Categorii
Autori
Bloguri
Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2017
Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2017
Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2017 (întrunit la 19 iunie 2018), alcătuit din: Dumitru Apetri, Leo Bordeianu, Aliona Grati (președinte), Elena Prus, Vitalie Răileanu, Călina Trifan (secretar) și Ianoș Țurcanu, a stabilit următoarele premii:
Cartea de poezie
Eugenia Bulat. Dialogurile străinei cu vechiul său prieten Alter, Editura Junimea
Cartea de proză (roman)
Doina Postolachi. Ambroise, Editura Tracus Arte
Cartea de proză scurtă
Anatol Moraru. Punct de vedere, Editura Junimea
Cartea de eseu, critică și istorie literară
Maria Pilchin. Poezie, eros şi putere, Editura Prut
Cartea de literatură pentru copii și tineret
Petre Popa. Blazonul veşniciei, Uniprint
Cartea de traduceri
Alexandru Vakulovski. Elçin. Capul, Editura Arc
Cartea de publicistică
Valentin Guţu. Duşi cu Titanicu’, Editura Cartier
Cartea de debut
Elena Druţă. Fiind imagine, Editura Datagroup
Premiile Consiliului USM, ediția 2018
Paul Goma – Premiul „Opera omnia”
Vasile Gârneț – Premiul de excelență
Nicolae Rusu – Premiul de excelență
Iurie Colesnic – Premiul „Relații culturale”
Premii speciale
Igor Volnițchi – Premiul „Nizami”
Andrei Țurcanu, Nina Corcinschi – pentru volumul „Cartea din mâna lui Hamlet”
Irina Nechit – pentru cartea de versuri pentru copii „Caruselul primăverii”
Serghei Evstratiev – pentru volumul de satiră „Un praznic în Cușmaria”
Nicolae Roibu – pentru promovarea activităților culturale
Lidia Popodneac – pentru promovarea activităților culturale
Florentin Leancă – pentru ilustrarea revistei „Danya” în limba azeră
Burse ale USM, ediția 2018
Anatol Moraru
Claudia Partole
* * *
Anul literar 2017 a avut o recoltă bogată, obligând Juriul să-și „flexibilizeze” criteriile, să împartă producția editorială în mai multe categorii și subcategorii, asupra cărora a insistat în intervenția sa de la festivitatea de acordare a Premiilor USM Aliona Grati, președinta Juriului. În același timp, trebuie să observăm că în lista nominalizărilor și, respectiv, în cea a premianților, nu se regăsesc cel puțin două titluri de valoare, apărute la Editura Cartier. Este vorba de epopeea Cumplite vremi a maestrului Vladimir Beșleagă și volumul eseistic Limba de hârtie, semnat de Tamara Cărăuș.
Sergiu VLAS
- autentifică-te pentru a adăuga comentarii