Despre filmul Nuntă în Basarabia mi-a povestit, pentru prima dată, un amic din România. Era vizibil încîntat. Se simţea mult entuziasm şi multă determinare în vocea lui. Într-un final, cînd îşi epuizase elanul într-o mulţime de adjective (e „bestial”, „autentic”, „cu mult umor”, „altfel”, „provocator”, „ironic” etc.), veni desigur şi „sentinţa”: trebuie să-l vezi neapărat. După ce am mai schimbat cîteva opinii la telefon, ne-am luat rămas bun şi am promis amicului meu să caut filmul.
Întîmplarea făcea ca pelicula să fie deja înscrisă în programul cinematografului Gaudeamus din Chişinău, iar mie nu-mi rămînea decît să cumpăr un bilet şi să văd opera artistului cu ochii mei. Las aici cîteva opinii despre Nuntă în Basarabia, fiind desigur curios să aflu şi abordarea altor cronici.
Filmul începe timid, noaptea, cu imaginea unui tren ce luminează palid şinele unei căi ferate. Primele secvenţe ne arată Moldova din stînga Prutului, într-o zonă de frontieră ce reprezintă un spaţiu lipsit de lumină şi aruncat în abandon. Am putea recunoaşte în acest început o primă impresie despre Basarabia: o zonă incertă şi o ţară mereu pe cale, într-o continuă tranziţie. Dimineaţa, cînd trenul se apropie de punctul vamal, scena se deschide în prezenţa unui cuplu despre care vom afla mai tîrziu că şi-a pus de gînd să se căsătorească la Chişinău. Pe ea o cheamă Victoria şi este o basarabeancă ce şi-a făcut studiile în Bucureşti. El este Vlad, român din Bucureşti şi proaspăt absolvent de Conservator. Ambii sunt foarte tineri, plini de umor şi liberi în tot ceea ce fac. Un cuplu modern şi fără bagajul greoi al unei tradiţii învechite, am putea spune. În compania lor, vom vedea imediat, vine mama şi unchiul lui Vlad.
Dar să trecem la acţiune, adică la descrierea contactului dintre „ai noştri” şi „ai lor”. Prima postură în care apar moldovenii (îmi cer scuze pentru acest partaj, dar el este inevitabil în limitele acestui context) va fi cea a unor gazde neprimitoare. La vamă, o doamnă moldoveancă foarte frumoasă se adevereşte a fi controlor. Cu o privire excesiv de serioasă, le cere călătorilor din România actele, întrebîndu-i pe un ton vizibil neprietenos şi afişîndu-şi inconfundabilul accent basarabean: „Cu ce scop în Republica Moldova?”. Din acest moment, va începe „marea aventură”. Ceea ce se reţine din acest început e un soi de nelinişte şi curiozitate: căci, într-adevăr, cum sunt moldovenii, odată ce am trecut de controlorii din vamă?
Ei sunt cheflii. Imediat ce au trecut de frontieră şi au ajuns în gară, oaspeţii din România sunt aşteptaţi cu mare alai. O mică trupă de interpreţi locali le cîntă din acordeon, în timp ce un alt ins cu şapcă albă împarte tuturor cîte un fir de garoafe roşii. Lumea este vizibil încurcată: la ce bun atîta agitaţie pentru un eveniment mai degrabă mărunt? Vlad şi Victoria ne-au sedus cu prezenţa lor ludică, plină de umor, lipsită de limitări excesive. Iar odată ajunşi în Chişinău, sunt supuşi unei tratări mai degrabă greoaie şi neadecvate. Putem simţi, încă de pe acum, urmele unei tradiţii burduşite cu tot felul de prejudecăţi locale.
Moldovenii sunt zgomotoşi şi deseori grosolani. Iar de acest fapt ne dăm seama cînd ne este prezentat un alt personaj important al filmului: Senia, fost veteran de război (luptase tocmai în Afganistan), reprezintă cu siguranţă o mare parte din moldoveni. Vorbeşte tare, cu frecvente înjurături ruseşti, astfel încît nu poţi să-ţi dai seama unde începe româna şi cînd se termină rusa. Bref, Senia este o fiinţă necioplită, care agită apele atunci cînd nu e cazul, nădufos şi, uneori, sentimental. În plus, se dovedeşte a fi loial şi, aşa cum se spune deseori despre moldoveni, îi place mult băutura.
Moldovenii mai sunt rusofili. Se simte cum, în acest spaţiu basarabean, oamenii sunt mîndri de faptul că vorbesc rusa (de altfel, cînd Senia le „lipea” birjăreşte în rusă, întregul cinematograf era în extaz: lumea aplauda în rafale, ca şi cum personajul deşucheat ar fi reuşit să atingă cea mai sensibilă coardă a umorului nostru moldovenesc). Iar această mîndrie este atît de vizibilă, încît eşti aproape convins că Moldova nu a aparţinut niciodată României, ci mai degrabă fostului spaţiu sovietic. Nimeni nu se fereşte, aici, în Basarabia, să facă apel la limba rusă: pe stradă, în casă, la telefon etc.
În acelaşi timp, moldovenii sunt românofobi. Micul eşantion de oaspeţi români se simt vizibil încurcaţi în acest spaţiu dubios şi ostil. Într-adevăr, lumea li se adresează în rusă (la care Vlad, de exemplu, răspunde timid că nu a înţeles nimic), apoi îi învinuieşte de trădare (secvenţă jenantă din film – Valera, un moldovean foarte bogat, le pune tinerilor însurăţei o întrebare de bani grei: în ce an armata română a trădat Basarabia?) sau îi jigneşte direct, numindu-i „mankurţi”.
Iată, astfel, o parte din lista elementelor care compun eticheta ce poartă numele „moldovean”. Filmul, în acest sens, se recomandă a fi o încercare de a ironiza şi ridiculiza prejudecăţile în care sunt instalaţi, parcă dintotdeauna, moldovenii.
Ceea ce pare a fi deranjant, însă, în modul de abordare al regizorului este faptul că a creat un film ostentativ. Gonflînd pînă la refuz prejudecăţile moldovenilor şi, pe de altă parte, situînd cei cîţiva români într-o zonă comodă, filmul produce un dezechilibru. În oglinda curată a spiritului românesc, moldovenii apar ca fiind nişte brute. „Iată cum sunteţi voi, moldovenilor, să vă fie ruşine! Dacă mai aveţi de gînd să apucaţi drumul Europei, luaţi şi voi un exemplu de la noi, români autentici!” – acesta pare a fi mesajul camuflat al întregii acţiuni ce se petrece în Moldova. Iată de ce filmul nu constă, de fapt, doar în ridiculizarea prejudecăţilor în care sunt plasaţi moldovenii, ci în ciocnirea a două seturi de prejudecăţi: cea a românilor de a se crede superiori (cel puţin aceasta este impresia pe care ţi-o creează, fie şi involuntar, filmul) şi cea a moldovenilor, pe care am încercat să o prezint puţin mai sus.
Nuntă în Basarabia, astfel, conţine în subsidiar o întrebare ce rămîne deschisă: în ce mod pot fi apropiate două spaţii altădată separate, fără a cădea în plasa unor prejudecăţi constrîngătoare?