Ivona, principesa Burgundiei este unul dintre spectacolele de licență ale studenților de la Facultatea de Arte Dramatice și Management Artistic, specialitatea ATC, clasa lui Vlad Ciobanu. Spectacolul e montat după piesa omonimă de Witold
Gombrowicz și versuri de Friedrich Nietzsche în viziunea scenică a regizorului-pedagog la acest curs – Vlad Ciobanu. Premiera spectacolului a avut loc pe 25 mai 2011 la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Alte spectacole de diplomă montate la acest curs: Cântăreața cheală de Eugene Ionesco, regia Veaceslav Sambriș, Calandria de Bernardo Dovizi Da Bibbiena, în montarea lui Vlad Ciobanu, și D’ale carnavalului de Ion Luca Caragiale, regia Mihai Iorga. Aceste spectacole au participat la festivaluri studențești de teatru.
 
„De ce atât de dur! – i-a spus odată cărbunele de bucătărie diamantului: oare nu suntem rude apropiate?”
Nietzsche
 
Ivona, principesa Burgundiei este un spectacol conceput ca examen de licență la Arta actorului, cu toate avantajele și dezavantajele unei astfel de formule. Opțiunea regizorului Vlad Ciobanu, pedagog la acest curs, pentru textul dramatic al lui Witold Gombrowicz n-a surprins, credem, pe nimeni. El își asumă obligații ferme de fiecare dată când montează: să exploreze texte inedite, texte pe care le personalizează, texte nu neapărat „mari”, ci mai curând din seria celor care cer potențarea calităților dramatice prin efort scenic. Totodată, profesorul Vlad Ciobanu le-a organizat elevilor săi întâlnirea cu o piesă fără istoric la noi, lipsindu-i astfel de prejudecăți de genul „cum ar trebui jucat Gombrowicz”, dar și de frustrări ulterioare. În lumea largă, scriitorul polonez a devenit deja un clasic. Se revine la el constant, este regândit și reinterpretat; există și un Festival Internațional de Teatru „Witold Gombrowicz” la Radom, Polonia, care reprezintă până la urmă un forum al gândirii, experienţei şi interpretării operelor dramaturgului polonez.
Publicată în 1935, ca primă piesă de teatru a lui Gombrowicz, Ivona, principesa Burgundiei conține semnalmentele întregii creații gombrowicziene: expresionism amplificat, sarcasm, grotesc, meditație filosofică – cea mai frecventă întrebare fiind cea despre forma ca „temniță” a fiinţei umane. Vlad Ciobanu a realizat o admirabilă lectură a acestei piese, care aduce în prim-plan o dramă de familie, unde masca este sever amendată. Nu există atât de mult nonsens în replicile gombrowicziene – deși Ivona este considerat un text absurdist –, încât să nu permită o redactare conformă versiunii de montare dorite. Un alt factor care, se pare, a decis cenzurarea „desenului” schițat de personaje este scena prea mică din sălile de curs de la Arte Dramatice, unde nu te poți desfășura în voie.
Spectacolul Ivona, principesa Burgundiei ne prezintă o lume prin prisma unei familii monarhice, unde se trăiește vinovat plăcerea. Spasmul conștiințelor bolnave se declanșează atunci când principele, tânărul Filip, se hotărăște să încheie o căsătorie morganatică cu Ivona, o domnișoară etichetată ca „slută” și „mălăiață”, căzută parcă din cer. Latura umană a subiectului, povestea omului este ceea ce l-a interesat pe regizorul Vlad Ciobanu. În acest spectacol toată lumea „poartă” măști – de mamă, de tată, de fiu, de soț și soție, de rege și regină, de prinț –, măști mulate măiestrit pe chipul unor indivizi încărcați de păcate. Ivona, prin contrast cu ceilalți, este de o naturalețe și un firesc cuceritoare. Inocența prințesei, interpretată de Draga Dumitrița Drumi, al cărei joc scenic îi pune în valoare noi resurse de autentic, sfidează masca celorlalți. Enigmatica ei tăcere este mai curând asociată unui soi de timiditate, e o formă de comunicare paradoxală, insurgentă în raport cu locvacitatea sterilă care o asediază. Ivona întruchipează un destin: al său și al tuturor personajelor din spectacol. Parcă suficientă sieși, acaparată de propria acumulare, Ivona nu spune nimic despre ea, dar totul despre ceilalți. Filip se logodește cu prințesa din extravaganță, dar gestul lui în esență este unul ostentativ, care-i flatează temporar orgoliul și-i alină frustrările.
Astfel, printr-un nefast concurs de împrejurări, Ivona devine centrul universului, în care se agită Regele, bine interpretat de Laurențiu Vutcărău, plasat în rolul unui soț abrutizat, tachinat de consoartă, deopotrivă comic şi crud; Regina, Mihaela Balan, o frumoasă scorpie, roasă de neîmpliniri; Şambelanul, interpretat magistral de Alexandru Crâlov; Kiril, confidentul lui Filip, jucat de Dumitru Sârbu; Iza, elegant și cu mult rafinament animată de Ana Jereghe, și așa-numitul logodnic al Ivonei, în interpretarea lui Eduard Cernat. Bineînțeles, Filip e tot aici, doar că el trăiește o bipolaritate. Are ceva hamletian personajul lui Iurie Focșa. În ideea de a fi diferit de părinții săi, pe care dacă nu-i detestă, cel puțin e clar că nu-i respectă, Filip experimentează un fel de altruism, reproducând fals umanismul Ivonei. De asemenea, găsesc ceva analog în relația Regelui cu Șambelanul / respectiv a Prințului cu Kiril și amiciția lui Hamlet cu Horațiu. Amicii devin întotdeauna, mai mult sau mai puțin, un fel de complici la crimă! Or, aici conspirațiile și uneltirile cele mai macabre sunt la ele acasă. Parafrazându-l pe Nietzsche, aș spune că nu doar ceea ce este bun vine dintr-o moștenire, dar și ceea ce este rău tot de acolo vine. Și moștenirea se lasă prin familie, din tată în fiu...
Surprindem în spectacolul semnat de Vlad Ciobanu un ingenios și subtil joc în oglindă. Tânărul Filip este Regele în tinerețea lui. Tot așa cum Iza este o a doua posibilă Regină. Iar Șambelanul îl prefigurează pe Kiril, care se găsește încă în primul stadiu al alterării morale. Sunt scene care fac explicite aceste similitudini, cea mai expresivă fiind scena violului, a triplului viol, proiectat ca un diapozitiv într-unul și același loc din palat. Țin să complimentez regizorul pentru felul în care a adus în scenă acest act de o brutalitate extremă ca semnificație.
Nimic nu este reconfortant în această montare atât pentru actori, cât și pentru spectatori. Pe parcursul spectacolului se acumulează o energie care se cere eliberată doar printr-un act de sacrificiu. Moartea Ivonei, de care ea pare conștientă încă de la început, nu amendează vreo împotrivire, ci pur și simplu este o acțiune de lichidare a probelor. Apariția inopinată a Ivonei face ca toate personajele să sufere un flash-back. Cu toții au restanțe la întrebările rămase fără răspuns din trecut. Procesul introspecției este insuportabil. Normalitatea bolnăvicioasă în care se bălăceau personajele este deja mai confortabilă decât asumarea adevărurilor care le-ar putea elibera de mască. Chiar și Șambelanul se lăsă copleșit de emoții extreme și își pierde controlul. Doar că în exersata-i postură de confesor și povățuitor, acesta reușește să-și asume o (aparentă) noblețe, spre deosebire de Rege sau de Prinț. De aici și maniera diferită în care se dorește eliminarea „probelor”, adică a Ivonei: diplomatic, Șambelanul, și barbar, Regele, Regina sau Prințul. Iza, doamna de companie a Reginei, așa cum o concepe Vlad Ciobanu, este cumva diferită de restul suitei regale. Asasinatul o sperie. Și celelalte personaje reacționează „negativ” la intenția celuilalt de a o ucide pe Ivona, dar... o fac pentru că se surprind într-o postură colectivă, se regăsesc într-un gând care-i înfioară. Scena asasinatului este rezolvată simbolic, simplu și elegant. Însă pe fețele actorilor care își trag masca „zâmbetului perfect”, agreat de blitz-uri, se întrevede totuși... metamorfoza!
Spectacolul impresionează deopotrivă prin claritatea ideilor şi intensitatea emoţiilor. Emoții generate în primul rând de jocul actorilor, în mare parte foarte bun, dar și de coloana sonoră selectată cu mult rafinament. Sobrietatea scenografiei a devenit deja o marcă a regizorului Vlad Ciobanu (o soluție tehnică, ce a surprins plăcut, a fost cortina ivorie, care conferă o luminozitate palidă, o strălucire la fel de înșelătoare ca și celelalte simulacre ale istoriei narate).
Ivona, principesa Burgundiei e genul de spectacol care te obligă la final mai degrabă să taci decât să aplauzi. Această producție teatrală are toate premisele unui „succes de casă” garantat: un tânăr regizor cu o capacitate formidabilă de lectură a textelor dramatice, actori pasionați, dornici să ofere publicului tot entuziasmul și talentul lor, un text dramatic interesant, montat în premieră la noi. Din păcate, însă, Ivona va rămâne un spectacol cu un număr limitat de reprezentații, o probă formală de măiestrie actoricească. Un spectacol efemer, ca atâtea alte montări de diplomă la Arta actorului, foarte reușite, îndrăzneț-experimentale, care sfârșesc în clisa dezinteresului general. În momentul în care catedra devine mai importantă decât studentul și munca sa, învățământul degradează.
________________
Spectacolul Ivona, principesa Burgundiei după Witold Gombrowicz și poezii de Friedrich Nietzsche. Regizor-pedagog: Vlad Ciobanu. Expresia corporală: Nicolae Kazmin.
Cu: Draga-Dumitrița Drumi, Laurențiu Vutcărău, Mihaela Balan, Iurie Focșa, Alexandru Crâlov, Ana Jereghe, Dumitru Sârbu, Ioana Zubcu și Eduard Cernat.
 
Cristina Cernopolc. Născută în satul Cuhureștii de Sus, Florești, în 1983. Studii: Facultatea de Arte Dramatice și Management Artistic, specialitatea Teatrologie, la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău (2011). Autoare a tezei de licență: „Shakespearemania vs. Shakespearementt. Dramaturgia lui William Shakespeare, o provocare teatrală continuă”. Este membru al Secției naționale Moldova a AICT-IATC (Asociația Internațională a Criticilor de Teatru). Este organizator Dezbateri Critice – Festivalul Internațional de Teatru FINT, ediția I (2011), Chișinău. Colaborează la revistele Teatru (Chișinău) și Teatrul azi (București).