dublă lectură
seara dreptul meu la tristeţe
care nu e decât o formă de oboseală
mă simt ca un vehicul împotmolit
stau în lumina scăzută a camerei
privesc fără să făptuiesc şi
se lasă aşa o tăcere ca pe lama cuţitului
mai există şi Ioana cu marea ei pasiune
pentru violoncel
romanţioasă şi contrastantă până la limită
care cântă ceva despre nenorocul existenţei
noastre
sau despre cum uneori aici plouă în decembrie
caietele lui Jung deschise pe masă
fac şi mai apăsător sentimentul provinciei
stampă VI
am văzut oameni pe maidan făcând politică
- una din acele imagini aşezate în peisaj cu furca -
şi am simţit o nevoie acută să mă spăl de istorie
să abandonez sentimentul acesta că parcă aş trăi
printre copii
(mă gândesc că ei nu ştiu ce poem frumos am scris eu astăzi
ei n-au cunoscut şi nu vor cunoaşte poate niciodată
singurătatea orgolioasă şi esenţială a unui poet
care se apără capitonându-şi existenţa cu lecturi
din Borges şi Proust)
însă aici întotdeauna e prea târziu
Basarabia mea pare astăzi un cimitir
care nu ne mai luminează deloc memoria
learning Russian...
precum rugăciunea sau meditaţia
care nu plictisesc niciodată
tot aşa priveam la nesfârşit filmele lui
Tarkovski în anii studenţiei mele sovietice
(pe atunci filmele lui erau o formă de rezistenţă prin cultură
pe care noi o îmbrăţişam orgolioşi şi voioşi la grămadă)
ţin minte ne adunam clandestin în localuri de la
periferia oraşului
- spaţii obscure cu pereţii aspri şi groşi ca
nişte camere de tortură (cred că am auzit o
dată urletul unei fiinţe chinuite, dar n-am
mărturisit nimănui, zicându-mi că poate e
vreun reflex al imaginaţiei mele sau vreo
reminiscenţă de lectură - o, ce mult citeam pe atunci!) -
plăteam câteva ruble pentru un bilet de intrare
şi un fost profesor de ateism ştiinţific - Moghilnîi -
făcea întotdeauna o mică introducere la film
îndemnându-ne să vedem-să simţim-să înţelegem-să
formulăm...
de-atunci păstrez câteva definiţii
care pun o măsură agitaţiilor mele formative
şi se constituie într-un conspect eliptic a ceea
ce găseam eu mai bun în spiritul rus:
"Andrei Rubliov" - teologia frumosului,
"Stalker" - necesitatea debarasării de prejudecăţi,
"Oglinda" - importanţa memoriei,
"Nostalgia" - descumpănirea intelectualului între
Occident şi Orient...
în josul paginii alte note fugare
- "să găsesc poezia lui Arseni..., să ascult
Bach, patimile, să privesc zăpezile lui Bruegel"...
precum şi acest rând ca un vers al unui poem
pe care nu l-am mai scris niciodată:
"o Siberie îngheţată prin care merg plângând..."
despre fericire
să fii copleşit de apele muzicii
să asculţi Vivaldi şi Mario Lanza
să plouă mult şi liniştit
şi tu să citeşti din Proust şi să priveşti
la copacul singuratic din grădină
să ai o lăcomie a simţurilor, o poftă
de expresie abia stăpânită
să te refugiezi în cuvinte rare
de pildă să foloseşti adjective manieriste
să fii percutat de ambiguităţi frumoase
să gândeşti negrăbit - ah, "ocolul răbdător
al cunoaşterii"! - şi
să împingi gândul până la starea de vis
să aluneci senin pe coridoarele memoriei
şi acolo să vezi arena de zinc în care
fericit te scăldai când erai copil
hamster pe roată
era toamnă aşteptam împlinirea promisiunilor
mă cuprinse aşa o nostalgie activă
priveam în urmă, vedeam doar secvenţe tăiate
toate aveau gustul veşted şi în zadar
încercam să descriu fiziologia acelei tristeţi
pe care o purtam în mine
"parcă ai fi un hamster pe roată"
m-a rezumat Clarisa care
se exprima întotdeauna direct, cu răceala
unui expert ce lucrează la un tratat
despre omul din est
... sau omul de la frontieră
cum îmi place chiar mie să spun
tatăl meu meşterind în tăcere la o corabie
mi-l amintesc cum stătea la fereastra
cu vedere spre râu
nu ştiu, privea viitorul sau poate trecutul?...
răspândea aşa o măreţie tăcută
era înalt, frumos şi sfios ca un ţăran
ajuns într-o sală de spectacole
abia trecuse de patruzeci de ani
şi moartea muşcase din carnea lui
- îşi îngropase primul copil
sâmbăta meşterea în tăcere la o corabie
o tăcere pe care aş fi putut s-o umplu
cu atâtea întrebări
scrisoare de la prietenul meu monegasc Domenico Moratti
"dragă prietene...
prea puţină lumină în poemele tale
(vezi, nu mai scriu cuvântul "bucurie")
şi nici o speranţă în deznădejdea asta
bântuită de frică
citesc şi ca într-o stare de contagiune
frica îmi urcă fiinţa
(o "frică plurală" cum spui tu)
şi parcă nici nu o poţi evita
ţi-ai făcut din angoasă şi durere
un cifru de existenţă ("nenoroc de existenţă"
cum subliniezi cu aldine)
iar singurătatea ta orgolioasă e ca
un deşert unde nu creşte nimic ("mâzgă politică
şi socială, materii degradate, animale îmbrăcate,
cifoze, tipi verucoşi" - am citat din
ultima ta misivă ajunsă aici)...
ştiu, fiecare aleargă în timpul şi în spaţiul său
dar tu deranjezi - ai ameninţat liniştea şi la Monaco
opreşte-te, treci pe portativul bucuriei sau al seducţiei
mută realul într-un cadru domestic
încearcă să te linişteşti
priveşte tablourile cu fructe din albumul
pe care ţi l-am trimis
descrie cromatica excepţională a coşului cu praline
ascultă preclasici sau farandole de vis
(îţi trimit în câteva zile muzica din "Pacientul englez")
salvează-te prin prieteni, citeşte Borges
priveşte la răsăritul soarelui
caută un gând ce te poate face fericit
măcar pentru un timp...
pe scurt: linişteşte-te şi linişteşte-ne
pentru că nimeni nu-ţi mai ia libertatea ta de acum
aceea de a nu mai aştepta nimic de la nimeni"
bez pokoia - bespokoiu? * (telefonul de la miezul nopţii)
greu şi chinuitor traversează nopţile
bătrânul poet muncit de insomnii
uneori mă caută la telefon în dricul nopţii
"bespokoiu?" (te deranjez?) mă întreabă
glumeţ-politicos în rusă şi vorbeşte necontenit
râde nervos, tensionat, tuşeşte spasmodic (îl simt
că suferă şi monologul acesta e doar o încercare
de a se elibera de angoasă şi de teama că va muri...
a avut impulsul să mărturisească ceva - un amestec de
oroare şi dorinţă - dar a renunţat pe drum
şi acum umple timpul cu vorbe
e chiar supărat că a avut un moment de slăbiciune
şi iată-l cum trece la atac, bârfeşte cu poftă
face aluzii slinoase, mă laudă şi mă insultă
în acelaşi timp)
"eu sunt ca o bufniţă, ies numai noaptea - spune
mă lupt cu întunericul ca Iacob cu îngerul -
şi adaugă imediat - e drept că noaptea
lucrurile devin oarecum tainice şi
te îndeamnă la confesiune...
tu scrii noaptea?... îţi şlefuieşti cehovian prozele?...
eu nu mai pot nici ziua să mâzgălesc ceva
am ars tot "combustibilul"
adevărul e că nu rămâne nimic în urma noastră
spune sincer, tu chiar reciteşti vreo carte
scrisă de-un basarabean?
mai răsfoieşti mormanul acesta de maculatură?
am scris cu toţii pentru groapa comună a istoriei
am scris lozinci târâtoare şi-am avut uneori un succes otrăvit...
ce carte a vertebrat cultura noastră, spune-mi şi mie?
nici unul dintre noi n-a fost destul de mare
pentru o asemenea chemare - cred că aici l-am citat
pe Camus, dar rima îmi aparţine...
noi, basarabenii, suntem traducători-trădători
am tradus pentru ruşi şi i-am trădat pe români
dar mai ales am trădat românul din noi
am trădat tot, poate doar limba pe care
o vorbim acum n-am trădat-o
de altfel, trădarea e o meserie veche
uite un alt citat, cred că-i din Celine
"trădarea e aceeaşi, trădătorii diferă..."
sper că îmi apreciezi cultura franceză bine asimilată?...
nu te plictisesc?...
oricum nu vei recunoaşte, tu eşti politicos
"politeţea e religia omului modern", nu-i aşa?
a spus-o cred un postmodernist de-al vostru...
vorbe, vorbe aruncate mulţimii
după care fiecare îşi ascunde propriul infern
tu cum trăieşti în melting pot-ul basarabean?
sună bine, aproape codat, nu-i aşa?
mai bine ar fi să te întreb cum trăieşti
printre mâncătorii de seminţe?...
de ce oare sărăcia nu-i stimulează şi
pe-ai noştri?
spune, că tu mereu găseşti rezerve noi de semnificaţii
tu eşti fructul bibliotecii, iar eu al fricii
cât durează o noapte fără să poţi să dormi?
dar o săptămână, un an?...
de fapt nu mai contează
eu am urcat de mult în trenul care
mă duce pe tărâmul împăcării
nu cred că mai trăiesc până în iarnă
să mă salute din nou cu căldură cuşmele
sovietice în Chişinău...
dar destul, te-am obosit, din păcate n-a fost nici
de data aceasta un dialog al vârstelor
şi asta pentru că tu nu ai organ pentru glumă
pentru joc, pentru ridicol...
la tine totul e tristeţe şi suferinţă
eşti irespirabil
"în afara tragicului nu există literatură", parcă aşa spuneai
relaxează-te, tristeţea privilegiază reflecţia
şi în Basarabia cei care gândesc înnebunesc
noi trăim aici sub cerul gol, fără îngeri
poţi să scrii despre asta într-un poem
atât, te mai sun dacă nu mor
* (joc de cuvinte în rusă, aici în traducere: fără linişte - te deranjez?)
|