Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 5-6 (103-104), mai-iunie : Teatru : Larisa Ungureanu : Crize şi surprize

Teatru

Larisa Ungureanu

Crize şi surprize

Pe parcursul lunii martie un juriu ales de Senatul Uniunii Teatrale din Moldova a privit şi ascultat circa treizeci de spectacole (inclusiv pe casetă video şi spectacole radiofonice), montate pe parcursul stagiunii 2002/2003 pe scenele  teatrelor noastre. Desigur, au fost montate mult mai multe, dar fiecare teatru a propus ceea ce a avut mai bun. Pentru a participa la concursul de creaţie teatrală Gala Premiilor UNITEM ediţia 2003 (cu excepţia Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Bălţi şi a Teatrului "B. P. Hasdeu" din Cahul care în acest an nu au dorit să concureze). Ceremonia s-a desfăşurat la 27 martie curent. De Ziua Mondială a Teatrului. Şi dintr-o fericită întîmplare, Ziua Unirii Basarabiei cu România. Cîţiva ani în urmă, Gala Premiilor UNITEM avea loc la 28 decembrie. De Ziua Actorului, o sărbătoare cu totul şi cu totul nouă, legiferată printr-o Hotărîre a guvernului R.Moldova de cine credeţi? De ex-premierul Sangheli! În amintirea primului spectacol jucat în limba română la Iaşi la 1816.

   Răsfoindu-mi notiţele, vreau, atît cît îmi permite spaţiul, să mă opresc asupra unor spectacole. Impresia generală este că avem o mişcare teatrală, că există teatre temeinic fondate. Şi nu în baza unui ordin venit de sus, ca pe timpuri, ci dintr-o necesitate socială şi estetică. Într-o ţară ca a noastră în care nimic nu funcţionează normal, teatrele sînt o excepţie. În condiţii cu totul nefavorabile culturii, creatorii de artă teatrală năzuiesc "spre stele", cum spune dictonul. Chiar dacă este un paradox.

1 martie: "Priveşte înapoi cu mânie" de John Osborne. Teatrul Naţional "Mihai Eminescu", Sala studio "Valeriu Cupcea",  premieră. Regie, scenografie, selecţie muzicală – Silviu Silvian-Fusu, coregrafie – Dumitru Tanmoşan, expresie corporală – Nicolae Kazmin. Stilul de joc variază între erotic şi pasiune. E multă agresivitate, ţipete, isterie. Sparge timpanul. Animaţie corporală executată cu forţă şi expresivitate. Leo Rudenco (Jimmy) are nerv şi multă simţire artistică, joacă un personaj furios, dar neputincios. Alături de el, Snejana Puică (Alison) pare o păpuşă mare, care execută automat nişte mişcări. Un "aluat alb"? Într-o bună zi a răbufnit. Doriana Zubcu (Helena) este superbă! Păcat că nu-şi pune în valoare individualitatea, limitîndu-se adesea la exterior.

2 martie: "Crăiasa Zăpezii"de H.C.Andersen, Teatrul "Luceafărul", spectacol pentru copii. Regie – Valeriu Andriuţă, scenografie, costume – Adrian Suruceanu, coregrafie – Marta Madan. Şi regizorul, şi scenograful sînt tineri. Crăiasa Zăpezii este personajul meu îndrăgit. Cînd am citit prima oară în traducerea nu mai ştiu a cui, se numea "Regina Fulgilor de Nea". Ţin minte, am ieşit afară, ningea şi o căutam printre fulgi. Mi-aş fi dorit un spectacol cu multă lumină, cu mult alb, o poveste feerică. Regizorul a văzut lucrurile în culori sumbre. Tonul spectacolului l-a dat Povestitorul (Alexandru Decusară). Întîmplarea s-a "aşezat" comod ca o paraşută. Crăiasa Zăpezii (Stela Mierlă) mi-a reamintit de iernile din copilărie cînd vroiam s-o văd pe Regină. Păcat că nu au colaborat cu un pictor de lumini. Pînă şi Crăiasa pare uneori cenuşie, iar faţa aproape că nu i se vede în semiîntunericul scenei.

6 martie: spectacolele "Mozart şi Salieri" de A.S.Puşkin. RegieAlexandr Andrienko, scenografia şi costumele – Alexandr Andrienko şi Ludmila Snopkova  şi "Colecţie particulară de măşti" (reprezentaţie-show fără Stanislavski). Regie – Oleg Ponomariov, scenografie – Leonid Pirojenco, Oleg Ponomariov, costume, coregrafie – O.Ponomariov, D.Ahmadiev. Teatrul de dramă şi comedie "N.Aroneţchi" din Tiraspol. În stagiunea trecută aici a fost montată "Steaua fără nume" de Mihail Sebastian. Regie – Tudor Cibotaru. Care face săli pline şi în stagiunea actuală. "Mozart şi Salieri" este un spectacol valoros pentru teatrul din Tiraspol. Salieri (Ghenadie Cecan) a fost conceput ca un înfrînt – imobilizat într-un scaun cu rotile, încălţat în bocanci soldăţeşti, în manta, pînă şi hainele de pe el aminteau a uniformă militară. Actorul a pus conţinut, nu a jucat doar stări pentru a evidenţia spiritul malefic al personajului. Mozart (Tatiana Dicusar) – un torent de lumină şi bucurie care domină scena. Regizorul a înviat textul lui Puşkin, dîndu-i conotaţii sociale. Metodă promovată cu mult succes în Ucraina, de unde a fost invitat Alexandr Andrienco. "Colecţie particulară…" un show coregrafic în care s-au amestecat culturile – de la Commedia dell"Arte la cea latino-americană. Actorii plutesc graţios ca nişte păsări multicolore în ritmurile muzicale.

9 martie: "Strigoii" de H.Ibsen. Teatrul "Luceafărul". Premieră. Regie, scenografie, coloană sonoră – Silviu Silvian-Fusu. Şi prin "Menajeria de sticlă", Silviu Fusu vrea să ne prezinte Femeia care se zbate pentru a-şi impune propria personalitate. Doamna Alving (Paulina Zavtoni), o făptură rece, încearcă să demoleze o întreagă construcţie a familiei, un sistem de valori, găunos şi dramatic. Lumea ei se prăbuşeşte. Atmosferă misterioasă cauzată de scenografie şi jocul luminilor. Un joc nuanţat susţine Iuliu Pâslariuc (Engstrand), unul din puţinii luceferişti de altădată. De altfel, "Luceafărul" de azi aminteşte o corabie avariată. Actorii se schimbă ca guvernele.

13 martie: "Vecina de alături" de Pierre Chesnot. Sala Studio "Valeriu Cupcea". Regie – Emil Gaju, scenografie – Petru Bălan. Un spectacol amuzant. Publicul vine ca la pîine caldă. Povestea a doi singuratici care au întemeiat o familie: Bertrand (Iurie Negoiţă) şi Sophie (Veronica Finiti). Un joc poznaş, armonios. Interpreţii demonstrează o volubilitate plină de comism, însoţită de graţie, deliciu artistic. Spectacolele de acest gen poartă în sine aromele unei vieţi de familie împlinită.

14 martie: "Consumatorul de onoruri" de Andrei Strâmbeanu. Teatrul Naţional "Mihai Eminescu". Regie – Ilie Todorov, scenografie – Petru Bălan. Piesa am citit-o dintr-o "răsuflare". Un rău social, aceşti "consumatori de onoruri". Marian Berdaga (Anatol Durbală) este o provocare, un test pentru "elita" de azi. Destin tragicomic, trăit cu intensitate pe scenă, simţit în profunzime de interpret. Ca şi la premieră, sînt decepţionată de scenografie. Care amplifică şi mai mult golul scenic.

16 martie: "Maşinăria Cehov" de Matei Vişniec (varianta video). Teatrul "Eugene Ionesco", coproducţie moldo-franceză. Regie – Petru Vutcărău, scenografie şi costume – Stela Verebceanu, muzica – Jacques Coutureau, pictor lumini – Joel Bonnet, regie sunet – Vitalie Drucec. Am citit piesa şi am privit cu multă emoţie spectacolul video, deşi regizorul ne-a avertizat că a fost filmat de un amator. Un spectacol văzut în profunzime de un creator căruia îi este cunoscută cultura rusă, teatrul rus, fiind european prin simţire şi aspiraţie. Pînă şi sunetele sînt pline de viaţă. Umbrele fostei livezi de vişini mă copleşesc. Ca o metaforă condamnată la veşnicie. Cu asta începe şi sfîrşeşte spectacolul. Ce ar trebui să se întîmple după ce s-a terminat o piesă? Începe o alta. Pe care o scrie Timpul. Desprind această idee, fiindcă în spectacol nu există un spaţiu al vieţii sau al morţii, ci doar veşnicia unde nimic nu mai poate fi schimbat. Oricît şi-ar dori Cehov ((Olivier Comte) să schimbe destinul lui Treplev sau a lui  Tuzenbah şi Solionîi, a altor personaje, devine neputincios în faţa Timpului. Cehov, sfîrşit de boală şi poate de remuşcări, se comportă cu personajele sale ca un părinte protector. Petru Vutcărău a inventat un nou personaj: Sufletul (Doriana Talmazan). Actriţa are pe cap o pălărie cu enigmaticul Pescăruş. Un spectacol de o rară frumuseţe şi fineţe. Bijuterie teatrală! Actorii vorbesc în limba franceză. Premiera s-a jucat în Franţa la 13 noiembrie 2002. La Chişinău urmează să se joace la 28 martie a.c. Petru Vutcărău ne-a asigurat că va monta şi versiunea românească, echipa de actori rămînînd aceeaşi. "O scrisoare pierdută" de Ion Luca Caragiale. Teatrul "Satiricus". Regie, scenografie – Sandu Grecu, coregrafie – Dumitru Tanmoşan, costume – Rodica Bargan, Lilia Căruţă. Un spectacol viu care nu s-a pietrificat într-o formulă artistică. La premieră portretele liderilor politici erau atîrnate pe pereţii laterali ai sălii. De data asta "lipsesc", ceea ce nu ştirbeşte din imaginea socială. Conotaţiile politice ale textului caragelian actualizat prin costume şi mesaj, ne "prind" atît de bine! Puterea e un viciu profitabil. Zoe (Ludmila Gheorghiţă), o cocotă pentru care nu există imposibilul. Tipătescu (Viorel Cornescu), un tip desfigurat care mai are şi caracter pe deasupra. Rolul lui Trahanache (Mihail Curagău)  e structurat: exteriorul frapant, mimica unui personaj defectuos şi o uimitoare adaptabilitate. În acest spectacol fiecare interpret îşi cunoaşte rostul, există spirit de echipă... "O scrisoare…" se joacă într-un ritm accelerat. Nici nu ai timp să rîzi pe îndelete. Scena şi sala formează un ansamblu. Te simţi parti­cipant, te simţi atras în această satiră contempo­rană care culminează cu o sîrbă, cu un imn, cu o nebunie roşie. Impresie de "teatru total", după expresia lui Peter Brook.

18 martie: "Fiecare poet cu tragedia sa" de Anna Ahmatova. Monospectacol. Teatrul rus "A.Cehov" din Chişinău. Autoarea compoziţiei literare, regia şi interpretarea – Nelli Camenev. Puţini sînt actorii care riscă să pătrundă în lumea unui poet. Şi s-o vizualizeze. Actriţa a creat un spectacol uman, conceput în formă de discuţie cu publicul. Jocul ei a avut distincţie şi gravitate scenică. Şi fiindcă eroina a vorbit de traduceri care "se plătesc foarte bine", nu era deloc rău dacă autoarea ar fi amintit că Anna Ahmatova a tradus în limba rusă poezii din creaţia lui Mihai Eminescu.

20 martie: "Lupii şi oile" de Aleksandr Ostrovski. Teatrul "E.Ionesco". Regie – Petru Vutcărău, scenografie şi costume - Stela Verebceanu, muzica - Marian Stârcea. Comedia lui Aleksandr Ostrovski parca a fost scrisă pentru noi. Atît e de actuală tema Lupilor şi a Oilor. Deşi piesa datează din 1873. Petru Vutcărău a fost atent la replica din piesă, la cuvîntul rostit. Meropa Davîdovna Murzaveţkaia (Alina Lungu) este o hoţomană. Deşi i s-au cam tocit colţii. Inspirat a fost actorul Vitalie Drucec în rolul lui Apollon Victorovici Murzaveţki, nepotul Meropei Davîdovna. Jocul său este exteriorizat şi mimat. Îl ajută şi costumaţia (pantalonii bufanţi cu vipuşcă, şepcuţa cu floare de măr), machiajul care ne arată o faţă de om beţiv şi neîngrijit, cu o gură mare cît un hău din care, la sfîrşitul spectacolului, iese un urlet. De jale, de durere, de disperare. Un personaj de clown creează Doriana Talmazan (Anfisa Petrovna). Iată-l pe Berkutov (Arcadie Strungaru) care îi întrece pe toţi din hapsînie. E un "Lup" spilcuit, venit din centru. Tonul, manierele, îmbrăcămintea sînt elegante, dar ceea ce se ţese în acest căpşor cu penişoare albe, devine înfiorător.

21 martie: "Tot răul de la femei" de Frantz Xaver Kroetz. Teatrul generaţiei tinere "Ginta Latină". Regie – Victor Ignat, scenografie – Nicolae Andronache, muzica – Liviu Ştirbu. Parafrazînd titlul, cred că răul poate veni uneori şi de la teatru. Depinde de valorile pe care le promovează.

24 martie: "Comă" de M.Varfolomeev, genul – fantezie incredibilă şi purul adevăr. Teatrul Naţional Găgăuz "Mihai Ceakir" din Ceadâr-Lunga. O dramă rusească actuală cu actori găgăuzi şi vals vienez din secolul trecut. Spectacolul s-a jucat fără traducere. Multă eclectică şi puţină inspiraţie. Dacă doreşti cu tot dinadinsul să fii deosebit, procedezi în felul acesta. Şi devii o cultură închisă. "Polul Sud" de Manfred Carge. Teatrul Nou. Regia – Sandu Cozub, scenografie – Iurie Matei, costume – Stela Verebceanu. Regizorul a reuşit să facă din simplitate un stil şi o concepţie. La care se adaugă afecţiune, fantezie, capricii şi multă libertate. Actorii sînt ca nişte peşti în apă. În perpetuă mişcare. Spre… Polul Sud.

   Spaţiul nu-mi permite să mă opresc şi la alte spectacole. Ţin însă să remarc efortul celor două teatre de păpuşi: "Guguţă" şi "Licurici". Care cultivă miracolul, fantezia şi gustul pentru lumea scenei. Păpuşile devin oameni, oamenii – păpuşi, lupii sînt cuminţi, scornelile vulpeşti nu au sorţ de izbîndă, din lampa lui Aladin iese un Duh bun, există cîntece de adormit Croncii, ştergarele simbolizează iarna, iar răţuştele visează să devină păsări libere…

 Concluzia la care am ajuns după acest maraton este că în Republica Moldova se face teatru românesc. Marcat de şcoala teatrală rusă. Şi de experienţa adunată pe parcursul ultimului deceniu. Revenirea în anii ‘90 la matricea noastră spirituală a adus cu sine o frumoasă limba românească şi o estetică teatrală care formează specificul teatrului basarabean. Multitudinea culturilor îi inspiră pe creatorii de teatru. Teatrele basarabene s-au dovedit a fi rezistente, prolifice şi foarte diferite. Marea lor majoritate fiind fondate în condiţiile unei libertăţi de expresie şi diversităţi de stiluri.

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova