic : Poeme

Scriitori cehi contemporani

Vladimir Janovic

Poeme

S-a născut la 8 iunie 1935 la Praga. A copilărit în Čerčany, pe malul râului Sazava, unde părinţii erau învăţători. După examenul de bacalaureat din 1953, a studiat la facultatea de ştiinţe naturale a Universităţii Masaryk din Brno, absolvind-o în anul 1958.

Încă din timpul studiilor, influenţat de poetul Frantisek Hrubin, s-a decis să se dedice literaturii. A predat la liceul din Jindřichuv Hradec, ulterior a fost redactor la studioul de radio din Brno. În anii 1966-1967 a fost redactor la revista literară Plamen (Flacăra) din Praga.

Între anii 1967-1970 a condus ediţia de poezie Syrinx la editura Svoboda, după desfiinţarea acesteia dedicându-se traducerii din literatura italiană.

Din anul 1973 a lucrat cincisprezece ani ca redactor la editura Československy spisovatel.

În prezent predă engleza şi italiana la un liceu de renume din Praga.

În anii ‘70 a vizitat România în mai multe rânduri, participând la numeroase festivaluri internaţionale de poezie organizate de Uniunea Scriitorilor (Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Eforie). Cu aceste ocazii a făcut cunoştinţă cu poeţii Virgil Teodorescu, Marin Sorescu, Romulus Vulpescu, Anghel Dumbrăveanu, Dorin Tudoran şi cu excelenta traducătoare de poezie cehă Mariana Vorona.

În octombrie 1986 a obţinut premiul mediteranean "Măslina de aur" la Palermo, pentru poemul dedicat ultimelor zile ale oraşului Pompei, volum intitulat "Casa poetului tragic" şi pentru traducerea versurilor clasicului poeziei italiene din secolul XX, Sandro Penny (Bucuria deosebită de a trăi). În anul următor a devenit membru fondator al Uniunii Europene a scriitorilor, artiştilor şi oamenilor de ştiinţă /Unione europea degli scrittori, scienziati e artisti/ cu sediul la Roma.

Poemul "Casa poetului tragic" a fost tradus de Ewald Oders în limba engleză, fiind publicat la editura Bloodaxe Books în anul 1988.

Din crezul artistic al poetului ceh am ales câteva fraze reprezentative:

"Sunt cuvinte, oameni, peisaje sau evenimente - impulsuri, care au condiţionat apariţia unei poezii, pentru ca ulterior să nici nu mai fie pomenite. În lipsa lor, însă, poezia n-ar fi luat naştere nicicând. Acestor realităţi ţinute sub tăcere le spun peştii negri ai împrejurărilor. Şi chiar ei sunt dovada faptului că textul poetic îşi trăieşte viaţa proprie, independentă."

Volume de versuri: Zatměni raje (Întunecarea raiului, 1968), Romuluv nařek (Mânia lui Romulus, 1975), Baseс o sněћna levitaci (Poem despre levitaţia ninsă, 1978, 1982), Jarmark v mlze (Iarmaroc în ceaţă, 1981), Dum tragickeho basnika (Casa poetului tragic, 1984, 1988), Most alchymistu (Podul alchimiştilor, 1989), Potopeny ul (Stupul scufundat, în manuscris)

Antologii de poezie: Vschna tvoje tila (Toate trupurile tale,1983), Ohoova abeceda (Alfabetul de foc, 1984).

 

 

Lumină ca mierea

" Sfârşiturile de veac sunt identice;

întotdeauna tulburi şi nestatornice."

Arnost Prochazka, 1896

Am venit în satul K.

să văd albinele extrăgând nectarul din tei

Era beznă ca la facerea lumii

Văduvele îşi luminau

cu laptele proaspăt muls

În local s-au împiedicat limbile

Câinii urlau de-ţi îngheţa sângele-n vine

Prin sat cutreiera

un dispărut

din primul război mondial

Am luat de pe poliţă o piuliţă de aramă

căreia i se zice aici mortar

(ţărână eşti şi în ţărână te întorci)

şi am bătut de trei ori cu pisălogul în ea:

contra focului

                        contra apei

                                            contra omului rău

 

Un greiere asurzit a foşnit

Nimic altceva nu s-a auzit

Am căutat lumina

chiar de-ar fi fost să fie dintr-o lampă

găsită într-o casă în ruină

o asemenea casă era aici

şi-mi semăna mult

Am tras de fitil

până la pragul mileniului

dar - n-am aprins

ce lume mi s-ar fi arătat?

În coroana teiului a sclipit luna

aurie ca mierea, galvanizantă

Hlamidele strămoşilor s-au ondulat

Să le urăm linişte

A supravieţui nu înseamnă a trăi

În zori m-am grăbit sub teiul bâzâind

Hambarele erau deschise -

dispărutul plecase demult

Lumina ca mierea nu a pălit sub lună

Picioruşele albinelor au presărat-o pe flori

Şi în timp ce parfumul de tei îi satura

pe zeii vechi

întorşi din îndelungat surghiun

capelanul îşi lustruia pantofii în sacristie

Moartea era departe

Mergem? A zis roata

rezemată de zidul cimitirului

Şi juna vară

se strecură între sânii

doamnei inspector silvic

                          vara anului 1998

 

Întâlnire pe Internet

Era ziua morţilor

Dincolo de fereastra cafenelei

fumul de la crematoriul de gunoaie din apropiere

termina de mâncat verdeaţa frunzelor.

"Iubesc sicriaşele", a zis cochet

cu o expresie plină de rocaie şi volute.

"Eu prefer cremaţia", a replicat în zeflemea,

poate din economie, dar nici nu voia să se-nsoare.

Thanatos, chemat din blasfemie,

i-a atins cu aripa.

Ceva s-a stins în ei, înainte de a se naşte.

S-au ridicat şi-au plecat atât de brusc, încât chelnerul,

panglica de doliu

de pe jerba ofilită a localului,

a mai găsit doar huma profetic

rămasă după ei în oracolul ceştilor.

 

Pe panta febrei

Amintiri din tinereţe se ridică

asemeni curselor în codrul întunecat...

Se lumina de ziuă în Cuptoarele Evreieşti

Tăiat e animalul-noapte adus drept jertfă 

Fierea vărsată la orizont

bătea în cinabru cu nuanţe de ocru cald

Case municipale unde adesea nu aveau

nici măcar unghiuri drepte

îşi umflau coridoarele comune

în înserarea neeuclideană

Aici în tramvaie reci, în zori

ne însoţeam primele iubiri

Venere care se născuseră

din marea puţin adâncă a vinului studenţesc

Chipul lor oval

atât de suav în fumul de ţigară

urma să se schimbe curând în cap de iapă

în rama tocită de copiii ţipând

Gnomul latrinei din curte

a aruncat o umbră palidă măsurând

cât de mult e de urcat de la sărăcie la soare

Dealul era plin de gropi

rămase după  vărărie

şi în fiecare din ele

putea fi găsit de ostaşii împărăteşti

un mic golem

copil livid din var şi humă

Din nou am văzut totul

pe panta febrei

şi m-am grăbit

ca măcar după mulţi ani

să mă îngrijesc de lepădătură

Nu mai era însă nici o casă

gropile dispăruseră

doar parcul părăsit se târâia umed

spre primăvară

Din gropile acoperite cu pământ

poate după culisa

cântecului de păsărele

cineva parc-ar fi şoptit:

Alef beth gimel daleth...

Golemul încătuşat al gării de mărfuri

grăi metalic de undeva, de jos

 

Stupul scufundat

Când lăcrimează statuile, vin inundaţii

În albul ochiului bătrânelor plutesc norii

Casele angoasate se înalţă tot mai sus

lacustre locuinţe ale amintirii

 

Când dispar şosele şi grădini

stupul se prăbuşeşte în umbra copacilor

unde era intrarea în stup se roteşte roiul de albine

drumul spre casă îl caută disperate

 

Când creşte apa ne  înecăm fiecare singur

Doar albinele rămân împreună

Trase încet în jos 

de forţa cumplită a reginei moarte

 

Păi vezi...

Cât ai tânjit după iubire

ţi-ai pus pantoful stâng în dreptul

doar ca să arăţi ce bun dansator eşti

dar când te-a zărit femeia

cu canarul pe mână

ai început să şchiopătezi

şi te-ai ascuns printre muzicanţi

 

Cât ai tânjit după iubire

crezând că-i foame şi nu frică

ai aşteptat fidel lângă Zidul foamei

să te găsească

dar când s-a apropiat de tine femeia

cu colivia întredeschisă

ai început să te prefaci că repari zidul

şi cauţi piatra căzută

din cavitatea dintre Gotic şi Renaştere

 

Praga mater urbium
       
(încercare de epitaf propriu)

În mijlocul gloatei de saltimbanci şi precupeţi

mi-am desfăcut prăvălioara cu cioburi colorate

am vândut ieftin caleidoscopuri am prezis eclipsa

am şlefuit versuri despre moarte am cântat din pahare

 

Am străbătut de-a curmezişul terenurile poeziilor mele

meridianul dorinţei pe care l-a arcuit feminitatea

În bezna universului am sărutat copiii pe creştet

Micile monstranţe erau credinţa mea

 

Am căutat libertatea la care renunţasem singur

am ronţăit moneda din copilărie ce se ţine sub limbă

Fără ea nu mă pot întoarce acasă când închid prăvălia

Chiar ea o să sune de poarta ţintirimului

 

Octombrie

 A cufundat degetele în culori

 priveşte cu lăcomie povârnişuri

 ia uitaţi-vă, frunzele sângerează,

oftă vântul turbat involuntar

 

Soarele ne zâmbeşte,

dar are sângele rece al viperei.

Cine a pierdut clipa navigării,

ancorează în golful Abuliei.

 

Zilele au chip ilizibil

asemeni Pieţei Rondanini.

S-a încheiat conţilul trident

şi Terra e locuită de umbre.

 

Memento de sfârşit de istorie

Să descrii groaza ce se pogorăşte asupra-ne,

asta chiar c-ar fi răscumpărare

Prinzătorul de şobolani din Hammeln i-atât de global

că nu mai e altă scăpare

 

Aproape-i ţelul - ţara Trottelheim

unde ne potolim foamea cu râsul

unde miezul destinului se taie-n felii

dacă nu ne lăsăm pradă tihnei dumnezeieşti

 

Să fii muzică sub gheaţă? Sună înduioşător

E frumuseţe ce se poate cu otrava alina

Mai poate, oare, ieşi la suprafaţă,

când gheaţa-i din zi în zi mai groasă?

 

 

Prezentare şi traducere de Lidia Nasincova

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova