Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 5-6 (103-104), mai-iunie : Cosmograme : Leo Butnaru : Despre dualităţi, număr pur şi alte 'impurităţi' ale filozofiei

Cosmograme

Leo Butnaru

Despre dualităţi, număr pur şi alte 'impurităţi' ale filozofiei

În ontologica tentativă de ochire/teoretizare asupra a ceea ce există şi cum există totul trebuie analizat sub aspect de convenţie impus (sau doar... solicitat, cu un delicat: "ar fi de dorit..."?) de registrul multiplelor dualităţi cosmice, cea mai cunoscută şi mai frecventă în  invocare abordând raportul dintre  spirit şi materie, alias – esenţă şi substanţă, într-o terminologie promovată de Rene Guenon ce susţinea că, primordial, drept principiu universal întemeietor ar fi potenţa pură, în care nu există anumite "reliefuri", "codificări" speciale – e ceva otova, uniform, în stare de pasivitate, "inactivitate" (deocamdată, până la primă "solicitare"); in nuce - o infinitudine de... in nuce, care ar putea constitui "fermentul", imboldul, suportul a tot atâtea posibile manifestări întru acţiuni formative, plăsmuitoare de cine ştie ce modele, programe, coduri, - pe scurt – diversităţi de manifestare specialmente a "esenţei" şi "substanţei" (spiritului şi materiei); e ceva afin filozofiei existenţiale care mizează pe originea transcendentală a omului, tinzând  să limiteze în constituţia acestuia partea de biologism (animală), pentru a consolida şi spori componenta de divin-uman a intelectului său. (O! Ce imprevizibilă inflexiune de ecou... ideea lansată de Marx conform căreia fiece om nu e decât materie ce se iluzionează pe sine printr-un fals act de individuaţie... Mda, lecturi benevol-suplimentare, cam pe la anul trei de studenţie, acum mai bine de trei decenii, în amfiteatrul universitar 3 sau 13... Ce ecou...Apoi, să mai remarcăm că, în câmpul filozofiei, rău-famatul Papa Karl nu e făcut chiar troacă de coştireaţă, nu e repudiat şi desconsiderat într-atât de categoric, cum se părea a se întâmpla acum zece-cincisprezece ani... Dar adevărat e şi că lumea se cam află în criză de idei şi repertoriu filozofic cât de cât original...)

Ceea ce presupune, ca generoasă accepţie, preceptul dualităţilor cosmice  e conţinut până şi în panteistica deviză Unul şi Totul; un dualism implicit în această unitate ce admite, totuşi, mai mult discret, diferenţa. Predestinaţia omului conţine şi ea o concomitenţă, ca unitate, însă duală, la rându-i, ca prezenţă-absenţă în natura şi durata vieţii sale, ca realitate-plăsmuire de vise (irealitate); prezenţa – ca fiinţare, absenţa – ca moarte, constituind un dimpreună-a-fiinţa în esenţa material-spirituală umană. Dualitatea e, de fapt, "consubstanţialitate" manifestată inter-raţional în corporalitate şi spirit uman.

Aşadar, prin oricare solicitare sau ofertă de metamorfoză (până la cele mai inimaginabile alchimii fanteziste, "nefireşti", extra-pământene) întru geneză... parţială, în cadrul Genezei Generale,  aşa-numita potenţă purăsubstanţa universală, după filozofia hindusă – deci, această minunăţie (presupusă, totuşi, pentru că nu avem probe de a ne o înfăţişa nouă înşine, prin sistem de laborator sau... calculator) iese din pasivitate,  ajunge in actus, operând, modelând, "fantazând" etc. spre concepere/elaborare; partea infimă din respectiva substanţă universală ajungând in actus – se actualizează, obţine relief, distincţie, adică – formă, dar şi menire, scop întru oarecare aplicaţie "practică", iar  "esenţa" (spiritul) – în una pur teoretică, de autoconştientizare (…de sine, să-i mai zicem) şi, concomitent, de edificare asupra mediului din care a purces, "anturajului" în care "a ajuns, s-a pomenit", totodată încercând - intuitiv sau, poate, inconştient – să desluşească anumite perspective ce ar putea-o viza, "magnetiza", ademeni, angaja... Prin Rene Guenon - noi, iar acesta - prin Aristotel, revenind la scolastici, luăm dimpreună în calculul entropiei şi presupunerea că starea pasivă a substanţei universale ar fi cea de materie primă, iar solicitarea şi punerea ei în acţiune, adică scoaterea-i din huzurul pasivităţii şi indistincţiei ar însemna trecerea-i la o nouă etapă – cea de materie secundă care "este substanţă în sens relativ; dar cum, de îndată ce se intră în relativ, termenii devin susceptibil de aplicaţii multiple în grade diferite, se întâmplă că ceea ce este materie la un anumit nivel poate deveni formă la un alt nivel şi invers". (Guenon.) (Observ acest fenomen pe propria piele – pardon: pe/în propriul text în care atâtea noţiuni relative/relativizante/relativiste "se cer" scrise cu deosebitoare grafie cursivă, constatând oarecum... diafan că aceşti termeni luaţi, de la caz (context) la caz (context) în diversitatea sensurilor/semnificaţiilor lor relative, ca şi intensitatea luminii sau nuanţele cromatice, pot avea diverse gradualităţi de aplicabilitate, de... comunicabilitate, explicabilitate şi "densitate" informaţională cu anumită tentă filozofică, dar în egală măsură şi "obligativitate" – poetică. Dar – puţintică răbdare! - la poezia pură ajungem  peste un alineat, două…) Guenon mai subliniază că prin însuşi faptul de a nu fi "decât potenţialitate absolut "indistinctă" şi nediferenţiată, substanţa universală este singurul principiu care poate fi numit propriu-zis "ininteligibil", nu pentru că noi nu suntem capabili să o cunoaştem, ci pentru că nu este efectiv nimic de cunoscut în ea". (Pentru noi însă, rămâne deschisă următoarea întrebare: Dar când, cum, de ce, totuşi, apare "ininteligibilitatea" în structura, codul, menirea, starea de fapt a acestei substanţe sau esenţe? Ei bine (care, de fapt, e foarte rău), nu ne aşteaptă vreun răspuns la respectiva interogaţie etajată, însuşi autorul citat amintind de trista realitate/irealitate că, de fapt, în cele mai multe cazuri ştiinţa dintotdeauna, deci şi cea pe care o cunoaşte contemporaneitatea noastră, este privată de orice valoare explicativă... Şi totuşi, nici în prezent nu lipsesc totalmente  entuziaştii scientismului care mai că şi-ar da viaţa pentru "convingerea" că, iată-iată, de nu azi-mâine, ştiinţa va putea elimina orice mister ce priveşte (deocamdată... orbeşte, ar mai trebui să spunem...) universul, viaţa, ideea, spiritul, materia etc.)

Vivacitatea regenerativă a iluziilor  întru posibilitatea izbăvirii de Taina Supremă, primordial întemeietoare, atoatecodificatoare, se datorează, fireşte, şi faptului că, în mare (în urieşesc, în fantastic, în...supra(i)realitate!!!) ştiinţa lucrează în abstract, în prezumţie, în graba, în - mai bine zis –  nestrunirea dorinţei continue de a "vedea" (de a şti) ce e "dincolo", mai departe, mai în adânc, mai în amănunt şi mai în submicroscopic, transmicroscopic, post-infinetizimal etc. Iar unul din aliaţii sau doar "condrumeţii" abstracţiunii nerăbdătoare pare a fi numărul pur, această discontinuitate non-stop, tot mai implicată în transmicrofizic, ducând la numărul propriu-zis (despre care Velimir Hlebnikov scria: "Cugetul şi lumea – pelerină stau/ Pe umerii exactei cifre austere.// Şi dacă omu-şi încreţeşte fruntea/ Peste-un radical ca vinul înspumat,/ Să ştiţi: el face respectivul calcul/ Spre-a creşte-n ceruri plantelor asemeni"). În special, pe această pistă fac naveta îndoielilor cei care îndrăznesc a-i sugera lumii că ea, ca şi infinitudinea, în general, este constituită în baza Măriei sale Numărul, de omniprezenţa, în esenţă, şi autoguvernarea lui discretă în toate ale universului, ca substanţă şi spirit, ca esenţă şi materie. Anume El e potenţa pură, ciudatul şi fascinantul poet Velimir Hlebnikov privind, contemplând îndelung, scrutător numărul pur, până acesta  prindea a-i apărea întrupat în fiare (omniprezentă "funcţionaliate" existenţială!), în pieile acestora. În viziunea sa, numerele pure fac posibilă "comunitatea dintre mişcarea  şerpuită-a/ Cumpenei Universului şi dansul libelulei"; graţie lor "veacurile pot fi-nţelese cum/ dinţii unui hohot în albă fulgerare", pentru ca în final de poem  să constate cum, a prorocire, "se dilată pupilele/ spre-a afla ce ajunge Eul când e-mpărţit la Unitate".

Bineînţeles, dar deloc formal am amintit de acele infinite (la număr "pur, absolut, total") dualităţi cosmice, printre ele fiind şi cea care "susţine" că pe lângă discontinuitate, în valoare, cantitate, pe scurt – în... măsurabilitate, care duce, spuneam, la numărul pur, există continuitatea, ca vectorialitate "opusă"... sieşi, în atestările cantităţii, amplorii, perimetrilor, realităţilor şi abstracţiunilor etc.; e vorba de o "cantitate continuă, care e reprezentată în principal prin mărimile de ordin spaţial şi temporal (ar cam trebui subliniate, accentuate, remarcate aceste: spaţial-temporal...– n.m.)", raţionează Guenon, dar fără a considera că a şi găsit explicaţia "definitivă", deoarece rămâne deschisă fundamentala întrebare "de etapă" (de înaintare, aprofundare, sub - infinitezimare etc.): Care din dubletul modalităţilor – discontinuitate/continuitate –  constituie mai exact ceea ce se poate numi cantitate pură?

…Dacă va fi să încerc să aproximez un răspuns în vreo cosmogramă viitoare, nu voi uita, fireşte, că este sortită parţialităţii şi gândirea matematică (mereu "incompletul" Număr Pur!) ce oferă ca şi cum cea mai pregnantă aspiraţie la plenitudine… Dar, de la sine înţeles, nici acesta n-ar putea constitui definitivul motiv de renunţare la tentativele de avansare, în fiinţă şi cunoaştere, a lui homo faber şi homo sapiens, spre-a ajunge un veritabil homo spiritualis

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova