Scoţianul Iain Banks (1954-2013) a fost unul dintre cei mai apreciaţi prozatori de limbă engleză din ultimele decenii. Caracterul său nonconformist, originalitatea scrisului său şi talentul nativ de care a dat dovadă l-au făcut să fie îndrăgit de milioane de cititori şi i-au atras admiraţia criticii.
Până la urmă, publicul își alege întotdeauna drept idoli personalităţi ce au avut curajul să meargă împotriva curentului, asumându-şi riscuri, oameni cu viziune, capabili să lanseze mesaje şi idei, oneşti în raport cu cititorii lor şi cu ei înşişi. Anume astfel de creatori ajung să reziste la proba timpului, de vreme ce unii dintre cei mai talentaţi autori riscă să se compromită, atunci când cedează în faţa conjuncturilor şi convenţiilor culturale de moment. Cu siguranță, Iain Banks a fost una dintre cele mai pitoreşti figuri ale literaturii engleze contemporane.
S-a născut în orăşelul Dunfermline din regiunea scoţiană Fife, în familia unui ofiţer de marină. Probabil și din acest motiv, în copilărie a fost pasionat de romanele lui Alistair MacLean cu trupe de comando din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, i-au plăcut foarte mult cărţile SF, care i-au stimulat imaginaţia. După ce a studiat filologia, filosofia şi psihologia la Universitatea din Stirling, în timpul liber a început să scrie, asigurându-şi întreţinerea din diverse slujbe.
Într-o primă etapă însă traseul său literar a fost unul foarte dificil. Manuscrisele sale erau respinse sistematic de edituri, până când, la vârsta de 30 de ani, a dat lovitura cu romanul de debut The Wasp Factory (Fabrica de viespi) (1984). Mai târziu, Iain Banks avea să lanseze o butadă faimoasă: „Trebuie să scrii un milion de cuvinte înainte de a debuta”. Editoarea care a permis apariţia acestei cărţi a ajuns apoi să fie persecutată de patroni pentru că a admis intrarea în lumea literară a unei figuri incomode, precum s-a dovedit apoi rebelul Iain Banks.
În timp ce unii cititori erau oripilaţi de conţinutul său obscen şi violent, alţii l-au considerat un roman inovator de o certă valoare, iar anumiţi critici chiar l-au declarat pe Iain Banks un potenţial candidat la Premiul Nobel. Această proză ciudată înfăţişează povestea unui adolescent psihopat ucigaş în serie, narată de la persoana întâi, din perspectiva protagonistului, o ficţiune provocatoare, percepută de mulţi și ca un gest de frondă la adresa prozei engleze care se scria în acea perioadă.
Această primă performanță i-a permis lui Iain Banks să se lanseze într-o carieră de scriitor liber-profesionist, iar veniturile foarte consistente obţinute din vânzări aveau să-i permită în timp să-şi cumpere o întreagă colecţie de maşini sportive.
În 1985 apare cea de a doua sa carte, Walking on Glass (Păşind pe sticlă), un roman modular al cărui titlu ar fi o aluzie la piesa muzicală omonimă interpretată de Annie Lennox. Este o naraţiune alcătuită din trei subiecte paralele ce converg spre final. În primul fir narativ, un tânăr artist devine victima unei înşelăciuni, ceea ce-l face până la urmă să-şi piardă orice motivaţie în viaţă. Autorii înscenării se dovedesc a fi copiii unui politician în ascensiune, frate şi soră, care încearcă astfel să ascundă de paparazzi relaţia lor incestuoasă. A doua linie de subiect are în centru un bărbat între două vârste, care e aproape să cadă într-o stare de alienare totală. El deţine o bibliotecă imensă de cărţi SF dintre cele mai rare şi are o conştiinţă civică foarte pronunţată, care se exprimă prin sabotarea autovehiculelor de lux şi a pavajului autostrăzilor, ceea ce în ultimă instanţă îl face să cadă el însuşi într-un accident. Iain Banks avea să afirme că acest personaj a fost conceput ca un alter ego camuflat al său. Iar cel de-al treilea subiect urmăreşte soarta unei doamne şi a unui domn în etate care trăiesc într-un azil şi se închipuie viețuind într-o lume fantastică de inspiraţie kafkiană.
O altă demonstraţie a talentului său excepţional de prozator este volumul Canal Dreams (Vise de canal) (1989), o poveste terifiantă cu elemente horror ce se desfăşoară pe o navă eşuată în canalul Panama, după ce o criză internaţională a condus la secarea acestuia, protagonista romanului fiind o violoncelistă japoneză. Iar Crow Road (Drumul corbului) (1992) reprezintă un bildungsroman deconstructivist ce tratează teme existenţiale precum relaţia cu Dumnezeu, viaţa după moarte şi complicata relaţie tată-fiu.
Începând cu a treia sa carte, autorul scoţian a luat decizia să-şi delimiteze strict prozele realiste de cele ce ţin de genul fantastic. Astfel, cititorii află cu uşurinţă că atunci când ţin în mână o carte semnată Iain Banks, ei se află în posesia unui roman mainstream, iar cele marcate cu Iain M. Banks îi atenţionează asupra conţinutului lor SF. Iain Banks a ajuns în această situaţie din cauza că iniţial a preferat să-şi omită patronimul de pe foaia de titlu, pentru a evita asocierile involuntare cu autoarea de romane siropoase Rosie M. Banks, dar mai târziu a revenit la această opţiune după ce tatăl său i-a reproşat că s-ar rușina de propria origine.
Romanul Consider Phlebas (1987) (în varianta românească Spectrul lui Phlebas, traducere de Roxana Brinceanu, Editura Nemira) este primul din cele nouă volume ce alcătuiesc aşa-numita saga Culture, o serie space opera de mare anvergură care l-a transformat pe Iain Banks în unul din cei mai populari autori de SF. O proză de anticipaţie scrisă de un profesionist de talia lui Iain Banks nu putea fi decât o izbândă categorică pentru literatura de gen. Această serie înfăţişează o civilizaţie laică, tehnologic avansată, ce aminteşte de lumea occidentală de azi. În Consider Phlebas, imperiul Culture este atras într-un război interplanetar cu o civilizație religioasă, iar echilibrul de forţe este determinat de acţiunile câtorva luptători de elită.
În schimb volumul final, The Hydrogen Sonata (2012), marchează ultima etapă a evoluţiei civilizaţiei Culture, odată cu migraţia conştiinţelor tuturor cetăţenilor spre o dimensiune superioară, proces ce aminteşte în mod ciudat de o campanie electorală. Titlul face aluzie la o compoziţie muzicală de o complexitate extremă, realizată după un model matematic. Pentru a o interpreta, eroina centrală ajunge să-şi implanteze o a doua pereche de brațe.
La fel ca şi orice alt roman SF, Sonata hidrogenului prezintă diverse invenţii ingenioase, precum simulacrele virtuale atât de vaste şi de detaliate, încât devin lumi cu o existenţă autonomă, independentă de realitatea fizică. Sau fiinţele artificiale, create prin  biotehnologie, care, asemenea lui Pitagora, se metamorfozează pe parcursul a mii de ani în animale şi creaturi extraterestre dintre cele mai neobişnuite. Autorul excelează şi la capitolul inventării de nume. De exemplu, eroina feminină din Spectrul lui Phlebas se numeşte Paristic Balvaeda, un alt personaj poartă numele de Bora Hoza Gobuchul, iar interpreta cu patru braţe din Sonata hidrogenului se cheamă Vira Kossont.
Cariera sa a fost întreruptă în mod tragic în 2013, când a fost diagnosticat cu o maladie incurabilă în stadiu avansat. În ultima sa carte, The Quarry (Cariera), editată postum, se întâlnesc oarecum simbolic mai multe personaje din romanele sale anterioare.