Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 5-6 (103-104), mai-iunie : Scriitori cehi contemporani : Interviu cu prozatorul Jachym Topol : 'Libertatea reprezintă un spaţiu pentru care trebuie să lupţi mereu'

Scriitori cehi contemporani

Interviu cu prozatorul Jachym Topol

'Libertatea reprezintă un spaţiu pentru care trebuie să lupţi mereu'

Următoarea pagină

- Când aţi început de fapt să scrieţi? Cine v-a influenţat?

- Trebuie să recunosc că încă din frageda copilărie am scris şi mâzgălit  multe caiete cu tot felul de povestiri şi cântece. Pe la 14 ani am avut pentru prima oară în mână revista pentru copii "Ohniček"(Foculeţul) unde era traducerea poeziei "Le bateau ivre" a poetului J.A.Rimbaud. Era tradusă de poetul ceh Vitizslav Nezval, şi a fost un şoc pentru mine. O poezie plină de culoare şi aventură. De atunci am citit articole despre Rimbaud scrise de inegalabilul critic ceh F.X.Salda şi am fost copleşit. Am început să caut alţi poeţi francezi "blestemaţi" Baudelaire, Verlaine, Lautremont şi să-i imit. În Praga, în Mala Strana, unde locuiam împreună cu fratele meu aveam în perioada adolescenţei o gaşcă de prieteni; toţi scriam poezii şi pictam tablouri după modelul "poeţilor blestemaţi", iar ulterior după modelul suprarealiştilor cehi. Ceea ce ne învăţau la şcoală după manualele marxiste cenzurate ne părea ridicol. În Cehoslovacia am avut marele noroc că după anii ’50, apăsători, după perioada stalinismului, a lagărelor de muncă şi execuţiilor au venit anii ’60, cu o explozie de publicaţii, cu noul film, noile mişcări în pictură. Am fost moştenitorii copii ai tuturor acestor lucruri pe care le-au înăbuşit din nou tancurile sovietice şi cehii colaboraţionişti după anul 1968. Cunoşteam de atunci traducerile interzise ale scriitorilor americani de la Beat generation, mai ales pe ale lui Alan Ginsberg în traducerea poetului şi traducătorului Jan Zabrana. Muzica rock şi, să zicem, stilul de viaţă boem ne fascinau.

- Desigur că v-a influenţat şi tatăl Dv., Josef Topol, traducător, dramaturg, prieten al lui Vaclav Havel, Jan Lopatka şi mulţi alţi intelectuali şi scriitori din jurul revistei literare "Tvař".

- După anul 1968, activitatea multor reviste şi teatre a fost suspendată, extrem de multe persoane din cercurile intelectuale au emigrat, iar eu, fratele şi amicii mei am început să ne învârtim în acel mediu schizofrenic, în care, acasă şi între prieteni, se putea vorbi, iar la şcoală nu. Nu-mi amintesc de perioada când a fost tata un dramaturg de frunte, eram prea mic, mi-l amintesc însă într-o salopetă jerpelită ca mecanic pe compresor. Vaclav Havel rostogolea butoaie undeva într-o fabrică de bere. Profesorii, scriitorii şi preoţii erau siliţi să facă munca de jos. Dar acasă aveam biblioteci. Învăţământul nenorocit, prosovietic era caraghios. Am început în curând să urmez cursurile universităţii clandestine. Mergeam la cursuri de istorie, unde predau istorici daţi afară de la universitate, cum era de pildă Jan Křen, la cursuri de literatură, filozofie; uneori aceste seminarii din apartamente erau întrerupte de poliţie. Organizam împreună cu prietenii concerte rock, mergeam la interogatorii şi am terminat liceul, dar la facultate n-am mai avut voie. Cel mai important a fost apoi să nu merg în armată.  Asta am rezolvat-o ca alte mii de tineri de vârsta mea, internându-mă la o clinică de psihiatrie. Desigur că cunoaşteţi una din puţinele cărţi celebre cehe, "Peripeţiile bravului soldat Svejk" a lui Jaroslav Hasek. Pur şi simplu făceam pe proştii şi idioţii, ne era teamă de armată. De altfel pe de o parte era o staţie de legătură cu puşcăria, eram trecuţi în catastifele poliţiei secrete ca tineret-rebut, iar pe de altă parte chiar atunci era pericolul de invadare a Poloniei de către pactul de la Varşovia.

În anii 1980-1981 s-a declarat stare de război în Polonia. Acolo aveam o mulţime de prieteni, iar eu eram chiar membru al Solidarităţii ceho-slovaco-polone. Atunci am desfăşurat împreună cu prietenii o activitate publicistică.

- Vă referiţi, desigur, la samizdate.

- Chiar acum este deschisă la Muzeul Naţional expoziţia "Samizdat". E de-a dreptul monumentală, a fost prezentată şi la Berlin şi Budapesta. Este o mostră de activitate a publicisticii independente în Europa Centrală şi de Est cam între anii ’60-’80. De la mesajele secrete trimise din gulagul sovietic la maşinile de copiere ale Solidarităţii şi ale independenţilor maghiari până la materialele Chartei 77 de la noi. Nu aveam încă 40 de ani, aşa că am avut un sentiment ciudat văzând o carte de-a mea acolo, apărută ca samizdat prin 1984. Mi se pare că stau cu un picior  undeva în Evul Mediu al tipografiei de dinaintea inventării tiparului, iar cu celălalt picior în lumea actuală incredibil de alienată, în care totul e doar un business blestemat, cum sunt de pildă târgurile de carte. La târguri mă ia cu dureri de cap, dar merg acolo, la Leipzig, Frankfurt, Londra, Olomouc, ca să-mi vând cărţile.

- Nu spuneţi asta cu prea mare entuziasm.

- Sunt un mare sceptic. Desigur că impresia de lipsă de libertate şi cenzură şi cele câteva scurte şederi în închisori din Cehia şi Polonia sunt profund imprimate în sufletul meu, aşa că mă bucur cu adevărat de libertate. Dar în acelaşi timp nu pot să nu văd cum se transformă ţara mea Cehia, Moravia, Silezia într-un hipermarket, unde oamenii sunt asaltaţi din toate părţile de scârboşenia televiziunii de consum, unde subcultura de consum  e absorbită necritic, unde e tot mai greu să găseşti un sponsor pentru publicarea cărţilor bune ale autorilor necomerciali tocmai şi mai ales din Europa de Est! Cât e de greu e să ajungă la cititori  o asemenea carte. Eu personal predau literatura la facultate, mă specializez în literatura clasică rusă. Douăzeci de persoane sunt fascinate atunci când analizăm opera lui Babel, Bunin, Cehov, întruc`t în viaţa cotidiană nu s-au întâlnit cu aceşti autori. Aceasta n-ar însemna că cehii sunt rusofobi, dar pur şi simplu, tot ce e intelectual şi dificil e dubios şi este răspândită ideea că cultura trebuie să se autofinanţeze, iar dacă nu publici ceva ce se vinde imediat cu câştig eşti idiot.

- Dar Dv. trebuie să fiţi destul de mulţumit. Cărţile Dv. apar în toată lumea.

- Bineînţeles că sunt fericit că îmi apar romanele în Germania, Franţa, America, Ungaria. Vă dau însă un exemplu concret de ceea ce mă enervează cel mai tare în Cehia. Cu fastul expoziţiei samizdat de care am vorbit, pe care au deschis-o cu mare pompă preşedintele ceh şi cel german, contrastează faptul că aici supravieţuiesc cu mare greutate 10-15 reviste literare şi de artă de calitate diferită, la Praga, Olomouc, Brno. La una din ele, "Revolver Revue" am fost redactor timp de 10 ani. Aceste reviste sunt foarte importante, sunt punţi de legătură între grupări diferite, cu idei contradictorii. Din aceste reviste pot învăţa tinerii că nu există - exagerând un pic - numai comicsuri şi literatura contemporană pop, americană sau britanică. Revistele sunt, desigur, deficitare, redacţiile nu plătesc nici măcar onorariile. Unele din ele sunt continuatoarele directe ale samizdatului. Grantul ministerial de aproximativ 7 milioane coroane a fost brusc redus la circa 2 milioane. Aceasta înseamnă că din păcate unele reviste vor da faliment. Este o pierdere ireparabilă. Poate că aceasta e taxa pentru libertate de care nu ştiam înainte. Îmi dau seama cât de naiv eram pe vremea aşa-zisului socialism. Nu bănuiam că libertatea reprezintă un spaţiu pentru care trebuie să lupţi mereu, tot timpul. În vremea în care sub presiunea banilor rubricile culturale ale ziarelor se transformă în rubrici de societate, micşorarea subvenţiei de la minister contribuie la barbarizarea Cehiei. Cititorii şi simpatizanţii revistelor în pericol ar trebui, poate, să fure exponatele din expoziţia de samizdate din Muzeul naţional - multe din exponate, amintind de perioada de dinaintea lui Gutenberg, încă mai funcţionează. În Cehia, unde cuvântul intelectual este o insultă chiar şi între intelectuali, sunt posibile diverse piruete. După întâlnirea cu redactorii-şefi ai revistelor, ministrul culturii a mărit subvenţia cu un milion. E un gest frumos, dar nu ajunge pentru funcţionarea revistelor. Ministrul culturii, Dostal, e cunoscut ca un actor de caracter şi claun bun. Poate c-ar trebui să mai bage mâna în pălărie o dată. Şi asta nu numai pentru ca instituţia sa să rămână în memoria noastră ca Minister al lichidării.

 

1 2 Următoarea pagină

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova