Categorii

Parteneri

Îmi retrag pretențiile...

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Îmi retrag pretențiile...

imaginea utilizatorului Constantin Cheianu

un P.S. la o dezbatere care nu va mai avea loc


I-am adresat „un fel de scrisoare deschisă colegului Mircea V. Ciobanu” şi, în loc să primesc un răspuns ca de la un coleg, m-am ales cu o lecţie de moralitate venită de la o instanţă superioară, un fel de „voce a colectivităţii”.
Este adevărat că în prima parte a „replicii” sale Mircea rămâne oarecum colegul pe care îl ştiu şi, menţinându-se în planul literaturii, îmi dă dreptate pe toată linia („ai dreptate sută la sută”). Încet-încet, însă, el se transformă în ditamai autorul Mircea V. Ciobanu, care îşi arogă dreptul să zică orice pofteşte despre orice carte, chiar cu preţul de a greşi („greşeşte, dar nu trişa”, zice el, asta făcând parte, înţeleg, din ceea ce tot el numeşte o „etică a interpretării”), asigurându-mă, totodată, că aşa e bine pentru toţi – pentru el, pentru literatură şi – mai cu seamă – pentru mine.
Ca în final să se desprindă, subit, şi de autorul cu numele menţionat, şi de domeniul literaturii în general şi, propulsat într-o sferă superioară, a moralităţii, să-mi facă patern din deget ca unuia posedat de duhul rău al „măririi de sine”. Deşi suntem născuţi cu Mircea în acelaşi an, aici l-am simţit ca pe un părinte (ca să nu  zic „popă”), pe care, întâlnindu-l, o să am, probabil, impulsul să-i zic „Săru′ mâna, tată” şi chiar să-i pup mâna.
Regret că trebuie să repet ce am scris în scrisoarea mea. Că despre o carte oricine  poate spune orice, nu face parte dintr-o „etică a interpretării”, dragă Mircea, ci e un truism, ilustrat cu brio chiar de personajele care au făcut parte, împreună cu tine, din juriul premiilor literare. Am vrut să cred că de la Mircea V. Ciobanu nu m-aş aştepta chiar să spună  orice. Dacă, însă, tu admiţi că am atentat astfel la un drept al tău, mă grăbesc să-mi retrag pretenţiile, asigurându-te că, bineînţeles, ai (şi tu) toată libertatea să spui orice.
 
p.p.s.  Felicitări pentru „găselniţa” că sintagma „proză aerisită, care trimite cu gândul la Vonnegut” e o înjurătură la adresa cărţii mele.