Diana Iepure, O sută cincizeci de mii la peluze, versuri. Prefaţă de Nora Iuga, Editura Casa de pariuri literare, Bucureşti, 2011
 
Poezii ca nişte scrisorele sau file de jurnal simulat adolescentin. Cele mai bune mostre, şlefuite şi frizate exact cât să nu pară prea aranjate, sunt parcă inspirate de noua sinceritate sau, şi mai bine, de experienţele holistice, intime ale performatismului. Diana Iepure este valoroasă pentru că reuşeşte să scape influenţelor. Uneori, e bine ca poeţii să stea mai mult în casă, să cânte la pian, să vadă cât mai rar alţi poeţi. (Felix Nicolau)
 
Florin Hălălău, Asigurări de viaţă, versuri. Editura Brumar, Timişoara, MMXI
Cu trecerea anilor, am ajuns să înţeleg că există două feluri de poezie: poezie cu mâner şi poezie tip frigider, pe care nu ai de unde să o apuci. Florin Hălălău ştie cum e să mori cărând un frigider, blestemând că făcătorii lui nu l-au dotat cu nişte mânere acolo. Când te speteşti la un frigider, ai nevoie de asigurări de viaţă. În caz că faci hernie. Asigurările, pe care le lansează acum, pe piaţă, poetul, sunt îmbibate cu lecturi, vizionări şi amintiri. O artă cultă, dar, atenţie, nu culturală. Cultura este absorbită în poveste, nu iese în evidenţă ca să plictisească de moarte. Primează povestea şi ironia melancolică. Citeşti, înţelegi şi te bucuri. Artistul trebuie să fie şi inteligent, nu doar cult şi sensibil. Florin  Hălălău este, de când îl cunosc, un tip curtenitor şi nu ştiu care cititor ar putea rezista gentileţei lui poetice. Ca să nu mai spun de ospitalitatea scriiturii. Dovadă că poţi fi profund la modul uman, plăcut. Poţi vorbi despre moarte şi despre trecerea lucrurilor şi la modul indirect, vânzând asigurări de viaţă. De altfel, e singurul fel de asigurări de viaţă pentru care aş băga mâna în buzunar.  (Felix Nicolau)