Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 5-6 (103-104), mai-iunie : Portret în sepia : Arcadie Suceveanu : Un prozator modern

Portret în sepia

Arcadie Suceveanu

Un prozator modern

Vladimir Beşleagă este unul din relativ puţinii scriitori din generaţia vârstnică de la noi care, în condiţiile noilor realităţi, şi-a păstrat neîntinat statutul de scriitor, imaginea de profesionist al cuvântului. Foarte citit până mai ieri, mai puţin citit astăzi, când ne-am pierdut (iremediabil?) cititorul, când s-ar părea că nu avem decât cititori de contoare şi chitanţe, el a rămas un scriitor cu o acută conştiinţă artistică. La o eventuală reevaluare critică a operei sale, la o cât de drastică triere prin "diavoleasca maşinărie", rămân mai multe lucrări necompromise, împlinite, între care neapărat Zbor frânt şi Viaţa şi moartea nefericitului Filimon, care, pe lângă alte calităţi, reprezintă mostre de scriitură psihologică, analitică, cu personaje complexe, cu tipologii bine conturate, memorabile.

Am mai spus-o şi în alte dăţi: Zbor frânt de Vladimir Beşleagă, Singur în faţa dragostei de Aureliu Busuioc, Povestea cu cocoşul roşu de Vasile Vasilache, Vămile de Serafim Saka sunt romanele care, pe la mijlocul anilor ’60, au schimbat faţa prozei basarabene, cu o forţă de detaşare categorică şi anihilatoare faţă de scrierile schematice, primitiv-sociologiste ce dominau epoca, semnate de Ion Canna, Lev Barschi, Samson Şleahu, Iacob Cutcoveţchi, Alexandru Lipcan... Ele au adus în context alte psihologii şi mentalităţi umane, firi complexe, un alt regim stilistic, o nouă formulă epică, mult deosebite de cele simplist-descriptivist-şablonarde din proza vremii. Prin ele, generaţia mea a ajuns să descopere mai târziu marile modele ale prozei universale contemporane (Proust, Faulkner, Borges, Hemingwai ş.a.), "transpuse" în variante autohtone.

Pentru prima oară la noi, romanul Zbor frânt tratează tema războiului, atât de compromisă până atunci, într-un mod diferit, sub aspect psihologic, prin ingenioase suprapuneri de planuri, prin alternative decupări din fluxul memoriei. Evenimentele sunt descrise la modul retroactiv (şi nu în chip de "cronică" narativă, conform practicilor învechite), autorul recurgând la procedeul contrapunctului şi la noua (în contextul de atunci) tehnică a solilocului. Lucrurile sunt analizate prin prisma destinului unui om concret, Isai, un personaj original, cu o gândire neordinară, cu drame interioare, care nu se aseamănă prin nimic cu acei "eroi... care făceau de serviciu în proza "antirăzboinică" de până la el" (Ion Ciocanu). După cum s-a mai spus, Zbor frânt e un roman-destin care, în replică cu lucrările din epocă, interpretează omul în afara colectivităţii, ca pe o personalitate individuală, ca pe o "lume mică" (Democrit).

În aceeaşi formulă analitico-psihologică, într-un stil modern, diferit de cel simplist-maniheist (alb-negru, bun-rău, dragoste-ură), este realizat şi romanul Viaţa şi moartea nefericitului Filimon sau Anevoioasa cale a cunoaşterii de sine, scris în 1972, dar care, din cauză că aborda şi anumite subiecte ori adevă­ruri "tabuistice" ("lumea-i clădită pe rău, pe violenţă", declară unul din personaje, sfidând preceptele morale ale epocii stagnării), n-a putut să apară decât în 1988. Evident, scrisul lui Vladimir Beşleagă ar fi cunoscut o altă evoluţie, mai ascendentă şi mai specta­culoasă poate, dacă această lucrare de o originalitate incontestabilă ar fi apărut la timp şi s-ar fi integrat fără întârziere în circuitul prozei  anilor ’70.

Credem că şi abordarea romanului istoric (Sânge pe zăpadă, 1985, şi Cumplite vremi, 1990) ţine de aceeaşi strategie a scriitorului de a se sustrage "doctrinarismului realist-socialist" şi, în acelaşi timp, de a recupera "epoci sau evenimente puse sub interdicţie, considerate tabu de ideologia oficială" (Mihai Cimpoi). Aceste pânze scot în evidenţă remarcabila disponibilitate a autorului de a plăsmui personaje artistice pe baza unor personalităţi istorice concrete (cea a domnitorului Moldovei Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie Cantemir, şi cea a cronicarului Miron Costin), de a reinterpreta la modul "hagiografic" cronici, izvoade şi documente ale medievalităţii istorice româneşti, fapte şi întâmplări de la curţile voievodale.

Jurnal (1986–1988), volum apărut în anul 2002, scoate şi mai mult în evidenţă moralitatea neviciată şi conştiinţa artistică necompromisă (în orice caz, mai puţin compromisă decât a multor altora) ale acestui scriitor, care a avut mereu în faţă modelele modernităţii. În aceste pagini el "convorbeşte" cu sine şi cu lumea, observă şi analizează cu penetraţie şi fără menajamente fenomene sociale, evenimente literare, deconspirând incitante imagini, idei, atitudini ale omului interior, cu lecturile, căutările şi interogaţiile sale polemice.

Cât priveşte Omul exterior, el este un tip nonconformist, un spirit dinamic, curios, neliniştit, care, la cei peste 70 de ani ai săi, a ştiut să-şi păstreze prospeţimea fizică, dar şi tinereţea spiritului. Face parte din acea categorie de oameni cărora nu le place imitaţia, preluarea gândirii altora, preferând să ajungă singuri, pe cont propriu, la înţelegerea lucrurilor. Subiectele sau temele de care se preocupă le cercetează cu tenacitate şi acribie prin arhive şi biblioteci, mergând pe fire cronologice, genealogice sau semantice departe în adânc, până la cele mai mici detalii şi nuanţe. Spusa sa nu este gratuită, se citesc în ea cunoştinţele vaste, suportul filozofic-cultural. E un autodidact, ca mai toţi scriitorii noştri, dar unul care îşi respectă fără abatere condiţia: citeşte zilnic, face lecturi serioase, îşi însuşeşte experienţe moderne. Este remarcabilă deschiderea sa spre colegii tineri, considerându-se într-un fel (spiritualiceşte) congenerul lor. Încă în perioada sovietică, în care, cum se ştie, domina o totală intoleranţă şi susceptibilitate faţă de derogările de la tiparele consacrate, Vladimir Beşleagă, pe atunci secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor, îşi manifesta public susţinerea şi ataşamentul faţă de acei tineri nonconformişti care veneau în literatură cu formule noi, insolite. Este omul care nu pune mare preţ pe micile slăbiciuni pământeşti, pe acea terestritate care se cheamă onoruri, medalii, titluri, glorie de-o clipă. Din raţiuni pe care, cu siguranţă, unii nu le-ar putea înţelege, a refuzat să fie făcut membru al Academiei Republicii Moldova, a restituit în mod public Ordinul Republicii în clipa în care imaginea acestuia a fost compromisă. Ceea ce-şi doreşte cel mai mult e să-şi poată tipări manuscrisele, dar în asemenea acţiuni se pare că nu prea are talent, găsindu-şi cu greu sponsorii (pe care, în treacăt fie spus, alţii – şi nu întotdeauna doar cei chemaţi – îi găsesc uşor, cum a-i scoate aşii din mânecă).

Cam de pe la şaizeci de ani a ţinut să-şi construiască o altă imagine fizică: de senator roman, accentuată de nasul clasic şi de tunsoarea scurtă, întreţinută cu consecvenţă şi rigiditate. Înfăşurat în togă, ar putea juca cu succes rolul lui Cassius sau cel al lui Cezar în ipostaza când scria la De Bello Gallico... Silueta-i zveltă, aproape sportivă este cizelată de mişcare, dinamism şi abstinenţă. Teoria abstinenţei, pe care şi-o aplică consecvent şi pe care o promovează firesc, fără ostentaţie, celor interesaţi, este cea a îngrădirii trupului, a protejării fiinţei de osânză şi de materii moarte. "Vezi, prin subţierea cărnii spiritul devine mai viu, mintea penetrează mai uşor prin zidul materiei", par să sugereze ochii săi cu sfredeliri de laser, gândirea-i lucidă antrenată în rigorile disciplinei.

Omul interior şi omul exterior se află, credem, într-o unitate indisolubilă, într-un nedezminţit regim de sincronizare, şi, în tendinţa lor spre idealul kalokagathiei vechilor greci, răspund cu aceeaşi demnitate şi eleganţă la un singur nume... Să vă mai spun care?

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova