Cătălin Dorian Florescu, Bărbatul care aduce fericirea (roman). Traducere de Mariana Bărbulescu. Editura Humanitas, 2018
 
Cel mai nou roman al cunoscutului scriitor român, stabilit în Elveția (al șaselea publicat în România), o saga de familie palpitând de farmec și autenticitate.
 
„C.D. Florescu a scris un roman fulminant despre un secol de rătăciri, izgoniri, evadări, de căutare a norocului... Un roman în care abundă fantezia, frumusețea și imaginile fantastice. Florescu a dovedit și până acum că este un povestitor talentat. Aici ne oferă culmea creației sale.” (Elke Heidenreich, Stern)
 
Trei generații și două povești împletite într-un fir care pendulează peste Atlantic, între East River și Dunăre, între Sulina și Coney Island, între Broadway și o leprozerie dobrogeană. Pe fundal se profilează, în secvențe memorabile, freamătul Americii de început de secol XX, peisajul sălbatic al Deltei, tragedia Turnurilor Gemene și crâmpeie din România de ieri și de azi. Vocile cărora Cătălin Dorian Florescu le dă glas – Ray, artist de vodevil de pe Coasta de Est, și Elena, crescută în orfelinate și familii adoptive, lucrătoare într-o fabrică de textile – continuă să rezoneze în mințile și inimile cititorilor și după deznodământul magistral.
 
***

Radu Părpăuță, Rămas-bun. Povestiri. Editura Polirom, 2018
 
Radu Părpăuță este un prozator pe care îl citești cu plăcerea și bucuria pe care ți-o procurau în adolescență marii povestitori. Arta narativă, umorul, autenticitatea situațiilor, dezinvoltura stilistică își găsesc în acest autor ieșean un maestru iscusit.
 
„Există două tipuri de povestiri în volumul de proze scurte Rămas-bun al lui Radu Părpăuţă: unul care sondează mediul satului moldovenesc, încă nepredat civilizaţiei tehnice şi fidel mentalităţii sale tradiţionale, cu personaje colorate, surprinse în firescul gesturilor şi vorbirii lor: o lume în care se rîde, se bea straşnic, se mănîncă pe măsură (cititorul rafinat va gusta pe îndelete paginile à la Creangă, Sadoveanu sau Păstorel Teodoreanu, în care erudiţia culinară este instrumentată comic), dar se şi suferă demn; şi unul care recuperează cotidianul ceauşist, dar nu în nuanţele sale sumbre, care oricum se subînţeleg, ci cu zonele sale de absurd, de exotism, de diversitate. ” (Bogdan Creţu)
 
„Radu Părpăuţă are de partea lui geniul limbii. Vigoarea moldavă a acestuia, pornită din Neculce şi trecînd prin Negruzzi, Creangă, Sadoveanu, amorţise după Al.O. Teodoreanu. Cu Părpăuţă se reînzdrăveneşte miraculos – mai ales dacă ţinem seamă de cacofonia din jur –, cu hîtroşenie şi chiar cu o anumită dezabuzare, aliniindu-şi organic rafinamentul cărturăresc...” (O. Nimigean)
 
* * *
 
Anonima, O femeie din Berlin. Însemnări de jurnal din 20 aprilie până în 22 iunie 1945. Postfață de Kurt W. Marek. Traducere de Radu-Mihai Alexe. Editura Humanitas, 2018
Mult timp drama populației civile germane confruntate cu ofensiva sovietică în primăvara anului 1945 și în anii ce au urmat – inclusiv, ororile prin care-au trecut femeile germane – a fost ținută la index. Privilegiul învingătorilor. Azi, aceste voci nu mai pot fi reprimate, iar ceea ce auzim ne cutremură.
 
Din 20 aprilie până în 22 iunie 1945, o tânără germană consemnează în grabă, cu riscul de a fi prinsă și pedepsită, pe caiete școlare și pe bucățele de hârtie teribila experiență a ultimelor săptămâni de război, când Armata Roșie a ocupat Berlinul. Apoi transcrie întreaga poveste, transformând-o într-o teribilă confesiune despre supraviețuire, compromis și curaj.
Astăzi, jurnalul ei este considerat una dintre cele mai importante mărturii despre efectele devastatoare pe care cel de-al Doilea Război Mondial le-a avut asupra vieților oamenilor obișnuiți.
 
„O lectură esențială. Autoarea anonimă este un observator rafinat, ce dă dovadă de un talent scriitoricesc ieșit din comun și care nu își deplânge nicio clipă soarta nedreaptă.” (Daily Telegraph)
 
Ana DRUȚĂ
 
* * *
 
Klaus Bochmann, Heinrich Stiehler, Introducere în istoria limbii și literaturii române. Traducere din germană de Alina Tofan. Editura Cartier, 2018
 
Un studiu fundamental de istorie a limbii și literaturii române, scris de doi renumiți specialiști germani, spre uzul studenților de la catedra de romanistică.
 
„Renumitul romanist Klaus Bochmann de la Leipzig – printre altele, editorul operei Quaderni del carcere (Caietele de închisoare) de Antonio Gramsci – și cercetătorul literar Heinrich Stiehler de la  Viena – la rândul său, autor al unei biografii a lui Panait Istrati și editorul unei traduceri în limba germană a operelor lui Istrati – au oferit o soluție concisă și bine documentată pentru sarcina asumată. Bochmann tratează istoria fascinantă a limbii române, care este strâns legată de istoria evoluției populației din zona Dunării de Jos. El structurează discuția în jurul chestiunii unde a apărut limba română  și în ce măsură aceasta vizează formarea națiunii române.(…) Critic față de anumite aspecte ale perspectivei românești, Stiehler elaborează o schiță deschisă a istoriei literare, în care este evidentă interpretarea influențelor otomane, grecești, rusești și, în cele din urmă, franceze și germane ca trăsătură specifică a istoriei literaturii române.”
(Markus Bauer, literaturkritik.de, 2011, nr. 12)
 
* * *
Oleg Serebrian. Cântecul mării. Roman. Ediția a II-a. Editura Cartier, 2018
 
Noua ediție a romanului Cântecul mării, de Oleg Serebrian, reactualizează povestea tragică a unui cuplu româno-german din Cernăuții interbelici, atmosfera melancolică a unei lumi deopotrivă românești și central-europene, amenințate de barbarie, de invazia bolșevică. Este în curs de apariție și versiunea germană a cărții, semnată de Anke Pfeifer, critic literar și traducător, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați specialiști de literatură română din Germania.
„Această carte a lui Oleg Serebrian atinge profund. E un roman dictat de urgențe: dureros, dar, în același timp, luminos, împărțit între o proză poetică și transparența unui eseu. E un roman viu, cu dialoguri profunde, deși adesea situate parcă dincolo de speranță. Cartea ne oferă o lectură generoasă, produs al unui istoric sensibil, dar și al unui poet îndrăgostit de rădăcinile multiculturalității mitteleuropene, care se hrănesc din solul unei memorii încă vii, dar și din niște vise, care ne ating și ne reasigură timid că suntem datori să clădim un viitor continuu.”  (Marco Lucchesi, critic literar, membru al Academiei Braziliene de Litere)
 
Vitalie STELEA