Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 5-6 (103-104), mai-iunie : Edituri şi editori din Basarabia - supliment tematic : Grupul Editorial Litera (interviuri cu Anatol Vidraşcu şi Vladimir Zmeev) : Anatol Vidraşcu, director: 'De la sfârşitul anului 2002 anunţăm apariţia a 5 cărţi în fiecare săptămână, iar de la 15 mai curent vom edita nu mai puţin de 2 titluri pe zi'

Edituri şi editori din Basarabia - supliment tematic

Grupul Editorial Litera (interviuri cu Anatol Vidraşcu şi Vladimir Zmeev)

Anatol Vidraşcu, director: 'De la sfârşitul anului 2002 anunţăm apariţia a 5 cărţi în fiecare săptămână, iar de la 15 mai curent vom edita nu mai puţin de 2 titluri pe zi'

- Contrafort: - Sunteţi primul editor privat din Republica Moldova. Aţi iniţiat această afacere într-o perioadă când activitatea privată era privită cu multă suspiciune la noi. Puteţi să ne rezumaţi, în titluri de carte şi cifre de tiraj, biografia Editurii Litera?

Anatol Vidraşcu: - Da, este adevărat, am fondat editura la începutul anului 1989, când activitatea privată şi mai ales cea editorială, nu era privită cu ochi buni în R.S.S. Moldovenească. Ca s-o înregistrez am fost nevoit să plec la Moscova şi să preiau de acolo actele de constituire ale unei edituri private. I-am convins astfel pe diriguitorii noştri de atunci că există un precedent în U.R.S.S., dar, fiind mai ortodocşi chiar şi decât cei din citadela marxism-leninismului, mi-au permis înregistrarea numai cu neutra denumire "Agenţia literară şi de reclamă Litera". Accesul la tipografie era permis doar prin intermediul editurilor de stat.

Dar multă apă a curs de atunci pe Bâc şi iată că odată prosperele edituri de stat aproape că şi-au dat obştescul şi puţin gloriosul sfârşit. Constat cu regret această realitate, căci am muncit la una din ele aproape 15 ani. Vina este însă numai a lor şi a managementului defectuos pe care îl practică.

Din păcate, de ceva vreme activitatea privată e tratată cu aceeaşi suspiciune ca odinioară, iar guvernanţii actuali se străduiesc din răsputeri să reanimeze defunctele edituri de stat. De fapt, comit ilegalităţi nesocotindu-şi propria Constituţie, articolul 126 al căreia prevede că "economia Republicii Moldova este o economie de piaţă, bazată pe proprietatea privată şi cea publică, antrenate în concurenţă liberă, iar statul trebuie să asigure protecţia concurenţei loiale", Legea nr. 1103 din 30.06.2000 cu privire la protecţia concurenţei, conform căreia "autorităţile administraţiei publice nu au dreptul să acorde neîntemeiat unor agenţi economici facilităţi fiscale sau de altă natură, să le creeze o situaţie privilegiată faţă de alţi agenţi economici care activează pe aceeaşi piaţă de mărfuri şi să stabilească alte condiţii discriminatorii sau de privilegiere pentru activitatea unor agenţi economici".

Dacă această lege şi Constituţia nu sunt abrogate, atunci cum să calificăm faptul că modica sumă de 600.000 lei prevăzută de buget pentru achiziţii de cărţi este direcţionată anual fără licitaţie publică numai spre editura de stat "Cartea Moldovei". Puteţi consulta pentru edificare Lista cărţilor propuse a fi subvenţionate din bugetul de stat în anul 2003 de către Ministerul Culturii şi aprobată de Preşedintele Comisiei Cultură, Învăţământ, Tineret şi Mijloace de Informare în Masă a Parlamentului Republicii Moldova (exact ca pe timpurile de tristă amintire când planurile noastre editoriale erau ciopârţite de ştiţi Dvs. cine).

Referitor la partea a doua a întrebării trebuie să vă mărturisesc că nu m-a interesat niciodată volumul global al producţiei noastre editoriale şi nici nu am făcut cuantificări în acest sens. M-am bucurat pentru fiecare carte nouă apărută. Ca să vă răspund totuşi, am depăşit de mult numărul de o mie de titluri (numai în colecţia "Biblioteca şcolarului" avem peste 400), iar ca tiraj global am tipărit nu mai puţin de 3 milioane de exemplare. O parte deloc neglijabilă a activităţii noastre este, şi mai ales a fost, producerea etichetelor şi ambalajelor al căror tiraj sumar numără sute de milioane.

C.:- Instituţia Dv. s-a remarcat de la bun început prin dinamismul şi amploarea planurilor editoriale. Mai mult: aţi îmbrăţişat într-o perioadă sloganul "O carte pe zi". Aţi putut menţine acest ritm sau a fost un elan de etapă, care s-a diminuat pe parcurs sub impactul realităţilor nu tocmai în roz ale pieţei de carte din Basarabia? 

A. V.: - Am avut perioade bune, când sloganul "Nici o zi fără carte" era îndeplinit întocmai şi nu e vina noastră, ci a cumpărătorilor că nu l-am putut menţine. Iată însă că de la sfârşitul anului 2002 am revenit la el şi puteţi urmări rubrica "Cărţile săptămânii", găzduită cu multă înţelegere de dl Nicolae Dabija în săptămânalul "Literatura şi arta" pe care-l păstoreşte şi în care anunţăm apariţia a 5 cărţi în fiecare săptămână. Am definitivat între timp designul şi concepţia editorială a unei noi colecţii "O carte pentru o seară" şi de la 15 mai curent vom edita nu mai puţin de 2 titluri pe zi.

Deşi, vă dau dreptate, realităţile pieţei de carte de la noi nu sunt deloc favorabile şi, după cum minuni nu se întâmplă, ne-am redresat numai datorită exportului masiv (până la 90 la sută) al cărţilor noastre în România. Le cerem scuze colegilor noştri de peste Prut că le facem concurenţă (loială, fără dumping), dar, odată ce limba română nu e recunoscută (cel puţin oficial) în Republica noastră suverană şi independentă, trebuie să facem ceva cu ediţiile noastre româneşti. Un ajutor total nesperat a fost şi achiziţia a 200.000 de cărţi de la noi de către Guvernul României pentru dotarea celor 1520 de licee şi şcoli din Republica Moldova.

C.: - Sunteţi printre puţinii editori care produc carte pe suport electronic. Ce avantaje şi dezavantaje implică această formulă, încă foarte puţin utilizată la noi?

A. V.:  - Suntem deocamdată unicii editori din Republica Moldova şi printre foarte puţinii din România care produc acest gen de carte. Înregistrăm câte un nou CD cu informaţie în fiecare lună, iar avantajele pe care le oferă această formulă revoluţionară sunt imense. Le denotă elocvent şi cifra de vânzări căci la unele titluri, mai ales la dicţionare, tirajul ediţiei electronice îl depăşeşte de câteva ori pe cel al ediţiei tipărite.

Înţeleg şi împărtăşesc, desigur, ca editor de viţă veche sentimentele celor împătimiţi de carte, care sunt obişnuiţi numai cu forma tradiţională, pe care o pot ţine în mâini, mângâia şi pe care-i îmbată mirosul de cerneală tipografică. Le atrag însă atenţia că am păşit deja în alt secol şi mileniu (al III-lea, pare-se). Nu cred că ar trebui să radem de pe suprafaţa pământului chiar toţi copacii şi să-i prefacem în hârtie, amplificând şi mai mult efectul global de seră. Mă simt într-un fel chiar vinovat că am consumat atâtea mii şi mii de tone de hârtie şi carton. Şi oricât mi-ar părea de rău să o spun, viitorul, şi încă unul foarte apropiat (maximum 10-15 ani) aparţine acestui gen de ediţii. Deja există, aduse şi în România, mai multe tipuri de monitoare portabile plate cât o carte, pe care se poate citi orice text înregistrat pe CD. Cititorul acestor ediţii, dacă vrea, poate interveni în text, transformându-se în coautor şi coeditor, bucurându-se de numeroase şi nebănuite facilităţi: să redacteze informaţia, dar să păstreze şi varianta iniţială, să răsfoiască filă cu filă, sau să aibă în permanenţă pagina dublă în faţă, să schimbe garnitura, să mărească oricât corpul de literă şi să citească fără ochelari, să schimbe culorile fondului, să citească pe întuneric şi culcat dacă vrea, să urmărească textul şi să asculte concomitent actorii sau să intercaleze scene din ecranizări, să transmită instantaneu textul oricui vrea prin Internet, să vadă printr-o simplă apăsare de tastă cum a folosit scriitorul un cuvânt sau altul în toată opera, să navigheze prin cărţi şi să găsească imediat ediţia şi pasajul care îl interesează, multiple alte posibilităţi.

Avantajul enorm îl constituie înainte de toate faptul că pe un singur disc încap circa 1500 de cărţi (vreo 500.000 de pagini) şi că poţi lua cu tine în buzunar toată biblioteca din locuinţă, care la intelectualii de veche formaţie ocupa o cameră. Mai mult decât atât, poţi expedia toată această informaţie oriunde şi oricând. Cartea "Strigat-am către tine" de Grigore Vieru, bunăoară, a ajuns la cei ce l-au invitat din Statele Unite cu mult înaintea autorului.

Publicăm deocamdată toate cărţile noastre în ambele versiuni, dar foarte curând, după cum menţionam mai sus, cărţile electronice vor fi mai răspândite decât cele tipărite şi vom renunţa uneori la varianta tradiţională. Nu e deloc de neglijat şi costul acestor ediţii electronice, pe care le vindem deseori cu un preţ de zeci de ori mai mic decât prototipul tipărit.

Această revoluţie în lumea cărţilor s-a şi produs în materie de dicţionare. Avem deja înregistrate pe CD în colecţia "Mari dicţionare ale limbii române" "Noul dicţionar explicativ al limbii române" (NODEX), "Marele dicţionar de neologisme" de Florin Marcu, "Dicţionar de sinonime, antonime, rime" de Mircea şi Luiza Seche, "Dicţionarul limbii române" (75 mii de cuvinte), "Dicţionarul ortografic al limbii române pentru elevi" (DREV), "Dicţionar universal de filme" de Tudor Caranfil, "Literatura română" (150 de volume cu 50.000 pag.) etc.

Apropo de această temă, chiar şi în sărăcia lucie a sistemului nostru educaţional, există totuşi 885 de laboratoare de informatică cu câte 10 calculatoare fiecare pentru procurarea cărora statul a cheltuit rotunda sumă de 20 milioane de dolari. Ar mai trebui să facă doar un mic efort financiar pentru a cumpăra asistentul nostru educaţional pentru licee şi şcoli, care ar permite concomitent la 20 de elevi să-şi facă temele la română pe calculator.

Din păcate, lucrurile s-au oprit numai la stadiul dotării cu calculatoare a liceelor şi şcolilor. Fără conexiune la Internet, fără programe special elaborate, care ar permite înregistrarea pe hard disc a manualelor şcolare, inclusiv a celor de alternativă, fără ediţiile electronice ale operelor literare recomandate pentru studiere în şcoală, fără dicţionare şi enciclopedii şcolare, fără conectarea acestor calculatoare într-un sistem unic care ar permite Ministerului de resort să dirijeze procesul de învăţământ şi să dispună rapid de informaţiile necesare pentru luarea de decizii, toate aceste ustensile pentru care s-a cheltuit o sumă atât de mare, riscă să rămână doar nişte jucării frumoase, bune numai pentru formarea deprinderilor elementare în domeniul informaticii.

Şi-apoi nu ar trebui să uităm de cei peste 13 milioane de conaţionali stabiliţi în afara hotarelor ţării care împreună cu copiii lor pot fi pierduţi irecuperabil pentru cultura noastră. Ediţiile electronice ieftine, uşor de procurat şi expediat prin Internet, ar putea servi drept o alternativă pentru recuperarea şi revenirea lor la matrice.

Oricât am părut de avangardist din cele expuse, trebuie totuşi să mărturisesc cu îndreptăţită mândrie paternă că meritul exclusiv în promovarea acestor ediţii electronice îi aparţine fiului meu mai mare Dan, care, deşi nu are formaţie de informatician, a intuit bine perspectiva ce se deschide pentru cartea pe noul suport.

C.: - Ştim că editaţi anumiţi scriitori basarabeni mai vârstnici. Nu vă gândiţi să vă îndreptaţi atenţia şi spre scriitorii mai tineri, să-i "prindeţi" cu contracte, pentru a nu-i "pierde" în favoarea editurilor din România?

A. V.:  - Contează talentul şi nu vârsta scriitorului. Fireşte, "Biblioteca şcolarului" este o colecţie mai conservativă şi editarea în cadrul ei presupune cel puţin ca opera scriitorului să fie recomandată pentru studiere în şcoală. Iar programele şcolare, ce să mai zicem, nu prea concordă cu noutăţile în materie de literatură. Ţinând cont de cele spuse până acum, de ce n-am încerca pentru început să popularizăm opera tinerilor scriitori prin ediţii electronice. Le vom acorda întreaga asistenţă şi vom ajunge, dacă va fi cazul, şi la cărţi tipărite.

C.: - Plătiţi onorarii autorilor?

A. V.:  - E întrebarea nevralgică şi răspunsul va fi sec, da, plătim îndată întreg onorariul prin cărţi, dacă autorul consimte, sau cu bani trimestrial, pe măsura vânzării. Recurgem la această modalitate nu de viaţă bună, ci constrânşi de situaţie. În spaţiul acesta cultural arid, unde tirajul cărţilor nu depăşeşte o mie de exemplare, nu poţi trăi din munca literară. Situaţia însă e similară şi în multe alte ţări mult mai bogate. Doar în statele cu regimuri totalitare loialitatea scriitorilor se cumpără cu sinecuri şi onorarii grase şi scriitorii noştri mai vârstnici, veniţi din acea epocă, mai nutresc iluzia că se pot hrăni ca odinioară din această meserie.

Paradoxal, dar noi, care în comparaţie cu alte edituri, am tipărit cele mai multe cărţi originale şi traduceri ale scriitorilor basarabeni (peste 40 de titluri) suntem şi cel mai prost văzuţi la Uniunea lor de creaţie (un atavism şi ea, fără îndoială). Cei pe care i-am editat deja se plâng că i-am plătit în cărţi pe care nu le pot vinde, de parcă noi am fi de vină sau le-am vinde mai repede, sau că le plătim puţin (la preţul mediu de 25 lei/ex. onorariul maxim de 10 la sută constituie doar 2500 lei, jumătate din salariul lunar al unui tânăr funcţionar de la bancă). Restul scriitorilor ni i-am făcut duşmani fiindcă nu i-am editat. Soluţia salvatoare ar fi să nu editezi pe nimeni şi atunci da, vei fi apreciat de toţi.

C.: - Ce relaţie aveţi cu statul, cu Ministerele Culturii şi Învăţământului de la Chişinău? Aţi beneficiat vreodată de subvenţii din partea statului pentru anumite titluri? Există în Republica Moldova o legislaţie coerentă şi stabilă privind editarea şi comerţul de carte?

A. V.:  - Cu statul nostru e mai bine să nu ai nici un fel de relaţii, ca şi cu ministerele ce-l reprezintă. Ca să dau doar un singur exemplu, Ministerul Industriei studiază de peste jumătate de an extrem de complicata problemă ce fel de activitate o mai fi fiind şi editarea cărţilor şi unde ar trebui ea inclusă în nomenclator – la industria grea sau la cea uşoară. Poate să vă vină să râdeţi, dar din cauza aceasta editura noastră a pierdut deja peste un milion de lei, iar statul astfel guvernat – partea sa de impozite, căci nu putem primi spre prelucrare în lohn materiale tipografice şi executa comenzile editurilor din străinătate. Nu mai vorbim de reputaţia noastră ca parteneri de afaceri, de sutele de angajaţi ai editurii şi tipografiilor care ar fi putut avea un spor la salariu.

Am beneficiat totuşi pe timpurile tinerei şi fragilei noastre democraţii de achiziţii de carte de către Ministerul Culturii şi de o generoasă subvenţie în anul 2000 (datorită dlui acad. Mihai Cimpoi, deputat pe atunci) pentru editarea unui Corpus Eminescu în 10 volume. Nu mai puţin adevărat e că banii, chiar mulţi câţi au fost, n-au ajuns pentru finanţarea unui proiect atât de mare şi i-am plătit şi dlui Mihai Cimpoi onorariul ce i se cuvenea pentru cartea lui tot prin cărţi, ceea ce, vă daţi seama, n-a întărit deloc relaţiile noastre de prietenie.

Despre legislaţie, şi încă una stabilă şi coerentă în acest domeniu ca şi în atâtea altele, haideţi să nu mai vorbim, căci legiuitorii o încalcă primii.

Aş remarca, cu titlu de reproş diriguitorilor noştri, că legislaţia actuală a Rusiei şi Ucrainei, a favorizat o adevărată revigorare a acestei industrii şi rezultatele ei se pot vedea şi pe tarabele cu cărţi din Chişinău.

C.: - Puteţi să ne spuneţi câte ceva despre aşa-zisa luptă acerbă care se dă între editurile din Moldova pentru obţinerea de granturi, subvenţii etc. pentru editarea de dicţionare, manuale şi ediţii ale autorilor clasici? Cât de loială este această competiţie despre care se spun vrute şi nevrute la noi?

A. V.: - Acerb e un calificativ mult prea blând, e un eufemism în stare pură pentru a caracteriza încleştarea pe viaţă şi pe moarte dintre editurile de aici pentru obţinerea de contracte de editare a manualelor în cadrul creditului oferit de Banca Mondială. Mi-e şi silă să vorbesc despre acest subiect, l-am dezbătut pe larg, fără de folos de altminteri, în mai multe publicaţii: şi despre o editură creată special înainte de a se derula acest proiect de foşti înalţi funcţionari ai Ministerului (urmăriţi-le traiectoriile în calitate de autori şi colaboratori de mai târziu ai editurilor), şi despre faptul cum o editură de la noi a câştigat cu un preţ dublu manualele de limba franceză faţă de 3 edituri din Franţa, care, probabil, îşi cunosc mai prost limba, şi despre materialul aranjat de unii "colegi" în ziarul "Accente" (apropo de legislaţie, procesul pe care l-am intentat pentru calomnie nu s-a încheiat până azi), şi despre denunţul trimis la Bucureşti pentru a stopa achiziţiile de cărţi (bine că au schimbat măcar adresa, înainte le expediau la Moscova) etc., etc. Parţial, şi-au atins scopul, ceea ce ne-am pus în gând să edităm până în 2000 va apărea până în 2005, cu o întârziere de cinci ani.

C.: - Sunteţi mulţumit de actualul sistem de difuzare de carte din Republica Moldova şi ce soluţii alternative ar exista în acest moment?

A. V.:  - Sistemul de difuzare care a existat a fost bun pentru realităţile socialiste de odinioară şi n-a rezistat timpului. De la Asociaţia "Cartea", care este, chipurile, privată, încerc prin judecată să-mi recuperez banii pentru cărţile vândute încă în 1998, iar cealaltă Asociaţie, "Cartea Chişinău", lucrează ca şi alte instituţii de stat, adică prost. Ar fi bine să reanimăm măcar librăriile din centrele judeţene şi de sector, căci fostele Luminiţe de la sate sunt pierdute pentru totdeauna şi ar lucra numai în pagubă. În schimb, sistemul nostru de difuzare în România e foarte bine pus la punct, iar în unele librării vindem cartea de pe etajere proprii, rotative.

C.: - Consideraţi că este necesară în Basarabia o publicaţie specializată, un supliment de câteva pagini al unei reviste de cultură sau măcar un buletin informativ care să prezinte, să sistematizeze şi să "contabilizeze" producţia editorială de la noi? 

A. V.:  - S-a făcut o încercare în acest sens de către editura "Cartier", dar fără suportul statului, o asemenea tentativă n-ar avea sorţi de izbândă nici chiar la nivel de buletin informativ. Apelăm la înţelegerea directorilor de ziare, care şi-ar putea informa cititorii despre cărţile apărute, dar în condiţiile economiei de piaţă ei examinează aceste materiale drept publicitate şi cer bani grei pentru plasarea lor. În cazul nostru, după cum am mai menţionat, o excepţie fericită o constituie săptămânalul "Literatura şi arta".

C.: - Ce relaţii aţi stabilit cu editurile de peste hotare (câteva exemple), cum vă ajută aceste colaborări în definirea planurilor editoriale?

A. V.:  - Dacă acceptăm că editura noastră bucureşteană "Litera internaţional" e situată peste hotare, apoi am editat împreună sute de titluri în baza a tot atâtea contracte cu autorii sau deţinătorii drepturilor de autor. În colaborare cu Editura Academiei Române am editat Viaţa lui Mihai Eminescu şi Opera lui Mihai Eminescu (3 vol.) de G. Călinescu cu texte îngrijite de cercetătoarea Ileana Mihăilă, cu editura "Tedit FZH" din Bucureşti ducem la bun sfârşit Cartea celor o mie şi una de nopţi (10 vol.) în excelenta traducere a lui Haralambie Grămescu, iar cu revista "Magazin istoric" – monumentalul album Mileniul românesc. Împreună cu prestigioasa editură "Dorling kindersley" din Anglia am tipărit deja albumul pentru copii Marile minuni ale lumii, cu Enciclopedia "Britanica" edităm pentru prima oară în limba română ediţia ilustrată a unei enciclopedii într-un volum de 2400 pag., iar cu editura rusească "Rosman" edităm Prima mea enciclopedie şi Cartea de aur a celor mai frumoase poveşti.

C.: - La ce târguri de carte participă editura Litera şi ce foloase aţi cules până acum de pe urma acestor deplasări?

A. V.:  - Participăm la unele târguri de carte mai importante din România şi la cel organizat la Frankfurt, iar foloasele se văd mai sus, căci acolo găseşti expusă toată producţia editorială. Nu mai zic de faptul că există totuşi o modă şi în materie de editare şi, dacă nu vrei să rămâi în urmă, trebuie să participi la aceste manifestări.

C.: -  Alcătuiţi un top personal al celor mai performante edituri din spaţiul românesc.

A. V.:  - Ne place ascensiunea din ultimul timp a editurii "Paralela 45", apoi tradiţional – "Humanitas", "Univers enciclopedic", "RAO", "All", "Aquila 93" şi, dacă nu-i cu bănat, "Litera internaţional".

Chiar vă mulţumesc pentru aceste întrebări, mi-am mai vărsat năduful sau, după cum ziceau latinii, Dixit et animam levavi.

 

 

 

Vladimir Zmeev, pictor, redactor artistic

 

Contrafort: - Cum apreciaţi prezentarea grafică a cărţilor şi calitatea tiparului în Republica Moldova? Putem vorbi deja despre un stil propriu, inconfundabil din acest punct de vedere, al principalelor edituri basarabene? Cât de "arătoase" sunt cărţile noastre puse alături de cărţile editate în Occident?

Vladimir Zmeev: - Onorabil, în comparaţie fireşte cu prezentarea grafică a cărţilor de la târgul de carte de care vorbim. Saltul calitativ faţă de cărţile editate anterior până în 2000 este evident, dar şi posibilităţile financiare şi tehnice ale editurilor sunt cu totul altele, aşa că putem deja discuta despre un stil al nostru. Până la unul inconfundabil însă mai avem de mers. Tiparul în Republica Moldova a fost cândva mult mai bun decât în România, dar asta s-a întâmplat demult-până pe la sfârşitul secolului trecut. Acum ne-au întrecut multe din tipografiile din România, iar "Monitorul oficial" ne bate la toţi parametrii şi, cel mai dureros, la cel al preţurilor, care adesea le întrec şi pe cele din străinătate. Diferenţa dintre cărţile noastre şi cele din Occident ca prezentare grafică poate şi nu este atât de izbitoare, dar ale lor sunt mai "distinse", mai elegante, căci pe noi veşnic ne dă de sminteală acurateţea, precizia în execuţie. E aceeaşi deosebire, dacă vreţi, ca şi între calculatoarele asamblate în Occident şi Orient, costumele croite în Italia dar cusute în Moldova etc.

C.: - Cum se învaţă meseria de redactor artistic la o editură? Ce trebuie să ai pentru asta: talent de pictor/grafician/designer? Se pot face studii de acest fel în Republica Moldova?

V.Z.: - Spre marele nostru regret, meseria de redactor artistic, dar şi cea de tehnoredactor, nu se mai învaţă la institute poligrafice specializate, ci se însuşeşte din mers, empiric. Ne descurcăm încă, mai lucrează ultimii mohicani, dar peste câţiva ani ne paşte un dezastru în domeniu. Lipsa de profesionalism se resimte şi ca prezentare grafică, şi ca tehnoredactare, dar e o boală comună pentru toate editurile româneşti, cărţile noastre semănând cu o variantă de calculator, fără căldură şi fără fantezie.

Pentru grafician talentul e indispensabil, fără îndoială, dar el trebuie şlefuit, căci foarte multe lucruri trebuie învăţate temeinic şi sub atenta îndrumare a unor buni profesori. Autodidacţilor noştri le lipseşte cultura în genere, şi cea a cărţii în special. Astfel de studii nu se pot face în Moldova şi, judecând după majoritatea cărţilor apărute, nici în România.

C.: - Scriitorii care "se inspiră" din textele străine sunt numiţi plagiatori. Există asemenea specimene şi printre pictorii-editori?

V.Z.: - Furtul rămâne furt, fie el intelectual sau de altă natură, iar graficienii noştri mai păcătuiesc "inspirându-se" ca stil şi manieră de la alţii. Nu-i condamn, trebuie cumva să înveţe meseria, iar de aici şi până la plagiere directă e cale lungă.

 

mai 2003

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova