Iar ai căzut pe gânduri, suflete…
 
* * *
N-am scăpat bine de o nălucă/năucă
și-acum, o altă pacoste
umblă prin Europa…
 
* * *
Mai periculoasă decât coronavirusul
este prostia încoronată…
 
* * *
Închis în casă, deschide-ți sufletul,
omule drag.
Coboară în el.
Atâtea lumi
pe care nu le cunoști
există în tine!
 
* * *
De mult n-am mai admirat de aproape
zarzărul înflorit…
 
Pomul acesta-ncărcat de lumină
n-ar trebui să trăiască vreodată
sentimentul dezolant
al înfloririi inutile.
 
* * *
Singur între patru pereți,
începi să te dumirești
ce faci cu timpul pe care
ți l-a dat Dumnezeu.
 
Cât timp dăruiești celorlalți?
 
Cât timp omori tot întorcându-te
de pe o facebookă pe alta?
 
Învață să treci prin suferință
ca printr-un filtru.
 
* * *
La televizor,
ni se spune cu patos
că capul (ce grăitoare pot fi, uneori,
cacofoniile!),
că capul cel mare al țării minuscule
a ordodonat mitralierelor
să patruleze prin capitală,
și, dacă văd un virus
fără acte în regulă,
să nu se mocoșească cu el –
să-l împuște pe loc.
* * *
O-ntrebare fără rost,
Un gând sec, un gând anost:
Cum să fii, dacă n-ai fost?
 
* * *
Mai periculoasă decât coronavirusul
este prostia încoronată…
 
* * *
Încet-încet, frontiera s-a prefăcut
într-un fir tare,
pe care covidul
nu mărgele, ci lacăte a înșirat.
 
Nimeni nu intră.
Nimeni nu iese.
 
Un fel de uniune sovietică
fără sârmă ghimpată.
 
Un fel de infern
în care mișună draci invizibili
(sau revopsiți!) – nu-i vezi,
dar îi simți, nesimțiții!
 
Acum, problema e
să nu se piardă cheile.
 
* * *
Mai cu seamă în vremurile tulburi,
se aud
vocile limpezi
ale Marilor Cărți.
 
„A fi sau a nu fi?” e și întrebarea voastră?
ne întreabă Shakespeare.
 
„…nime nu m-a face
să mă iau dup-a lui flaut” –
sinonim eminescian
pentru artiștii
care nu sunt de vânzare.
 
„Florile răului” de Baudelaire
seamănă binele.
Pentru cei obișnuiți să vadă
cu ochii proprii.
 
În cercurile opt și nouă ale „Infernului”
mai sunt locuri libere
pentru hoții și trădătorii de pretutindeni
pare să zică,
solidar cu dreptele judecăți,
Dante.
 
Timpul Marilor Cărți
e unul:
trecutprezentviitor.
 
Mai cu seamă în vremurile tulburi,
pentru sănătatea noastră, a tuturor,
Cuvântul
este obligat să NU poarte mască.
 
* * *
Dacă am descoperi
un leac împotriva prostiei,
virusul acesta din 2019
ni s-ar părea probabil
floare (e drept, urât mirositoare) la ureche.
 
„Virusul” din 1812,
despre care ni se vorbește
că e un mare noroc pentru noi,
a făcut, incontestabil, mult mai multe victime,
și nici până azi, după mai bine de 200 de ani,
nu i se caută un antidot…
 
Cei cu pâinea și cuțitul
și cu salamul electoral
se întreabă, cuprinși de teamă,
ce s-ar putea întâmpla dacă
Academia de Științe
ar deveni o
Epidemie de Științe –
mai multă știință, mai multă conștiință,
mai mulți ochi deschiși,
mai multe minți
evadate din letargie…
 
* * *
Timp uscat. Pământ ca piatra.
De mult n-a mai căzut un strop din cer.
Și doar în cimitire
crucile
răsar
ca ciupercile în pâlcuri dese
după ploaie.
 
* * *
Așa trist, Doamne, așa
Trist n-am fost în viața mea:
N-am crezut, Doamne, nicicând,
Că-am să-aud Moartea plângând…
 
Că-am să-aud Moartea plângând…
 
* * *
Mai periculoasă decât coronavirusul
este prostia încoronată…
* * *
E scrântit rău de tot covidul.
Mai deunăzi, m-a „fericit” c-un coșmar –
se făcea că, în centrul orașului,
pe un panou uriaș,
era lipit un anunț,
tipărit cu litere mari, roșii:
„Stimați cetățeni!
Nu aruncați la gunoi
măștile de protecție.
Sunt reciclabile.
 
După epidemie,
facem din ele
călușuri de pus în gură.”
 
* * *
Mai cu seamă în vremurile tulburi,
pentru sănătatea noastră, a tuturor,
Cuvântul
este obligat să NU poarte mască.
 
* * *
2020. Pandemie.
Pandemie. 2020.
O, ce belșug de mizantropie
Pe pământul pilotat de zevzeci!
 
* * *
Liniște virusată.
 
Dinspre aeroport,
nu se aude niciun avion –
cine știe când vom mai zbura
la Paris ori la Nisa,
la Roma ori la Madrid…
 
Și dinspre calea ferată e liniște.
În vagoane, păianjenii își desfac broderiile.
Ce mai fac oare prietenii noștri
din Pașcani, din Iași, din Târgoviște,
din București, din Satu Mare?
(Apropo, la Ungheni, simți
că trenul numit Basarabia
a obosit să i se tot schimbe roțile –
are nevoie de
un nou ecartament.
De o schimbare de macaz.)
 
Frontiera, azi – un șirag
de lacăte încuiate.
Să ținem bine minte
la cine sunt cheile.
 
Liniște…
 
Numai dinspre pădure,
se aude o drujbă
înfigându-și dinții de fier
în stejarii cu cele mai tari rădăcini.
 
* * *
Mai periculoasă decât coronavirusul
este prostia încoronată…
 
* * *
Mi-am amintit
de un desen inspirat
al unui copil:
o piatră din care crește
o floare zâmbind.
 
Ziua de mâine
nu e o himeră.
 
* * *
Închis în casă, deschide-ți sufletul,
omule drag.
Coboară în el.
Atâtea lumi
pe care nu le cunoști
există în tine!
 
* * *
Iar ai căzut pe gânduri, suflete?
 
17-26 martie; 4-13 mai 2020