Categorii

Parteneri

A te „strecura” prin Istorie...

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

A te „strecura” prin Istorie...

articol: 

Scriere autobiografică, cronică fidelă a unor evenimente importante trăite de autor şi, totodată, parabolă a jocului riscant cu istoria, care devine un joc esenţial, cel de-al doilea volum de memorialistică al lui Boris Buzilă – după ce primul, intitulat În prezenţa stăpânilor. Treizeci de ani la „România liberă”, i-a apărut cu un deceniu în urmă la Editura Compania – este o lucrare importantă în raftul cărţilor ce vorbesc despre Basarabia, basarabeni, „basarabenitate”... O lucrare ce se eliberează, fără ostentaţie, de regimul restrictiv şi de „persecuţiile” impuse acestor trei cuvinte din 1940 încoace (de către ruşi şi de către cozile lor de topor, până aproape de zilele noastre, când cenzura instituită de Vladimir Voronin viza tocmai aceşti termeni).
De-a v-aţi ascuns’. Un destin basarabean (Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009), cartea lui Boris Buzilă – cunoscut jurnalist, reputat istoric şi traducător de literatură teologică rusă, ajuns acum la o vârstă venerabilă – se ţine departe de nota revanşardă ori lacrimogenă a unor lucrări despre tărâmul românesc de pe malul stâng al Prutului. Autorul nu-şi deploră „originea teritorială”, ci şi-o acceptă ca pe o fatalitate benignă şi, în acelaşi timp, aspect fundamental, atunci când ajunge în Ţară, în mijlocul comunităţii etnice majoritare nu se consideră venetic. Îşi reconstituie, pe durata unui deceniu şi jumătate (1940–1955), un curriculum vitae onest, nedichisit, nu se înfumurează cu el, dar nici nu-şi plânge de milă, ba uneori şi-l zeflemiseşte, „denunţându-se” adesea pe sine şi pe apropiaţii săi, atunci când cedează laşităţii, smintelii, spaimei. „Dintr-un instinct pe care mi-l descoperisem mereu treaz şi fără greş, simţeam primejdia pe nevăzute, ca liliecii, şi căutam, pe cât posibil, să o evit. Acel instinct ce se trage din singura calitate care face ca omul să nu se deosebească de o moluscă: frica! Între om şi moluscă – scrisese cineva – există o legătură, o punte, o solidaritate: frica! Iar lumea în care trăiam căuta să facă din noi nişte moluşte”.
Istoria l-a făcut pe Boris Buzilă să se confrunte cu provocări şi situaţii pe care, în timpuri normale, cu greu şi le-ar fi putut închipui cineva. A asistat la viaţa obişnuită a unui sat aflat la poalele Codrilor Orheiului, apoi la ceea ce devenise acea lume liniştită, de „pe vremea românilor”, în timpul ocupaţiei sovietice.
S-a gândit, deşi pe atunci era încă un copil, la faptul că în aceeaşi piaţă din Chişinău, unde, pe 6 ianuarie 1940 (de Bobotează), regele Carol al II-lea primise o defilare „triumfală”, peste doar şase luni aveau să defileze triumfalist „eliberatorii” sovietici: celebrii generali Gheor­ghi Konstantinovici Jukov şi Serghei Konstantinovici Timoşenko, precum şi un activist P.C.U.S. de faimă istorică, Nikita Sergheevici Hruşciov... „Din prezenţa lui Hruşciov la Chişinău, pe atunci, prim-secretar la Kiev, puteam deduce că de-acum încolo vom trăi «sub ucraineni». Nu spunea «ultimatumul» lui Molotov că Basarabia trebuie întoarsă Uniunii Sovietice, fiindcă populaţia ei majoritară este alcătuită din... ucraineni? În cele din urmă, nu ne-a luat în stăpânire Hruşciov, ne-am procopsit cu hruşciovul nostru, fiindcă, la începutul lui august 1940, am aflat că vom trăi în propria noastră «republică unională», Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. În acest caz, Ucraina nu ne mai era mamă, ci soră, iar hruşciovul de la Chişinău, frate cu cel de la Kiev”.
A fost de faţă la „ridicarea” de către poliţia politică (NKVD) a unor amărâţi de pribegi inocenţi ce urmau să fie „pedepsiţi” numai pentru vina de a fi încercat să fugă dintr-o patrie pe care nu o mai puteau considera a lor. Sub ochii săi, „Lucrătorii Komisariatului Norodnik pentru Trebile Dinăuntru”, cum erau decriptate stâlcit sinistrele patru iniţiale, îşi îndepliniseră misiunea în chipul cel mai politicos, „cu mâinile curate” (după sintagma cinică a lui Felix Dzerjinski). Era şi un avertisment pentru ceea ce i s-ar putea întâmpla chiar familiei sale, o veche familie de preoţi şi învăţători.
S-a bucurat când tatăl său l-a înfruntat pe faimosul Aleksii de Tula, acel vlădică de ocupaţie pe care Biserica Rusă îl trimisese să păstorească o „turmă” bântuită, chipurile, de tendinţe eretice. Pentru că era una şi aceeaşi persoană cu un delator notoriu din rândul clericilor sovietici, atâţia câţi mai rămăseseră, al cărui „merit” era acela că avea pe conştiinţă un autentic arhiepiscop executat de NKVD în 1936. Un adevăr istoric, la care susţinătorii de azi ai mitropoliei (promoscovite) din Chişinău ar trebui să reflecteze.
A cunoscut din relatările tatălui său, dar şi din ceea ce a văzut cu propriii ochi, efectele atrocităţilor comise asupra evreilor pe pământul Basarabiei în vara anului 1941: un adevărat holocaust. „Jandarmii au adunat cadavrele răspândite la locul de deversare a pârâului ieşit din matcă, le-au încărcat în căruţe. La vreo două sute de metri erau nişte cuptoare de ars varul, lăsate în părăsire. Tocmai bune pentru nişte morminte comune. Le-au înghesuit acolo, aruncând asupra lor bolovani de var nestins. Ştiam de flăcări care nu frig şi nu vatămă, care puteau să apară şi să «joace» noaptea, nu numai deasupra comorilor ascunse, ci şi a mormintelor foarte vechi. Unii ziceau că flacăra aceea rece vine de la fosforul din oase. Poate că într-o zi şi acele varniţe vor începe să răspândească flăcări albe, reci, altele decât cele iscate de combustia pietrelor de var”.
A evocat, într-unul dintre cele mai emoţionante capitole, cum evreii din satul natal – singurii minoritari ai locului şi personaje tandre ale copilăriei sale –, au fost împuşcaţi. După acel măcel, o ploaie prisositoare le-a deplasat trupurile, împingând scena tragică dincolo de orice limită imaginabilă. „Aşa cum veneau, aduse de apă, unele peste altele, te făceau să te gândeşti la zugrăvelile din nartexul bisericilor, în care este înfăţişat iadul, cu oameni goi, cuprinşi de flăcări, într-o frământare a chinului veşnic. Numai că pieirea nu venea aici de la foc, ci de la apă, oamenii despuiaţi nu erau păcătoşii sortiţi pedepsei divine, ci fiinţe inocente, iar iadul nu era cel pe care îl ştim, ci unul gândit şi pus la cale de semenii noştri”.
A înregistrat, secvenţă cu secvenţă, filmul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, aşa cum a apărut el în locurile noastre basarabene, ca o „apocalipsă din senin”, în acea nefastă duminică de 22 iunie 1941.
Peste trei ani, în ziua echinocţiului de primăvară, avea să-şi ia rămas bun de la oamenii şi locurile de baştină, ai săi înghesuind simbolic, ca într-o Arcă a lui Noe, câte ceva din mult-puţinul unei avuţii omeneşti şi, într-o căruţă cu coviltir trasă de o iapă bătrână, împreună cu tatăl şi mătuşa sa au pornit pe calea fără de întoarcere a refugiului.
Aici, avea să fie părtaş la toate furtunile şi convulsiile vieţii politice şi sociale din România – poate cea mai întunecată perioadă a ocupaţiei bolşevice – după ce 23 August 1944 devenise pentru Ţara-mamă ceea ce 28 iunie 1940 fusese pentru Basarabia.
Scrise sub forma unui roman, mărturiile de faţă sunt, totodată, şi excelente pagini de literatură, în care cuvintele rare din registrul religios, arhaic ori impregnat de culoare locală, drămuite stilistic cu măiestrie şi talent afin, trezesc parfumuri uitate ale limbii române, o limbă „curată, limpede şi parcă stăpânită cu evlavie”, cum bine remarcă distinsa editoare Doina Jela în textul copertei a IV-a.
Finalul cărţii aminteşte o sintagmă celebră, aceea că istoria ne ţine într-un perpetuu coşmar, din care – conchide Boris Buzilă – „trebuie să recunoaştem că tot ea, istoria, dă buzna peste noi, caută să ne trezească, ne joacă renghiuri de neînchipuit şi de neevitat”. Există însă şi o altă trimitere la un alt simbol: istoria ca „sită”, care ne supune neîncetat la o „cernere”... coşmarescă. Sau care ne face să ne „strecurăm” prin cotloanele ei. A te „strecura” prin Istorie...
___________________
Boris Buzilă, De-a v-aţi ascuns’. Un destin basarabean, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009, 322 p.