Categorii

Parteneri

De ce scriem?

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

De ce scriem?

imaginea utilizatorului Oleg Bernaz

Aş vrea să încep cu o întrebare simplă. De ce scriem? Nu ştiu câţi dintre cei care scriu şi-au pus această întrebare. Nu ştiu, cu atât mai mult, modul în care ar fi răspuns cei care îşi pun această întrebare. Indiferent însă de toate aceste date, putem să ne întrebăm: de ce scriem? De ce cei care scriu – scriu îndeobşte? Ce este atât de important în actul de a scrie, de îi conferă un presupus privilegiu? În zilele noastre se scrie mult. Poate prea mult, am îndrăzni să spunem. Putem enumera fără a medita prea mult: câmpul imens de ziare (cu tematici extrem de diverse: politică, sport, cultură în general, economie, pornografie etc.), librăriile arhipline de cărţi (orizontul tematicilor, iarăşi, extrem de „generos”: de la arta culinară la filosofie astăzi se scrie despre tot şi sub orice formă), spaţiul imens al Internetului (cel mai încăpător, desigur: indiferent de vârstă sau de sex, de culoare sau de naţionalitate, în orizontul pixelat al Internetului toată lumea are un loc rezervat de liberă exprimare). Concluzia pare a fi inevitabilă: trăim o epocă a scrisului, a scrisului abundent, a scrisului fără limite, a scrisului pur şi simplu. Şi totuşi, în acest spaţiu de proliferare a discursurilor, nu ar trebui să facem o scurtă pauză, nu ar trebui să ne oprim şi să ne asumăm o întrebare simplă: de ce scriem?
Răspunsurile nu ar ezita să apară, desigur. În politică, de pildă, cum am putea să ne lipsim de discursuri? Analiştii, experţii, ei nu ar trebui, scriind zilnic, să ne facă limpezi problemele cu care ne confruntăm? Cum am putea înlătura această sarcină indispensabilă: căci, într-adevăr, cineva trebuie să spună, să scrie adevărul. Dacă politicienii ne mint, analiştii politici ne-ar putea „trezi la realitate”. Acest gen de argument însă pare a nu avea substanță în contextul nostru. Ţinând cont de răsturnările radicale, şi asta în termeni foarte scurţi, intervenite în ceea ce am putea numi „sfera politicii”, cine ar mai putea distinge adevărul de fals, binele de rău sau, în general, cine ar mai putea distinge în mod just lucrurile? Ritmul alert în care survin evenimentele pare a exclude orice principiu stabil de partajare. Sau, cel puţin, efortul de a găsi asemenea repere de ghidaj devine din ce în ce mai obositor. A spune, a discerne adevărul de fals nu mai presupune un timp fertil de deliberare. De fapt, totul se întâmplă atât de repede şi atât de imprevizibil, încât deliberarea însăşi devine derizorie, ridicolă. A construi principii devine un exerciţiu minuscul într-un câmp fracturat, dispersat, hazardat. Este inutil să anticipezi, să găseşti ceva a priori valabil într-un orizont al hazardului. Şi atunci: de ce scriem? Nu este contradictoriu să proliferezi discursuri când, de fapt, nimic nu mai poate fi spus în mod rezonabil?
Şi poate că nu ar fi cu totul eronat să admitem că nu doar în câmpul politicii, ci în general lucrurile sunt şi se prezintă la fel. Cine acceptă că întâmplarea, hazardul ne-a făcut ceea ce suntem, poate în acelaşi timp acceptă că nimic nu mai are fermitatea certitudinii. Şi drept corolar avem stupefacţia în faţa acestui fenomen de actualitate: inflaţia scrisului.
De fapt, atunci când scrii, nu se presupune că ai o certitudine şi că, având această certitudine, ai putea spune ceva? A scrie nu înseamnă a avea ceva de spus? Dacă da, atunci obţinem o concluzie ce pare inevitabilă: toţi cei care scriu, toate aceste ansambluri de texte (despre orice: film, teatru, politică, ştiinţă, poezie, muzică etc.) presupun certitudini. Iar dacă lucrurile stau aşa, atunci ar trebui să facem un efort să le citim (căci e mai bine să citeşti şi să ai certitudini decât să nu citeşti şi să fii ignorant). Concluzie mai degrabă absurdă: a căuta certitudini pe paginile lucioase ale atâtor reviste este un lucru prea greu, dacă nu imposibil. Corolar (bis): stupefacţia în faţa delirului scrisului.
De ce scriem? – mai degrabă o întrebare decât prilejul unui răspuns. Căci, desigur, cine ar mai încerca răspunsuri ferme din moment ce posibilitatea întrebării este deja hazard?

ixzfurm

ppffrpmj ixzfurm