Categorii

Parteneri

Semnal reviste (Revista Sud-Est Cultural, nr. 2/2010; Revista Clipa, nr. 3/2010)

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Semnal reviste (Revista Sud-Est Cultural, nr. 2/2010; Revista Clipa, nr. 3/2010)

articol: 
articol: 

Revista Sud-Est Cultural, nr. 2/2010
Un interviu realizat de Valentina Tăzlăuanu cu Maria Şleahtiţchi, unul dintre intelectualii remarcabili pe care îi are Basarabia. De ce nu poate fi spart „zidul construit din opacitatea faţă de cultură”? Maria Şleahtiţchi: „… Atâta timp cât personajele de pe ecranele televizoarelor noastre, de pe monitoarele calculatoarelor nu vor promova cultul omului cult (nu e o tautologie sau daca e, mi-o asum), vom rămâne o societate semidoctă. Îmi pare rău să constat că după 20 de ani de tranziţie, domină în continuare semicărturăria, iar pretenţia şi îngâmfarea sunt însemnele timpului nostru. (…) Trăim într-o lume  a formelor fără fond: avem doctori habilitaţi, nu avem ştiinţă, avem titluri academice, dar suntem agramaţi, când ceri „unui savant” să-ţi dea un text scris gramatical corect te apostrofează replicându-ţi că el nu se ocupă cu prostii… „Înapoi la Maiorescu!”, îmi vine să le strig. Avem de toate sau „di tăti”, dar nu avem Autoritate. Academică, ştiinţifică, culturală, artistică… Ce viitor poate avea lumea noastră, această lume? Unul tot semidoct şi incult?”
Mai multe puncte de vedere (Mircea V. Ciobanu, Aliona Grati, Viorica-Ela Caraman) despre romanul din Basarabia de după 1989 şi romanele anului 2009. Mircea V. Ciobanu, cel care a jurizat Premiile USM pe 2009 (fiind chiar preşedintele juriului – un preşedinte nefericit şi… dezamăgit, cum a declarat ulterior în presă), scrie despre romanul Temă pentru acasă de Nicolae Dabija: „Romanul lui Nicolae Dabija merită salutat, ca apariţie. Tema este chiar una „bună” şi chiar ar trebui să ne obligăm (cei care pot face asta) să vorbim la acest subiect. Atât că eu, alintat cu textele documentare pe această temă, mi-aş fi dorit altceva. Umila mea părere este că oricare dintre istorisirile martorilor fixate  în cartea lui S. Saka Basarabia în Gulag devansează romanul lui N. Dabija la toate capitolele. Inclusiv, ca scriitură”. Concluzia lui Mircea V. Ciobanu despre romanele (made in Basarabia) din 2009 este şi mai pesimistă: „Niciunul nu se ridică evident deasupra celorlalte (poate, vreunul, coboară), niciunul nu e de excepţie (cum ar fi: bun pentru premiu), să ne limităm la nominalizări.”
Alţi autori şi subiecte din acest număr de revistă, ca de obicei excelent: jurnalul savuros al lui Arcadie Suceveanu, „Parisul, un mit niciodată pierdut”; Leo Butnaru despre specificul avangardei ucrainene; interviul cu Saviana Stănescu „La New York am cariera mea”; textul prozastico-dramatic al Irinei Nechit „Nudiştii” şi „Breful” lui Marcel Gherman – un autor tânăr cu o scriitură sigură şi elegantă, poate cel mai bun din generaţia sa. (vasile gârneţ)


 
Revista Clipa, nr. 3/2010
 
Tema acestui număr de revistă, redactată de un colectiv de tinere scrii­toare de la Chişinău, cărora li se alătură, pe post de invitaţi, scriitori din generaţii mai experimentate, este „Eu şi cartea” sau „Eu şi scrisul”. Găsim mai multe texte-confesiuni/texte-meditaţii, semnate de colaboratorii revistei şi de o seamă de somităţi ale literaturii universale. Astfel, în editorialul său, Aurelia Borzin, redactorul-şef al revistei, polemizează cu opinia conform căreia un scriitor îşi construieşte cu propriile mâini un „monstru”, ca să se închidă în burta lui, să urle de durere, iar ceilalţi să-i admire textele produse în consecinţă. Mai întâi, spune ea, că „în literatură există opere de artă... care valorifică stări/sentimente, antipodice suferinţei (cum ar fi contemplarea, uimirea, beatitudinea, desăvârşirea, cunoaşterea). Şi apoi, de ce să ne construim un monstru care ne-ar supune voliţional supliciului ca şi cum realitatea brută, imediată, nu ar fi, prin definiţie, una care ne oferă suficiente motive pentru a suferi.” Acestor idei, peste timp, le „răspunde” Witold Gombro­wicz, printr-un panseu extras din faimosul său Jurnal, care după 12 ani încă îşi mai aşteaptă o nouă ediţie în limba română: „Greşeala lui Milosz – eu aşa o văd şi este o greşeală destul de răspândită – constă în aceea că se reduce pe sine la dimensiunea nefericirii pe care o descrie. Speriat de frazeologie, interzicându-şi dreptul la orice fel de lux, Milosz, leal şi onest faţă de fraţii săi în restrişte, doreşte să fie la fel de sărac ca ei. O asemenea intenţie la un artist este nevrednică de esenţa acţiunii sale, pentru că arta înseamnă lux, libertate, joc, vis şi forţă, arta se naşte nu din sărăcie, ci din bogăţie, se naşte atunci când eşti sub scut, nu pe scut.”
Versuri de optzecista Călina Trifan, secondată de post-douămiiştii: Ion Dabija, Victoria Bortă, Maria Fărâmă, Viorica Eremia. Liliana Armaşu comentează Jurnalul Constanţei Buzea, apărut recent. Alţi „seniori”, Mircea V. Ciobanu şi Em. Galaicu-Păun (al cărui cel mai recent volum, Arme grăitoare, este recenzat tot aici de Lucia Ţurcanu), propun lecţii de literatură inedite şi repere formative pentru cititorii revistei. Mai găsim interesante impresii despre activitatea cenaclului „Iulia Haşdeu” (girat de redacţia Clipei), preocupat de cultivarea tinerelor talente literare basarabene, şi multe alte subiecte.
Cităm, în final, câteva sfaturi de Iulia Iordăchescu (director Clipa), spre ţinerea de minte a „junilor” moldoveni, refractari faţă de carte: „Dragă prietene, se spune că acel care cunoaşte bine limba maternă, în cazul nostru, limba română, va reuşi la toate celelalte discipline şcolare. Pentru aceasta ar trebui să începi cu achiziţionarea dicţionarelor… (…) Procură/împrumută cărţi şi citeşte-le, dar, deoarece viaţa este extrem de scurtă, citeşte totdeauna autori foarte buni, şi când vei dori să te îndrepţi spre alţii, reîntoarce-te la cei de mai înainte. (…) Intelectul, spontaneitatea, vocabularul, imaginaţia, creativitatea, capacitatea de comunicare se dezvoltă numai prin lectură.”  Ce bine ar fi ca aceste îndemnuri să fie auzite! (vit. c.)