Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 5-6 (103-104), mai-iunie : Edituri şi editori din Basarabia - supliment tematic : : Chestionar 'Contrafort': Scriitori basarabeni despre edituri, cititori şi cărţi

Edituri şi editori din Basarabia - supliment tematic

Chestionar 'Contrafort': Scriitori basarabeni despre edituri, cititori şi cărţi

1. Cu ce cărţi ale editurilor din Moldova şi din România v-aţi completat biblioteca personală în ultimii ani?

2. La ce edituri de o parte şi alta a Prutului aţi prefera/preferaţi să publicaţi? Vi se par acceptabile în acest moment condiţiile oferite de edituri scriitorilor? Cum comentaţi faptul că în Basarabia practic nu se mai plăteşte munca literară?

3. Aveţi sentimentul că mai păstraţi contactul cu cititorii Dv.? Este suficient ce fac editurile, presa scrisă şi electronică, Uniunile de creaţie şi nu în ultimul rând... statul pentru menţinerea cărţii naţionale în atenţia publicului? Cât de eficiente vi se par lansările de carte pentru promovarea literaturii autohtone?

4. Au fost cazuri când o recenzie sau o prezentare făcută unei cărţi v-au determinat să o procuraţi?

5. Ca profesionist al literaturii, cum comentaţi fenomenul lipsei de anticariate din Republica Moldova?

6. Participaţi la târgurile de carte organizate în Moldova şi peste hotare?

7.  Alcătuiţi un top al celor mai bune, în opinia Dv., 10 cărţi apărute în ultimul deceniu în Republica Moldova şi România.

 

Vladimir Beşleagă:

1. I.L.Caragiale (2 vol.), L. Rebreanu (3 vol.), Arghezi (2 vol.), Matei I. Caragiale (I vol.) – din seria Opere fundamentale, donaţie din partea Academiei Române; Cartier, Dicţionar Enciclopedic; "Omul egiptean", "Omul grec", "Omul medieval", "Omul sec. XIX", "Omul sec. XX", "Omul luminilor", apărute la Polirom, Iaşi; Hermes Mercurius Trismegistus, Filosofia hermetică; Pitagora, Legile morale şi politice; Filostrat, Viaţa lui Apollonius din Tyana; Marc Aureliu, Către sine însuşi; Ignaţiu de Loiola, Exerciţii spirituale; Sf. Tereza de Avila, Drumul perfecţiunii; Lev Şestov, Revelaţiile morţii; Em. Swedenborg, Raiul şi iadul; Vl.  Iankelevitch, Tratat despre moarte; I.P. Culianu, Călătorii în lumea de dincolo; Cartea tibetană a morţilor; Lie Zi, Calea vidului desăvârşit; Alexandra David-Nйel, Tainele învăţăturii tibetane; Alexandru Şafran, Cabala; J. Aurel Candrea, Folclorul medical român comparat; Ernest Bernea, Timp, spaţiu şi cauzalitate la poporul român; J.-Cl. Carriere, Cercul mincinoşilor. Poveşti filozofice din toată lumea; Martin Buber, Povestiri hasidice; Ivan Evseev, Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească; J. Chevalier, A. Gheerbrant, Dicţionar de simboluri; C.G. Jung, Amintiri, vise, reflecţii ş.a. ş.a. ş.a....

2. Nu cred că preferinţele mele ar conta câtuşi de puţin. Astăzi opţiunea aparţine aproape în exclusivitate editurilor şi nu autorilor. Experienţa mea cu editorii din ultimul deceniu şi ceva este destul de ambiguă, ca să nu folosesc un alt termen, mai categoric. Pe de-o parte, bucuria de a-ţi vedea cartea apărută aşa cum ai visat de atâtea decenii, pe de alta... Aici răspund la cea de-a treia parte a întrebării: da, practic munca literară nu se mai remunerează! Revin: aş dori să apar la edituri de prestigiu, ca d.e. "Humanitas", "Polirom", "Cartier", dar... Aţi adresat acest chestionar şi editurilor respective? Dacă nu, vă recomand s-o faceţi, formulându-le întrebarea astfel: ce autori aţi prefera să editaţi? Chiar aş vrea să cunosc opiniile lor... Nu cumva s-ar opri asupra numelui meu vreuna? Dar cu absoluta condiţie ca să-mi plătească munca, nu? Altfel de ce să mai stricăm orzul pe gâşte?!

3. Contactul cu cititorii, astăzi? Vai, mă faceţi să râd în hohote. Avem noi cititor aici, în Basarabia? Este o mare şi frumoasă iluzie. Să zicem mersi că avem scriitori, şi nu puţini: aproape 300, iar cereri de a fi primiţi în Uniune peste 60! Apar anual peste o sută de titluri, iar în 2002 cifra s-a ridicat la 150. Curând vom depăşi 200. Şi atunci? Câţi scriitori şi câţi cititori avem? Eu cred că avem mai mulţi scriitori decât cititori. Luaţi-i la bani mărunţi pe cei aproape trei sute de membri ai Uniunii şi o să vă convingeţi că abia  a cincea, dacă nu a zecea parte dintre ei mai citesc câte ceva. Câte ceva ar fi să însemne alte texte decât propria operă. În cel mai bun caz, cartea amicului sau adversarului său literar. Încolo, totală indolenţă... E o glumă, desigur, dar şi un dram de adevăr! Căci au ei, scriitorii, timp să citească? Ei trebuie să scrie! Dar... las că-i bine şi aşa, nu? Dacă din cei aproape 400 de membri ai Uniunii care vor fi într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat (această organizaţie este foarte generos deschisă, după cum o demonstrează şi istoria ei deschisă, larg deschisă din ultimul deceniu) măcar a cincea, dacă nu a zecea parte vor fi şi cititori, atunci cu patruzeci de inşi bibliofagi ne vom putea considera cea mai cititoare ţară din lume! Cât despre cititorii mei, mai sunt aceia pe care i-am "achiziţionat" cu decenii în urmă. Alţii nu mi-am mai făcut. Am câţiva, şi mi-i destul. Sunt omul care totdeauna m-am mulţumit cu puţinul... Cartea? Vai de capul ei, şi la propriu, şi la figurat. Iar statul... Statul nici măcar stat nu este, şi dacă-i aşa, ce nevoie are acest statu-palmă-barbă-bot de carte?... Haha! Lansări de carte... Ştiţi pentru ce se fac aceste lansări? Ca să culeagă autorii nişte elogii de la cei adunaţi, care nici măcar nu cunosc cartea ce se lansează. Dar... tot se aleg cu ceva: la sfârşit acţiunea se încheie neapărat cu o sindrofie, care dacă nu ar fi presupusă, nici nu ar aduna public pentru lansare, nu? Sindrofii tartinofage, aşa le zic eu. Iar pe baza rădăcinii tartină am un întreg set de derivate: tartinomanie, tartinofagie, dar şi tartinofobie, nu? Ca să vă ajut în continuare să obţineţi şi alte variante, vă propun să fondăm o nouă ştiinţă, care să se numească:  tartinologie, şi s-o încadrăm în structura Academiei. Academicieni avem destui...

4. Cu recenziile treaba e mai complicată. Citesc, urmăresc presa culturală şi literară, aflu ce a mai apărut. Caut anumite ediţii. Dar nu aş putea afirma că le şi procur pe toate – nu am mijloacele necesare. Adeseori împrumut o carte ca s-o citesc. De la cunoştinţe, de la colegi. Aşa s-a întâmplat cu volumul lui Charles King "Moldovenii, România, Rusia şi politica culturală", pe care l-am obţinut de la Eugen Lungu, l-am citit şi... Nu am mai vrut să-l am în biblioteca mea. Dar asta-i o poveste mai lungă şi prea tristă, ca să vorbim despre o asemenea carte, când textul acesta poate ajunge la un târg de carte, la care târg ar putea figura şi această ediţie. De ce să ştirbesc imaginea unei edituri? Nu ar fi frumos din  partea mea...

5. Cine să mai caute cărţi prin anticariate, azi, la noi? De altfel, păcat că nu le avem. Apropo, recent mi-am procurat un splendid volum de Paul Zarifopol "Încercări de precizie literară", autor pe care îl apreciez f.m., dar pe care îl cunosc puţin. Unde l-am descoperit? În holul bibliotecii "Ghibu" şi... cu numai 15 lei! E o achiziţie, nu?

6. O singură dată, la cel de la Bucureşti, şi atunci absolut ocazional – eram în trecere. Nu am posibilitatea de a mă deplasa, deşi aş dori s-o fac. Cum ies din situaţie? Merg periodic la Iaşi, vizitez împreună cu Doamna mea care e o bibliofagă sadea, librăriile Humanitas, Juninea şi Casa cărţii, stăm acolo câte o jumătate de zi, alegem ce putem alege, procurăm ce ne permite punga şi ne întoarcem fericiţi acasă...

7. "Cartea memoriei" (2 vol.), "Omul recent" de H.R.-Patapievici, "Orbitor" de Mircea Cărtărescu, "Păsări mergând pe jos" de Nicolae Popa, "Erotocriticon" de Nicolae Leahu, "Câmpia Borges" de Vasile Gârneţ, "Poezia de după poezie" de Em. Galaicu-Păun, "Politosfera" de Oleg Serebrean, "Economia relaţiilor externe" de Dumitru Moldovanu, "Valsul pe eşafod" de Vitalie Ciobanu...

Arcadie Suceveanu:

1. Înţeleg stratagema: spune-mi ce citeşti, ca să-ţi spun... Cine a fost afectat o dată de morbul bibliofilic, va continua să adune cărţi chiar şi atunci când ele, cărţile, îl ameninţă să-l dea afară din casă. Eu port în mine această dulce "maladie" încă din anii fragezi ai tinereţii. Ce-i drept, în ultima perioadă de timp, de când preţul cărţilor se află în continuă creştere, elanul bibliofilic mi s-a mai temperat. Dar, ori de câte ori plec la Târgul de carte de la Bucureşti sau la Saloanele de carte din alte oraşe din Ţară, îmi pun o sumă de bani deoparte pentru cărţi. "Bucuresci, Bucuresci, punga scuturesci" -  obişnuim noi, un grup  de prieteni, să invocăm în asemenea situaţii versurile lui Anton Pann, într-un joc de-a râsu-plânsu...

Cumpărate sau dăruite (mai există, din fericire, editori care mai fac şi asemenea gesturi de binefacere), iată o parte din cărţile cu care în ultima vreme mi-am completat poliţele: Ovidiu Opere, Nichita Stănescu Opere, în 3 volume (colecţia "Opere fundamentale"), Dicţionar de arhaisme şi regionalisme, în 2 volume, Marie-Franзoise Baslez Napoleon, Cartea roşie a R. Moldova, Pavel Balan Cetăţile sufletului, Gabriel Liiceanu Uşa interzisă, antologia Cele mai frumoase o sută de poezii ale limbii române alese de Petru Romoşan, Eugen Simion Fragmente critice II, III, Elena Cozma Istoria religiilor, Gheorghe Grigurcu Repere critice, Mircea Cărtărescu Orbitor (aripa stângă)... La acestea se mai adaugă un număr foarte mare de cărţi de poezie ale autorilor din România şi Basarabia.

2. Prefer să colaborez cu editurile care, pe lângă faptul că au o imagine bună, obişnuiesc să achite drepturile de autor. Remunerarea autorilor ţine de o conduită morală sănătoasă, civilizată. Din păcate, majoritatea editurilor din România şi din R. Moldova aplică în relaţiile cu autorii o practică vicioasă, dezonorantă, remunerându-i (şi asta în cel mai bun caz) cu un număr de n exemplare din tirajele propriilor cărţi. În felul acesta, scriitorul se simte umilit, deposedat ori de-a dreptul escrocat.

Există, totuşi, câteva edituri la Chişinău pentru care onorarea contractelor cu autorii ţine de stilul lor de lucru obişnuit: Editura Prut Internaţional (director dl Oleg Bodrug), Editura ARC (director dl Iurie Bârsa), Editura de stat Cartea Moldovei (director dna Raisa Suveică). În relaţiile cu mine cel puţin aceste edituri au manifestat întotdeauna o atitudine corectă şi echitabilă.

3. Am senzaţia că între scriitori/producători de carte şi cititori s-a produs o prăpastie. Explicaţia trebuie căutată atât în sărăcia materială şi mizeria morală în care se zbate societatea noastră, cât şi în spiritul acestui timp computerizat şi internetizat, care a deplasat cartea, lecturile pe un plan secund. Avalanşele de cărţi propuse anual cititorilor de către edituri nu ajung la ei decât într-un număr foarte redus. Se ştie că societatea de ieri, dogmatică şi moraliceşte anchilozată, obişnuia să se refugieze în ficţiunea literară, în lecturi. Societatea de azi, însă, devenită într-un timp scurt atât de pragmatică, tiranizată de ideea supravieţuirii în nişte condiţii mizerabile, degradante, a abandonat în bună măsură lecturile, "basmele". Este cât se poate de firesc ca între un kilogram de carne şi un roman să se opteze pentru primul...

În această situaţie ce se menţine la noi de mai mulţi ani, statul nu face nimic sau aproape nimic pentru promovarea cărţii naţionale şi susţinerea oamenilor de creaţie. Cele 10-15 titluri câte apar anual la editurile de stat nici pe departe  nu pot menţine imaginea cărţii naţionale. Iar editurile particulare, cum se ştie, tipăresc cu precădere carte vandabilă, care să le aducă un profit imediat, şi nu se arată prea interesate de literatura naţională.

Se impune aşadar protecţia socială a culturii în general şi a literaturii în particular, acţiune ce poate fi asigurată prin programe editoriale scrupulos elaborate şi consecvent susţinute de către stat.

Cât priveşte lansările de carte, vreau să spun că ele s-au transformat la noi într-un soi de panegirice garnisite din belşug cu vin şi cu atât de autohtonele noastre găluşte... Lipsite cel mai adesea de spirit critic lucid şi imparţial, de eleganţă, ele nu depăşesc condiţia unor acţiuni formale şi deci (aproape) ineficiente.

4. Da, mi se mai întâmplă. Sub impresia unor recenzii din România Literară, de exemplu, mi-am procurat mai multe cărţi, între care Uşa interzisă de Gabriel Liiceanu, Omul recent de H.-R. Patapievici, Orbitor de Mircea Cărtărescu ş.a. Dincolo de conjuncturi şi preferinţe, opiniile unor critici redutabili ca Nicolae Manolescu, Gheorghe Grigurcu, Eugen Simion, Alex. Ştefănescu, Marin Mincu, Dan C. Mihăilescu ş.a. continuă să fie un barometru axiologic indubitabil.

5. Existenţa sau, respectiv, lipsa anticariatelor în marile centre urbane sunt, şi ele, dacă vreţi, un indiciu al gradului de civilizaţie şi al nivelului de trai al populaţiei. Dispariţia anticariatelor din Chişinău, a colecţionarilor de carte şi ex-librisuri denotă diminuarea accentuată a interesului faţă de carte în general, dar şi scăderea puterii de cumpărare a cetăţeanului nostru.

Lipsa unor spaţii special amenajate îi face pe cetăţeni să-şi expună marfa direct în stradă, pe parapete sau pe bordura trotuarului. Aceste scene cu cărţi vechi tăvălindu-se în praful străzii îmi produc un sentiment de adâncă frustrare şi dezolare. La vederea lor, mă întreb de fiecare dată: oare edilii oraşului nu le observă? Şi dacă le observă, de ce nu încearcă să întreprindă ceva pentru a imprima acestui fenomen un aspect cât de cât civilizat?

6. Particip cu bucurie şi interes ori de câte ori am prilejul. Iar asemenea prilejuri nu apar pentru mine decât poate o dată sau de două ori pe an, când sunt invitat să iau parte la Târgul de carte de la Bucureşti sau la Saloanele de carte de la Iaşi şi Chişinău. La marile târguri internaţionale de carte de la Frankfurt sau Paris pleacă de regulă euro-peniştii... Scriitorii, din păcate, nu se pot îndepărta prea mult de Leu-şeni...

7. N-aş vrea să mă hazardez alcătuind un asemenea top. De ce? Pentru că, înainte de toate, este foarte greu, aproape imposibil să selectezi fără riscul de a greşi doar 10 titluri din uriaşa cantitate de cărţi bune, foarte bune şi chiar mari câte au apărut pe durata unui deceniu în literatura română. Apoi - şi m‑am convins de acest lucru pe propria-mi piele -  ierarhizările şi clasificările nu aduc decât molimă şi zaveră între artişti. Haideţi mai bine să-i şi să ne protejăm...

Maria Şleahtiţchi:

1. Într-o lume în care conştiinţa utilitarului domină, a fi om al cărţii, producătorul şi beneficiarul ei, înseamnă a nu fi în rînd cu lumea, cu această lume. Zilele trecute am fost martora unui dialog dintre doi filologi-lingvişti, de înalt nivel, cred că de cel mai înalt, în ordinea titlurilor, care constatau cu tristeţe că a fi astăzi scriitor este o dramă. Adevărat, este o dramă, dacă accepţi optica celor din afara preocupărilor intelectuale, însă nu cred că scriitorul trebuie compătimit, ci tocmai lumea care este în afara culturii, în afara reperelor spirituale. Fireşte,  aceste meditaţii pot fi calificate drept speculaţii ordinare ale unui individ care îşi cîştigă existenţa vorbind despre scriitori şi cărţi. Dar se poate cîştiga o pîine şi muncind în lumea ideilor, nu doar în cea a utilitarului, or, şi spiritul are nevoie de hrană. Unii şi-l hrănesc cu bucate delicate, alţii cu resturi, cu surogate, de unde şi deosebirea oamenilor între ei,  nu doar ca înfăţişare fizică, ci şi spirituală. E lucru ştiut că chipul omului este modelat, în timp, de lumea lui interioară. Priviţi şi priviţi-vă cum arătăm. Observaţi, spre exemplu, cine se uită la noi de la ecranul TVM-ului. Chipurile luminate de inteligenţă confirmă excepţia regulii, deoarece, în temei, se zgîiesc din lumina proiectoarelor tot mutre cioplite şi balcîze - adevărate creaturi science fiction, coborîte direct de pe benzile Star Trek-ului... Mai ales unii politicieni. Cu cît greu chinuie ei un gînd sau cu cît greu se lasă unui gînd.

Astfel, în penuria, totală şi deplină,  cînd nu sîntem atît de bogaţi ca să cumpărăm marfă ieftină dar proastă, preferăm marfa de lux. Produsă  de editurile Cartier, Paralela 45, Humanitas, Arc, Polirom, Ştiinţa, Prut Internaţional, Gunivas (deschid paranteza spre a nu închide lista).

2. Prefer să public la editurile care cred că pot scrie o carte bună, care au încredere în mine ca autor, şi care nu sînt preocupate doar de profit (explicabil interes, fireşte), ci şi de valoare.  În acest context, nu aş vrea să divizez editurile pe principiul graniţelor, deşi acesta este un principiu la fel de operant ca şi cel care adună lumea la un loc. În forul interior al idealismului meu incurabil cred că sînt edituri din spaţiul cultural românesc. În ceea ce priveşte colaborarea mea cu instituţia editorială, se pare că am avut noroc. Am scos trei cărţi: două la editura Cartier (sînt un autor debutat de această editură) şi una, în colaborare, la Arc.  Nu trăiesc din scris (cum ar fi posibil lucrul acesta la noi?). Nu sînt un autor care poate să-şi impună condiţiile şi tarifele de editare, nu din motivul că am din ce trăi ci tocmai din asumarea lucidă a acestei lumi, foarte reale şi foarte dure. Visez şi construiesc în plan ideatic pe cont propriu şi dacă se mai găsesc cîţiva indivizi care încetinesc din alergare, pentru cîteva clipe, în faţa unui vis, a unui gînd, traduse în cuvînt înseamnă că aceasta a meritat osteneala mea şi efortul a avut totuşi finalităţi împlinite. În general, în contextul îndelungatei tranziţii (să fie oare aceasta o tranziţie sau, pur şi simplu, aceasta este viaţa noastră, timpul pe care îl trăim şi care ne trăieşte hrănindu-se din carnea noastră fizică şi  metafizică?) editarea cărţii (exclud de aici manualele, acestea fiind totuşi o marfă solicitată) a  devenit un lux. Astfel, faptul de a avea posibilitate să publici o carte fără efort financiar personal exclude, de obicei, negocierea onorarului. Deocamdată este aşa. Doar autorii de succes, specie inexistentă practic în sistemul editorial basarabean, pot să-şi permită acest lux. Cu toate acestea, noi sîntem optimişti, temperaţi, fireşte, dar optimişti.

3.Cititorul este o entitate inerentă textului scris, precum ascultătorul, interlocutorul este inerent actului comunicării orale. Nu vorbim decît atunci cînd avem cui vorbi, iar dacă nu avem cui, ne vorbim nouă înşine, tot aşa  precum putem scrie pentru cititorul din noi, cu tot atîta succes. Or, despre "lectorul in fabula" vorbesc toate studiile de teoria lecturii, iar existenţa lui rămîne a fi în principiu una virtuală: parcă este, parcă nu-i. Nu ştiu cîţi cititori am. Poate nici nu am. Se poate că sînt cîţiva totuşi, de vreme ce unii au publicat cîteva ecouri la cărţile mele. În general, problema cititorului cunoaşte toate cele trei aspecte ale timpului: trecut (o iluzie), prezent (cititorul nostru cel adevărat) şi viitor (ideea foarte vulnerabilă a posterităţii). Dacă ne-am raporta la cititorul de ieri, din sistemul totalitar, cînd era foarte-foarte numeros, fiindcă şi cititorul era o piesă a sistemului controlat de aparat, atunci, fireşte, astăzi nu avem cititor. Dacă însă vom schimba perspectiva de observări, vom constata că, în condiţiile de astăzi, există totuşi un număr de idealişti care mai cred în valoarea unui text scris, prin care te poţi salva şi poţi salva: de singurătate, frustrări, angoase – termeni "intimi" vieţii noastre. În această situaţie statul (calculatorul fixase "staulul"), "al nostru şi actualul", nu este interesat de prosperarea culturală. Cartea valoroasă nu promovează minciuna, iar adevărul nu convine statului, de aceea statul promovează, cu un cinism de neimaginat, nu cartea ci doar acele cărţi care fac slujbe ideologiei oficiale. Statul face politică anticulturală, dezinteresîndu-se de promovarea valorilor literare europene. Statul e cu "ambîţ" şi cu cît mai pocit vom vorbi, scrie, gîndi, cu atît vom fi mai "de-ai lui", mai autohtoni, mai neaoşi, mai patrioţi.

4. Cred că da. Totul este în funcţie de nivelul de credibilitate a semnatarului.

5. Lipsa anticariatelor în Republica Moldova face parte din profilul unei societăţi aculturale, care oferă şi solicită alte valori decît cele specifice unei societăţi cu tradiţii culturale.

6. Nu.

7. Fără îndoială, în ultimii 10 ani au apărut mai bine de 10 cărţi care ar merita să intre într-un top, dar nu sînt eu nici autorul, nici adulatorul şi nici detractorul listelor şi canoanelor.

Serafim Saka:

1. Cu tot mai puţine. Sunt totuşi la curent cu ce se publică aici, chiar şi dincolo, reuşind să citesc doar o infimă parte din potopul de cărţi. Nu mă (rup) după cărţile intrate în focul dezbaterilor, dar am citit şi eu "Orbitor", "Omul recent", "Uşa interzisă" şi alte atâtea, mai mult decât interesante. Citesc şi cărţile de aici, ale multora. Nu-mi place să nu fiu la curent cu procesul literar românesc. Asta ar însemna să umblu cu ochii legaţi pe un (câmp de mine).

2. La toate, dacă aş avea şi bani odată ce editurile de la noi – mai ales cele prestigioase – aşteaptă să le arăţi mai întâi banii, apoi manuscrisul. Aşa că, bani de-ar fi, (că cărţi) se găsesc. O sută douăzeci de titluri în anul trecut nu-i de şagă! Când te gândeşti că trei sferturi din ele sunt de poezie post-poetică. Din scris nu se mai poate trăi, cum se putea cândva. Scriitorul nu mai este necesar. (Nivelul literar) al ziarelor, radioului, teatrelor, televiziunii este atât de relativ, încât îl poate atinge oricine, şi‑l ating dintr-o opintire, ocolind scrisul şi scriitorii.

Cu foarte mici excepţii (comerţul, finanţele şi Selurile) la noi toate muncile se plătesc ca în sclavagism. Munca literară nici atât măcar. Dacă mai şi plăteşte cineva, aceasta este o plată simbolică într-o realitate economică foarte dură. Un fel de "Fanta" în plină Sahară.

3. Nu, nu-l am! Dar eu nu l-am prea avut şi atunci când unii credeau că-l au cu vârf şi îndesat. Cum poţi să ai contact cu un cititor inexistent? Cititorul nostru ar fi - dacă am avea literatură pentru el - mai mult dincolo de Prut. Acolo se mai citeşte. Avem câteva edituri bune şi foarte bune, ele stau mereu cu ochiul pe consumatorul de dincolo. Acestuia de aici nici nu ştii ce să-i (dai) ca să-i întreţii interesul. E greu să lucrezi pentru menţinerea şi sporirea cititorului autohton atunci când (autohtonia) noastră e atât de fluctuantă. Nu prea umblu pe la lansările de la edituri, particip mai mult la cele de la Uniunea Scriitorilor şi mi-i de ajuns. Nu ştim să lansăm o carte. De obicei, noi o vorbim de foarte bine, ucigând, în felul acesta - mereu acelaşi fel! - interesul pentru carte. Avem nevoie de (dezbateri) pe marginea şi cu ocazia anumitor apariţii de excepţii, de la noi şi de dincolo. Editurile ar putea organiza o zi pe lună – să zicem, Ziua cărţii deschise – numai pentru dezbateri. Da, să nu uit de biblioteci, că ele, sărmanele, lucrează mult pentru aducerea şi menţinerea cărţii în atenţia publicului cititor. Ce face statul pentru carte? Cred că nu face nimic. Iar dacă face ceva, să ni se spună, să (auzim) şi noi, nu numai unul şi acelaşi, în toate timpurile.

4. Da, desigur. Dar asta atunci când le procuram. Acum nici zece recenzii nu sunt în stare să mă facă să cumpăr o carte, fie şi una foarte bună, dacă e scumpă. Din aceleaşi, arhicunoscute, motive.

5. Ar fi bine să existe. Există doar atâtea! Iar dacă nu-s, înseamnă că nu e mare nevoie. Cei care ar avea, n-au bani, iar cei care au bani nu au nevoie de anticariate. Asta mai mult ca sigur.

6. La cele de aici – da, la celelalte – tot mai rar şi mai rar. Sunt prea mulţi care au interese, ca să mai încapă - la târg! -  şi cei care vin cu văzutul. Şi poate şi cu vorbitul. La noi, ca la noi - ne grăbim să publicăm cât mai multe cărţi, uitând, că scrisul - dar parcă numai scrisul? - e o problemă de gust şi nu de silinţă. Dar asta a spus-o şi Creangă, dar tot degeaba.

7. Nu pot. Sunt prea subiectiv pentru un top moldovenesc. Iar (dincolul) se îndepărtează tot mai mult şi mai mult de speranţele noastre.

Nicolae Negru:

1. Sunt, în linii generale, la curent cu ceea ce scot pe piaţă editurile din Republica Moldova. Aflu din presa literară şi culturală românească, din emisiunile PRO TV şi TV România 1 despre cărţile noi, apărute la editurile de dincolo de Prut. A fost o vreme, pînă la cea de-a doua venire a comuniştilor, cînd unele cărţi despre care se vorbea în România puteau fi găsite şi în librăria "Luceafărul" din Casa Scriitorilor sau librăria Scripta (care, de altfel, s-a numit la deschidere "Iaşi", ca mai apoi să fie rebotezată în mod discret), de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Sincer vorbind, de la o vreme am impresia că sunt tot mai puţine la număr cărţile de care nu te poţi lipsi după ce le-ai citit. Ceea ce nu înseamnă că tentaţia de a le cumpăra este mai mică. Unii editori au asimilat "arta seducţiei". Cumpăr din când în când câte o carte, în dependenţă de "alocaţiile" pe care le face soţia mea în acest scop din bugetul familiei. Cartea pe care am procurat-o acum cîteva zile este scrisă de colega noastră Angelina Roşca şi se numeşte "Teatralitate pre- şi post-Vahtangov", cu prefaţa lui Mircea Ghiţulescu, editată la editura "Epigraf" din Chişinău.

2. Prefer să public la editurile care preferă să mă publice. M-a publicat, de câteva ori, editura "Arc", şi, consider, a făcut-o cât se poate de bine. Nu voi refuza nici oferta altor edituri, dar, scriind numai piese de teatru, nu te poţi aştepta la minuni de felul acesta.

Deşi munca literară nu se plăteşte, cărţi se scriu şi se publică tot mai multe în Basarabia, ceea ce demonstrează, probabil, că... literatura nu se face pentru bani.

3. Zadarnic am aştepta "daruri" de la stat. Printre priorităţile regimului comunist, cartea naţională nu figurează deloc. Ba, dimpotrivă, fiind un produs intelectual, ea este privită cu suspiciune, ca un posibil act "diversionist", de românizare" a basarabenilor, de subminare a "statalităţii"... Asta cu atât mai mult atunci când vine de dincolo de Prut. Grănicerii, vameşii, armata cu tunuri, poliţia, securitatea şi toată nomenclatura neocomunistă se postează în faţa ei.

Consider că lansările de carte, ca formă de publicitate, sunt necesare. Chiar dacă de multe ori ele sunt organizate cu puţină imaginaţie şi eficienţă. O carte bună despre care nu se vorbeşte riscă să adune praf în librării.

 4. Se întîmplă să cumpăr cîte o carte sub impresia unei recenzii.

 5. E la mijloc banala (inter)dependenţă a cererii şi ofertei. A existat totuşi, pînă nu demult, o librărie pe strada Cosmonauţilor, unde găseai şi cărţi mai vechi (şi învechite). (De altfel, de acolo am procurat, până la începutul perestroikăi, cartea lui Carlo Tagliavini, "Le origine delle lingue neolatine", editată în 1964, la Bologna, conţinînd "odiosul", pentru ideologii moldovenismului, capitol în care se demonstra inexistenţa "limbii moldoveneşti". A fost o achiziţie surprinzătoare (datorată unei scăpări de cenzură), cu care mă laud, după cum vedeţi, pînă azi.)

6. Particip la târgurile din RM, ca simplu vizitator. De cîteva ori, am fost invitat să prezint nişte cărţi.

7. Inflaţia de topuri e suficient de mare.

Iurie Bodrug:

1. Pe timpul studenţiei mele, obişnuiam deseori să răscolesc prin librării, până nu găseam o carte de care nu mai vroiam să mă despart. Devenise aproape o regulă: odată intrat într-o librărie, trebuia să cumpăr ceva. Cu trecerea anilor lucrurile s‑au schimbat un pic: a crescut exigenţa mea în materie de literatură, au crescut în galop şi preţurile, care muşcă şi mă fac uneori să amân achiziţia pentru altă dată. Oricum, nu mă simt în apele mele când ies din librărie cu mâna goală. În afară de aceasta, unele cărţi editate în Ţară nu prea ajung în Basarabia. Totuşi, puţin câte puţin, cărţile noi îşi fac loc pe rafturile bibliotecii mele. Dau doar câteva titluri: J. Ortega y Gasset, Dezumanizarea artei, Lucian Boia, România, ţara de frontieră a Europei, Orbitor de Mircea Cărtărescu, Adam Michnik, Restauraţia de catifea, Publicistica lui Pan Halippa etc. În mod special  ţin la cărţile colegilor de breaslă: Vasile Gârneţ, Grigore Chiper, Vitalie Ciobanu, Vladimir Beşleagă, Leo Butnaru, Călina Trifan, Iurie Colesnic, Nicolae Spătaru, Iulian Ciocan, Alexe Rău.

2. Scriitorul basarabean este marginalizat şi umilit atunci când nu i se preţuieşte munca. Fiind lipsit de o sursă elementară de existenţă, din literatură în R. Moldova nu poţi supravieţui, el se acomodează cu greu la realitatea postsovietică. Relaţia scriitorului cu editura e şi ea destul de ambiguă. Ai impresia că autorul şi editorul stau pe diferite părţi ale baricadei, deşi scopul lor este acelaşi: apariţia unei cărţi. Editura urmăreşte să scoată un profit din afacerea respectivă, iar autorul îi rămâne doar satisfacţia morală, care nu prea ţine saţ. Sigur, nu e cazul să generalizăm. Cred că pentru fiecare scriitor ar fi tentantă o ofertă venită de la Paralela 45, Polirom ori Humanitas - edituri ce au înregistrat în ultimul timp un palmares impresionant.

3. Pentru mine ca scriitor întotdeauna a existat un cititor ipotetic. Mai departe, fiecare alege ce-i place. E adevărat, în societatea noastră de consum, cel mai puţin se consumă carte. Dar asta nu e un motiv de resemnare. În Basarabia piaţa (atât cât este) domină produsul cultural, adică are loc un proces aproape haotic, în timp ce managementul cultural presupune şi o politică proprie culturală. Ceea ce la noi deocamdată lipseşte. În privinţa cărţii naţionale statul nu-şi asumă nici o responsabilitate. Sponsorizările sporadice nu salvează situaţia. Acest gol l-ar putea suplini, de exemplu, o fundaţie culturală de tip european, care să funcţioneze efectiv. Ar fi binevenită practica unor suplimente literare ale săptămânalelor. Numai că mass-media afişează mai degrabă un statut de rivalitate cu scriitorul, decât de cooperare. Lansările de carte, cu mici excepţii, nu fac să crească audienţa literaturii, deoarece sunt pline de fast, abundă în laude excesive, iar valorii i se substituie veleitarismul.

4. Nu ştiu în ce măsură o recenzie proastă ar putea compromite o carte bună, iar o recenzie bună ar putea susţine o carte proastă. Până la urmă lucrurile oricum se limpezesc. Însă pentru a procura o carte ai nevoie de o informaţie. E mai dificil atunci când nu cunoşti nici autorul cărţii, nici semnatarul recenziei. Crezi că mergi într-o direcţie, dar de fapt te mişti în alta. Când îţi dat seama că ai fost păcălit, nu-ţi rămâne decât să faci investigaţii pe cont propriu.

5. E un indiciu că mai avem încă mult până la o stare de normalitate. Ne interesează doar ziua de astăzi, prezentul imediat, viitorul ni se arată incert, iar trecutul a fost aruncat en gros la lada de gunoi a istoriei. Probabil, nu am avut nici răbdarea, nici inteligenţa necesară unei selecţii riguroase din noianul de lucruri inutile, de care la un moment dat trebuia pur şi simplu să ne  debarasăm.

6. Un târg de carte atrage în primul rând prin avalanşa de titluri noi. Te duci acolo ca să vezi totul şi să cumperi atât cât îţi permite buzunarul. Leitmotivul fiecărui târg de acest gen ar trebui să fie: hai la carte, omule, hai la carte! Este o manifestare culturală care poate deveni un eveniment atât pentru cititor, cât şi pentru scriitor, dacă i se asigură o bună organizare la toate nivelurile.

7. Oricare ar fi configuraţia acestui top, care ar cuprinde, evident, mai mult decât zece cărţi, lista va părea neîncăpă­toare. Rămâne de văzut cât vor trage la cântar cărţile ultimului deceniu în comparaţie cu producţia literară anterioară perioadei în cauză şi, mai ales, în perspectiva cărţilor care urmează a fi scrise.

Vasile Romanciuc:

1. Dicţionare, enciclopedii: "Dicţionarul scriitorilor români" de Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; "Dicţionar enciclopedic"; "Dicţionarul etimologic al limbii române" de Alexandru Ciorănescu; "Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale" de Ivan Evseev; "Dicţionar de personaje biblice şi reprezentarea lor în arte" de Viorica S. Constantinescu şi Baruch Tercatin; "Enciclopedia României" de Lucian Predescu; "Lexicon de zei şi demoni" de Manfred Lurker ş.a. Sunt cărţi apărute la Editura Fundaţiei Culturale Române, la Editura Enciclopedică, la Albatros, Amarcord, Saeculum 1.0., Hasefer ş.a. Humanitas este o editură remarcabilă, o editură a cărţilor de re-citire: "De la Zalmoxis la Genghis-Han" de Mircea Eliade, "Limba păsărilor" de Andrei Pleşu, "Orbitor" de Mircea Cărtărescu - aici, "lista" ar fi destul de mare...

Cărţile editurilor din Basarabia? De la Cartier, cărţile apărute în colecţiile "Rotonda", "Poesis", ultimele volume de traduceri; de la "Ştiinţa" o bună parte din volumele prestigioasei colecţii "Moştenire"; de la "Litera", mai multe titluri din "Biblioteca şcolarului"; de la "Museum", "Basarabia necunoscută" de Iurie Colesnic; de la ARC, "O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia" de Mihai Cimpoi, cea mai mare parte a cărţilor de debut, apărute în colecţia "Prima verba"; de la "Prut Internaţional", editură la care lucrez, excelenta colecţie "Laurii poeziei", "Jurnalul" lui Vladimir Beşleagă, colecţia "Carte de vizită"...

Acesta, bineînţeles, nu este un "fişier" al bibliotecii mele personale. Sunt câteva titluri prin care încerc să trăiesc bucuria de a mă afla într-o diversă piaţă a cărţii.

2. La Prut Internaţional am scos, în ultimul timp, câteva cărţi pentru copii. Au apărut în condiţii grafice excelente, sunt foarte mulţumit. Cartea de poezie la care lucrez în prezent o voi edita, sper, tot la Prut Internaţional. Unul dintre motive e şi atitudinea corectă a editurii faţă de autori. Dar, până atunci, mai e mult...

3. Deocamdată, da. Dar sărăcia lucie din care nu putem ieşi nicidecum ar putea face, în cele din urmă, să pierdem nu doar contactul cu cititorii, ci şi cititorii înşişi.

Lansările de carte sunt necesare şi, cred, eficiente, dacă participanţii vin cu "temele" bine pregătite. Cu regret, "refrenul" multor lansări e cam acesta: "N-am citit cartea, dar cred că..." Ce poţi "crede" despre o carte pe care n-ai citit-o? Nu ne mai mirăm că, uneori, sunt "ridicate în slăvi" cărţi lipsite de orice valoare.

Statul? Statul nu are timp(bani) pentru a sprijini cartea naţională. Statul are griji mai importante - încearcă să pună beţe în... roata istoriei noastre.

4. Desigur. Recenziile pertinente sunt sfetnici buni. Dar, de cele mai multe ori, prin recenziile citite, îmi "verific" propriile opinii.

5. N-aş putea da un răspuns prompt la această întrebare.

6. Particip la târgurile de carte organizate la Chişinău, Iaşi, Bucureşti. Este o bună ocazie să-ţi dai seama de "contextul" editorial în care exişti, să vezi că, uneori, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din... târgul de carte. Deosebit de importante sunt, neîndoielnic, contactele personale cu oamenii cărţii.

7. Nu m-aş încumeta să alcătuiesc un asemenea top - prea multe cărţi, din cele apărute în ultimii 10 ani, au rămas necitite... Cred că o ediţie cu totul şi cu totul deosebită este "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie" (transcriere, traducere în limba română şi studiu introductiv de prof. dr. G. Mihăilă, membru corespondent al Academiei Române).

Lidia Codreanca:

1. Cu trei volume de N.Stănescu ale editurii Univers enciclopedic, cărţile editurii Augusta, cărţile editurii Fundaţiei Culturale Române - toate apariţiile din 1999 pînă azi,  "Garda de fier"de Petre Pandrea, editura Vremea,  "8 ani din viaţa României 1940-1948" de Grigore Nandriş, editura Saeculum, mai multe dicţionare ale editurii Teora, "Enciclopedia antichităţii" de Horia C.Matei, ed-ra "Meteora Press" , "Dicţionar enciclopedic de iudaism", editura Hasefer,  "Moartea antumă a lui Eminescu" de N.Georgescu, editura Cartier, "Documentări politice" de Constantin Stere, editura Museum ş.a.

2. Evident că la Bucureşti aş vrea să editez la Humanitas, Polirom, Universul enciclopedic sau la Dacia din Cluj.

Condiţiile oferite scriitorilor de către edituri îmi par discriminatorii, mă refer la cele din Basarabia. Este o curată sălbăticie, cînd cea mai grea muncă nu este remunerată. E un soi de sclavie pe care o practică şi unele reviste de la noi,  ratînd astfel colaborările valoroase.

3. În linii mici, da. Mă refer la scrisorile şi telefoanele pe care le primesc de la cititori după anumite publicaţii sau  după rarele mele întîlniri cu ei.

Gîndesc că nu sunt suficiente eforturile comune pentru menţinerea cărţii naţionale în atenţia cititorului. Cartea, ca produs final, este marfă, iar marfa are nevoie de piaţă pentru a fi promovată, pe de o parte. Pe de altă parte, această piaţă are nevoie de un cititor pregătit, cult, să recunoaştem că nu fiecare poate deschide o carte. Evident că în acest sens statul  nu are nici o politică editorială clară, în ultimii 14 ani n-am pregătit cititorul. Autorul azi intră în librărie fără să aibă o suficientă reclamă, tirajele sunt foarte mici,  editorul nu riscă să te editeze decît cu 500-1000 de exemplare.

Lansările de carte sunt poate unicele manifestări în care se mai vorbeşte despre carte, dar în mare parte acestea sunt concentrate doar în centrele culturale, pe cînd  ar trebui extinse pe întreg spaţiul pieţei culturale.

4. Da. Mai ales cînd e vorba de o recenzie corectă. Ştiind subiectivitatea criticilor noştri, adesea merg direct la sursă.

5. Este o anomalie.   Anticariatul este sursa de completare a bibliotecii cu ediţiile  mai rar întîlnite. Multe biblioteci particulare ar deveni mai valoroase fiindcă în anticariat cumperi, tot în anticariat dai ceea ce nu-ţi trebuie. Anticariatul este un depozit de carte care completează circuitul noilor apariţii, măreşte şansa descoperirii autorilor uitaţi.

6. Da. Am luat parte şi la Tîrgul de Carte de la Bucureşti şi la cel de la Frankfurt. Cert că mă aflu şi acum sub profunda impresie a celui mai mare festival de carte din lume. E un loc unde scriitorul se simte ca peştele în apă limpede…

7. Este imposibil de făcut aşa ceva. Au apărut atîtea şi atîtea ediţii interesante, încît ar fi un prea mare risc să le aranjez ad libitum pe  o scară a valorilor, n-ar fi deloc obiectiv. Nu am criterii pentru a le aranja într-o simplă listă de top. De ex., Dicţionarul teologilor Români al lui Mircea Păcuraru este o lucrare excepţională, la fel două cărţi de proză de Mircea Cărtărescu, o carte de versuri de  Ileana Mălăncioiu – cum pot fi puse în acelaşi top, fiecare dintre ele îşi are categoria sa "de greutate" . Dacă judeci numai după impact, sunt cărţi care au o pondere ştiinţifică şi literară deosebită, dar dacă n-au priză la cititor, nu înseamnă că nu pot fi printre liderii unui top. Iar cartea care are mulţi cititori nu e exclus să aibă o valoare mai mică.

Pentru a face un top veritabil, probabil avem nevoie de nişte criterii clare, ca în farmacie…

Leo Butnaru:

1. "Ultimii ani" ar însemna nu ca un răstimp oarecum vag, ci foarte... vast, astfel că mă voi referi la un perimetru de circa 30 de luni, să zicem, şi doar la a zecea parte din cărţile care s-au statornicit în bibliotecă: Operele din superbul set lansat de Editura "Univers enciclopedic"- Geoge Bacovia, Ion Barbu, I.L.Caragiale, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi; ultimele două volume ale Dicţionarului Scriitorilor Români (Albatros), Nina Berberova, Sublinierea îmi aparţine (Univers), Max Blecher, Întâmplări din irealitate imediată (Aius/Vinea)... Însă constat că enumerarea prin specificări bibliografice şi editoriale ar lua prea mult spaţiu, astfel că mă voi rezuma doar la numele autorilor: Witold Gombrowici, Lucian Boia, Nicolae Manolescu, Vladimir Beşleagă, Andrei Pleşu, Cristian Simionescu, Alex. Ştefănescu, Ana Blandiana, Augustin Buzura, Nicolae Breban, Gheorghe Grigurcu, Gheorghe Istrate, Vitalie Ciobanu, Adrian Popescu, Dorin Tudoran, Vasile Romanciuc, Marius Tupan, Vasile Gârneţ, George Vulturescu, Gabriel Chifu, Valeriu Stancu, Arcadie Suceveanu, Valeria Grosu, Ioan Flora, Maria Şleahtiţchi, Marian Drăghici, Liviu Ioan Stoiciu, Zbignev Herbert, Nichita Danilov, Cassian M. Spiridon, Victor Ivanovici, Albert Cohen, Ibn Ţufali, Ibn Ruşd, Fernando Pessoa, Miroslav Vбlek, Mario Vargas Llosa etc. etc., plus unele volume apărute "demult", în secolul... trecut, însă achiziţionate prin anticariate.

2. Am publicat şi aş vrea să public la "Cartea românească", "Eminescu", "Prut Internaţional", "Litera", "Anthropos", "Ştiinţa", "Dacia", "Cartier". Aş fi onorat dacă mi-ar apărea cărţi la "Polirom", "Paralela 45" sau "Vinea". Dar, bineînţeles, nu mi-am propus să epuizez lista editurilor remarcabile. Condiţiile? De cele mai multe ori, prin consens, ajungem la înţelegere şi beneficiu mutual(e). Cealaltă parte a răspunsului permiteţi-mi s-o completez cu un poem: "Doamne Dumnezeule Atoatecreator/ dacă din întâmplare/ îţi place cumva vreun oarecare poem/ de-al oricărui pământean/ (sau… subpământean...)/ Te implorăm – ia şi versurile lui drept/ infim/ nevrednic/ umil/ dar sincer drept de autor în contul/ de-a pururi nepreţuitei/ Faceri a Lumii". Însă "convenţia" este valabilă – nota bene! – doar în relaţiile cu Atoatecreatorul, nu şi cu redacţiile sau editurile din Basarabia...

3. În ultima vreme, mai mult cu cititorii de carte pentru copii. Recunosc că mai rar am fost atât de mândru de vreun premiu literar, ca în cazul celui pe care mi l-a acordat, primăvara aceasta, un juriu special, alcătuit din copii, la Salonul Internaţional de Carte de la Chişinău. Am simţit că la ei nu a fost nimic aranjat, precum se mai procedează în cazul adulţilor, ci s-a discutat cu toată seriozitatea, iar pentru a se edifica mai deplin,  pentru a‑şi obiectiva cât mai mult decizia, membrii juriului preadolescentin chiar s-au adresat unei săli de cititori de vârsta lor. Am avut întâlniri memorabile cu elevii şi profesorii liceelor "Onisifor Ghibu" din Orhei şi "Ion Creangă" din Chişinău. Mă întâlnesc cu cititorii în cadrul cenaclului literar "Perpetuum" pe care am onoarea să-l moderez la Biblioteca "Transilvania". Însă, cu restanţele care terorizează Republica Moldova la toate capitolele, nici pe departe nu se face barem minimul nici în promovare, la nivel oficial, a cărţii. Ba se creează impresia că guvernanţii comunişti chiar au o oarecare frică de cartea autohtonă, românească. Însă, în comparaţie cu pseudoediturile zise de stat, care se află la pământ ca şi însuşi "statul", nu putem să nu menţionăm eforturile editurilor particulare, precum ar fi şi cele din Asociaţia "Pro Noi", care tind spre standarde civilizate, edificate şi acceptate în cele mai bune case de editură din lume.

4. Uneori. În special, în tinereţe. Când, în presa românească, citeam despre cărţile lui Nichita Stănescu,  Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ioanid Romanescu, Geo Dumitrescu ş.a Dar şi astăzi, în cu totul alt mod: se întâmplă ca unii autori de valoare să fie defăimaţi de diverşi veleitari, prin aceasta convingându-mă că lucrările primilor merită atenţie. Dar ce-ar fi de spus, în mod special, despre aproape absenţa recenziilor la zi aici, între Prut şi Nistru? Doar să-ţi exprimi doleanţa ca axiologia "basarabeană" să acceadă şi ea, odată şi odată, la starea de conştiinţă a criticii contemporane care nu poate fi nici franceză, nici germană, nici română, nici europeană chiar, ci una universală. Dar, deocamdată, aici, unde unii cerşesc cu insolenţă premii, pentru ei sau pentru amici, sau şi le aranjează cu neobrăzare, ceea ce deranjează în încercările de judecăţi de valoare ale majorităţii criticilor prutonistreni este evidenta cusătură cu aţă albă a... prejudecăţilor de valoare.

5. Drept nu obligatorie sărăcie economică, ci ca ruinătoare racile ale unei penurii intelectuale, a unui – pardon – blegism cam generalizat în "epoca de aur" şi, astăzi, readus la ordinea de zi a trecutului... prezent de cei aliniaţi/alienaţi sub seceră şi ciocan. Legând una cu cealaltă, economicul cu spiritualul, să-l invocăm pe filozoful Fichte care constata că: "Singurul rost al durerii este să fie pentru noi biciul care ne trezeşte la chibzuinţă, hotărâre şi faptă", constatare pe care, dacă oarecâţi basarabeni nu o vor lua în deşert, dânşii, apoi prin exemplul ce-l vor oferi -  şi alţi consângeni nu-şi vor mai tolera lucruri proaste, inclusiv lene şi indiferenţă, faţă de cultură şi inteligenţă, faţă de carte, prinzând a citi, a citi, a citi! pentru a constata că o carte bună îţi dă sentimentul că te-ai răzbunat pe ignoranţa ce tinde să acuprindă tot mai multă populaţie.

6. Da, în special la cele din dreapta şi stânga Prutului care, sper, să nu devină... apa sâmbetei. Sunt, uneori, eficiente aceste târguri, dar, de mai multe ori, - instructive şi - de ce nu? –deschizătoare de perspective şi pentru tine, ca autor.

7. Dat fiind că, oarecum nemodest fiind, va trebui să numesc şi vreo carte pe care am semnat-o, ceea ce ar deranja vreo sută-două de alţi pretendenţi (probabil, modeşti) de a se situa în top, găsesc de cuviinţă să fac eschiva de rigoare, dar cu o oarecare umbră de tristeţe că dintre cărţile ce ar trebui menţionate puţine vor trăi şi în actualitatea valorică a deceniului în curs. Însă două-trei ar putea intra în rândul cărţilor de referinţă ale literaturii române şi, posibil, nu numai. 

Adrian Ciubotaru:

1. Deşi există multe edituri bune în România şi în Basarabia, mi-am completat biblioteca în special cu cărţi de la Polirom, Cartier şi Paralela 45, mai puţin de la Humanitas şi Univers.

2. Aş prefera să public acolo unde apare cartea  de calitate. Sînt sigur că o editură cît de cît importantă are nevoie şi chiar caută autori care pot oferi manuscrise valoroase. Cu o singură precizare: să le ai şi, nu în ultimul rînd, să le propui la timp.

Editurile cu care am colaborat (Ştiinţa şi Prut Internaţional) au manifestat suficientă corectitudine şi chiar generozitate în raport cu un autor cvasinecunoscut şi lipsit de experienţă cum eram eu pe atunci.

Desigur, mai multe edituri de pe la noi pot fi comparate cu oamenii lui Don Corleone care, îndeobşte, făceau oferte greu de refuzat. Cu toate acestea, nu cred că putem pretinde prea mult de la editurile din R.M., ştiind foarte bine care este atitudinea aborigenilor faţă de carte în general şi faţă de cartea românească în special. Editura este, în primul rînd, o afacere şi asta explică totul.

3. Statul nostru nu are nevoie de edituri, pentru că nu are nevoie de scriitori, savanţi sau publicişti. Singura modalitate de a-i aminti publicului nostru de existenţa editurilor şi culturii pe care acestea o promovează este lansarea de carte. Din păcate, nu toate iniţiativele de acest gen au succes, dat fiind spiritul lor gregar, improvizat şi amatorist.

4. Puţinele reviste literare pe care le citesc, le citesc pentru recenziile unor critici sau scriitori care sînt în stare să-ţi recomande o carte cu adevărat bună şi necesară.

5. Se explică prin plăcerea moldovenilor de a-şi cumpăra săptămînal cîte o carte şi de a o citi cu osîrdie. Un neam care nu ţine minte ce i s-a întîmplat doar cinci sau şase decenii în urmă, nu se va interesa niciodată serios de moştenirea sa culturală. Dacă aţi observat, puţinele noastre anticariate sînt pline de carte rusească pe care tot ruşii o cumpără şi chiar o citesc.

6. Nu.

7. Cărţile bune au fost şi sînt cărţile valoroase. Dacă ar trebui să se facă un top, se va face din cărţile fără de care intelectualitatea românească ar mai fi avut dreptul să dezbată şi azi probleme legate de originea românilor, de personalitatea lui Ştefan cel Mare, de tot soiul de întîietăţi şi specificităţi româneşti de la facerea lumii încoace, şi mai ales de ceea ce ar fi fost dacă… Sînt cărţile unor oameni de ştiinţă, scriitori sau eseişti care ne-au reinoculat plăcerea şi mîndria de a fi nu numai români, dar şi europeni, parte a unei lumi care e ceva mai lată decît petecul nostru de pămînt şi de veleitate. Nume ca H.-R. Patapievici, M. Cărtărescu, L. Boia sînt suficiente pentru a prefigura doar una din laturile cele mai vizibile ale unui top în care nu atît titlurile cărţilor contează, cît faptul că topul a devenit posibil.

Nicolae Spătaru:

1. În ciuda faptului că sunt ales, asemeni majorităţii intelectualilor români din Basarabia, să supravieţuiesc într-un apartament mai puţin "somptuos" şi că, de multe ori, simt cum cărţile adunate pe parcursul anilor încearcă să mă dea afară din casă, tentaţia de a achiziţiona un titlu bun e la fel de mare (poate chiar un pic mai mare) ca acum douăzeci de ani, când, pentru a-ţi satisface plăcerea spirituală, naţională şi mentală trebuiai să pleci la Odesa, Riga, Moscova sau să rămâi plăcut surprins când prietenii rătăciţi prin lume îţi trimiteau câte-un volumaş... tocmai de la Vladivostok, de la frontiera cu Japonia. Pentru că literatura în limba română putea fi găsită oriunde în fostul imperiu sovietic şi deloc la Chişinău. Ultima librărie de carte românească din urbea basarabeană a fost închisă în anul 1968. Partea tristă a lucrurilor e că nu întotdeauna interesul pentru un roman sau pentru un volum de poeme se conjugă în modul cel mai fericit cu posibilităţile financiare ale intelectualităţii din estul sălbatec al Europei postcomuniste.

În ultima vreme, în biblioteca mea s-au strecurat mai multe cărţi, dar dintre aceleea care bucură cu adevărat ochiul sunt doar câteva: Criza identităţilor de Claude Dubar, Jurnalul lui Witold Gambrowicz, Celălalt cer - nuvele de Julio Cortаzar (trad. Ion Reniţă), Varieteu pe apă de John Barth şi altele, dar nu prea multe.

2. Condiţiile oferite atât de editurile din Basarabia cât şi cele din Ţară nu sunt deloc seducătoare. Ba din contra. Dar şi la acest capitol lucrurile încep să se aşeze într-o albie firească. O parte dintre scriitori nu mai acceptă să-şi "închine" manuscrisul oricui şi oricum. Adică, primului editor ieşit în cale. Dar majoritatea scriitorilor o mai fac şi atunci munca lor de câţiva ani este răsplătită... doar cu cele câteva zeci de exemplare de carte ce constituie dreptul de autor. În Basarabia munca literară nu este remunerată (sau e plătită pur simbolic) pentru că majoritatea cărţilor care apar (la fel ca şi toate revistele literare şi culturale) nu sunt subvenţionate de stat. Editurile private (la ora aceasta doar ele mai tipăresc) susţin că nu au bani şi pentru onorarii, iar cele care au, încă n-au deprins prea bine acest lucru.

Turnurile de fildeş!... Au câte dintre ele mai sunt populate azi de scriitori?!... În ultima vreme, cele mai multe au fost naţionalizate, apoi, încet-încet, ele au fost ocupate de birocraţii tranziţiei (...o frază de dânşii inventată), care coboară doar o dată la patru ani, în perioada electorală, pentru a plânge spăsiţi şi cuvioşi pe umărul poporului, mărturisindu-i "dragostea" ce i‑o poartă.

3. Nivelul contactelor scriitorului cu cititorii a ajuns la cote alarmante. Scriitorii ajung foarte rar la sate, dar problema este ca nu ajung nici cărţile lor. Librăriile de acolo, numite  Luminiţe, au fost transformate astăzi în baruri şi discoteci. La Adunarea generală a scriitorilor din Moldova din frigurosul decembrie 2002, Vitalie Ciobanu a propus înfiinţarea în cadrul US a unui Departament pentru Relaţii Externe şi Contacte cu Publicul. S‑a luat act, s-a promis şi... s-a uitat (după cum s-a uitat şi de remanierile cuvenite în administraţia USM!). Nu s-a ţinut cont nici măcar de faptul că 2003 este an electoral, că în satele noastre mai există foarte multă lume puţin iniţiată în ale politicului. Lume care îşi pune probabil întrebarea caragialiană Eu cu cine votez? Împreună cu scriitorii, poate s-ar fi găsit şi un răspuns. Poate. La noi, conform obiceiului locului, ideile bune mor în proiect.

Lansările de carte care au loc la Chişinău nu întotdeauna îşi ating scopul. În schimb, ele se transformă în adevărate festivaluri gastronomice.

4. Da. Totul depinde de câtă credibilitate se bucură persoana care semnează aceste prezentări sau recenzii. Nu poţi merge pe mâna oricui.

5. În Republica Moldova, unde nivelul de trai al populaţiei este la pământ, nici noile apariţii editoriale nu-şi găsesc cititorul, darămite nişte "vechituri" din anticariate. "Lipsurile şi mizeria retează cu desăvârşire curajul, îndobitocesc sufletele, le împacă cu suferinţa şi robia...", nota Thomas Morus în Utopia sa.

Colecţionarii de cărţi vechi sunt pe cale de dispariţie. Dar au apărut alţi colecţionari, inşi cu bani mulţi, dar prea puţin interesaţi de cultură. Ei preferă să colecţioneze dopuri, pachete de ţigări, băuturi alcoolice exotice, arme, componente de lenjerie intimă ş.a.m.d., de ce-ar mai avea nevoie de cărţi?

6. Am participat la mai multe ediţii ale Târgurilor internaţionale de carte din R.M. şi România. Târgurile de carte desfăşurate în Germania şi în alte ţări occidentale mai rămân un vis pentru mine.

7. Îmi este greu să aleg 10 titluri. Lista mea ar putea fi compusă din 9 sau poate din 99. În orice caz, cărţile pe care le‑am scris eu nu se numără printre cele 10 solicitate de top-ul revistei.

Iulian Filip:

1. Încurcată socoteală cu biblioteca mea personală, care e şi acasă, şi la Departamentul Cultură al Primăriei Chişinăului, iar cărţile aparţin şi Preşedintelui Asociaţiei editoriale NOI  Iulian Filip, cărţi procurate, dar şi dăruite, oferite de editurile noastre, ca să fiu informat despre noutăţile editoriale cele mai importante. Ultima carte ajunsă în biblioteca mea personală a apărut la Polirom de la Iaşi, editură cu o imagine distinctă - Deşertul tătarilor de Dino Buzzati, prozator şi poet, şi pictor italian, care mă intrigă în mai multe feluri. Iar Tenis cu moldoveni, cartea comediantului britanic Tony Hawks, apărută la Cartier, mi-a oferit o lectură delicioasă şi o oglindă, în care să ne vedem mai dintr-o parte. Cele 7 colecţii de cărţi pentru copii ale editurii Prut Internaţional îmi copilăresc biblioteca şi mi-o completează pe-un segment unde mi se întâmplă mai multe activităţi. La unele cărţi din librăriile noastre (în sfârşit!) pline de cărţi valoroase. Îndeosebi la preţurile lor, mă uit ca toată lumea şi le împrumut de la o bibliotecă publică ori alta.

2. Prefer să public la editurile care manifestă interes pentru Iulian Filip şi chiar îmi fac propuneri de colaborare. Cu Prut Internaţional colaborarea îmi place până la duioşie şi nu numai pe segmentul copilăresc, unde mi-au apărut cărţile Ruga iezilor cei trei, Plăcinţele cu mărar, Nucul cu o singură nucă, Casa greierului, Au vrut melcii să se bată. Îngrijesc aici o colecţie de poezie, intitulată Carte de vizită, cărţi având parametrii unei cărţi de vizită, unde încap cele mai reprezentative poezii ale poeţilor valoroşi din întreg spaţiul românesc (preponderent, totuşi, cei din  Basarabia – cel puţin la început). La editura Cartier mi-au apărut două cărţi mai deosebite – romanul divertisment Cobaiul nu triumfă şi un fel de antologie a poeziilor mele, volumul Seminţele mărului oprit. La Litera mi-a apărut pentru întâia oară un volum aparte cu catrenele şi grafica mea – Dansul timizilor. Tot la Litera mi-a apărut un volum aparte de traduceri – Leopardi şi Ungaretti. A fost o lucrare umăr la umăr cu Vasile Romanciuc, Amedeo Carrocci, Ludmila Cojuşco, Anatol Vidraşcu, liceul Dante Alighieri şi câteva şcoli din Italia. În colecţia Biblioteca şcolarului a aceleiaşi edituri mi-a apărut şi volumul  antologic Căutarea păstorului. Editura Augusta din Timişoara m-a îndemnat, ca şi ceilalţi scriitori basarabeni, să-i ofer un manuscris şi mi-a tipărit volumul de versuri Amărâtele hărţi. La editura Libertas din Ploieşti mi-a apărut volumul bilingv rom`n-francez Un spin (Une epin), traduceri realizate de tinerii traducători de la Universitatea din Provence, îndrumaţi de profesorul Valeriu Rusu.

3. Cu cititorii cărţilor mele pentru copii dialogul mi-i permanent şi divers: întâlniri, programe duminicale, emisiuni  TV. Cu elevii, cu studenţii întâlnirile, dialogurile mi-s de altă natură. Firul permanent conductor cu elevii şi studenţii rămân tot cărţile mele din copilăria lor... Am afirmat-o cu tristeţe, dar cu toată convingerea: încă nu ne putem considera neam al cărţii. Tranziţia noastră în educaţie, în cultură înseamnă demonstrarea idioată a axiomelor. Statul nu se tulbură pentru cartea mi-no-ri-ta-ră în limba de stat. Ecuaţia permanent umilitoare a statului Republica Moldova e... 2 cărţi în limba de stat, limba română, faţă de 17 cărţi în limba altui stat, Federaţia Rusă, pe cap de cetăţean independent al Republicii Moldova. E un cataclism esenţial insuficienţa strigătoare la cer de carte în limba română, cataclism răvăşitor prin bibliotecile noastre, dezastru pe care politicienii înscăunaţi se prefac a nu-l observa, a nu-l înţelege, cel puţin la profunzimea gropilor de pe drumurile Chişinăului după jumătatea de an de iarnă grea, când tehnologiile naţionale nu permit asfaltarea, gropi ajunse primul atu în alegerile locale basarabene. Scriitorii prinşi în programele editurilor Asociaţiei NOI cunosc alte relaţii, mai europene, cu editurile, beneficiind şi de remunerări – aproape  decente.

4. Cărţile bune, valoroase sunt imediat vorbite, bârfite, înjurate. E un barometru mai sigur pentru valoarea neordinară a unei cărţi. Recenziile şi prezentările se organizează altfel. Recenzenţii însă îmi fac un mare serviciu  la mergerea spre cartea bună. Un recenzent, pe care-l cred, mă determină să caut cartea respectivă. Ceilalţi mă derutează cu laudele, criticile, judecăţile lor, adeseori lungindu-mi drumul spre o carte care nu are nici o vină că a fost citită şi de ceilalţi.

5. Neaşezarea noastră în temeiuri, în principii valorice axiomatice a îngăduit deteriorarea unor reţele impunătoare de librării, care duceau cartea în toate aşezările basarabene. În centrele culturale mai importante existau şi anticariate. Câteva edituri din Asociaţia NOIŞtiinţa, Prut Internaţional, Arc – au realizat Societatea de difuzare a cărţii PRO NOI, lansând un  proiect modern de reţea de librării în Chişinău, în judeţe şi chiar dincolo de Prut, la Bucureşti... Elementul anticariat în reţeaua PRO-NOI  va însemna o afirmare calitativă avansată.

6. Uneori din obligaţie, alteori din curiozitate. Era să zic şi de plăcere, dar nu aş fi sincer. La un târg de carte, în preajma belşugului de carte germană, italiană, rusă, engleză, franceză înţelegi mai dureros tranziţia fariseică din Republica Moldova, unde priorităţile se aleg, - în dependenţă de culoarea guvernanţilor, - iar cartea nu se nimereşte printre priorităţi. Şi nici omul realizat.

7. Nu-mi plac acest fel de pomelnice, deşi le citesc şi eu intrigat (nu neapărat aşteptând să mă descopăr printre cei mai), dar e o scărire convenţională. Ceea ce a însemnat pentru mine apariţia Dicţionarului etnologilor români de Iordan Datcu nu e numaidecât similar cu recepţia unui scriitor mai departe de academiile primordiale – folclorul. D(icţionarul) E(nciclopedic) I(lustrat) m-a impresionat altfel. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia de Mihai Cimpoi ar fi altă carte importantă din acest deceniu. EMINESCU integral în formula editurii GUNIVAS (operă fără comentarii) a însemnat o noutate aşteptată. Cărţile pentru copii din cele 7 colecţii ale editurii Prut Internaţional sensibilizează vederea literaturii pentru copii ca fenomen existent doar pe alocuri (Suedia, Rusia, Basarabia). Tot un fel de top mi-am propus şi eu, pregătind colecţia de buzunar Carte de vizită – cu poeţi buni şi dragi (dragi egoistului de mine): Vasile Romanciuc, Nicolae Dabija, Nichita Danilov, Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Efim Tarlapan, Vasile Spinei, Nicolae Motoc, Leo Butnaru, Ion Deviza, Ianoş Ţurcanu (au apărut deja), Nicolae Esinencu, Ana Blandiana, Ioan Baba, Arcadie Suceveanu, Gheorghe Bâlici, Alexe Rău... Îmi pare rău să se creadă că alte cărţi nu candidează (pentru mine) la acest top – o parte mi-au scăpat, altele nu le-am citit (acolo-s cele mai bune, mai de top! – chiar îmi place să cred aşa).

Grigore Chiper:

1. Nu ştiu dacă are rost să dau o listă, căci, oricum, ar fi foarte mică faţă de cărţile bune care au apărut la editurile din Moldova, dar mai ales la cele din România - edituri de altă anvergură, cu alte posibilităţi, în alte realităţi economice şi culturale – şi pe care aş fi vrut să le am. De când nivelul de viaţă a scăzut vertiginos, iar numărul de cărţi bune editate a crescut direct proporţional, nu le mai pot procura ca pe vremuri: luam cartea chiar dacă, pe moment, nu aveam nevoie de ea, uneori se întâmpla să nu-mi trebuiască niciodată şi nu regretam. Acum când mă decid să achiziţionez o carte, o fac după principiul: de şapte ori măsoară şi o dată taie. Deseori o carte e mai scumpă decât onorariul pe care ţi-l dă revista pentru recenzia la cartea respectivă. Procur doar ceea ce e în consonanţă cu sensibilitatea şi interesele mele de mai lungă durată, iau doar acele cărţi la care sper să revin ulterior pentru a-mi încărca propriile baterii. Sunt cărţile energizante, pline de un fel de energie pozitivă pentru mine. Altfel zis, cumpăr un volum ce se aseamănă cumva cu fibra mea interioară, în care mă pot regăsi ca într-o oglindă. Autorii lor se află pe aceeaşi lungime de undă cu cititorul din mine, ei mi-ar putea fi "frate/soră de sensibilitate sau de idei". Şi sunt nevoit să renunţ la celelalte cărţi, la fel de bune sau poate şi mai bune, dar oarecum periferice profilului meu interior sau axate pe nişte interese imediate ale mele, de aceea nesigure, care se pot schimba oricând. Renunţ cu durere, pentru că nici nu am loc pentru ele în apartament; bune, foarte bune, în schimb multe, prea multe în comparaţie cu acelea care te-au mişcat, ţi-au afectat rădăcina fiinţei, la care vei reveni cu siguranţă. Pe acestea mai multe, dar la fel de necesare le las pentru o eventuală bibliotecă, sper să le găsesc la prietenii dispuşi să mi le împrumute pentru lectură. Miracolul democraţiei constă tocmai în faptul de a înlesni apariţia şi găsirea cărţii "tale" care te va marca, subjuga, readuce la tine însuţi etc., chiar dacă deschide ecluzele pentru tot soiul de gunoi editorial.

2-3. Sunt aici mai multe întrebări care se depăşesc prin complexitate.

Mai întâi, noi, literaţii care am început a scrie în perioada sovietică, suntem proscrişi, nu avem unde da înapoi. Ca să impui bunăoară alte reguli de joc, mai convenabile sau pur şi simplu echitabile, trebuie să ai posibilitatea de a alege. Tinerii scriitori care au început în anii din urmă au o marjă de manevră mai mare, au fost motivaţi să se şcolească mai bine, în cele din urmă pot migra şi spre altceva. Noi suntem tranziţia: nu putem modifica regulile parţial moştenite din comunism, parţial create de capitalismul sălbatic, nu suntem capabili să creăm altele noi, demne de o lume mai civilizată. Ne bucurăm de libertatea de expresie, dar nu suntem plătiţi.

Relaţia dintre autor şi editură este una anormală. Pe de o parte, editurile din RM sunt toate private, acţionează pe cont propriu în nişte circumstanţe când ele nu au nevoie - deocamdată – de scriitorii locali. Pe de altă parte, autorii acceptă orice condiţie pentru a-şi vedea cartea tipărită, în caz contrar, rămân autori fără cărţi. Aceste cărţi ale autorilor noştri sunt editate, de regulă, nu pe contul editurii, ci dintr-o sponsorizare: Ministerul Culturii, o fundaţie etc., onorariul autorului este pus în relaţie cu tirajele (ne)vândute. Aşadar cercul se închide.

Ce s-ar putea face într-o situaţie de-a dreptul fără ieşire când (şi) statul (Lenin avea dreptate: statul suntem noi) s-a eschivat totalmente de la procesul editorial artistic? Decât o intervenţie nedorită a statului, burse pentru o clientelă scriitoricească, înscrierea scriitorilor la rândul unor programe editoriale, mai bine lucrurile să rămână aşa cum sunt până când vom intra - dacă vom mai apuca – într-un stadiu calitativ nou de civilizaţie românească.

Pe dată, "contactul cu cititorii" este deteriorat şi nu văd cum ar putea fi refăcut înainte ca întreg mecanismul social să funcţioneze, înainte de a stabili alte tipuri de raporturi într-o societate fragmentată şi erodată de sărăcie. Nu poate exista un contact veritabil cu cititorul nostru situat la ţară (iar acum aflat la muncă la negru în străinătăţi) în condiţiile în care bibliotecile rurale au dispărut efectiv, în condiţiile în care nici chiar Biblioteca Naţională nu are cărţile pe care le-am editat în ultimii vreo zece ani.

Nu vreau să fiu dur cu lansările de carte. În ciuda impactului lor mic (dar care acţiune culturală are astăzi un impact extraordinar?), acestea sunt comuniuni de suflet între nişte iniţiaţi, creează instantanee când ai iluzia că nu trăieşti pe o insulă ruptă de cultură, de emulaţia artistică. În ultimă instanţă, lansările sunt expresia unei energii stimulatoare încă nestinse.

Cu adevărat nu ştiu ce ar putea face scriitorii şi editorii, fără să aştepte să se pună în mişcare această masă hipnotizată care este întreaga societate moldovenească, ca scriitorul să nu scrie doar nopţile şi să o facă dintr-o plăcere care se poate epuiza în orice moment, ca cititorul să scoată banul din buzunar şi să-l dea pe cartea autohtonă, ca statul să nu se zgârcească să acorde burse de creaţie ca în Occident. Cum să cerem unui editor sau de la stat dacă breasla scriitoricească este paralizată?

În ce priveşte alegerea unei edituri sau alteia, problema e până la urmă a manuscrisului. Un manuscris bun are oricând şansa de a se întâlni cu o editură bună. Cred că nu există scriitor căruia i-ar displăcea să apară la o editură prestigioasă cu o largă difuzare. Şi asta nu din cine ştie ce motive superioare, elitiste. Eu însumi m-am aflat de multe ori în situaţia de a fi citit o recenzie la o carte excepţională şi de a nu fi găsit cartea, tocmai pentru că a fost scoasă la o editură fără putere de difuzare.

4. O recenzie sau o prezentare m-a făcut mai degrabă să citesc cartea decât să o cumpăr. Bineînţeles că nu am ezitat să cumpăr cartea dacă era acea carte despre care am vorbit la 1.

5. Sunt dintr-acei care nu au patima anticariatelor, a vechiturilor în general. Nu mă regăsesc în interioruri înconjurat de mobile vechi Biedermayer şi cărţi cu cotorul aurit. Anticariatul are nevoie de o societate stabilă când lucrurile din actualitate sunt puse la punct şi atunci interesele pot depăşi acest cadru şi ajunge în zone îndepărtate, inclusiv obscure, misterioase. Încă nu avem societatea care să propulseze acest fel de îndeletnicire şi, respectiv, anticariatele.

6. Particip mai cu seamă la târgurile de carte din Moldova, dar nu o fac cu entuziasm. Târgurile de carte internaţionale îmi sunt inaccesibile din motive binecunoscute. Cele din RM îmi displac din două motive: 1) De regulă, sunt la curent cu producţia editorială din Moldova graţie librăriilor, informaţiei din presă etc. 2) Editurile străine, în special cele româneşti, au o prezenţă butaforică, nu au vânzare de carte, deoarece cărţile expuse în vitrine sunt în fapt donaţiile editurilor făcute unor biblioteci (târgurile sunt organizate pe lângă biblioteci).

7. După părerea mea, era mai bine dacă revista se ocupa de top într-un chestionar aparte. Alcătuirea unui top este o operaţie extrem de dificilă şi mai responsabilă decât poate părea la prima vedere. Vreau să mărturisesc că am participat la un asemenea top organizat de revista Observator cultural, dar responsabilii de acolo au avut grijă să întocmească o listă cu un soi de nominalizări sau pretendenţi, ceea ce a facilitat mult TOP TEN-ul propriu-zis.

Călina Trifan:

1. Sunt una din cei care se călăuzesc de ideea că "nu numai cu pâine trăieşte omul". Citesc cu nesaţ, iar astăzi când editurile noastre şi cele din România ne oferă o producţie de excepţie, am un singur regret că nu pot fi cu lecturile la zi. E o întreprindere dificilă să urmăreşti apariţiile editoriale, dar citesc România literară, Contrafortul, sperând că cele mai bune cărţi sunt semnalate în aceste şi alte periodice literare. Le mulţumesc colegilor mei scriitori pentru faptul că mi-au oferit cu generozitate volumele lor recente, îi asigur că nu au rămas necitite.  Despre unele  am scris, despre altele voi scrie. Problema zilelor noastre este că nu se citeşte îndeajuns.

Cu toată penuria mi-am completat biblioteca cu regularitate cu volume la lectura cărora  simţi "fluturarea aceea ciudată de aripi în cap": cu Jurământul de sărăcie, castitate şi supunere al Gabrielei Melinescu, cu Nouă variaţiuni pentru orgă şi Peisaj cu ziduri ale lui Nichita Danilov, cu Linia vieţii a Ilenei Mălăncioiu, cu Eseu-ălî asupra poeziei moderne (Al. Muşina) şi Tratatul despre ochiul orb al lui George Vulturescu, mult mai multe le‑am citit în bibliotecile publice româneşti.

2. Sunt recunoscătoare editurii Augusta din Timişoara pentru că mi-a editat două cărţi. Mi-aş dori să fie cu mine la fel de binevoitoare şi editura Vinea (Bucureşti), care a editat într-o formulă grafică excelentă ultimele volume ale "bucureştenilor prin adopţie" Emilian Galaicu-Păun şi Vasile Gârneţ, şirul editurilor poate fi continuat, dar... nesperat.

Din banca mea de scriitor mi se pare anormal, ca munca mea literară să nu coste nimic. Vina este şi a noastră, ne-am împăcat să facem lucruri pentru care nu suntem remuneraţi. Dacă apariţia unei cărţi este sponsorizată, e normal (aşa cum e plătit lectorul şi ceilalţi) să se prevadă un onorariu şi pentru autor.

3. Nu ştiu dacă am mulţi cititori, am cunoştinţă doar de câţiva, dar de calitate. În rest, îmi lucrez cu onestitate parcela, dacă cititorul mă va remarca – bine, dacă nu – înseamnă că am lăsat nisipul să mi se scurgă printre degete.

Statul, de ani buni, nu mai face nimic pentru promovarea cărţii naţionale, lăsând totul pe seama editurilor particulare.

În condiţiile când difuzarea este defectuoasă, lansările de carte mi se par foarte necesare. O lansare mai înseamnă pe lângă cititori - presă, radiou, televiziune ş.a.

4. Sigur, o prezentare, o recenzie este cea mai bună scrisoare de recomandare. Gustul meu se lasă dirijat de buni şi credibili "funcţionari ai cititului". Cronicile semnate de Ioana Pârvulescu, Vitalie Ciobanu, Eugen Lungu, Al. Cistelecan, Grigore Chiper, ale ultimului, Em. Galaicu-Păun, de cele mai multe ori, m-au determinat să procur sau să caut o carte sau alta. Prioritate au cei care dau dovadă în evaluare de intuiţie şi de stăpânire a realităţii.

5. Anticariatele au fost şi sunt locuri de atracţie pentru scriitori, acolo poţi descoperi ediţii rare, ediţii princeps sau dumnezeule! cartea pe care o cauţi de-o viaţă! Dar ne lipseşte tradiţia.

6. Da, particip mai mult în calitate de cititor. La Saloanele de Carte de la Chişinău mă documentez, îmi fac liste lungi de bibliografie, despre cele de la Bucureşti aflu şi citesc din presă.

7. În ultimul deceniu au apărut atâtea cărţi bune, încât îmi pare aproape imposibil să numesc doar 10 cărţi, şi apoi, cărţi de poezie, de proză, de eseu? Nu ştiu cine putea da dovadă de acea formidabilă combinaţie de judecată, sensibilitate, intuiţie ca să numească cele mai bune zece cărţi, fără să se îndepărteze cu cei 50 de ani atât de necesari pentru acest lucru. Eu ştiu că literatura română este pe calea cea bună. Sincronizaţi cu cei mai buni poeţi români din ţară îi văd pe colegii mei: Vasile Gârneţ, Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Popa, Teo Chiriac, Leo Butnaru, Aura Christi, Irina Nechit, Nicolae Leahu, Grigore Chiper dar şi pe un Victor Teleucă, Vasile Romanciuc, Ştefan Baştovoi şi alţii; pe prozatorii: Vladimir Beşleagă, Aureliu Busuioc, Vasile Vasilache; pe criticii: Mihai Cimpoi, Vitalie Ciobanu, Nicolae Leahu şi alţii. Lista este deschisă.

Mihai Vakulovski:

1. În ultima vreme cumpăr mult mai puţine cărţi ale scriitorilor români decît înainte (să mergem înainte că înainte a fost mai bine), ultima vreme însemnînd vreo jumătate de an -  un an, iar scriitor român -  scriitor care scrie în limba română. Asta nu înseamnă însă că nu cumpăr cărţi. Doar că acum selecţia e mult mai serioasă, în I rînd din cauza că nu mai am unde să le depozitez, apoi adresa mea e mereu alta (adresa mea e blea1972@yahoo.com) şi cine a lucrat cu cărţile ştie că sînt grele. De obicei, cumpăr - imediat ce apar - cărţile care mă interesează, le citesc, apoi le car acasă, în casa părinţilor, tatăl meu avînd o bibliotecă imensă şi urmărind îndeaproape tot ce mişcă în literatură, ceea ce le doresc şi criticilor literari. Cumpăr cărţi de literatură universală, înainte mai mult de la editura "Univers" şi "RAO", acum în special de la editura "Polirom" (ca şi de istorie şi antologii de poezie), dar şi de la "EST" (ed. care îl publică pe Henry Miller), cărţi de poezie de la "Vinea", "Editura T" (ed. revistei "Timpul" de la Iaşi, care a început să editeze şi cărţi foarte bune de proză, cum e "Check Point Charlie" de Liviu Antonesei), dar şi de la "Ridicat de Ia Însuşi" a lui UN Cristian (a, carnetele lui UN Cristian nu se cumpără) şi de la "Brumar", de filosofie de la "Idea" (editură de la Cluj, dirijată de basarabeanul Vasile Ernu), de la "Paralela 45" poţi să alegi multe cărţi, de la "Humanitas" – volumele lui Cărtărescu şi colecţia de convorbiri, de la "Aula" cărţi puţine, dar foarte bune (nu şi dpv al calităţii, din păcate), mai cumpăr cărţi de la "Compania", "Dacia", "Apostrof", "Pontica" şi de la multe alte edituri, unele mai obscure, dar care mai editează cîte o carte foarte bună, din R.Moldova cele mai bune edituri fiind "Cartier", "Arc" şi "Litera", 3 edituri deosebit de serioase. Trebuie să le mulţumesc şi prietenilor care îmi trimit cărţile lor, dar şi scriitorilor care mă ştiu şi ca şi critic literar şi de aceea se mai întîmplă să primesc cărţi, aşa cum mai ajung şi la redacţia revistei pe care o fac, "Tiuk!", împreună cu un grup de prieteni buni. Da, cînd vin acasă trec obligatoriu prin "Klub sovremennoi knighi" de la Chişinău, unde de fiecare dată găsesc cărţi extraordinare, în special de la editura "Azbuka" (Sankt Petersburg), dar şi de la alte edituri ruseşti, care mă interesează pentru scriitorii ruşi contemporani, dar şi pentru calitatea excepţională a cărţilor. Ar fi nedrept dacă n-aş menţiona un lucru absolut evident: calitatea cărţilor e net superioară la editurile din R.Moldova (în comparaţie cu editurile româneşti, se înţelege). Nu pot să enumăr cărţile pe care le-am luat cu mine în ultima vreme doar din motivul că aş ocupa toată pagina revistei numai cu asta.

2. Nu se plăteşte nici în România. Editurile nu oferă condiţii scriitorilor, ele pun condiţii, ele însemnînd editorii, de obicei un îmbogăţit peste noapte care habar n-are de literatură sau un fost scriitor care ştie ce nu se vinde şi ştie că scriitorii oricum vor publica. Nu se vinde mai ales poezia, oricît de bună ar fi, nu dau exemple numai fiindcă nu vreau să-i supăr (chiar nu vreau!) pe scriitorii care ar deveni astfel un fel de exemple, aşa că de obicei eşti de acord cu "condiţiile" pe care "ţi le oferă" un editor cînd îţi publică volumul de poezie – cîteva volume din cartea ta (editorul îţi dă vreo 20 de exemplare şi, invariabil, toţi cunoscuţii aşteaptă să le dăruieşti cartea, dar asta e altă temă). Prefer să‑mi public cărţile la editorii care au încredere în mine şi la editurile care au difuzare (foarte) bună.

3. Atîta timp cît mă întîlnesc, în toate zonele ţării, unde ajung cu scopuri mai puţin literare, cu oameni de profesii şi vîrste diferite, care cînd facem cunoştinţă deja mă cunosc, atîta timp cît oamenii îmi trimit e-mailuri, pe adresa mea şi a "Tiuk!"-ului (tiuk.reea.net), şi mă întreabă dacă nu a mai apărut vreo carte de-a mea şi de unde s-o găsească, atîta timp cît prietenii mei, cînd ne întîlnim, mă pun să le citesc poezii (dar, foarte ciudat, şi articole teoretice de care au auzit, dar pe care nu au avut de unde să le găsească), atîta timp cît asta mă bucură înseamnă că e OK, pot să mai scriu, mai face să scriu, are rost. Iar primii mei cititori sînt prietenii mei cei mai buni, începînd cu fratele şi cu Sergiu Ţurcan (e adevărat că pe cîţiva dintre ei i-am pierdut pe drum, din motive diferite), astfel cititorii mei sînt criticii mei, iar criticii aceştia nu te laudă că vor o bere şi nu te freacă pentru că-s invidioşi sau mai ştiu eu ce. Nu e nici pe departe normal ce fac editurile: ele publică numai cărţi finanţate (e şi de înţeles şi nu), aproape n-au difuzare sau n-au deloc, presa scrisă, hîrtioasă sau electronică, are un rol extraordinar în ceea ce priveşte promovarea literaturii naţionale, cu difuzarea despre care am amintit de cele mai multe cărţi afli din cronici sau din acea listă cu "primim la redacţie", care e tot mai subţire şi mai subţire (fiindcă pe editori nu-i interesează cartea după ce au publicat‑o şi viaţa cărţii după publicare depinde tot de autori, un popor care nu se prea pricepe la "relaţii publice şi comunicare", iar cei care se pricep la asta de obicei nu se prea pricep la scris). În altă paranteză fie spus, mă opresc aici (mai ales în ceea ce priveşte editorii) ca să nu fiu nevoit "din nou iarăşi", vorba poetului naţional, să fiu rugat să fiu mai sobru şi civilizat. Despre lansările de carte – numai de bine, cu o singură condiţie, să se facă (dar nu cred că partea a II-a, aceea cu băutul, e chiar obligatorie, mai degrabă am putea să ne lipsim de ea, aşa cum am văzut că se face la CenaKLU KLU, unde, după lansarea cărţuliilor KLU şi, în general, după întîlnirile de la club tinerii se împrăştie 1 cîte 1, 2 cîte 2, 3 cîte 3, 4 cîte 4 şi se revăd data viitoare, chiar mi-a plăcut asta – sper că nu le-am făcut antireclamă, dar asta am văzut asta spun).

4. Da, de mai multe ori. Am încredere în cîţiva critici, cronicile scrise la comandă şi cronicarii care se bagă în seamă se văd de la o poştă, aşa cum recunosc şi criticii valoroşi, dar mai ales cei "puri", că dacă te uiţi în unele topuri, făcute de critici buni (că despre ei e vorba), cam cazi pe gînduri, că ori nu se pricep la poezie (sau la ce e topul), ori sînt "de gaşcă", iar criticii români sînt tare de gaşcă.

5. Nu ştiu, cînd am plecat eu din Chişinău erau multe, chiar foarte multe anticariate. De acolo mi-am cumpărat cărţi super faine, pot spune că de acolo mi-am adunat literatura rusă, dar şi multă literatură universală. Erau anticariate bune. În România anticariatele totdeauna au fost puternice, acum - la fel.

6. De vreo 5-6 ani, de cînd sînt în România, n-am pierdut nici un tîrg de carte din Bucureşti, nici de vară, nici de iarnă. La început făceam şi cronica tîrgului, dar nu zic de ce m-am lăsat de sportul ăsta. Tîrgurile de Carte pentru cititori sînt ca şi finalele campionatelor de fotbal pentru fanii fotbalului, la Tg de C se adună cele mai importante edituri, aici găseşti cam toate cărţile care s-au publicat în anul în curs, de multe ori cu reduceri de preţ, aici poţi da nas în nas cu scriitorul tău preferat. Tg de C mai înseamnă şi lansări, şi lecturi, dar cele mai importante trebuie să rămînă, evident, cărţile.

7. Poate un top pentru România şi unul pentru R.Moldova? De fapt, aveţi dreptate: "Pizdeţ" de Alexandru Vakulovski, "Iepurii nu mor" de Ştefan Baştovoi, "Falsul Dimitrie" de Dumitru Crudu, "Beata în marsupiu" de Iulian Fruntaşu, "Contrabandiştii" de Laura Francisca Marcu, "Jucăria mortului" de Constantin Acosmei, "Istoria critică a literaturii române" de Nicolae Manolescu, "Anii nebuni ai socialismului" de Ştefania & Traian T. Coşovei, "Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal" de Matei Vişniec, "Banalitatea răului (O istorie a Securităţii în documente)" de Marius Oprea. De-abia mi-am făcut încălzirea. De fapt, nu prea fac topuri, căci ele mereu lasă pe cineva pe dinafară, cineva care merită. De aceea am spus cărţile care mi-au venit imediat în cap, volume care mi-au plăcut foarte tare, cărţi importante, dar "topul" meu e mereu în mişcare şi în schimbare şi sper ca la tîrgul de carte care se apropie să găsesc măcar încă o carte de literatură română care să-mi placă foarte tare.

Nicolae Rusu:

1-7. Sunt conştient de faptul că nu fac parte din cohorta autorilor asaltaţi de editori şi, la drept vorbind, nici nu cred că există astăzi atât de mulţi literaţi încât să formeze o cohortă (o tagmă) şi, mai ales, editori care să "vâneze" opurile unor autori. Marea majoritate a editorilor de pe malurile Prutului, mai ales de pe cel stâng, preferă să publice cărţi, făcând o totală abstracţie de munca autorului, considerând, probabil, că este o inutilitate remunerarea creaţiei. De altfel, de faptul că munca de creaţie în Republica Moldova este desconsiderată sunt de vină înşişi autorii. Cred că mulţi literaţi de aici ar trebui să aibă demnitatea unor colegi care au aşteptat să-şi vadă o carte la zece ani şi nu şi-au rupt şalele, închinându-se la diverşi sponsori de o reputaţie destul de ambiguă sau chiar dubioasă pentru a se căpătui în fiecare an cu câte o carte (şi chiar cu mai multe). Până nu demult unele edituri condiţionau apariţia cărţii prin achitarea de către autor a unei bune părţi a cheltuielilor. În Republica Moldova cunosc o singură editură – Prut Internaţional – care riscă să investească resurse financiare proprii în cărţile unor literaţi autohtoni, cărora le achită, neverosimil, dar poate fi verificat, remuneraţia de autor. Celelalte edituri preferă să administreze resurse provenite din diverse sponsorizări, programe, granturi în temeiul cărora se stabileşte şi respectiva politică şi structură editorială. Dacă editarea unei cărţi în teritoriul dintre Nistru şi Prut mai este şi acum o problemă, difuzarea ei rămâne a fi una total irezolvabilă. Cele mai multe edituri, mai ales atunci când autorul îşi publică opurile pe cont propriu, preferă să transforme această "bătaie de cap" a lor în "durerea de cap" a celor care semnează cărţile. În acest context e necesar, cred, ca lansările de carte să fie organizate, ca o parte componentă a acţiunilor de publicitate, de edituri şi coordonate, fireşte, cu Uniunile de creaţie. (La USM din Chişinău de aproape un an se vorbeşte despre constituirea unui departament special pentru relaţii cu cititorii, dar...) Aici s-ar înscrie şi procedura de recenzii şi prezentări de carte în presa scrisă şi electronică, deoarece am avut mai multe cazuri când,  graţie unor cronici sau recenzii, am căutat să citesc/obţin cartea respectivă. Iar unicele posibilităţi de a o avea în biblioteca personală, pentru mine rămân, deocamdată, Saloanele (Târgurile) de carte din Chişinău (la cele de peste hotare, nici chiar în Ţară, nu am avut ocazia să particip) şi donaţiile particulare. Astfel, au trecut prin mâinile mele, dar şi prin sufletul meu de cititor, zeci şi sute de cărţi. Îmi amintesc (cu tentaţia relecturii) de volumele semnate de M. Preda, P. Goma, E. Uricaru, V. Beşleagă, A. Ecovoiu, A. Busuioc, G. Cuşnarencu, I. Lăcustă. I. Groşan, A. Blandiana, V. Romanciuc, Gr. Vieru şi mulţi alţii care nu-mi vin acum în memorie, iar mai recent m-a impresionat cartea "Basarabia sau drama sfâşierii" de Theodor Codreanu (Huşi), dar şi o nouă culegere de proză scurtă – "Lumi diferite" – a tinerei autoare Adina Lipai (Bucureşti).

Ţin să menţionez şi satisfacţia lecturii din prozatorii străini, mai recent a cărţii "Străveacul şi alte vremi" de Olga Tokarczuk (Polonia), dar şi a relecturii unui roman publicat vreo 30 de ani în urmă – "Dervişul şi moartea" de Meљa Selimović (Bosnia). Relecturile cărţilor vechi au un farmec aparte, ele sunt ca nişte reveniri într-un Paradis pe care-l credeam pierdut.

Ion Hadârcă:

1.Editura Humanitas: Martin Heidegger, Introducere în metafizică; M.H., Parmenide, Ludwig Wittgerstein, Tractatus Logico – Philosophicus; Giordano Bruno, Opere italiene (vol. I-II); Francis Fucuyama, Marea ruptură; Eugen Ionescu, Nu; Johan Huizinga, Homo Cudens; E. Cioran, Caiete (I-II); Lucian Blaga, Izvoade; L.B., Luntrea lui Caron; Mircea Eliade, 50 de conferinţe radiofonice; Andre Scrima, Timpul rugului aprins; Gabriel Liiceanu, Declaraţie de iubire; G.L., Uşa interzisă; H.-R. Patapievici, Omul recent; Mircea Cărtărescu, Jurnal... Editura Polirom: T.M. Dostoievski, Jurnal de scriitor; M. Eminescu, Dulcea mea Doamnă, Eminul meu iubit; C. Moreschim, E. Norelli, Istoria literaturii creştine vechi (vol. I); Leon Wieseltier, Kaddish; Jacques Le Goff, Omul medieval; Eugenio Garin, Omul renaşterii, Franзois Furet, Omul romantic... Editura Est: Alexandru Vona, Ferestrele zidite; Albert Cohen, Belle du seigneur; Irina Mavrodin, Mâna care scrie; Patrick Rambaud, Bătălia... Editura Univers: Witord Gombrowicz, Jurnal; Salman Rushdie, Copiii din miez de noapte; Ruşinea; Michel Foucault, Arheologia cunoaşterii... Editura Eminescu: Baudelaire; Rimbaud; Irina Mavrodin, Punere în abis; Şt. Augustin Doinaş, Poeţi români; Matsuo Basho, Note de drumeţie... Editura Fundaţiei Culturale Române: G. Cană, Melancolia lui Eminescu, G. Ciorănescu, Basarabia, pământ românesc; Fernando Pessoa, Cartea neliniştirii; Al. Ciorănescu, Cuţitul verde... Editura Cartea Românească: Al. Ciorănescu, Principii de literatură comparată; Ana Blandiana, Cele patru anotimpuri, I.L. Caragiale, Mitică; M. Vişniec, Poeme ulterioare... Editura ALLFA: Jacques Derrida, Ulise gramofon; Mircea Horia Simionescu, Dicţionar onomastic; Dan Grădinaru, Creangă; E. Levinas, Între noi... Editura Paideia: M. Heidegger, Timpul imaginii lumii; Editura Paralela 45: Friedrch Holderlin, Pagini teoretice... Editura Pontica: Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică; M.M., Paradigma eminesciană; Octavian Soviany, Textualism, postmodernism apocaliptic, Gianni Vattimo, Subiectul şi masca; Umberto Eco, Baudolino... Editura Fundaţiei PRO: Eugen Negrici, Literatura română sub comunism; Editura Amarcord:  Jean Vertemont, Dicţionar al mitologiilor indo-europene; Ivan Evseev, Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale... Editura Minerva: Gala Galaction, Opere (vol. V-VI)... Editura Saeculum I.O.: B.P. Hasdeu, Publicistica politică (I-II)... Editura Cartier: N. Georgescu, Moartea antumă a lui Eminescu; G. Trake, Opera poetică; Vasko Popa, Opera poetică; Michel Winook, Vocile libertăţii; Iulian Fruntaşu, O istorie etnopolitică a Basarabiei... Editura Museum: Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută (vol. 4); Sergiu Grossu, Copiii Gulagului; Constantin Stere, Documentări politice... Editura Ştiinţa: G. Munteanu, Hyperion, 1.Viaţa lui Eminescu; Nicolae Manolescu, Poeţi romantici; Basarab, Scrisori din Basarabia (vol. 2); Jean-Marie Schaeffer, Adio, estetica; Claude Dubar, Criza identităţilor; Gerard Leclerc, Mondializarea culturală... Editura Novitas: Zamfir C. Arbure, Basarabia în sec. XIX....

2. Humanitas, FCR, Augusta, Junimea, Cronica, Ştiinţa, Cartier, Garuda-Art... Condiţii actuale oferite de editori scriitorilor mi se par umilitoare. Faptul că munca literară nici în România, nici în Basarabia nu este onorată în mod decent poate fi într-un fel explicat în perioada de tranziţie, dar nu poate fi acceptat în durata evoluţiei unei literaturi.

3. Cred că da... Ultima dezbatere pe această temă a iniţiat-o Biblioteca Naţională "Destinul cărţii în Republica Moldova". Concluzia? Cartea va avea destin, când îşi vor lega de ea destinul editori-autori-cititori, neîmpiedicaţi de... Stat. Lansările de carte sunt necesare, dar într-un ritm mai european şi mai comercial.

4. Ori, să nu o procur. Uneori o recenzie bună este suficientă pentru a-ţi forma idee despre carte.

5. Negativ. Anticariatele de carte românească sunt o verigă esenţială în destinul cărţii şi pot acoperi un segment important al necesităţilor bibliofile.

6. Da. În măsura posibilităţilor. Pe an ce trece, e tot mai costisitor voiajul, din păcate...

7. 1.Emil Cioran, Jurnal; 2. Mircea Horia Simionescu, Dicţionar onomastic; 3. Gabriel Liiceanu, Uşa interzisă; 4. Mircea Cărtărescu, 5. H.R.- Patapievici, Omul recent; 6. I.D. Sârbu, Adio, Europa; 7. Alexandru Vona, Ferestrele zidite; 8. Şt. Augustin Doinaş, Psalmii; 9. Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele; 10. Vl. Beşleagă, Jurnal...

Victor Dumbrăveanu:

1. De mult nu mai urmăresc un scop anume în a-mi completa biblioteca mea personală. Pentru leatul meu îmi cam ajung cărţile de care dispun. Şi apoi biblioteca nu mi-am completat-o niciodată potrivit editurilor unde au văzut lumina tiparului. Dacă în tinereţe procuram cărţi atât pentru mine, cât şi pentru familie, acum am devenit mult mai egoist – iau ce consider că voi citi. Îmi plac şi procur volume de la "Humanitas", "Cartier" şi, desigur, de la "Prut Internaţional" – pentru nepoţică.

2.  Nu am nişte preferinţe speciale. Mai ales că n-am publicat nici un volum în România. La începutul anilor  "90 mi s-a cerut un manuscris şi l-am încredinţat editurii "Porto Franco" din Galaţi. Cartea fusese inclusă în plan, planul – publicat, pentru ca peste un timp să mă întâlnească redactorul-şef al acestei edituri şi să-mi spună că manuscrisul, deja aprobat, s-a pierdut. S-a pierdut, am dat şi eu din mînă a pagubă… Deocamdată, aceasta mi-a fost experienţa colaborării cu editurile din Ţară.

Despre plata pentru munca literară nu pot exista două opinii. Această activitate trebuie neapărat remunerată. Căci scriitorul oricum mai şi mănâncă uneori.

3. Mă consider un om fericit. Am avut numeroşi cititori a cărţilor mele pentru adolescenţi. Primeam o mulţime de scrisori, eram invitat în fiecare săptămână la întâlniri cu cititori în şcoli, am dat sute, mii de autografe. Dar toate astea au rămas în urmă. Acum, vorba lui Marques… "colonelului nu mai are cine să-i scrie". Din păcate, am pierdut legătura cu cititorul nu numai eu personal, ci întreaga literatură.

Despre lansări, vă pot spune, sunt nişte licăriri în jăraticul de sub cenuşă. Pentru susţinerea cărţii naţionale se cer acţiuni hotărâte, dar cine să le ia?

4. Am căutat să citesc după o astfel de recenzie romanul "Orbitor" al lui Mircea Cărtărescu. În rest, nu mă prea orientez după ce scrie critica.

5. La noi nu lipsesc doar anticariatele. Lipsesc mai multe. Şi prin asta suferă mediul intelectual. Anticariatul este o urmare a unui ciclu – scrierea – editarea – lansarea – citirea – recitirea unei opere etc.

6. Nu sunt editor şi nu particip la Târgurile de Carte de peste hotare, iar pe la cele de la Chişinău intru neapărat.

7. Timpul a fost prea scurt ca să pot medita asupra unei liste. Voi încerca, de altfel, cu altă ocazie.

Efimia Ţopa:

1.  Mi-am completat biblioteca personală cu mai multe cărţi, printre care:

Florin Marcu, Noul dicţionar de neologisme, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1997;

Luiza Seche, Mircea Seche, Dicţionar de sinonime al limbii române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1997;

Dicţionar enciclopedic, Chişinău, Editura Cartier, 2003;

Biblia, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001; Dicţionarul scriitorilor români, 4 volume, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, Editura Albatros, 1995, 1998, 2002, 2003, Lev Tolstoi, Război şi pace, Chişinău, Editura  Gunivas, 2002; Dicţionar de artă, Bucureşti, Editura Meridiana, 1997; Gheorghe Crăciun, Miracolul fluidului, Chişinău,  Editura Cartier, 2003 ş.a.

2. La editurile care mi-ar accepta textele, fără să-mi ceară bani, şi mi-ar oferi şi ceva onorariu. Asemenea edituri însă nu ştiu dacă există. E foarte dureros faptul că munca scriitorului nu este remunerată. Chiar dacă suntem dominaţi de o lume a materialismului, guvernanţii nu trebuie să uite că Literatura, cartea în general, face parte din viaţa noastră. Ar fi binevenit un Fond de Onorarii pentru oamenii scrisului, nişte burse, pentru ca aceştia să-şi poată desfăşura activitatea.

3. Contactul dintre scriitori şi cititori aproape că lipseşte. Şi aceasta din cauza sărăciei. Cartea este o afacere neprofitabilă în statul nostru, aflat într-o eternă tranziţie. Puţini cititori îşi permit luxul de a cumpăra o carte-două lunar. Lansările noilor apariţii editoriale trebuie susţinute de mass-media, mai ales de televiziune, care are o audienţă largă.

4. Da, uneori recenziile şi prezentările de carte făcute de către colegii noştri sunt convingătoare în acest sens.

5. Observăm aici influenţa fostului imperiu sovietic, care a inhibat adevăratele tradiţii în arta cărţii româneşti, impunându-ne alte valori. Cunoşteam un anticariat, nu departe de Bulevardul Renaşterii din Chişinău, plin cu literatură în limba rusă. Majoritatea cărţilor vechi de valoare au dispărut.

6. Particip la saloanele de carte organizate în Chişinău, la care vin edituri prestigioase, cu cărţi foarte bune. Păcat că nu întotdeauna le putem procura.

7. Aş include în top, subiectiv desigur, Orbitor-ul sau Jurnalul lui Mircea Cărtărescu, Dicţionarul scriitorilor români de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, Dicţionar enciclopedic ilustrat (DES) al Editurii Cartier, O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia de Mihai Cimpoi, O istorie etnopolitică a Basarabiei de Iulian Fruntaşu, Biblia, diortosită de Bartolomeu Valeriu Anania, traducerile din Dostoievski făcute de Emil Iordache ş.a.

Andrei Ungureanu:

1. Cred că aş putea să dau câteva titluri ale unor cărţi, cumpărate în ultimul an, la fel şi numele editurilor, şi aceasta - numai dacă nu mă fentează memoria: Ed. Polirom: Vladimir Nabokov "Lolita", Ian McEwan "Grădina de Ciment", "Amsterdam", Ed. Humanitas: Alessandro Baricco "Novecento", Mircea Cărtărescu "Orbitor", Ed. Cartier: Robert Muchembled "O istorie a Diavolului".

2. Nu ştiu dacă sunt în măsură a aprecia, a vocifera, dacă vreţi (de fapt, quod est clamore?) vreo casă de editură cu care aş dori să colaborez. Dacă aş avea un manuscris bun de tipar, oricare, şi aş avea şi bani să-l public, aş alege între Polirom şi Humanitas. Dacă aş avea doar un manuscris bun şi atât, poate că l-aş face pe dracu’ în patru să-l public la orice editură care s‑ar arăta interesată de acesta, poate că aş aştepta (cu publicatul, adică), poate că… nu ştiu, poate că… etc. Nu cunosc in integrum condiţiile pe care le oferă editurile scriitorilor. Am auzit, e adevărat, - că de, dacă se vorbeşte, se şi aude – multe: fie de bani, fie de relaţii, fie de selecţie profesionistă (aceasta se observă din calitatea publicaţiilor apărute pe piaţă în librării şi tarabe). De o fi una, de o fi alta, vorba poetului, bucuroşi le-om duce toate…

 Iar "Insomnia" mea, din acest punct de vedere, chiar a fost "de peşte": a apărut datorită unui concurs, a unui sprijin financiar oferit de o fundaţie, iar colaborarea cu dl Eugen Lungu, redactor şef la Editura ARC, a fost mai mult decât mulţumitoare. Referitor la remunerarea muncii literare – no comments

3. Cititorii mei sunt puţini, câţiva scriitori, prieteni, foşti colegi de facultate, foşti prieteni, foste prietene… familia. Cred că singurii care trebuie să menţină atenţia publicului asupra cărţii sunt în primul rând cei care le scriu. Apoi, cei care le vând. Nu statul, nu stafia, nu himera… ci cred, mai degrabă, că undeva la mijloc, în nomen’s land-ul actual scriitorul şi comerciantul trebuie să-şi dea mâna pentru a vinde. Gata cu arta de salon, cu cartea în expoziţii, în muzee… Lansările de carte sunt un bun argument în acest sens, dar ele trebuie făcute cunoscute. Într‑un cuvânt - Publicitate!

4. Nu. Obişnuiesc să-mi cumpăr cărţile doar după ce citesc din ele. Trebuie să văd stilul autorului, miza acestuia. Trebuie ca, înainte de toate, cititul să-mi producă plăcere. Să salivez, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Sunt un câine de laborator din acest punct de vedere. În aşa fel, cred că am citit vreo 20, poate treizeci de cărţi chiar, perindându-mă prin librării. În magazinele cu cărţi mă port asemeni unui Pedegree lăsat liber, fără lesă într-un raion cu mezeluri. Dacă cârnatul este verde, strâmb din nas şi ridic laba stângă. Dacă e aromat, parfumat ş.a.m.d., gem de plăcere. Orgasm gastric.

5. Lipsa anticariatelor din Chişinău corespunde lipsei de cititori. Prea multe griji, prea multe necazuri pe capul oamenilor… Probabil îşi aleg un alt refugiu decât literatura, care, în ultima vreme, tinde să devină mai scumpă decât în alte vremuri. Televiziune, alcool, cinema, internet etc, bla, bla, bla. Sau altele asemenea.

6. Frecventez târgurile de carte de la Chişinău, Gaudeamus şi BOOKAREST din Bucureşti.

7. Dicţionarul Enciclopedic al Limbii Române (ilustrat), Ed. Cartier; 2. Milan Kundera "Cartea râsului şi a uitării", Ed. Univers; 3. 4. Thomas Pynchon, "Strigarea lotului 49" şi "V", Ed. Univers, 5. Mircea Cărtărescu, "Levantul" (reeditată), Ed. Humanitas, 6. Ioan Groşan, "Povestiri", Ed. Allfa; 7. Gьnter Grass, "Toba de tinichea", Ed. Univers, 8. Vladimir Nabokov, "Lolita", Ed. Polirom, 9. Thomas Mann, "Muntele Vrăjit", Ed. RAO. 10.  Garcia Marquez, "Un veac de singurătate", Ed. RAO.

Totuşi, oricare dintre aceste cărţi au suficiente merite pentru a se poziţiona pe aceeaşi treaptă a podiumului. E posibil ca, revenind asupra acestui quasi-, pseudotop, nici una din aceste cărţi să nu se mai regăsească, sau să reintre parţial, mai mult din întâmplare probabil. În jurnalul meu, duc o evidenţă a cărţilor pe care le-am citit în ultimii trei ani – peste 400. Este posibil ca zece, sau cel puţin o mare parte din ele, au toate şansele să ocupe locuri de la 1 la 10 în topul oricărui cititor avizat.

Vlad Zbârciog:

1. Sunt mai multe cărţi, pe care le-am procurat în ultimii ani, deşi, la drept vorbind, prea puţine, mai ales bune, ajung în Basarabia. Aici am mai adăuga şi preţul exagerat al cărţilor de literatură. Cu toate acestea, sunt foarte bucuros că am în bibliotecă cele trei volume editate de Academia Română ale lui Nichita Stănescu. Aş mai  aminti de câteva volume semnate de Mihai Cimpoi (Cumpăna cu două ciuturi, Critice I, II, Zeul ascuns...), Lucia Purice (Viul din noi), Victor Teleucă (Ninge la o margine de existenţă,) Serafim Belicov (Procesul lui Narcis), Arcadie Suceveanu (Cavalerul în zadar, Înfruntarea lui Heraclit), Ion Ciocanu (Dincolo de literă), alte volume semnate de Vitalie Ciobanu, Anatol Ciocanu, Eugen Simion, Adrian Dinu Rachieru, Ion Ţăranu, Valeriu Stancu... Desigur, visez să am în bibliotecă noile romane semnate de Augustin Buzura, Nicolae Breban, Marius Tupan şi alţi mari prozatori români.

2. Am editat deocamdată la două edituri din dreapta Prutului. Editura Timpul din Iaşi mi-a tipărit romanul Suntem ca o poveste (1999), iar la Editura Augusta din Timişoara mi-au apărut un volum de poeme Încercarea de foc (2000), un volum de proză Lumina rămâne (2001) şi anul acesta - romanul Orizontul pierdut. Sunt foarte recunoscător Editurii Augusta pentru încredere şi bunăvoinţă. Dar aş dori să-mi editez cele patru romane, necunoscute deocamdată în spaţiul literar românesc, la o editură din capitală. Fie la Cartea Românească sau la Editura Fundaţiei Culturale Române.

Condiţiile oferite de editurile din România mi se par acceptabile, mai ales ţinând cont că în Basarabia nu avem nici o posibilitate să ne edităm cărţile. Nu mai vorbesc de remunerare, fiindcă e de domeniul viselor. Conducerea de vârf a Republicii Moldova acordă 182 milioane de dolari pentru reparaţia Cetăţii Brest, iar aici, acasă, adună câte un leu din sărăcia ţăranilor pentru reparaţia Mănăstirii Căpriana... Unde să se mai gândească şi la finanţarea presei literare, a editurilor...

3. De multe ori îmi pare că nu mai am contact cu cititorii. Deşi în ultima vreme am primit două scrisori din Grecia de la o cititoare care-mi mulţumeşte pentru tot  ce public în presă şi pentru cărţile editate în ultimii ani. Asemenea cuvinte de apreciere le am şi din partea unor cititori din Basarabia. Dar sunt de părere că trebuie să mergem cât mai des la ţară, să propagăm cartea...

5. Magazinele de anticariat sunt foarte necesare. Poate doar acolo am putea procura o carte, pe care nu avem suficiente mijloace financiare s-o procurăm proaspăt editată.

6. Particip la Saloanele de carte din Basarabia. Organizarea lor este o experienţă demnă de toată lauda.

7.  Nu mă încumet să alcătuiesc un top al celor mai bune 10 cărţi apărute în ultimul deceniu în spaţiul românesc. Mă gândesc însă că foarte puţini basarabeni ar putea face acest lucru. Totodată, consider că printre aceste 10 cărţi un loc îşi rezervă numaidecât volumul lui Victor Teleucă Ninge la o margine de existenţă. De asemenea, O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia de academicianul Mihai Cimpoi. Dar şi volumul Strigat-am către Tine... de Grigore Vieru...

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova