Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 5-6 (103-104), mai-iunie : Cronica literară : Mihai Vakulovski : Romanul unui jurnal

Cronica literară

Mihai Vakulovski

Romanul unui jurnal

"Am vrut să-i cumpăr o floare, "gherbera", însă ea a refuzat, că de ce să-i moară în mîini"

"Undeva, la Sud-Est (Într-unu-s doi)", noul roman al lui Liviu Ioan Stoiciu, este o carte scrisă, măcar pe jumătate, "din ruine" (ruinele romanului), exact aşa cum se construiau locaşurile sfinte, pe ruinele altor biserici ori mănăstiri,  ca şi, să zicem, Mănăstirea Argeşului din "Meşterul Manole". Ruinele sînt materialele adunate de personajul principal, Gheorghe Ispas, Ghe, zis şi Petru Sandu, iar "locaşul" e romanul propriu-zis, şi autorul care-l construieşte, cu mult firesc şi multă  dibăcie, scoţîndu-şi, din cînd în cînd, capul.

Întîmplător, cînd citeam cartea, treceam exact prin unele locuri descrise în roman, pe lîngă Ceahlău, mergînd, prin Humuleşti – Suceava – Iaşi, spre Chişinău-Antoneşti. Cu ocazia asta, trebuie să menţionez, din start, că personajul lui LIS, căruia Stoiciu îi împrumută destule trăsături de-ale sale, acest Ghe, zis şi Petru, nu se identifică cu autorul, ca şi în cazul lui Nică al lui Ion Creangă, Nică nu e Ion Creangă şi nici măcar Ion Creangă în copilărie (sau poate că da). Dar asta nici nu contează (sau poate că da). Oricum, "Undeva, la Sud-Est (Într-unu-s doi)" nu e ceea ce se înţelege prin "roman autobiografic", ci, din contra, pe alocuri îl poţi crede un roman SF, ceea ce, iarăşi, nu e cazul. "Undeva, la Sud-Est (Într-unu-s doi)" e o carte în care găseşti de toate (în afară de poezie): şi jurnal, şi teatru, şi scrisori, şi Art Mail, şi proză scurtă, şi metaliteratură, şi restul - totul! - un roman scris parcă special pentru publicul care n-are răbdare şi care sare de la o carte la alta, în căutare de altceva. Stoiciu sare de un la paragraf şi un capitol la altul, de la ceva la altceva şi altfel, n-ai timp să te plictiseşti, căci autorul (şi personajul) au grijă să schimbe specia, genul, obiectul scriiturii şi obiectul iubirii, pentru Ghe aceste două chestii, munca şi femeile, fiind cele mai importante lucruri din viaţă. Personajul principal e, ca şi autorul, în jurul vîrstei de 50 de ani, el scrie ca "să scape de amintire. (…) A observat că uită ceea ce-l obsedează, la un moment dat, dacă scrie, eliberîndu-se de ceea ce-l frămîntă. (…) În tinereţe, Ghe (autorul consemnărilor) era plin de sensibilitate, nu ca azi, la aproape 50 de ani, cînd se simte uzat de tot. Cît avea pe atunci? Pînă în 25 de ani… A schimbat o grămadă de locuri de muncă (şi de meserii), între timp, s-a bucurat că a fost iubit şi că a avut parte de farmecele multor femei (îi e ruşine să le numere, deşi nu sînt cine ştie ce, să impresioneze cu adevărat pe cineva) – probabil că locurile lui de muncă sunt la egalitate, ca număr, cu femeile cu care s-a culcat? Numai atîtea femei? Nici chiar aşa. Pe cine păcăleşte? Că pentru el aceste două "aspecte banale" au avut semnificaţii dominante, care l-au marcat: locul de muncă şi femeile, zi de zi lovindu-se de ele, e drept. Plus "restul", consemnările lăsate în scris: că din cînd în cînd îl apucă dorul de scris, în mod inexplicabil. Are perfecta senzaţie că mai ales "restul" are importanţă "în absolut"…" - citat din "Avertisment-ul", o introducere în roman, care înseamnă şi startul şi, în acelaşi timp, suportul lui teoretic, întărit, ca nişte schele, între ficţiuni: prozele lui Ghe, pline de paranormal şi misticism, iscălite şi Ioana Petru, fragmente de jurnal, scrisori…, cum zice autorul, "jurnal de roman", că doar "într-unu-s doi", iar rezultatul, "Undeva, la Sud-Est (Într‑unu-s doi)", e un roman de jurnal (parcă-l văd pe Liviu Ioan Stoiciu scriindu-şi prozele scurte în caietul în care-şi ţine jurnalul). La LIS întotdeauna "într-unu" au fost cel puţin doi, încă de la cartea de debut, "La fanion", volum de poezie (nici nu face să amintesc că LIS e în primul rînd poet, dar, dacă nu ştii, n-ai de unde să ştii că autorul lui "Undeva, la Sud-Est (Într-unu-s doi)" nu e prozator-prozator, adică numai prozator). Poeziile lui Stoiciu au - întotdeauna - două planuri şi iată că după poetul LIS apare prozatorul LIS (cu "Femeia ascunsă", "Grijania" şi, se înţelege, "Undeva, la Sud-Est (Într-unu-s doi)").  Acest ultim roman publicat are, ca şi poezia, cel puţin două planuri, cel real şi cel fabulos. Romanul porneşte de la un caz din viaţă, existenţial, aproape de rutină ("şi-a amintit, cîteva zile la rînd, intens, de o iubire la prima vedere, pe care o uitase"), toate prozele din interiorul romanului se trag, la fel, dintr‑o întîmplare întîmplătoare întîmplată parcă omului Liviu Ioan Stoiciu, întîmplare care în proza lui LIS ajunge pînă la SF, dar un altfel de SF decît SF-ul clasic, un fel de "sf realist". Chiar şi monştrii lui LIS sînt oarecum familiari, foarte apropiaţi de ce cunoaştem şi noi, foarte apropiaţi de noi. Un om care a dat gust de sînge, - un fel de vampir, o cîrtiţă cît un mistreţ, care înghite un călugăr, calul cu cap de om ş.m.a. şi toate aceste deviaţii la Stoiciu se explică. Băutorului de sînge, căruia, pe celălalt plan, real, i se înrudeşte pofta de omor a lui Ghe, i se trage din copilărie, cînd a fost lovit de o capră în nas, şi-a înghiţit sîngele şi i-a plăcut, apoi s-a răzbunat pe capră făcîndu-i o crestătură şi bîndu-i sîngele… şi i-a plăcut. Cîrtiţa apare în urma "cercetărilor" lui Ceauşescu în Ceahlău, minele de uraniu şi explozia de la Cernobîl şi poate avea, în economia romanului, mai multe simboluri, măcar al puştoaicei care apare de nicăieri şi îl înghite pe Petru, scriitor şi ziarist totuşi cunoscut. Calul cu cap de om are origine livrească, legenda aici ţinînd loc de real, un real livresc întîlnit foarte des şi-n poezia lui LIS. Acesta ar fi un supra-plan, cel de proză, alcătuit din proza personajului (aici e inclus tot "neverosimilul" şi misteriosul), scriitor în roman, şi proza autorului (aici e realul, existenţialul, cotidianul, psihologicul), mare scriitor în viaţă; al doilea plan fiind epistolar, aici intrînd jurnalul personajului principal, Ghe, zis Petru (iată că totul se trage încă de aici, de la nume), plus e-mailurile şi scrisorile (cam lungi şi cam multe) lui şi ale gagicii lui iubitoare de sex şi de frumos, Marta. Apropo de sex, "Într-unu-s doi" are cîteva pagini de sex sălbatic, ca-n cărţile cu coperte intens-colorate, "păcat" acoperit de multe pagini de trăiri interioare ale personajului de 50 de ani (piţipoanca are 19!, dar e o meseriaşă sută la sută, le cam are cu …frumosu’). Neînţelegerea între cei doi vine din faptul că el are nevoie de adevăr ca de aer, iar ea are nevoie de sex ca de oxigen, o mică diferenţă între necesităţi, nu numai de vîrstă. Romanul are şi un strat simbolic, totul se leagă, Ghe e un fost profesor de română eliminat din învăţămînt din cauza unei alte relaţii, încurcîndu-se cu o copilă care s-a dovedit nu chiar neprihănită ("Ghe e şomer. Dar nu "disponibilizat", cum e la modă, ci şomer "pur şi simplu" de trei luni. Şomer "de formaţie filolog", se prezintă. Un filolog ratat? În învăţămînt ("profesor de română") nu se mai întoarce, că a fost exclus disciplinar, prins că a trăit cu o elevă minoră: mai bine o lua de nevastă, dar n-a fost să fie, aia s-a încurcat cu altul, era o mică tîrfuliţă."), poetul Aurel Dumitraşcu s-a îndrăgostit de-o elevă de‑a sa ("ceea ce nu ştii tu, draga mea Marta, e că Aurel, profesor, a iubit o elevă de a lui care nu împlinise 12 ani, mult mai mică decît el, îţi dai seama"), dragostea lui Ghe-Petru (50 de ani) cu Marta (19), prietenul de copilărie, Ioan, care se sinucide din dragoste, fiindcă s-a îndrăgostit de-o minoră, iubitul Martei, Sergiu, cam homosexual, Ghe, care are şi el o relaţie, scurtă, anormală, cei doi care se găsesc şi "se potrivesc" în ultima proză de-a lui Ghe, "O palmă de pămînt sfînt", proză care încheie şi cartea, morţii şi monştrii care se aseamănă şi se grămădesc, multe alte aţe care te ţin cu ochii în carte, cum se zice: cu sufletul la gură. Asta aş menţiona în primul rînd în ceea ce-l priveşte pe Liviu Ioan Stoiciu: cînd îi citeşti cărţile n-ai acea senzaţie de livresc, literar, de fals, că nu e nici o problemă, cel din faţă e pur şi simplu personaj, ci, din contra, Stoiciu reuşeşte să te convingă că personajele lui sînt pe bune ("Realitatea, iată, întrece literatura"), iar ce li se întîmplă chiar li se întîmplă, o senzaţie de real foarte puternică, pe care am simţit-o şi-n această ultimă carte publicată, "Undeva, la Sud-Est (Într-unu-s doi)".

_________

Liviu Ioan Stoiciu, Undeva, la Sud-Est (Într-unu-s doi), roman, Editura "Cronica", Iaşi, 2001

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova