Categorii

Parteneri

înlănţuire

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

înlănţuire

imaginea utilizatorului Svetlana Corobceanu

înlănţuire
Te-am căutat după culise de dealuri şi arbori
                                                miniaturali
în leagănul anemonelor de mare
printre căderi păgubitoare de limite
şfichiuită de asurzitorul mim şi clovn
te-am căutat în umbra lucarnelor
în spatele ușilor
te-am căutat în nopţile cu lună
sunt gata să cred Doamne că m-ai lepădat,
                                                singură sunt
pretind că trăiesc cu adevărat
că sufăr
şi mi-e teamă că plâng
mi-e teamă cum mi-e foame ori mi-e sete
ceea ce-mi serveşte timpul
în loc să-mi potolească această nesăbuită poftă de
                                                laşitate şi nebunie
mă îngrozeşte şi mai mult
suflet al meu, câmp de bătălie
întindere de şerpi tot mai tăcută şi multă
ca o iubire
doar cuvântul i-ar putea elibera
chem tăcerea cum m-aş îndemna pe mine departe
                                                de uşa deschisă
vederilor întinsă nemărginită lumea
cu nimic din câte înafară ai conceput
înlăuntrul meu - deşert lipsit de speranţă şi mut
 
 
 
siberie
zăpada în care îngroapă un prunc în inima siberiei
ioana spune alb ca varul peretele în care caut uşa
                                                în pământ
de crăciun
între doi molizi cu pruncul de şapte luni în braţe,
                                                unicul copil, ilie
i-am dat numele tatălui meu
zăpada e uşa în adâncime
îngerii fâlfâie îmi spuneam
dincolo de groapa alb zidul alb uşa albă
un loc sigur degetele mele caută în pământ
pentru feţişoara lui îmbodolită în basma
să-l apăr de lupi să-l apăr de fiare de lume să-l apăr
erai
în împăcarea mea cu moartea
pe cer nu se vedeau stelele
de după copaci nu sclipeau priviri înfometate
doar eu şi el mamă şi fiu
departe de geamul în care nu arde nicio lumânare

degetele
dacă ai fi trecut peste ele
ar fi trosnit ca vreascuri

doamne
nu erai printre arbori nu mi-ai deschis uşa în alb
nu te-am regăsit printre fiare

mi-ai trimis tulpini de copac
de pe care am smuls cu dinţii coaja
mi-ai trimis lovituri de bocanci
sperieturi cu arma batjocură
un moş gerilă admirat de copii de crăciun
mort pe ilie
erai în al nouălea cer
căutată în zăpadă
uşa spre tine...
 
 
 
golul
alex tace. tăcerea e un drum lung de la marginea
                        pădurii până la marginea oraşului
tăcerea se măsoară în fâşii de cer
anca e departe lăsând paşii ei alături de paşii lui
când vorbeşte
alex ştie că o iubeşte pe anca

ea nu-i răspunde se goleşte de lucrurile care se văd
                                                odată cu plecarea lor
durerea goliciunii e o rană care nu apare pe chipul ei
de-ar fi să se caute anca nu s-ar găsi
iarba nu intră în pustiu chiar dacă îi înţeapă obrazul
florile nu intră în pustiu alex gândeşte se ţine pe anca                                               precum cerul pe crengi
dacă omul ar fi un nor anca ar fi cerul

anca a moştenit pustiul de la mama ei care l-a
                                    moştenit de la bunica:
mama plantează o livadă de pruni dar niciun copac
                                    nu-i trece pragul
bunica plantează o livadă de meri dar niciun copac
                                    nu-i trece pragul
mâinile lor construiesc câte o casă de unde pustiul
                                    iese în ploaie
şi iarba tot nu germinează
cresc câte un copil în care varsă pustiul şi acesta se
                                    extinde tot mai mult
într-o dimineaţă când anca se joacă cu păpuşa
în fântâna din faţa casei clipeşte un ochi de apă
pustiul se pleacă peste colac
luând cu el ochii mamei gura bunicii ţipă
în urmă aleargă un sat
un copil în prag rămâne orfan între păpuşe

alex e fericit
dar fericirea e un lucru schimbător
sâni şi fese sunt anca pe iarbă – o amintire când nu
                                                            ţi-e foame

anca e singură
după mult timp picioarele o poartă spre casă
clădirile se înşiruie de-a lungul oraşului
ici colea se aprind lumini
pentru a nu vedea un ochi în apă
anca se vrea printre lucruri care nu se văd
dacă în ea ar fi măcar o uşă dumnezeu s-ar închide
                                                            în inimă
 
 
 
 
din lumea lor
se ascund unul altuia cu graba ploii revărsată prin
                                                hârburi la vila veche,
cu graba câinilor de a-şi lătra păsul înaintea
                                                străinilor,
se întorc de unde n-au pornit, fără ca undeva
                                                să ajungă
neobservat tatăl meu a început să adape copacii
                                                din căuşul palmelor
să crească iarba, rotunjind golul prin care i-a scăpat
                                                roata cerului
cărată de la marginea lumii
se duce umilit, subţiat de guri nevăzute, o lacrimă
                        părăsindu-i pleoapa şi cu un surâs nerecunoscând această lume

singur părea şi înfometat de el pământul

şi mama: de aici încolo ne vom zbate ca fluturele
                                                            în plasă,
paşii ei trec prin mine, schimbă locul lucrurilor
dintr-un ungher în altul umbra ei saltă, creşte,
                                    descreşte, ecoul vocii ei
de acum încolo ca fluturele în plasă, eu
cu rotundul cerului turnat din inima lor, în
                                    mijlocul camerei
cu pământul, sferă săltată din gol, la picioare
cu palmele acestea crescute din tainicile mângâieri şi
                        sudoarea trupului lor pătimind

caut sufletul meu, doar al meu, prinsă cu suflet
                                                dintr-o inspiraţie
(într-o zi în rssm eram copilul lor, pe atunci nu ştiam nimic despre voi,  ţara despre care un coleg spunea că e un magazin din capitală, că ne-ar fi unit o dramă, în care unii în faţa altora rămânem ai noştri, că mi-ar fi plăcut să merg pe străzile voastre, să ascult cum vorbesc trecătorii, să le fac să vorbească pe vânzătoare, să inspir cuvintele alcoolizaţilor prin baruri, nu ştiam nimic, învăţam a vorbi, spuneam mamă şi tată în limba lor.
într-o zi, asemeni mie, un copil mare, tata creştea copacii din căuşul palmelor, adăpa iarba)

în sufletul meu
ca între coperţi adunate: bucăţi de amintiri, ochii lor, vocea lor, copilăria mea roasă de îndoieli şi temeri, fâşii multicolore din hainele lor, o cămaşă înflorată, pardesiul de culoare mov, primele cărţi cu poveşti populare, zâmbetul lor
mobilierul cumpărat din banii lor, din cadranul
                                                            uşii lor
descoperindu-mă privirea
- de acum încolo ca fluturele în plasă, ecoul ei peste
lacrima lui
în adâncul căreia micşorată
ca dusă în trecut
privesc din oglinzile lor
multiplicând tăcerea
            (Sibiu, Casa Hermes)
 
 
 


ascund ochii tăi
caut unde nu mi-am găsit locul
ceva ce credeam a fi inima ta în inima mea
unde credeam că e suflet ascund ochii tăi
unde suntem azi
e un loc înlăuntrul nostru departe de locul unde
                                                            crescu iubire
dacă nu aş fi drumuri despărţire aş fi liniştea
                                                            acestei seri
depărtarea e un ascunziş apari din unghere unde
                                                nu credeam că ar fi uşi
că aş fi putut deschide geamuri
 
gânduri se leagă se dezleagă
 
 
dacă iubirea mea ar fi un bec ţi-aş fi luminat acum
                                                în interiorul camerei
ţi-aş fi cunoscut singurătatea
serile neliniştea
mâinile tremurânde de oboseală cutia cu lapte
                        revărsat pâinea mucegăită de sub bol
ţi-aş fi auzit pirţul mersul legănat spre camera de baie
ţi-aş fi luminat întreaga noapte
în zori m-aş fi stins din fierbinţeală
 
 
mulţimea de flori e pentru a fi cumpărate de bărbaţi
                                                sparge liniştea nora
iubirea e un sentiment din flori
 
buchete multicolore preţuri fundiţe argintate
 
pustiul îl alcătuiesc spaţiile aglomerate locurile
                                                unde nu eşti tu
seara
mă întorc la mine
la paharul cu lapte
un măr de pe tavă