Categorii

Parteneri

scriu la singurătatea mamei

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

scriu la singurătatea mamei

marină
păsările încep să mănânce
apa
şi asta se aude se vede
 
tare sunt departe
 
cu valuri pe umeri
cu mama
 
ţărmul se dă la o parte
 
ţipătul nu
 
dacă din nisip ies corzile
toate păsări de apă de uscat
 
să meargă pe valuri
 
pământ până seara
se roagă noaptea să fie lungă
 
odată ajunsă
odată rămâne afară
 
de fapt ziua în care plouă de-un an
să se uite la om
 
e mult până-n seară
 
nu se sparge clopotul se sparge
                                    sunetul lui

 
femeia ajunge acolo şi naşte în ea
 
pământul se dă la o parte
gândul îl aşază la loc
 
scriu la singurătatea mamei
să o aduc înapoi în oase
 
ele să asculte nisipul
 
dar mama naşte continuu
să mai fiu să mai plec
 
cu salcâmii în floare
cu marginea
 
locul nu mai vede cireşul nici umbra
 
doar pasărea creşte în aripi
 
în adâncul nopţii
demult
un picior se târăşte spre margine
tata stă în oase
marginea nu mai este
 
rămâne cu gheaţa
un geam
 
somnul mamei se uită acolo
vede o apă
 
dacă taurul îşi ţine pielea
e bună de băut spune
 
pe când fântâna se sparge de ziuă
gustul e sălciu
 
ocolim mortul
 
zăpadă la casă
când privirea mamei e largă
şi nu mă cuprinde
se vede singură pe fereastră
 
în mâna de corn
 
strâns aşa de tare că vin mestecenii
să ia locul mamei din loc
 
alt drum nu e dincolo
 
doar iarna să facă sicriul
cum ar fi privirea
 
mama stă în spatele somnului
mişcând apele
 
pielea ei pe zăpadă
 
se scurge fereastra mai încolo
 
de la casa pusă în crivăţ
de la gând
 
cum se pleacă în afara vântului
 
stă în privire
ca şi cum mai vede odată strada
 
numai privirea e din zori
până-n amurg nu mai e
 
mama se întoarce să întrebe vântul
ochii ei nu se uită acolo
 
ce faci!? spune împăturind curtea
şi ploaia din peretele de nord şi golul
de la poartă la dimineaţa din
                                    spatele casei
 
abia atunci ia privirea cu ea
 
vântul prinde geamul subţire
 
mama aşteaptă în loc de stradă
 
e ziua îmi spune
 
o văd cum se înfăşoară
de parcă ar pune vântul în mâna dreaptă
 
în gândul mamelor
ploile se lovesc de pântece
de multă vreme femeile leapădă
vântul
din care ies trupuri
 
să ia trenul de lângă mine
să ia şi pământul
 
seara oglinzile îşi pun piele
copiii caută trupul de ploaie
 
deodată oglinzi
 
şi stau cu moartea pe spate
stau în gând