Categorii

Parteneri

Sfera artei şi critica eticii

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Sfera artei şi critica eticii

imaginea utilizatorului Oleg Bernaz

În ultima sa lucrare apărută la Presses Universitaires de France1, Carole Talon-Hugon ne propune spre reflexie cîteva idei ce vizează raportul dintre artă şi morală. Cum putem gîndi acest raport şi, odată ce am stabilit o perspectivă posibilă, ce concluzii am putea trage? Înainte de a încerca să răspundem la această întrebare, să ne asumăm alte cîteva întrebări ce îi sunt, de fapt, adiacente.
Este arta un domeniu de activitate autonom şi, astfel, neacceptînd critici din alte spaţii ce îi sunt străine (cum ar fi morala, de exemplu)? Dacă da, cum am putea justifica această poziţie? În caz contrar, dacă arta nu este o sferă autonomă şi nu poate deţine o independenţă totală în judecăţile sale de valoare, care ar fi acel punct de vedere critic ce îi este străin? Talon-Hugon va încerca, mai întîi de toate, să ne arate care sunt argumentele pe care arta le-a folosit pentru a-şi apăra independenţa. Primul dintre aceste argumente invocă libertatea creaţiei artistice. Un lucru esenţial în artă rămîne libertatea creaţiei: nu există reguli prealabile care ne-ar oferi reţeta unei opere de artă reuşite (sau a unei opere de artă în general). De fapt, a crea înseamnă a fi liber în creaţie: ceea ce înseamnă că arta nu acceptă o grilă de norme străine ce i-ar influenţa activitatea. De unde şi autonomia artei. Mai mult, am putea spune că aceasta îşi dă, în deplina sa libertate, propria lege. Acesta ar fi primul dintre argumente pe care l-am putea sublinia în vederea susţinerii autonomiei activităţii artistice.
Un alt argument se sprijină pe ceea ce autoarea numeşte supra-morala (la sur-morale). Dacă primul argument invoca libertatea de expresie artistică, în acest al doilea caz arta se va plasa pe acelaşi teren cu criticii săi: şi asta pentru a se apăra folosindu-se de instrumentele acestora din urmă. Un exemplu. Ştim că există romane în care pot fi găsite scene dubitabile din punct de vedere moral. Deşi un roman este în primul rînd o operă de artă, el a fost adesea criticat dintr-un punct de vedere moral: şi asta pentru simplul motiv că pot fi găsite, în pretinsul său conţinut artistic, fapte moralmente blamabile. Printre multe altele, acesta e şi cazul Doamnei Bovary. Problema adulterului din cadrul subiectului său este tocmai latura moralmente blamabilă. Or, pentru a se apăra, autorul nu va mai apela la libertatea creaţiei, ci se va plasa şi el în regiunea moralei: s-a vorbit despre adulter pentru a arăta consecinţele nefaste la care acesta poate conduce. Pe această cale, autorul va susţine că există în roman o morală ascunsă pe care ne rămîne doar s-o descoperim. Acesta ar fi, deci, un al doilea argument pentru a putea susţine autonomia artei în chiar interiorul moralei. Aş mai nota alte două argumente care pot fi aduse în acelaşi sens (atunci cînd arta utilizează instrumentele moralei pentru a se putea apăra). Ele sunt, de altfel, comentate chiar de autoarea lucrării pe care mi-am propus să o discut aici. Primul sună în felul următor: o operă de artă are şi o dimensiune terapeutică (de catharsis, după cum spune şi Talon-Hugon) şi, ca atare, poate ajuta cititorul în depăşirea unei crize morale. Dacă o astfel de operă de artă, prezentînd scena unui rău moral, are drept consecinţă eliberarea spectatorului de temerile şi angoasele sale, atunci aceasta nu mai poate fi criticată din punct de vedere moral. Ba dimpotrivă. Şi ne putem gîndi (cu rezerva că în acest exemplu nu e vorba neapărat de un rău moral) la Regele moare de Eugen Ionescu. Într-una din convorbirile sale cu Claude Bonnefoy, Ionescu spune că a scris această piesă cu un scop terapeutic: de a elibera eventualii săi cititori de teama de moarte.
Un alt argument, tot în acest sens al artei ce se justifică în orizontul moralei: opera de artă, susţin unii autori, trebuie să deranjeze. Nu are rost să punem în umbră laturile negative ale persoanei umane. Un artist trebuie să o prezinte plenar, să pună în lumină toate contradicţiile şi rătăcirile sale. Să ne gîndim doar la Cioran, care, în convorbirile sale cu Fernando Savater, spunea că scrie pentru a deranja cititorul său. Şi asta pentru că, aşa cum îi plăcea să creadă lui Cioran, „o carte trebuie să bulverseze totul, să pună totul sub semnul întrebării”.
Aş mai pomeni un ultim argument invocat în sensul susţinerii autonomiei artei. El poate fi numit estetismul şi, după cum sublinia şi Talon-Hugon, acesta a fost şi rămîne argumentul forte pentru a putea sprijini autonomia artei. În ce constă estetismul? Simplu spus, el susţine că ceea ce contează în artă este pur şi simplu forma (estetică). Astfel, opera de artă devine un joc (formal) în regiunea esteticului. Pe cale de consecinţă, răul sau binele moral sunt, încă de la început, excluse din preocuparea artistului. Judecăţile de morală sau de conţinut fiind eliminate, arta îşi poate declara autonomia. Acestea sunt, într-o prezentare ce nu are pretenţia de a fi exhaustivă şi nici definitivă, argumentele pro autonomia artei.
Subliniam mai sus o întrebare ce viza o posibilă critică a autonomiei artei. Pe ce bază putem construi o critică la adresa autonomiei artei? Pe baza moralei. Iar Carole Talon-Hugon va oferi un exemplu simplu, de dată recentă şi convingător. Ştim cu toţii ce înseamnă body-art. Tatuajul, modificări ale corpului uman (sculptarea degetelor, de exemplu) sau chiar transformări de nivel genetic au devenit, astăzi, nişte activităţi artistice. Or, se va întreba autoarea, este corect să ne jucăm (fie şi în chip artistic) cu fiinţa umană? Este just să intervenim, cu un scop artistic, în procesul natural de devenire a vieţii? Iată o întrebare morală care chestionează direct artisticul. Aceasta este, în acelaşi timp, şi poarta critică pe care Talon-Hugon o va deschide spre o posibilă chestionare a autonomiei artei. Chestionare pe care nu mă voi grăbi să o prezint aici, lăsînd cititorul curios să o descopere pe cont propriu.
__________________
Carole Talon-Hugon, Morales de l’art, PUF, 2009.

uwqmxko

ontomxss uwqmxko

Canada,   Montreal, 2010 Bun

Canada,   Montreal, 2010
Bun gasit stimati prieteni!
In curind la Montreal va aparia primul ziar “CASA MOLDOVEI in CANADA”  al moldovenilor  din America de Nord.
DumitruConceptia ziarului este : promovarea imaginei Moldovei  si moldovenilor in America de Nord, promovarea vizibilitatii diasporei moldovenilor , promovarea obiceiurilor si culturii neamului  , crearea podului functional si efectiv al oportunitaţilor economice între Moldova si Canada.
Ziarul nostru are ca scop mentinerea legaturilor  directe cu toate regiunile ţarii prin intermediul reportajelor si articolelor pe care dorim sa le primim din ţară si din alte tari de la jurnalişti locali pentru a le putea plasa in ziarul nostru. Subiectele articolelor pot fi diferite – incepind  de la istoria baştinei pina la evenimentele satului, comunei , judetului , tarii sau a diasporei locale din tara unde locuiti.
Vă invităm să colaborati cu ziarul nostru.
Ziarul este un proiect comercial si nu are nici un support financiar de la institutiile locale si unica sursa de finantare este publicitatia plasata in ziar.Vom fi foarte recunoscatori daca ne veti putia oferi articole interesante pe diferite subiecte pe care le vom putia plasa la noi in ziar indicind sursa.Ziarul va iesi  doar 2 ori pe luna si rubrica din Moldova va fi doar 3-4 pajini.Suntem in asteptaria raspunsului dumniavoastra.
Cu mult respect, redactia  ziarului «  Casa Moldovei în Canada ».
Fax.(1)514- 938-1880   e-mail :  casamoldovei@yahoo.ca   www.casamoldovei.ca