Categorii

Parteneri

Milan Kundera: „Un scriitor nu predică adevărul, ci îl descoperă”

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Milan Kundera: „Un scriitor nu predică adevărul, ci îl descoperă”

imaginea utilizatorului Vasile Gârneţ

În 2018 sărbătorim Centenarul nu numai noi, românii. Și alte popoare din fostul imperiu austro-ungar sau cotropite de imperiul țarist își celebrează „Unirea”, mai exact independența, întemeierea statelor lor naționale. Este vorba de polonezi, de popoarele din Balcani (care vor forma Iugoslavia), dar și de cehi și slovaci, care au creat Cehoslovacia – o federație democratică, proclamată la 28 octombrie 2018. Primul președinte, „părintele fondator” al noului stat, a fost ilustrul om politic Tomáš G. Masaryk. Cehoslovacia interbelică a avut o existență scurtă. În urma Conferinței de la München din 29 septembrie 1938, ea a fost forțată să cedeze teritorii în favoarea Germaniei, iar la 15 martie 1939 a fost ocupată de Reichul nazist, care a format pe teritoriul actualei Republici Cehe Protectoratul Boemiei și Moraviei.
Intrată după cel de-al Doilea Război Mondial în zona de dominație sovietică, Cehoslovacia a fost invadată în august 1968 de sovietici și de trupele altor țări din Tratatul de la Varșovia, exceptând România, care au zdrobit mișcarea pentru reforme, numită „Primăvara de la Praga”. Un trist eveniment de la care s-au împlinit în august curent 50 de ani. Tot în 2018, pe 1 ianuarie, s-au împlinit 25 de ani de la separarea cehilor și slovacilor.
Vă prezentăm în cele ce urmează un portret Milan Kundera, unul dintre marii scriitori cehi în viață, ca un omagiu pentru poporul ceh și literatura sa.
 
Milan Kundera e un nume de prim-plan al literaturii contemporane, poate cel mai important scriitor cunoscut în lume care vine din Europa de Est. După lichidarea „Primăverii de la Praga” de către sovietici, Kundera a fost obligat să emigreze în 1976 în Franța, continuând să scrie în cehă, mai târziu și în franceză, dând o operă impresionantă (romane, eseuri, teatru), tradusă în întreaga lume. A devenit un ambasador cultural sui-generis al cehilor, deși oficialitățile (Cehoslovacia pe atunci) i-au retras cetățenia în 1978, o situație care s-a păstrat până în prezent. Scriitorul locuiește la Paris, cu soția sa Vera. Duce un mod de viață discret, apare foarte rar în public, evită întrunirile și interviurile. Își vizitează, spun cunoscătorii, aproape clandestin țara de baștină. În 2007 i s-a acordat Premiul de Stat pentru Literatură al Cehiei, dar scriitorul n-a fost prezent la ceremonia înmânării, invocând motive de sănătate.
Milan Kundera a fost distins cu numeroase premii, este comentat, i s-au consacrat monografii. Din 2011 este publicat în colecția canonică Pléiade a Editurii Gallimard, un fapt rarisim pentru un scriitor în viață. Deocamdată nu a luat Premiul Nobel, dar Academia Suedeză ne-a obișnuit cu opțiunile, amânările și, din păcate, rateurile sale. Dintr-un anume punct de vedere, evitarea lui Kundera de către juriul Academiei Suedeze este stranie, luând în considerare „grila de lectură” – una politică, sociologică – pe care o aplică în ultimii ani. Și din acest „unghi de lectură” opera lui Kundera s-ar califica perfect pentru Nobelul literar. Scrieri polifonice, în care combină poezia cu reflecția eseistică și filozofică, multe din romanele lui Milan Kundera evocă tragedia/trauma politică a cehilor din secolul XX: socialismul instalat de sovietici, care modifică gena unui popor, „Primăvara de la Praga” și înăbușirea ei nemiloasă. O altă temă importantă în romanele lui Kundera, aș îndrăzni să afirm că una dominantă, este cea a emigrării. O temă abordată, mai bine zis trăită de autor, în toate nuanțele și pliurile ei dramatice. Un om care a fost lipsit de țara sa și unde nu mai poate reveni, pentru că, între timp, acea țară a dispărut. Cunoscătorii romanelor lui Kundera pot urmări tema reîntoarcerii începând cu Insuportabila ușurătate a ființei, cu Cartea râsului și a uitării și până la ultimul său roman, scris în franceză, Ignoranța. Dacă în primele două romane eroii se reîntorc în patria lor de baștină și mor – Tomas și Tereza în Insuportabila ușurătate a ființei, Tamina în Cartea râsului și a uitării, protagonistul din Ignoranța, Josef, când revine în Cehia după 20 de ani de exil în Danemarca, înțelege că pentru el nu mai există cale înapoi, că nu va reuși să se reintegreze, așa că o părăsește din nou.
În toate romanele lui Kundera apare, în fundal, istoria care condiționează destinul uman, dar „omul kunderian” trăiește, cum a remarcat critica, în toate dimensiunile vieții, din care nu poate lipsi tragicul, comicul, metafizicul și chiar erotismul. Construcțiile sale romanești au o complexitate accesibilă, de aceea e atât de popular.
 
Nu-mi plac autobiografiile deghizate”
 
Milan Kundera a refuzat și refuză în continuare interviurile, însă există un interviu realizat, în 1985, de Olga Carlisle, poate cel mai consistent pe care l-a acordat presei vreodată, în care scriitorul spune lucruri esențiale despre sine. Iată câteva fragmente.
Cum ați defini „spiritul orașului Praga”?
Castelul lui Franz Kafka și Peripețiile bravului soldat Švejk de Jaroslav Hašek, două romane celebre, cunoscute, sunt îmbibate de acest spirit. Un extraordinar simț al realului, un punct de vedere al omului obișnuit. Istoria văzută de jos. O simplitate provocatoare. Un anume geniu pentru absurd. Umor irigat de un infinit pesimism.
Un exemplu care să ilustreze cumva cele spuse mai sus. Un cetățean ceh depune o cerere de emigrare. Oficialul îl întreabă: „Unde vrei să mergi?” „Nu contează”, răspunde omul. Surprins, funcționarul îi întinde un glob și-l îndeamnă: „Vă rog să alegeți”. Omul se uită la glob, îl rotește încet și întreabă: „Nu aveți altul?”.
Aveți o bogată experiență de viață. Sunt și autobiografice romanele dvs.?
– Niciun personaj din romanele mele nu este un autoportret, niciunul din personajele mele nu este portretul unei persoane vii. Nu-mi plac autobiografiile deghizate. Resping, urăsc indiscrețiile scriitorilor. Pentru mine indiscreția este un păcat capital. Oricine dezvăluie viața intimă a altcuiva merită să fie biciuit. Trăim într-o epocă în care viețile private sunt distruse. Poliția politică distruge viața privată în țările comuniste, jurnaliștii o amenință în țările democratice și, puțin câte puțin, oamenii înșiși pierd gustul și nici nu mai simt viața lor privată.
Viața devine un infern atunci când omul nu se mai poate feri de privirea altcuiva. Acei care au trăit în țări totalitare cunosc acest lucru.
Fără secret, nimic nu este posibil – nici iubirea, nici prietenia.
A fost Jaroslav Seifert unul dintre poeții contemporani care v-au inspirat? A meritat Premiul Nobel, pe care l-a primit în 1984?
– Cu siguranță l-a meritat. Se spune că a fost propus pentru Premiul Nobel încă în 1968, dar juriul a fost prudent și rațional. S-au temut că premiul acordat în acel an unui ceh va fi considerat mai mult un gest de simpatie pentru o țară recent ocupată de sovietici.
Însă premiul acesta a venit prea târziu. Prea târziu pentru poporul ceh, care a fost umilit. Prea târziu pentru poezia cehă, a cărei mare epocă se încheiase cu mult timp în urmă. Prea târziu și pentru Jaroslav Seifert, care avea deja 83 de ani. Se spune că atunci când ambasadorul Suediei l-a vizitat la spital, pentru a-i aduce marea veste, Seifert l-a privit mult timp fără să scoată un cuvânt. În cele din urmă a spus cu tristețe: „Dar ce să fac acum cu toți acești bani?”
 
Cetățenie restabilită
 
Primul-ministru al Cehiei, Andrej Babiš, prezent la Paris cu prilejul Centenarului sfârșitului Primului Război Mondial, s-a întâlnit și a discutat cu Milan Kundera. Informația a fost furnizată presei chiar de oficialul ceh, care a scris pe 10 noiembrie 2018 despre această întâlnire pe pagina sa de Facebook. Scrie Andrej Babiš: „Milan Kundera, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din întreaga lume – cele 17 romane ale sale au fost traduse în 44 de limbi –, ne-a invitat, pe mine și pe soția mea, Monica, în apartamentul său din Paris. Are multe lucruri interesante acolo. Apoi, la rândul nostru, i-am invitat pe soții Kundera la restaurantul lor preferat, un loc unde se gătește foarte gustos și unde, pe pereți, sunt reproduse citate din romanele scriitorului: Insuportabila ușurătate a ființei, Viața e în altă parte, Iubiri caraghioase. Am discutat și am glumit împreună timp de trei ore. A fost o mare onoare pentru mine. Persoana care a strălucit în acea zi a fost doamna Kundera, un om cu o energie molipsitoare. I-am invitat pe soții Kundera să viziteze Cehia, unde n-au fost de 22 de ani, dar întrețin legături cu multă lume de la noi. La anul Milan Kundera va împlini 90 de ani și cred că e un moment potrivit ca marelui scriitor să-i fie restabilită cetățenia cehă”.
Politicoși, așa cum sugerează presa, soții Kundera au răspuns că speră ca această procedură să nu fie obositoare și să nu necesite scrierea și semnarea prea multor hârtii.
 
Rara frumusețe matematică a numărului douăzeci
(fragment din romanul Ignoranța)
 
„Istoria cehilor, în acest secol, se remarcă printr-o rară frumusețe matematică, datorită triplei repetări a numărului douăzeci. În 1918, după mai multe veacuri, și-au dobândit statul independent, iar în 1938 l-au pierdut.
În 1948, revoluția comunistă importată de la Moscova a inaugurat prin Teroare a doua perioadă de douăzeci de ani, încheiată în 1968, când rușii, înfuriați de insolenta emancipare a Cehiei, au invadat-o cu jumătate de milion de soldați.
Puterea de ocupație s-a instalat cu toată forța în toamna lui 1969 și a plecat când nimeni nu se aștepta, în toamna lui 1989, domol, civilizat, cum au plecat atunci toate regimurile comuniste din Europa: a fost a treia perioadă de douăzeci de ani.
...În timpul a ceea ce eu numesc prima perioadă de douăzeci de ani (1918-1938), cehii au crezut că Republica lor avea să dureze o veșnicie. Se înșelau, dar, tocmai pentru că se înșelau, au trăit acei ani într-o euforie care a dus la înflorirea fără precedent a artei lor.
După invazia rusească, nebănuind sfârșitul apropiat al comunismului, iarăși au crezut că trăiesc într-o veșnicie, iar acea vacuitate a viitorului (nu suferința din viața lor reală) i-a stors de vlagă, le-a înăbușit curajul și a făcut ca acea perioadă de douăzeci de ani, a treia, să fie atât de lașă, atât de mizerabilă.”