Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 4-5 (90-91), aprilie-mai : Întâlniri la Praga : Jiři Nasinec : Garanţia unei traduceri bune o constituie afinitatea lăuntrică cu autorul şi cu viziunea sa asupra lumii

Întâlniri la Praga

Jiři Nasinec

Garanţia unei traduceri bune o constituie afinitatea lăuntrică cu autorul şi cu viziunea sa asupra lumii

- Sunteţi un cunoscut traducător şi promotor al literaturii române în Cehia. Cum a început această relaţie  a Dv. cu ţara şi cultura română? Vă rugăm să  jalonaţi acest drum.

Jiři Nasinec: - Orientarea mea iniţială a avut prea puţin în comun cu literatura, eu studiind la Praga Liceul economic cu profil de comerţ exterior. În anul al III-lea fiecare dintre noi a trebuit să facă practică într-una din întreprinderile de comerţ exterior. Din întâmplare am fost repartizat la Omnipol, care se profila pe exportul de arme, şi era în vigoare o lege nescrisă - cine nu are ambiţia să studieze mai departe, după examenul de bacalaureat urma să se angajeze acolo unde efectuase practica. Aceasta se întâmpla în anul  furtunos 1968, chiar în perioada în care sub sloganul "Avioanele cehoslovace ucid copii din Biafra" în faţa Ministerului Afacerilor Externe aveau loc demonstraţii masive. Întreprinderea "mea" exporta în Nigeria avioane sportive, care erau ulterior dotate cu mitraliere, servind la luptele din junglă, în cazul  respectiv împotriva revoltatei  provincii Biafra, care voia să se declare independentă, cele mai mari pierderi erau, bineînţeles, în rândul populaţiei civile. Mi-am zis că asemenea porcării nu am de gând să sprijin, că mai degrabă am să studiez un domeniu umanist. În societate era o neobişnuită fervoare,  conducerea reformistă de partid a avut pentru prima oară sprijinul marii majorităţi a populaţiei, entuziasmul produs de schimbările ce aveau loc, de noua atmosferă era aşa de mare, încât oamenii dădeau de bunăvoie bijuteriile de familie şi aurul pentru mărirea rezervelor de stat, s-a reevaluat trecutul şi s-au dezvoltat promiţător relaţiile cu Iugoslavia şi România, de care ne lega simpatia din timpul Micii Înţelegeri. După invazia armatelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia (oficial era vorba de un "ajutor tovărăşesc dezinteresat")  simpatia mea pentru România a crescut, dat fiind că e singurul stat  membru al alianţei care nu a luat parte la acţiunea ruşinoasă, iar ideea mea despre studiile ulterioare s-a conturat: voi studia limba şi literatura franceză, care mă atrăgea încă din liceu, şi în plus aleg româna ca a doua specializare. În timpul studiilor, însă, literatura română a ajuns punctul central de interes. Doamna profesoară Maria Kavkova, care ne-o preda, era atât  de pasionată de această specialitate, încât ne-a transmis şi nouă pasiunea pentru cultura rom`nă. Domnia sa era, în perioada de marasm moral general - aşa‑numita normalizare - una din puţinele luminiţe în beznă, care ne-a  ajutat - la vârsta când eram cei mai sensibili - să supravieţuim. Mai mult, imediat după ce am fost admis la facultate am călătorit cu trenul şi cu maşina de ocazie, cu un prieten, în România, fiind întâmpinat peste tot cu o mare simpatie din partea românilor de rând. Astfel s-a hotărât destinul meu, chiar dacă promovarea activă a literaturii române în Cehia am putut s-o realizez pe deplin abia  după anul 1984, ca redactor al Editurii Odeon, unde am reuşit să mă angajez la a doua încercare. (Prima a eşuat din cauză că am refuzat să devin membru al partidului comunist, pe motivul că legitimaţia de partid n-ar trebui să fie carnet de muncă. "Cazul" meu a ajuns până la Comitetul municipal de partid...)

- Din ce autori români aţi tradus până acum şi la ce alte nume importante din literatura română  vă gândiţi în perspectivă? Pe ce criterii se bazează selecţia Dv.: afinităţi personale descoperite la lectură sau - un calcul ceva mai pragmatic - e vorba de autori mai adecvaţi orizontului de aşteptare al publicului ceh? Cum reuşiţi să vă informaţi asupra noutăţilor de ultimă oră din literatura română ? Aveţi o strategie în acest sens : adunaţi un dosar critic al receptării cărţilor respective sau vă bazaţi exclusiv pe propriile impresii de lectură?

J.N.: - Ca traducător am  început să  prezint la noi, din 1984, opera lui Mircea Eliade, care m-a "cucerit" din anii studenţiei, dat  fiind că opera domniei sale  era cu totul străină de principiile arborate de socialismul realist, în plus, descoperind în el un punct de întâlnire al curentelor de idei din Est şi Vest. Alţi autori pe care i-am tradus sunt Vasile Voiculescu (Sakuntala), Laurenţiu Fulga (Fascinaţia), Radu Tudoran ( Toate pânzele sus!) şi I. D. Sârbu (Şoarecele B. şi alte povestiri) , care mi-a devenit foarte apropiat prin umorul lui acru, care ne e nouă, cehilor, caracteristic. Dacă ar fi să amintesc şi numele acelora  pe care i-am popularizat în reviste sau la radio, lista ar fi, desigur, mai lungă. Operele pentru traducere mi le-am ales întotdeauna singur, fiind convins că garanţia unei traduceri bune o constituie şi afinitatea lăuntrică cu autorul şi cu viziunea sa asupra lumii. Singurul roman pe care nu-l citisem înainte a fost "Zbor frânt" de Vladimir Beşleagă, însă oferta din partea editurii am acceptat-o imediat . Era vorba de prima carte în Cehia, care urma să fie tradusă din originalul "moldovenesc". În momentul de faţă traduc (deocamdată pentru "sertar" , dintr-o oarecare nevoie interioară) romanul "Pactizând cu diavolul" al compatriotului Dv. Aureliu Busuioc, un fragment a apărut deja în revista Literarni noviny, iar cu o lună în urmă am solicitat (pentru prima oară în viaţă!) o bursă de creaţie pentru această carte, de la Fondul Literar. Vom vedea! În viitor aş edita cu plăcere o antologie de povestiri fantastice (nu SF, în care văd literatură dezumanizată pentru tehnocraţi, ci una axată  pe linia onirică, prefigurată de romantismul german şi de opera lui M. Eminescu), "Memoriile" lui M. Eliade, mă tentează şi romanul "Adio, Europa" de I. D. Sârbu. Informaţiile cu privire la noutăţi le obţineam înainte din numeroasele reviste de specialitate care ajungeau la facultatea de filozofie, la Biblioteca de Stat şi la Editura Odeon, acum sunt practic obligat să apelez la Internet, unde urmăresc cu regularitate România literară, iar dintre ziare, România liberă. La recenzii literare desigur că reacţionez, însă în faza finală trebuie să am în vedere mai ales publicul căruia i se adresează cartea, acesta având, desigur, medii istorice şi culturale diferite.

- Preocuparea pentru traduceri din literatura română este, bănuim, destul de marginală într-o ţară ca Cehia,  unde majoritatea colegilor Dv. (ca şi în România, de altfel) se orientează spre traduceri din literaturi de mare circulaţie. Dv. din ce limbi mai traduceţi?

J.N: - Din păcate aveţi dreptate. În  prezent suntem trei traducători activi din literatura română în Cehia. Literatura română n-a avut la noi o soartă prea fericită. În perioada interbelică, în ciuda relaţiilor politice destul de strânse, nu a existat o politică culturală unitară, care să  sprijine celelalte literaturi "de Mică Înţelegere".  Cu toate că au fost publicate unele opere de bază, cum ar fi "Ion" sau "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu, selecţia era mai degrabă întâmplătoare, pe baza cunoştinţelor personale. Cel mai publicat  autor a fost Panait Istrati, tradus desigur din franceză. O dată cu înfiinţarea, în 1954, a Editurii de stat pentru beletristică, muzică şi artă (din 1965 Odeon), una din sarcinile oficiale ale politicii culturale a fost aceea de a face cunoscut fondul literar clasic al "democraţiilor populare" prietene. Astfel, cititorul ceh a putut lua cunoştinţă de Eminescu, Creangă, Slavici, Caragiale, chiar dacă alegerea textelor ultimului autor menţionat purta amprenta perioadei în care au apărut. Un spaţiu nou s-a deschis în a doua jumătate a anilor '60, când au apărut "delicii" literare cum sunt "11 elegii" de Nichita Stănescu sau culegerea de povestiri de A. E. Baconsky "Echinoxul nebunilor" . După sesiunea plenară din aprilie 1969 a Comitetului central al Partidului comunist cehoslovac literatura a devenit din nou strict controlată ideologic, tot ce era românesc era а priori  suspect, căci nea Nicu, în grandomania sa, refuza să se supună tutelei Moscovei, creându-şi singur "o monarhie comunistă bicefală", care n-avea pereche în Europa. Situaţia s-a mai îmbunătăţit abia în a doua jumătate a anilor '80, numai că după aceea a urmat căderea comunismului, iar barierele ideologice au fost înlocuite cu cele economice, de multe ori mai greu de trecut. Chiar eu, având în vedere c-am fost timp de şase ani traducător liber-profesionist, am fost nevoit să-mi "scot de la naftalină" franceza din şcoală şi să mă reprofilez, deşi nu mă consider un  dezertor. (Dovadă este contribuţia mea la traducerea din franceză a monumentalei "Istorii a credinţelor şi ideilor  religioase" a lui M. Eliade, la volumul "Le Yoga. Liberte et immortalite" sau traducerea singurului roman al lui Eugen Ionescu, "Însinguraticul").

- Ce procent pe piaţa editorială cehă îl ocupă, anual, traducerile din literaturile lumii? Din ce culturi şi ce limbi se traduce mai mult?

J.N.: - Ponderea literaturii traduse pe piaţa cehă este prin tradiţie ridicată, iar în anii '90 a crescut substanţial. Numărul exact nu cred că vi l-ar putea oferi nici chiar Biblioteca de Stat, deoarece nu toate editurile îşi îndeplinesc datoria de a trimite anumitor biblioteci câte un exemplar din fiecare carte editată. Este adevărat că, de exemplu, anul trecut s-au publicat 14.000 de titluri diferite, ceea ce este de-a dreptul uluitor, dacă ne gândim că  Cehia are aproximativ 10 milioane de suflete şi că două treimi nu citesc deloc, alegând calea consumului pasiv de reviste superficiale şi seriale infantile de provenienţă  americană sau latinoamericană, care acaparează posturile de televiziune private. Desigur că o bună parte din întreaga producţie de literatură tradusă o constituie traducerile din limba engleză, se publică mai orice, e vorba de acel serviciu-deserviciu facut mai ales literaturii americane, ca pe vremuri literaturii sovietice, căci se caută şi în cele mai de jos sertare, aducându-se aici chiar şi maculatură. Decent sunt reprezentate pe piaţă traducerile din teritoriile de limbă germană şi franceză, din păcate însă literatura spaniolă  şi rusă au cunoscut o mare cădere, cea din urmă mai ales la începutul anilor '90, cînd s-a ajuns la asemenea excese încât Editura Akropolis, care l-a publicat pe A.P. Cehov inedit, a primit scrisori de protest în sensul că literatură rusească am avut în ultimii patruzeci de ani ani cu vârf şi îndesat, deci cum îşi pot permite una ca asta. Aceasta este, fireşte, o idioţenie la fel de mare ca atunci când, după 1945, nu s-a mai transmis la radio Beethoven, de pildă, pentru că fusese german...

- Am văzut în librăriile din Praga mulţi autori cehi contemporani traduşi în limbi de mare circulaţie, apăruţi la edituri occidentale, germane şi britanice. Între aceştia am remarcat nu doar nume de rezonanţă, bine cunoscute în exterior, precum : Kundera, Havel, Klнma, Vaculнk, Hrabal, ci şi scriitori tineri deja afirmaţi, ca Jбchym Topol şi  Michal Viewegh. Cărui fapt i se datorează această uşurinţă cu care penetrează literatura cehă contemporană pe piaţa de carte din Occident? Există un fel  de solidaritate între generaţiile de scriitori cehi din punctul acesta de vedere, în sensul că scriitorii mai în vârstă contribuie prin prestigiul lor la promovarea în Occident a confraţilor lor mai tineri? Vă punem această întrebare pentru că în literatura română nu se observă, din păcate, acest fenomen: solidaritatea între generaţii. Ne puteţi confirma această percepţie?

J.N.: - Eu cred că în acest caz este vorba de o iluzie optică. Literatura cehă, ca orice literatură mică de limbă "exotică", se afirmă greu în Vest, azi poate şi mai greu decât înaintea căderii comunismului, dat fiind că a dispărut fenomenul disidenţei. Autorii cehi apar - având în vedere viitoarea intrare în Uniunea Europeană s-a răspândit predarea cehei la universităţile din Vest-, dar numai în tiraje mici. Dacă, de pildă, aruncăm o privire în catalogul franţuzesc Folio din anul trecut, nu găsim decât "L'Escadron blindй" de Josef Љkvoreckэ, "Trains йtroitement surveillйs" de Bohumil Hrabal  şi  "Bravul soldat Љvejk" al lui Haљek. În majoritatea cazurilor este vorba, după părerea mea, de propria iniţiativă a traducătorului, cum e Erika Abrams în Franţa, sau a editorului, cum e Marion Hennebert (Editions de l'Aube) tot de acolo. Nu cunosc nici un caz de paternalism scriitoricesc din partea autorilor cehi consacraţi.

- Există în Cehia o instituţie culturală sau editură care să promoveze literatura ţării Dv. în lume, de felul lui British Council, Goethe Institut, Instituto Cervantes etc.? 

J.N: - Traducătorii străini se pot adresa la Ministerul Culturii din Republica Cehă, care acceptă să achite onorariul traducătorului, se pune accentul pe autorii contemporani de beletristică. Această posibilitate există de circa 5 ani, până în prezent s-au utilizat la sprijinirea editării literaturii noastre în străinătate în jur de 7 milioane de coroane cehe.

- Domnule Nasinec, ştim că aţi lucrat împreună cu doamna Libuse Valentova la alcătuirea unui Dicţionar de Literatură Română în limba cehă, Dicţionar care cuprinde pentru prima dată autori din diaspora şi 39 de scriitori basarabeni contemporani. Este, după ştiinţa noastră,  şi prima ediţie de acest fel - integrativă, recuperatoare pentru literatura română - care vede lumina tiparului în afara hotarelor ţării, într-o limbă străină. Spuneţi-ne, cum aţi lucrat la acest dicţionar, care au fost dificultăţile cu care v-aţi confruntat? Ce succes credeţi că ar putea avea o asemenea apariţie editorială la publicul ceh?

J.N.: - Cât priveşte autorii din diaspora, Mircea Eliade, de exemplu, a figurat şi în Dicţionarul apărut la Odeon în anul 1984. Cea mai mare problemă de care ne-am lovit în timpul alcătuirii viitorului dicţionar a fost problema timpului. Autorii români trebuia să fie incluşi, iniţial, în "Dicţionarul scriitorilor din ţările balcanice", lucru care nici mie, nici colegei Libuse Valentova nu ne convenea deloc. Întrucât în dicţionarul pregătit nu au fost incluşi autorii greci pe motiv că bogăţia literaturii antice merită o lucrare aparte, am sugerat că ar fi de dorit, din punct de vedere sistematic, să se editeze separat un dicţionar al scriitorilor balcanici al literaturilor slave şi aparte Dicţionarul scriitorilor de limbă română din România şi R. Moldova. Editura nici n-a vrut la început  să audă de aşa ceva, dar ulterior a venit cu aceeaşi idee. Dicţionarul a fost sprijinit financiar de Ministerul Culturii, cu condiţia să fie tipărit până la sfârşitul anului 2001, altfel am fi pierdut subvenţia. Dicţionarul ar fi putut fi mai amplu, până la 15 coli editoriale, din păcate însă n-am mai avut timp să-l extindem. Receptarea  Dicţionarului în Cehia a fost extrem de favorabilă; spre deosebire de Dicţionarul autorilor ruşi, ucraineni şi belaruşi,  care a apărut în acelaşi timp, anul trecut înainte de Crăciun,  este complet epuizat.

- Istoria relaţiilor româno-cehe a înregistrat în secolul XX destule momente luminoase. Se vorbea chiar de o redutabilă alianţă între cele două ţări, care sinchisea vădit imperialismul sovietic. Cum s-au dezvoltat aceste raporturi după 1989 în plan politic şi cultural? Au mai venit scriitori români în Cehia, au căpătat aceste vizite un caracter reciproc, există activităţi pe linia celor două Uniuni de breaslă? Judecând după absenţa cvasitotală a autorilor români în librăriile pragheze (ceea ce nu se poate spune despre scriitorii ruşi, albanezi, polonezi, unguri etc.), s-ar zice că acest bilanţ este mai degrabă negativ.

J.N: - Relaţiile dintre cele două ţări sunt, din păcate, după 1989 destul de reci, atât pe plan politic cât şi cultural, şi aceasta fără îndoială din cauza tendinţelor diferite de evoluţie a celor două ţări, imediat după căderea comunismului. În acea perioadă au vizitat Cehia unii scriitori români, dar mai ales pe cont propriu, cum ar fi Cezar Ivănescu, Ioan Ţepelea, Valeriu  Stancu,  apoi Gellu Dorian, Emil Iordache, în căutarea urmelor şederii lui  Eminescu la Praga, şi alţii. Invitat oficial a fost la începutul anilor '90 numai Dumitru Tepeneag; după câte ştiu, cu vreo doi ani în urmă a fost invitată la întâlnirea scriitorilor, organizată de PEN club şi de poetul american Michael March, Elena Ştefoi să-şi citească versurile la Cafeneaua poetică Viola, dar nu a venit. Se pare că era în misiune diplomatică în străinătate... În ceea ce priveşte reprezentarea autorilor români pe piaţa cehă, este destul de modestă, după anul 1989 se reduce la numele lui M. Eliade (14 titluri), I. D.Sârbu, Max Blecher ("Întâmplări din irealitatea imediată" şi "Inimi cicatrizate"), Modest Morariu ("Întoarcerea lui Ulise") şi Urmuz ("Pagini bizare"). Literatura maghiară şi mai ales cea poloneză stau  mult mai bine - în anii '70 suplineau într‑o oarecare măsură literatura cehă, pentru care unele teme erau din nou tabuizate, şi,  în plus, avem o minoritate  poloneză care publică în ambele limbi -, iar din literatura albaneză nu a apărut din anul 1959 decât o singură carte, şi aceasta datorită mie, la Editura Odeon, "Generalul armatei moarte" de Ismail Kadare.

- Vorbiţi-ne, vă rog, despre viaţa literară din Cehia şi despre activitatea principalelor reviste de cultură . Aţi înregistrat în ultima perioadă polemici, dezbateri critice interesante?

J.N: - În comparaţie cu România, în Cehia se scot foarte puţine reviste literare, iar receptarea lor este aproape inexistentă, la fel recenziile din presa zilnică sunt mai degrabă o excepţie. În practică situaţia arată în felul următor: în jurul fiecărei reviste se adună un cerc relativ închis de autori, un fel de bisericuţă. Revista Literбrnн noviny, care sub numele de Literбrnн listy şi ulterior Listy a jucat un rol decisiv în procesul de democratizare din anul 1968, când era, de altfel, cea mai citită revistă, a devenit după reînvierea temporară din anul 1989 platforma mişcării ecologice, cu un modest ssupliment literar. Cea mai citită este astăzi revista Host din Brno, care are o prezentare grafică de lux şi a acoperit parţial golul apărut după dispariţia revistei editate de Odeon, Svмtovб literatura. Rădăcinile lipsei de interes faţă de revistele literare, care supravieţuiesc numai datorită subvenţiilor de la Ministerul Culturii - după spusele celor mai buni librari praghezi stocul de reviste nevândute şi returnate este alarmant -, se pot vedea în evoluţia de după înăbuşirea mişcării Primăvara de la Praga din 1968, când scriitorul n-a mai fost privit drept conştiinţa poporului - cei care au participat activ la procesul de refacere au fost obligaţi să tacă, au emigrat sau au încetat să mai publice,  iar cei noi, surogate de scriitori, au devenit doar purtătorii de drapel ai biroului politic de partid. Singura revistă literară, Literární měsičník, care se tipărea atunci, avea un asemenea nivel încât i se spunea, în underground, Literбrnн menses. Literatura cehă contemporană a pierdut astfel baza sa de cititori şi până în prezent n-a mai reuşit s-o găsească. Eu personal am cumpărat şi citit  în perioada aşa-zisei normalizări numai noutăţile a doi autori permişi şi toleraţi, Vladimir Kцrner şi Jiří Šotola, a căror viziune pesimistă asupra istoriei era în acord cu senzaţiile mele lăuntrice.

- Am observat în Cehia un cult deosebit pentru figurile emblematice ale naţiunii Dv.: Carol IV şi Vбclav I, care, considerat "patronul spiritual" al Cehiei, este sărbătorit pe 28 septembrie. Cum explicaţi acest interes crescut pentru identitatea cehă? După consumarea ameninţării răsăritene, este această preocupare o reacţie nemărturisită a cehilor în faţa aşa-ziselor pericole ale globalizării, ai cărei profeţi decretează "topirea" naţiunilor într-un fel de comunitate lipsită de identitate? Spre deosebire de "fraţii" lor slavi - ruşii, sârbii şi chiar polonezii - cehii au un discurs identitar mult mai lipsit de patetism, care i-a şi ferit, de altfel, de multe greşeli şi nenorociri, am spune, dovadă divorţul  "de catifea" dintre cehi şi slovaci. Cum explicaţi Dv. - un intelectual preocupat şi de alte culturi - acest spirit naţional mai potolit şi această filozofie de viaţă a cehilor ?

J.N.: - Consider pozitiv faptul  că în sfârşit se manifestă  tendinţa de a înnoi unele mituri naţionale, având în vedere că predarea istoriei la şcolile generale şi la licee a făcut loc predării materiilor tehnice, "practice", căci altfel există pericolul să devenim un popor de tâmpiţi de consum, expuşi avalanşei continue de reclame  ce prostesc, serialelor de televiziune gen tenie şi subculturii filmului american cu teme luate parcă din manualele de psihopatologie. Cred că puţin patetism, aşa cum îl ştim de pildă din cinematografia poloneză, nu ne-ar strica, noi însă ne ruşinăm cu el şi-l ascundem sub voalul ironiei.  Aceasta rezultă din scepticismul secular al poporului, "care mai degrabă a îndurat istoria decât s-o creeze" (vorba lui Milan Kundera). Să nu uităm că după insurecţia eşuată a stărilor protestante cehe împotriva habsburgilor în anii 1618-20 regatul ceh a rămas fără elită, aceasta fiind fie executată,  fie  exilată, nobilimea cehă s-a germanizat, iar după războiul de treizeci de ani în depresiunea cehă a rămas numai un milion de locuitori. Suntem urmaşii acelui milion, a cărui deviză  era să supravieţuiască cu orice preţ, chiar cu preţul celor mai mari compromisuri. În asemenea situaţii e clar că nu prea mai rămâne loc pentru patos.  Conştiinţa identităţii naţionale şi culturale s-a construit ulterior treptat, de jos, de la cărturarii de la ţară, iar în secolul al IX-lea  - de la mica burghezie cehă. Nu ne putem mira că până şi tânărul Marx vorbea undeva de "micul popor  contrarevoluţionar de băcani cehi". Ca urmare a acestui fapt suntem un popor îndemânatic, dar nu prea ne ţinem capul sus... 

Interviu realizat de
Vasile GârneŢ şi Vitalie Ciobanu

Praga, octombrie 2001

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova