Categorii

Parteneri

Percepţii

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Percepţii

imaginea utilizatorului Dan Tabac

Discuţiile despre integrarea studenţilor basarabeni aflaţi la studii în România au dobândit noi şi noi dimensiuni. Particularităţile acestui fenomen par să difere de la regiune la regiune şi de la oraş la oraş. E tot mai des întâlnită percepţia eronată că gradul de integrare a studenţilor basarabeni ar depinde de oraşul în care aceştia studiază. Mai exact, că studenţii se integrează mai uşor dacă se află la o distanţă mai mare de hotarul de la Prut. O pistă falsă, problema ţinând mai degrabă de numărul studenţilor şi de politicile individuale ale administraţiilor universitare. Plasarea studenţilor basarabeni în cămine şi în camere special repartizate, bursa asigurată indiferent de media obţinută şi-au demonstrat ineficienţa.
O dată ajunşi în România, mulţi dintre studenţii basarabeni trăiesc o deziluzie majoră, interacţiunea cu realitatea românească le tulbură echilibrul reperelor. Pe de altă parte, cel puţin bizară este disiparea treptată a pornirilor şi a avântului naţionalist. Mulţi dintre noi sunt puşi în situaţia de a purta la începuturi o discuţie iniţiatică cu un student de-al „nostru”, din anii terminali, care va încerca să ne tempereze patriotismul exacerbat. Vom fi radicali, ne vom opune, îl vom ostraciza. Peste ani ne vom regăsi în aceeaşi discuţie, cu alți colegi mai tineri ca noi, însă acum rolurile vor fi inversate.
În această privință, Braşovul nu diferă prea mult de realităţile celorlalte oraşe din România, însă are o anume originalitate. Principala particularitate, pe care am observat-o încă din 2003, când am ajuns eu acolo, este modul de organizare „tribală” a studenţilor basarabeni. Fetele se opuneau vehement oricărei interacţiuni cu „masculi” din exteriorul gintei. Motivul este simplu: aceştia (românii) nu sunt bărbaţi adevăraţi. Băieţi îmbrăcaţi cât mai „solid”, obligatoriu în palton sau geacă de piele, asortate cu nelipsitul trening, aveau obligaţia să asigure bunăstarea şi prosperitatea grupului. În cadrul acestor găşti concepţiile tradiţionale moldoveneşti erau mai mult decât evidente. Fetele aveau ca atribuţii doar gătitul şi, eventual, participarea la diverse activităţi distractive. Şi toate acestea numai dacă reuşeau să obţină permisiunea „bătrânilor” grupului. Exista o verticală a puterii, lipsind totuşi o adevărată ierarhizare valorică. Treptat aceste bisericuţe au decăzut şi s-au dezmembrat. Modernizarea campusurilor studenţeşti şi amplasarea camerelor video au cenzurat dezinvoltura şi spontaneitatea studentului basarabean.
Modernizarea a limitat nu doar „libertatea” conaţionalilor noştri comozi, care îşi duceau existenţa ghidaţi de raţiuni practice, ci i-a forţat să renunţe şi la anumite cutume culturale. Şi nu e de vină doar stinghereala de a te afla în faţa „reflectoarelor”. Studentul basarabean a gustat atunci din civilizaţie şi din principiile capitaliste, a realizat că totul nu se mai „face cu oamenii”, ca acasă, a constatat că trei cuie nu mai repară o uşă şi că oglinda trebuie să stea în baie, nu în interiorul şifonierului personal. Astăzi, un basarabean ce stă în cameră cu „români” nu mai este privit ca un intrus, iar cei care optează pentru o limbă română literară, lipsită de rusisme şi jargoane nu mai sunt atacaţi cu arhicunoscutul: „Şi tu cepăieşti, wai! Vorgheşti omineşti!”
Am surprins adesea discuţii între studenţi moldoveni ce susţineau vehement că românii ar da pe dinafară de lăudăroşenie. Realitatea e alta şi nu e tocmai fericită. Cei de peste Prut nu sunt nici mai lăudăroşi, nici mai modeşti decât alţii, sunt doar o naţiune care are cu ce se mândri. Se pare că pentru unii studenţi basarabeni încă e prea dificil să facă această distincţie. E mult mai ușor să-i atribui celuilalt defecte pentru a-l plasa pe o treaptă inferioară. De neînţeles rămâne mândria pe care studenţii basarabeni continuă s-o afişeze, ostentativ, de parcă ar defila pe un podium. Şi nu e vorba doar de o criză de adaptabilitate. Contrariază şi mitul conform căruia românii s-ar încadra în tipologia oamenilor fără coloană vertebrală, decentraţi. Să fie oare de vină lacunele perioadei interbelice şi strategia României din timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau avem de-a face cu un proces dăunător de autoconservare şi de mascare a propriei inferiorităţi?
Un fost coleg de cameră, participant la revoltele din aprilie 2009 de la Chișinău, nu se mai desparte acum de treningul său inscripţionat – Russia. Un alt coleg de cămin, unionist în anul I, aderă mai târziu la un partid de centru-stânga din R. Moldova. În prezent visul său este să „finiseze” Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale din Moscova. Cine sunt oare acei care pledează pentru unionism în România, în timp ce în Republica Moldova se declară statalişti, iar într-o discuţie privată cu cineva din spaţiul estic sunt nostalgici ai URSS-ului? Poate că regăsim aici o trăsătură cameleonică a celor mici şi slabi în încercarea lor de a supravieţui.
Este necesară o reevaluare. Perioada romantică a anilor ’90 a apus. Studenţii care optau atunci pentru continuarea studiilor în România făceau parte dintr-un grup elitist, dovada vie fiind personalităţile de astăzi şcolite odinioară în centrele universitare de peste Prut. Mărirea cuantumului de burse a avut şi urmări mai puţin aşteptate. Or, cel mai adesea, creşterea cantităţii diminuează calitatea. Studenţii basarabeni, şefi de promoţii altădată, se află acum în coada listelor cu mediile finale. Această categorie de studenți restanțieri reprezintă o oglindă a societăţii moldoveneşti. Ligi, organizaţii şi grupuri de iniţiativă studenţeşti au ajuns să se devoreze între ele pentru dreptul de a fi portdrapelul unităţii românilor. Cete de studenţi ce nu-şi cunosc nici măcar prevederile statutare pentru care pledează şi care sărbătoresc cu proxima ocazie revelionul pe vechi în stil russian party, cu steguleţe şi însemne ruseşti.
Discuţiile privind bursele studenţilor basarabeni acordate de România sunt interminabile. Nu trebuie minimalizată importanţa pe care au avut-o acestea în ce privește educația unor generații de tineri eliberați de dogmele trecutului sovietic. Cu toate acestea, studentul basarabean din România continuă să fie la fel de confuz ca întreaga societate basarabeană, o societate aflată în căutarea propriei identităţi.
_________________
Dan Tabac este născut pe 29.05.1989, în Bădicul Moldovenesc, Cahul. Student în anul III la Universitatea „Transilvania”, Braşov, Facultatea Comunicare şi Relaţii Publice.