Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 5-6 (103-104), mai-iunie : Edituri şi editori din Basarabia - supliment tematic : Editura ARC (interviuri cu Iurie Bârsa, Eugen Lungu şi Mihai Bacinschi) : Iurie Bârsa, director: 'O editură ar trebui să fie apreciată după numărul lucrărilor originale pe care le-a dat cititorului'

Edituri şi editori din Basarabia - supliment tematic

Editura ARC (interviuri cu Iurie Bârsa, Eugen Lungu şi Mihai Bacinschi)

Iurie Bârsa, director: 'O editură ar trebui să fie apreciată după numărul lucrărilor originale pe care le-a dat cititorului'

Contrafort: - Cum aţi defini profilul editurii Dv., spre ce tip de literatură vă orientaţi, care este publicul-ţintă?

Iurie Bârsa: - În Republica Moldova, specializarea editurilor pe domenii este mai mult o excepţie decît o legitate. Piaţa de desfacere limitată, puterea de cumpărare mică, lipsa capitalului primar al editurilor private – toate aceste împrejurări influenţează sau chiar determină formarea planurilor de publicare ale editurilor noastre.  Pentru a exista, majoritatea editurilor sunt  nevoite să accepte editarea unor cărţi, broşuri, pliante etc. din diverse domenii (pe care în alte condiţii nu le-ar edita) cu o singură condiţie: cheltuielile de editare să fie acoperite integral sau parţial de către persoanele care le comandă.

Totuşi, în ultimii ani se conturează o specializare a editurilor care, după părerea mea, a apărut mai mult într-un mod spontan, dar a permis unor edituri să "monopolizeze" într-o anumită măsură un domeniu sau altul.  În cazul nostru, nu am putea vorbi de o specializare şi, cu atît mai mult, de un profil în sensul strict al cuvîntului, pentru că noi edităm mai multe tipuri de carte (literatură ştiinţifică, manuale, literatură artistică, albume etc.). Dacă albumele ar constitui un profil al Editurii Arc, acesta a fost determinat  de tehnica performantă, de ultimă oră, aflată în dotarea editurii, şi de colectivul de specialişti de înaltă calificare care au trudit cot la cot ca să apară o serie de lucrări din domeniul artei cum ar fi albumele: Icoane vechi din colecţii basarabene;  Patrimoniul cultural al Republicii Moldova (apărută în colaborare cu Editura Museum); Cetăţile sufletului. Mănăstiri şi schituri basarabene; Poduri de foc. 

Edităm enciclopedii, lexicoane, lucrări monografice avînd caracter istoric, beletristică, folclor. De exemplu, am început o colecţie de  dicţionare (Dicţionarele Arc)  pe care  o vom completa  în permanenţă cu titluri noi. Dintre primele  am putea menţiona Dicţionar de dificultăţi ale limbii române de Andrei Crijanovschi, Dicţionar al greşelilor de limbă de Valentin Guţu, Dicţionar de nume proprii străine de Vlad Pohilă ş.a. E în curs de apariţie Dicţionarul ortografic pentru toţi de Alexei Palii.

Un domeniu aparte al Editurii Arc îl constituie manualele.  Cu sigla noastră au apărut manualele şcolare pentru ciclul primar, gimnazial şi pentru cel liceal. Edităm şi manuale pentru şcoala superioară (medicină, retorică, limbi străine).   Dacă am vorbit de unele domenii prioritare ale Editurii Arc, aş spune că suntem cei mai "tari" în editarea lucrărilor inedite din domeniul artei şi  din cel al  economiei, marketingului, managementului, auditului, contabilităţii, afacerilor etc., domenii extrem de importante pentru economia noastră aflată la început de cale. 

Destinatarul editurii noastre (l-aţi numit public-ţintă) este intelectualul cu gusturi rafinate.

C.: - Puteţi să ne spuneţi câte titluri aţi editat şi în ce tiraj de când există editura Dv.?

I.B.: - Din 1994, cînd a fost fondată Editura Arc, am editat circa 400 de lucrări, toate împreună avînd un tiraj de peste 2.000.000 exemplare. Însă volumul tirajului nu este un parametru relevant, pentru că el reflectă mai degrabă  eficienţa  unei tipografii, dar nu a unei edituri. O editură ar trebui să fie apreciată după numărul lucrărilor originale pe care le-a dat cititorului şi, mai ales, după volumul  cărţilor publicate (în coli de autor). Fiindcă una e să faci 10 cărţulii a cîte 32 de pagini fiecare (care tot titluri se cheamă) şi alta e să scoţi o lucrare de 1400 de pagini, după cum este de  exemplu cartea Principiile de bază ale contabilităţii.     

C.: - Editura Arc este asociată cu Fundaţia Soros Moldova, care vă oferă subvenţii pentru multe titluri. Care ar fi marja Dv. de independenţă pe plan managerial şi editorial, câte din cărţile pe care le editaţi nu sunt subvenţionate într-o formă sau alta de Fundaţia Soros?

I.B.: - Modul în care aţi formulat întrebarea trădează influenţa unei păreri greşite, dar totuşi vehiculată de unii colegi de-ai noştri. Pentru noi ar fi un paradis dacă am fi asociaţi cu Fundaţia Soros. Însă adevărul e altul. Vorba e că în 1994 Fundaţia Soros ne-a oferit localul în care se află în prezent sediul editurii şi un lot de tehnică de calcul pentru care îi mulţumim foarte mult. Iar de atunci şi pînă în prezent activăm în condiţii de autofinanţare. Participăm de rînd cu alte edituri la tot felul de proiecte finanţate de Fundaţia Soros sau propunem, la fel ca alte edituri, proiectele noastre pentru a fi finanţate. Unele, mai puţin reuşite, sunt respinse, iar altele sînt  acceptate, după cum se întîmplă şi cu proiectele altor edituri. Cu alte cuvinte, nu avem nici un privilegiu faţă de alte edituri. Fundaţia Soros este o societate deschisă, adică  are un grad înalt de transparenţă. Rapoartele de activitate ale ei sunt publicate  anual. Luaţi, de exemplu, ultimul raport, pe perioada de activitate 2001–2002, şi veţi vedea că proiectele unor edituri din Republica Moldova au fost finanţate în proporţie mai mare decît ale Editurii Arc. Probabil, comentariile sunt de prisos.

În plan managerial şi editorial Editura Arc are o independenţă totală. În prezent, ponderea unor proiecte finanţate de Fundaţia Soros constituie aproximativ 15% din cifra de afaceri a editurii.

C.: - Vă permite profitul scos din vânzări să editaţi şi cărţi pe cont propriu, fără subvenţii şi sponsorizări? Ce ştiţi despre impactul public al cărţilor Dv.: sunt căutate, cumpărate, aveţi date concrete în acest sens? 

I.B.: - Parţial am răspuns deja la această întrebare. Ne permite şi o facem în continuare. Editura Arc este cunoscută atît în Republica Moldova, cît şi în România, Ucraina şi Rusia. Cuiva i-ar părea ciudat faptul că  avem solicitări să expediem unele titluri de carte bunăoară la  Minsk. Cartea Cetatea Albă  este unica lucrare care se vinde la complexul muzeistic de la Cetatea Albă. Editura AST Press din Moscova a solicitat dreptul de editare pentru cărţile noastre Universul şi Păsările lumii. Despre piaţa din România şi cea din Republica Moldova ar fi inutil să mai vorbim, pentru că tocmai ea este aria de desfacere a producţiei noastre.  De exemplu, întreg tirajul cărţii Moldovenii, România, Rusia şi politica culturală de Charles King a fost vîndut în România şi în Republica Moldova în mai puţin de 8 luni. Dar, în aceeaşi ordine de idei, să nu credeţi că nu avem şi unele insuccese.

C.: - Puteţi să ne spuneţi câte ceva despre aşa-zisa luptă acerbă care se dă între editurile din Moldova pentru obţinerea de granturi, subvenţii de stat etc. pentru editarea de dicţionare, manuale şi ediţii ale autorilor clasici? Cât de loială este această competiţie despre care se spun vrute şi nevrute la noi?

I.B.: - Cred că termenul acerb este prea dur pentru a numi această luptă. Dar, în general, orice activitate în condiţiile economiei de piaţă presupune concurenţă şi chiar luptă. E un modus vivendi. Principalul e ca această luptă să fie onestă. În cazul editurilor, e vorba de anumite licitaţii la care unii cîştigă, iar alţii pierd. Ca la orice altă competiţie. Acei care pierd îşi motivează într-un fel  înfrîngerea, iar acei care cîştigă consideră  necesar să-şi motiveze victoria. Probabil, de  aici  apar tot felul de zvonuri şi bănuieli. În afară de aceasta, nu exclud nici faptul că în desfăşurarea unor licitaţii şi concursuri există şi un anumit grad de subiectivism şi părtinire, pentru că fiecare dintre noi are prieteni şi rude. Şi pentru că noi suntem aşa cum suntem... Am participat  la unele proiecte finanţate de Banca Mondială, de UNICEF Moldova, PNUD etc. De multe ori am cîştigat, dar cam tot de atîtea ori am pierdut. Mi se pare un lucru firesc. Cînd pierdeam, îmi apăreau anumite suspiciuni. Probabil, aşa e firea omenească. Dar trebuie să acceptăm şi înfrîngerile, pentru că tocmai ele ne fac mai ambiţioşi şi mai perseverenţi.

C.: - Sunteţi mulţumit de actualul sistem de difuzare de carte din Republica Moldova şi ce soluţii alternative ar exista în acest moment?

I.B.: - În Republica Moldova fostul sistem de difuzare a cărţii, cu mici excepţii, este deteriorat. E un fapt cunoscut de toată lumea.   Însă o editură poate fi viabilă numai atunci cînd are o suprafaţă de contact cu cititorul. Pentru că, în caz contrar, chiar dacă vei edita numai capodopere, totuna vei ajunge la faliment.  

Sistemul de difuzare a cărţii trebuie să fie opera celor care produc cărţi. Pornind de la această idee, Editura Arc a fondat împreună cu alte două edituri (Prut Internaţional şi Ştiinţa) Societatea de Distribuţie a Cărţii  Pro Noi, rămasă deschisă pentru toate editurile care doresc să adere. Am înfiinţat deocamdată doar cîteva librării la Chişinău, intenţionînd să facem acest lucru şi în alte localităţi.

C.: - Consideraţi că este necesară în Republica Moldova o publicaţie specializată, un supliment de câteva pagini al unei reviste de cultură sau măcar un buletin informativ care să prezinte, să sistematizeze şi să "contabilizeze" producţia editorială de la noi? 

I.B.: - Indubitabil, o asemenea publicaţie ar fi utilă, dar ideea este extrem de dificil de înfăptuit în practică. Implementarea acestei idei a eşuat nu chiar demult, pentru că în firea noastră naţională este ceva care ne împiedică să  fim uniţi chiar şi în jurul unei idei benefice pentru toţi.  Probabil, instinctul nostru de supravieţuire este aproape atrofiat. Atitudinea refractară şi aroganţa unora dintre noi ne împiedică  să ajungem la  un consens. Vreau să spun că nici în cadrul TV Naţionale nu avem o emisiune specială, care ar familiariza telespectatorul (cititorul) cu noile apariţii ale tuturor editurilor. Cred în acest sens că TV Naţională ar trebui să preia exemplul unei emisiuni speciale de la PRO TV şi al emisiunii Minerva, difuzată pe postul TVM1 şi finanţată de editura Ştiinţa. 

C.: - Ce relaţii aţi stabilit cu editurile de peste hotare (câteva exemple), cum vă ajută aceste colaborări în definirea planurilor editoriale?

I.B.: - Avem relaţii cu cele mai prestigioase edituri din lume: Oxford University Press; Cambridge University Press, Harvard University Press, grupul Editorial Pearson Education care a unit editurile Longman, Financial Times, Penguin, editura franceză Larousse, Houghton Mifflin Company, Teora. Cînd selectăm un titlu de carte pentru traducere, studiem în primul rînd necesitatea pieţei de la noi şi a celei din România, apoi noile apariţii ale editurilor enumerate mai sus, pentru a nu le dubla. Avînd deja relaţii de colaborare cu ele şi fiind corecţi în afaceri, obţinerea dreptului de editare a unor cărţi devine doar o formalitate.  Vreau să spun că ţin foarte mult la relaţiile cu aceste edituri, cu atît mai mult cu cît datorită lor am obţinut dreptul de traducere şi editare a multor lucrări, însă traducerile de carte mai rămîn a fi o prioritate a editurii noastre. Pe parcursul a 8 ani de activitate am colaborat cu unii dintre cei mai prestigioşi traducători de la noi şi din România. Traducerile noastre sînt de multe ori cărţi de referinţă pentru studenţii din ambele părţi ale Prutului. Nu de mult am participat la un concurs al traducerilor din Republica Moldova şi din România, organizat de Uniunea Latină. Rezultatele vor fi date publicităţii după data de 25 mai curent.

C.: - La ce târguri de carte participă editura Arc şi ce foloase aţi cules până acum de pe urma acestor deplasări?

I.B.: - Participăm permanent la Tîrgul Internaţional de Carte de la Bucureşti, la Tîrgul de Carte de la Iaşi, la Tîrgul Internaţional de Carte de la Frankfurt. Am participat şi la Tîrgul Internaţional de Carte de la Paris. Sigur că cel mai impunător este cel de la Frankfurt. El serveşte ca punct de reper pentru toate editurile, mai cu seamă pentru cele din Est. Scopul oricărui tîrg internaţional de carte este de a cumpăra şi a vinde drepturi de editare.

Majoritatea contractelor încheiate cu diverse edituri din străinătate au fost făcute la acest tîrg. Doar la Tîrgul de Carte de la Frankfurt poţi face o testare veritabilă a realizărilor editoriale.

C.: - Alcătuiţi un top personal al celor mai performante edituri din spaţiul românesc.

I.B.: - Cred că nu ar fi corect ca acest top să fie făcut de un editor. Să-l facă autorii de carte, scriitorii şi mai ales cititorii. Vorba juristului, persoanele implicate nu pot fi nepărtinitoare.

 

 

 

Eugen Lungu, redactor-şef: "Visez să citesc într-o zi un manuscris cu regretul cititorului că textele bune au un sfîrşit"

 

Contrafort: - Sunteţi un editor cu experienţă, care a cunoscut bine şi sistemul sovietic al producţiei de carte. Cum aţi caracteriza actuala stare de lucruri din acest domeniu în Republica Moldova? Constataţi un salt calitativ al producţiei editoriale, sau această libertate fără constrângeri ideologice este sinonimă cu haosul şi diletantismul, aşa cum pretind unii, nu neapărat persoane nostalgice?

Eugen Lungu: - Da, la o primă ochire, nu te părăseşte senzaţia de haos în editarea de carte. Dar poate că acţionează în acest sens reflexele noastre condiţionate de realitatea sovietică? Cei "vechi" îşi amintesc planificarea "de fier" care se făcea la Chişinău, urmînd apoi instanţa supremă - Moscova. Cartea se edita după principiul alegerii candidaţilor în deputaţi - atîţia muncitori, atîtea mulgătoare, atîţia intelectuali ş.a.m.d. Exista şi o diviziune a muncii - Lumina, spre exemplu, edita manuale, Timpul scotea albume, Literatura Artistică se ocupa, în fond, de beletristică etc., etc. Însă în chiar plină economie socialistă exista conceptul, într-un fel camuflat, de carte comercială faţă de cartea-balast.

Acum editorul, s-ar părea, imprimă ce vrea - există cum poate şi rezistă cum poate. Îl dirijează însă o singură dominantă - legea pieţei. Şi cum la noi economia e condusă de un haos sublim, acest haos se induce şi în producţia de carte. În fond, acum banul dictează.  Dacă mai înainte între manuscris şi tipografie existau mai multe grile (în primul rînd, cea ideologică!), dar, implicit, şi una valorică (viitoarea carte era citită de experţi, era analizată), acum între manuscris şi tipografie nu se mai interpune nimeni. Plăteşti şi-ţi ridici marfa (pardon, cartea!).

Dacă analizăm fenomenul în profunzime, vom remarca un lucru curios: cartea incidentală, fără valoare este produsă, în fond, de editurile obscure, aproape anonime (ştie cineva că avem peste o sută de edituri înregistrate, "vii" şi competitive fiind doar 4-5?). Cam de aici vine haosul.

Editurile importante au vădit deja o strategie a publicării: Litera îşi are strategiile ei, exprimate prin cîteva colecţii de succes, Cartier la fel. Fiţi atenţi acum la Ştiinţa; ea ne va oferi mari surprize. Venind relativ tîrziu pe piaţa cărţii, Gunivas a reuşit să se impună mizînd pe cartea clasică, greu vandabilă, dar cu o cerere sigură, deşi nespectaculoasă.

Mai e ceva: pînă acum editurile au fost "fixate" pe manualele finanţate de Banca Mondială. 90% din efortul editorial era canalizat în această direcţie. Munca era epuizantă, dar asigura un venit sigur. Odată programul încheiat, în următoarele  luni multe din marile edituri se vor reprofila. Vor fi elaborate noi serii, noi direcţii de editare. După 2003 piaţa de carte de la noi se va schimba radical.

C.: - Se vorbeşte în ultimul timp despre rolul redactorului de carte, care ar trebui să aibă o contribuţie mai mare la elaborarea şi pregătirea unor ediţii. Din păcate, specia aceasta de redactori profesionişti, îndrăgostiţi de literatură şi devotaţi muncii lor a cam dispărut, pentru că au scăzut dramatic exigenţele în domeniu, unde goana după numărul de titluri şi profit a eclipsat preocuparea pentru calitate. Apar astfel foarte multe cărţi nu numai slabe valoric, dar şi prost redactate. Cum poate fi resuscitată meseria redactorului literar şi, implicit, cum pot fi sporite exigenţele unei edituri faţă de calitatea propriilor cărţi?

E.L.: - Şi aici îşi spune cuvîntul spiritul rău înţeles al economiei de piaţă. Pe timpuri, un manuscris, pînă a ajunge la faza de carte, era citit de mai multe perechi de ochi: redactorul, şeful de redacţie, redactorul-şef adjunct şi - după caz - redactorul-şef; interveneau apoi corectorii de la editură şi cei de la tipografie. Uneori şi cenzorii, probabil din plictis, mai subliniau uşor cu creionul greşelile scăpate la cules. Pînă a deveni carte, un manuscris făcea un "stagiu" de cîţiva ani.

Acum, dintr-o grabă "comercială", procesul a fost redus la minim. O carte poate apărea în cîteva săptămîni sau chiar în cîteva zile. Manuscrisul e citit, în cel mai bun caz de redactor şi de corector, uneori unicul "supervizor" fiind doar redactorul.

Unde mai pui că liberalizarea s-a reflectat în mod pervers şi asupra acurateţei editoriale. Normele ortografice sînt tratate "după ureche". Apar şi o sumedenie de cărţi "în regia autorului" (ce mîndru sună această sintagmă! dar ce iese?). Cînd autorul îşi plăteşte cartea sau şi-o impune în virtutea postului pe care îl ocupă, cine îi mai condiţionează valoric apariţia?

Uneori cărţile se fac "din marş". Autorul o aduce însăilată - cu pixul, care dactilogramă? - e culeasă din fugă, redactată şi...

În genere, instituţia redactorului în Basarabia e o problemă-cheie. Nu e un secret pentru nimeni cum se scrie la noi (vorba lui Pruteanu - ce vreţi, dacă a trecut tăvălugul peste ei?). Pentru a ordona bîlbîiala scrisă, pentru a-i da cît de cît nu un şarm, ci doar o expresivitate stilistică, pentru a exclude omniprezentele calchieri şi o topică mulată pe bilingvismul încă în floare (mai adăugaţi aici elementarele greşeli de ortografie), e nevoie de un redactor cu simţul limbii şi cu - nu zîmbiţi! - tărie de caracter ca să poată ieşi victorios din această bătălie cu agramaţia.

În genere, redactorul nostru este eroul anonim al literaturii de orice gen (beletristică, ştiinţifică etc.). Ca să realizezi ce înseamnă acest lucru, imaginaţi-vă pentru un moment că volumele tipărite la noi ar apărea fără intervenţia redactorului. Ar fi un cataclism! De cele mai multe ori din manuscrisul amorf al unor autori rămîne doar ideea brută. Restul e truda redactorului. Aşa că am pentru acest om special al literelor, redactorul, două calificative. Unul romantic, de erou anonim, înmormîntat în gloria cuiva, altul meschin de banal - de aburcător. De pe spinarea lui trece autorul, ca peste pîrleaz, direct în grădina slavei. Curios lucru, dar cînd se văd trecuţi dincolo unii din autori încep a se lua în serios. Ca fata babei care se dă mare cînd aduce fusele toarse de surata ei vitregă.

Sigur că exagerez un pic - sînt autori şi autori. Dar ştiţi de unde îmi vine hiperbola? Din dorinţa de a citi într-o zi un manuscris în care să am plăcerea de a lipi pe ici-colo cîteva litere scăpate de o culegătoare distrată, un manuscris din care să ies nu cu pripeala redactorului că a isprăvit-o şi pe asta, ci cu regretul cititorului că textele bune au un sfîrşit.

E chiar imposibil?...

C.: - În ce fel vă construiţi colaborarea cu scriitorii? Ce aţi făcut pentru atragerea unor autori de valoare, cum sunt Dorin Tudoran, Gheorghe Grigurcu, Charles King etc., pe care i-aţi publicat până acum?

E.L.: - Lista ar putea fi prelungită: Eugeniu Coşeriu, Klaus Heitmann, Wilhelmus van Meurs, Fernando Savater ş.a.; deşi acest registru nu e atît de mare pe cît l-am fi dorit. Pe unii autori i-am căutat noi, alţii şi-au propus ei înşişi colaborarea. Cel mai simplu a fost cu dl Dorin Tudoran - a fost destul să urcăm cu un etaj mai sus. După o perioadă de meditare a acceptat. Nu ştiu de ce a făcut-o - cred că orice editură din România l-ar fi publicat imediat. Dacă nu greşesc, era prima carte a dlui Tudoran apărută după 1989 în română. Volumul a luat toate premiile posibile ale acelui an. Pe Charles King l-am căutat lung, prin intermediari. Tratativele cu unii autori sau cu editurile care le deţin drepturile pot dura luni întregi. Uneori avem şi eşecuri: corespondenţa cu agenţia literară care îl reprezenta pe U. Eco a ţinut exact atît cît a trebuit ca titlul respectiv să apară... la o altă editură. Am întîrziat doar cu puţin timp pentru a cumpăra drepturile de editare a nuvelei În mers de rac de Gьnter Grass - colegii de la Polirom au fost mai rapizi.

C.:- Sunteţi considerat unul din criticii generaţiei postmoderniste (optzeciste) din Basarabia. Nu vă gândiţi să o puneţi în valoare prin iniţierea unei colecţii consacrate acestor scriitori? Ar fi şi un gest care să-i promoveze în faţa publicului de la noi, public rămas cu lecturile la nivelul manualelor de literatură, ce recomandă un "canon" dominat de nume ca Ion Druţă şi Grigore Vieru?

E.L.: - Criticul spune de trei ori "Da!" ideii, editorul întreabă suspicios: "Cine plăteşte?" Dar dacă e să vorbim la modul serios, aceasta e o "nişă" editorială deja ocupată: postmoderniştii basarabeni apar cu precădere la Cartier; în Ţară cele mai multe cărţi ale generaţiei ‘80 au fost scoase de Paralela 45. Aula a găsit o altă modalitate de a-i promova: postmoderniştii scriu despre aproape toţi clasicii literaturii române contemporane.

C.:- În lumea editorială din Occident şi chiar şi din România este răspândită practica unor contracte preferenţiale, de afiliere a unor scriitori la o editură, ceea ce ar însemna, cu alte cuvinte, exclusivitatea  dreptului de publicare oferit unei anumite instituţii editoriale. Îşi poate permite editura ARC sau altă editură din Basarabia să "prindă" anumiţi scriitori tineri basarabeni de valoare în "plasa" unor asemenea contracte de exclusivitate, pentru a preveni "momirea" lor de către editurile din România. Ne îndreptăţeşte să vă punem această întrebare, poate uşor nepotrivită cu mediul nostru cultural, cele câteva cărţi de real succes ale unor scriitori tineri basarabeni apărute în aceşti ani în România.

E.L.: - Nu uitaţi şi de orgoliul auctorial: cînd un autor are posibilitatea să aleagă între două edituri, una de aici şi alta de peste Prut, ştim foarte bine care îi va fi opţiunea. Aceiaşi autori încep să ne dea iarăşi tîrcoale cînd editarea (dincolo!) intră într-un proces care durează sine die (e modul delicat de a fi refuzaţi).

Nu e însă un secret că mulţi scot destulă maculatură şi în editurile de peste Prut - unii basarabeni "jmecheri" au învăţat de minune să-şi speculeze condiţia de "martiri" ai imperiului sovietic.

C. :- Mizaţi pe presă atunci când vreţi să anunţaţi publicul despre o nouă apariţie editorială? S-a mai încetăţenit la editura ARC bunul obicei de a trimite exemplare de semnal unor reviste? Consideraţi că este necesară în Basarabia o publicaţie specializată, un supliment de câteva pagini al unei reviste de cultură sau măcar un buletin informativ care să prezinte, să sistematizeze şi să "contabilizeze" producţia editorială de la noi? 

E.L.: - Las un şir de puncte pentru prima parte a întrebării. Consideraţi-le de suspensie.

Se impune însă de mult publicarea unei reviste care ar cataloga apariţiile editoriale de la noi. Au trecut timpurile cînd cititorul intrat într-o librărie avea tabloul "la zi" al tuturor tipăriturilor - fiecare editor îşi difuzează preferenţial producţia de carte. Revista ar fi utilă atît pe plan intern, cît şi extern. Nu e neapărat să apară săptămînal - ar fi un lux nejustificat. Poate fi o apariţie lunară sau chiar trimestrială. O frumoasă iniţiativă în acest sens a avut Gh. Erizanu scoţînd Revista cărţilor.

Dar e un efort, în primul rînd financiar, care depăşeşte posibilitatea unei singure edituri. În această problemă ar trebui să-şi dea mîinile mai mulţi editori.

C.: - S-a răspândit printre editurile basarabene în ultimul timp "boom"-ul traducerilor. Înregistrăm chiar o adevărată competiţie în a obţine granturi de la Fundaţia Soros pentru achiziţionarea copyright-urilor şi plata traducătorilor. Aceste volume sunt necesare şi înalt apreciate de specialişti, întrucât vin să acopere un imens gol de informare al publicului nostru în diverse domenii. Cu toate acestea, aveţi sentimentul că lunga listă de titluri apărute din alte culturi începe să "lucreze" în conştiinţa cititorului basarabean?

E.L.: - Aceste traduceri aveau o misiune cu ţintă exactă - schimbarea mentalităţii modelate de totalitarism. În ultimul timp, editorii tratează direct cu editurile străine, de cele mai multe ori preferînd un domeniu sau altul. Arc a mers în acest sens pe două direcţii - cartea de istorie şi cartea cu profil economic. Nu am neglijat, desigur, nici alte aspecte: dreptul, lingvistica ş.a. În "analfabetismul" nostru bine dirijat de vechiul regim, ni s-au părut direcţii prioritare.

Dacă "lucrează" sau nu în conştiinţa colectivă, depinde de carte şi de priceperea editorului de a o alege. Unele volume traduse de noi s-au epuizat foarte repede, cerîndu-ni-se tiraje suplimentare. Moldovenii lui Charles King "s-a dus" imediat. Au cumpărat-o atît cei care i-au împărtăşit concepţiile şi interpretările, cît şi cei care au făcut o mină acră la lectura ei.

Altceva mă deranjează. Nu mai facem traduceri din literatura artistică. Pe de o parte, cartea de acest fel nu pare a fi "comercială", pe de altă parte, nu avem specialişti de înaltă clasă care să impună aceste traduceri şi cititorului de dincolo de Prut. Or, se ştie, anume el este potenţialul cumpărător - la noi cartea se vinde mai puţin decît moderat. Între timp, la noi dispare un alt om al cărţii, un artist - traducătorul. Dacă nu greşesc, fenomenul a fost observat cîndva chiar de liderii Contrafortului.

C.: - Cum apreciaţi numărul şi calitatea cititorilor noştri de astăzi? Greutăţile materiale, nivelul scăzut al vieţii din Republica Moldova explică doar ele dezinteresul maselor pentru lectură, sau trebuie să admitem că este vorba de o... lene adânc înrădăcinată, de o carenţă structurală a moldoveanului, pe care o denunţa încă Dimitrie Cantemir?

E.L.: - Aşa e, mioritismul nostru funciar a fost programat să citească mai mult în stele decît în cărţi. Mai ales în stelele de pe etichetele cu "0,5 l". Se pare că nu ne-am trezit încă din mahmureala de la vestitul ospăţ al lui D. Cantemir, cînd, vorba lui Neculce, au "mărmurit toţi de beţi".

Însă dacă privim treaz la lucruri, cartea a devenit un lux. Potenţialul ei utilizator, intelectualul, nu mai e de mult un cititor. E mai curînd un supravieţuitor. Ca întotdeauna, spiritul clachează în faţa acestei dileme. Acum are căutare mai ales cartea-instrument, care ajută insului să urce nişte trepte ierarhice. Într‑o competiţie pragmatică, o carte de suflet pare un anacronism. Să sperăm că vom avea şi timpuri mai bune.

 

 

 

Mihai Bacinschi, pictor, redactor artistic

 

 

Contrafort: - Cum apreciaţi prezentarea grafică a cărţilor şi calitatea tiparului în Republica Moldova? Putem vorbi deja despre un stil propriu, inconfundabil din acest punct de vedere, al principalelor edituri basarabene? Cât de "arătoase" sunt cărţile noastre puse alături de cărţile editate în Occident?

Mihai Bacinschi: Dacă ne raportăm la anii '60 -'80, este evidentă o evoluţie. Faţa cărţii s‑a schimbat mult, la fel şi interiorul ei. Ne apropiem tot mai mult de criteriile occidentale. Atîta timp cît nu te mişti de acasă, cartea editată la noi pare competitivă cu modelele europene. Această iluzie dispare însă imediat cînd mergi la marile tîrguri de carte, la Frankfurt, să zicem. Atunci realizezi că noi am făcut doar un pas înainte, vesticii reuşind în acelaşi timp să facă alţi cîţiva. Avem încă multe de învăţat de la ei.

Calitatea tiparului s-a îmbunătăţit. Tipografiile noastre au maşini performante, dar au puţini specialişti calificaţi. "Surprizele" te pot aştepta la orice fază – dacă se imprimă bine coperta, atunci vor face neapărat o gafă în interiorul cărţii, dacă le reuşeşte totul, atunci cartea va fi tăiată strîmb sau cotorul va arăta anapoda. Pictorii editurilor trebuie să fie în permanenţă cu ochiul pe tipografi. Ne trebuie un salt calitativ în acest sens. Nu e suficient să deţii maşini de import, cînd atitudinea faţă de lucrul făcut rămîne cea de altădată. Am remarcat un lucru: aceeaşi maşină face minuni, de pildă, la Monarh, dar e total "incompetentă" într-o tipografie de stat.

Da, există un stil al editurilor, acesta fiind de fapt stilul pictorului care elaborează designul acestor cărţi. Aşa că avem un stil Zmeev, un stil Coroban, un stil Severin ş.a.m.d.

C.: Cum se învaţă meseria de redactor artistic la o editură? Ce trebuie să ai pentru asta: talent de pictor/grafician/designer? Se pot face studii de acest fel în Republica Moldova?

M.B.: - Pictorii noştri au făcut studii la Riga, Lvov, acum tinerii au posibilitatea să înveţe arta designului de carte la Cluj-Napoca. Studiile îţi oferă o diplomă, nu şi harul artistic. Mi-l amintesc pe Aurel Ololenco de la vechea şi glorioasa editură Literatura Artistică. A fost un autodidact (nu absolvise nici o şcoală de specialitate), avea însă în el scînteia harului.

În altă ordine de idei, nu toţi cei care au făcut o facultate de profil devin neapărat pictori-graficieni. În primul rînd, nu există atîtea locuri de muncă, în al doilea rînd, tinerii aleg direcţii mai bine asigurate financiar, cum ar fi, spre exemplu, producţia de etichete.

Avem şi noi o instituţie care pregăteşte pictori-graficieni – Universitatea de Artă. Dintre echipele de studenţi conduse de Simion Zamşa s-au ales deja cîţiva artişti valoroşi. Vitalie Coroban ar fi exemplul cel mai bun.

C.: - Scriitorii care "se inspiră" din textele străine sunt numiţi plagiatori. Există asemenea specimene şi printre pictorii-editori?

M.B.: - Sigur că există. Unii fură la modul grosolan, alţii se "inspiră" cu multă fineţe. Fiind o temă delicată, nu vom da nume. Deseori poţi vedea elemente pe care le elaborezi în sudoarea frunţii "trecute" lejer pe copertele "executate" de alţii.

Ca şi în alte arte, sînt şi în acest domeniu plagiatori şi compilatori.

 

mai 2003

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova