Categorii

Parteneri

Comedia umană, în transmisie directă (gânduri incomode la moartea unui poet)

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Comedia umană, în transmisie directă (gânduri incomode la moartea unui poet)

imaginea utilizatorului Liliana Armaşu

Am avut o lună noiembrie spectaculoasă. Pe scena politicului s-a jucat, ca întotdeauna, o piesă electorală grotescă, cu un număr record de candidaţi şi candidate la mult râvnitul fotoliu de parlamentar, în timp ce în arena vieţii literare, la Uniunea Scriitorilor din Moldova, se perpetua, nepermis de mult, un spectacol caraghios al absurdului, de râsul găinilor. Când e vorba de putere, oricând şi oriunde, prostia umană se ridică uşor la suprafaţă, descurajând orice urmă de raţiune şi bun-simţ.
Până şi natura ieşise cumva din firescul ei, oferindu-ne, la sfârşit de toamnă, zile înspăimântător de calde.
Cel mai mare spectacol a fost prilejuit însă de moartea poetului trubadur, de obârşie basarabeană, Adrian Păunescu. Mărturisesc că regret sincer trecerea lui oarecum neaşteptată din viaţă, la o vârstă când se mai poate trăi, oricât de mari rezerve aş avea faţă de comportamentul său politic dubios ori faţă de imensa lui producţie literară, care necesită o selecţie serioasă. Mai şi ascult din când în când unele dintre textele sale cântate, cum ar fi, de exemplu, tulburătoarea piesă Rugă pentru părinţi. În studenţie, am fost la o întâlnire a lui Păunescu cu publicul chişinăuian, la Teatrul Verde, regizată în stilul cenaclului „Flacăra”, de la care mă întorsesem, ţin minte, extrem de emoţionată.
Ceea ce mi-a trezit însă indignarea în cele trei zile de funeralii ale poetului a fost grandiosul show mediatic organizat de postul de televiziune Realitatea TV şi de alte instituţii media de dincolo şi de dincoace de Prut. Iată că nu doar amorurile, căsătoriile, divorţurile, dar şi înmormântările celebrităţilor devin o afacere profitabilă pentru presă. Omniprezentele camere de luat vederi au înregistrat, din toate unghiurile posibile, chiar şi din elicopter, aproape orice gest sau mişcare de pe feţele celor prezenţi lângă catafalcul cu sicriul răposatului, fixându-le în detaliu lacrimile, mimicile şi strângerile de mână. A fost un prilej nemaipomenit şi pentru diverse personalităţi publice, de diferit rang, să arate lumii faţa lor profund umană, încercată de compasiune. În plus, tot acolo, în faţa mulţimii, acestea au avut ocazia să se lanseze şi cu imbatabile judecăţi de valoare la adresa creaţiei păunesciene, repetând întruna, ca într-un refren prelungit, că am pierdut un geniu al neamului românesc, comparabil ca valoare doar cu Eminescu. Cei care au îndrăznit să formuleze alte aserţiuni critice, pe fundalul acestei privelişti de tristeţe generală, au fost supuşi, fără cruţare, oprobriului public.
În paralel cu tot acest spectacol funebru, pe ecranul televizoarelor se derulau continuu benzi de reclamă publicitară, cu diverse anunţuri de vânzare şi cumpărare. O situaţie de-a dreptul bizară, jenantă: în timp ce empatizai cu durerea rudelor şi apropiaţilor poetului, erai invitat să-şi concentrezi atenţia şi la ce se mai întâmplă prin lumea largă a businessului (morţii cu morţii, iar viii – cu banii, nu-i aşa?).
O prietenă îmi spusese că a fost complet derutată de tot ce a văzut şi a auzit în cele trei zile de funeralii online, frustrată că nu a descoperit la timp genialitatea poetului deplâns de o ţară întreagă. S-a mai eliberat de conştiinţa vinovăţiei abia când a auzit, la TVR, prin vocea lui Andrei Cornea, şi un alt punct de vedere decât cel general exprimat şi... vociferat la televiziunile concurente.
Dacă vă aduceţi aminte, aproape cu doi ani în urmă, cam după acelaşi scenariu a avut loc şi înmormântarea lui Grigore Vieru, transmisă în direct la Postul Naţional Moldova 1 (care, în acea zi tristă de ianuarie, a avut probabil cea mai mare cotă de audienţă). Şi atunci, la sicriul poetului, s-au înghesuit tot felul de personalităţi notorii de pe scena publică autohtonă, întrecându-se în discursuri lungi şi patetice, cu referinţă obligatorie la iubirea de patrie şi la „dorul de Eminescu”, pe care ni le-a lăsat drept moştenire marele bard de la Pererâta. Iar toată nefericirea poetului era pusă, bineînţeles, în cârca celor care au îndrăznit vreodată să intre cu el în polemică. Şi astăzi orice critică la adresa lui Vieru este echivalată, prin gravitatea ei, cu o crimă împotriva statului. Ai voie să-l interpretezi doar pornind de la premisa că ai în faţă un geniu, aşa încât toate acţiunile de comemorare a poetului trebuie privite ca un omagiu adus unui spirit nemuritor.
De la moartea lui Grigore Vieru şi până azi s-a adunat mult capital politic şi nu numai politic. Au fost iniţiate, cu susţinere financiară din partea statului moldovenesc şi din partea unor instituţii româneşti, nenumărate manifestări cu iz populist: instalarea bustului lui Vieru, la doar un an de la trecerea sa în nefiinţă, pe Aleea Clasicilor, inaugurarea altor câteva busturi ale poetului într-o serie de oraşe româneşti şi de la noi, instituirea unui premiu „Grigore Vieru” de către Academia de Ştiinţe a Moldovei, în valoare de 30.000 de lei (care a rămas tot în Academie, iar deţinătorul lui a fost acuzat ulterior de plagiat), înfiinţarea unui Festival Naţional de Poezie transfrontalier Iaşi-Chişinău, atribuirea numelui poetului unei străzi din capitală, reeditarea, în tiraje imense, a cărţilor lui Vieru, iniţierea unui concurs pentru elaborarea unei compoziţii sculpturale „Grigore Vieru” ş.a.m.d.
Nu zic că nu trebuie să cinstim memoria scriitorului, o merită pe deplin, dar când se face atâta exces de zel şi cheltuială de bani publici, parcă ceva e în neregulă. Nu e onest să-i lăsăm în umbră pe alţii, ca să dau doar două exemple: poetul Gheorghe Vodă şi prozatorul Vasile Vasilache, a căror operă nu se situează, cred, mai prejos de cea a autorului Tainei care mă apără.
Oricât de mult i-am îndrăgit, s-ar cuveni totuşi să le dăm celor plecaţi din viaţă un pic de răgaz, fără să ne grăbim a-i idolatriza.
Acest lucru ar putea să însemne pentru ei o a doua moarte.
Nu a reuşit să se aşeze prea bine ţărâna de pe mormântul lui Adrian Păunescu, că pe 10 noiembrie a.c. presa de la noi a şi difuzat informaţia despre iniţiativa înaintată Guvernului de către preşedintele Academiei, Gheorghe Duca, de a instala bustul poetului pe Aleea Clasicilor, indicându-se şi o dată concretă: 31 august 2011.
Nu înţeleg de ce atâta grabă din partea unei instituţii care doar cu câteva luni în urmă l-a învrednicit pe acelaşi Păunescu, prezent la Chişinău (a fost o vizită de adio), cu titlul de membru de onoare. Cum vom face atunci distincţia între un scriitor clasic şi unul contemporan?
Dacă ne vom strădui să completăm Aleea în acest ritm trepidant, mă tem că unii dintre scriitorii noştri, care se consideră, fără glumă, „clasici în viaţă”, ar putea cere ei înşişi Guvernului sau Primăriei Chişinăului să le rezerve un loc alături de Alecsandri, Arghezi sau Rebreanu. Iar aceştia, în cele din urmă, vor trebui demontaţi, fiindcă la un moment dat nu vom mai avea spaţiu disponibil pentru clasicii de azi.
Despre „epoca Vieru”, la fel ca şi despre „epoca Păunescu”, ar fi nevoie, mai întâi, să se elaboreze nişte studii de exegeză literară (este misiunea academiilor şi a altor structuri specializate), sobre, epurate de sentimentalisme şi aprecieri gongorice. Ar trebui să se analizeze, în paralel cu poezia acestor poeţi, şi contextul politico-social în care aceştia au activat şi au acumulat nu doar glorie literară, dar (pe alocuri) şi imense averi de pe urma colaborării lor cu puterea. Trebuie spus, odată şi odată, că succesul popular al poeţilor sus-pomeniţi se datorează în mare parte şi concesiilor pe care le-au făcut în trecut regimului comunist. Or, de vreme ce un Adrian Marino sau un Ion Caraion, ambii – nume importante în literatura română, au fost aspru judecaţi pentru colaborarea cu Securitatea (şi aceste controverse continuă), de ce am trece cu buretele peste faptele nedemne ale unor scriitori pe care astăzi îi zeificăm? O dreaptă judecată a operei şi prestaţiei lor civice e preferabilă omagierilor pe bandă rulantă, care sfârşesc prin a plictisi şi a dezgusta publicul.
Graba noastră de a ridica monumente, de a ne face idoli nu înseamnă altceva decât încremenirea culturii în formule prefabricate şi, mai nou, transmise în direct, la televizor. Fără drept la replică.
Pe când menirea literaturii e alta: să ne scoată din anchilozare, să ne cultive spiritul, să ne înveţe exerciţiul gândirii independente.

Pe când menirea literaturii e

Pe când menirea literaturii e alta: să ne scoată din anchilozare, să ne cultive spiritul, să ne înveţe exerciţiul gândirii independente.pellet mill plant

Dabija poate fi receptat si la modul critic

http://www.liviudrugus.ro/LinkClick.aspx?fileticket=48zmoHlshVc=&tabid=67&language=en-US 

Stil...

"Stilul e omul" spunea simplu un Poet... Accepti omul,  fii bun si-i accepta stilul. Cred ca e bine sa fim toleranti si pozitivi... Nu e nimic mai perfid, decat un intelectual arogant si agresiv... Citesc demult acest ziar si ... altele.

Aşa-i românul...

Da, la noi încă mai pluteşte în văzduhul îmbâcsit de miile de nulităţi fosilizate şi oficializate, care numai ei deţin adevărul în ultimă instanţă, numai ei sunt cei mai mari scriitori, etc. Toate meritele (şi în primul rând materiale) sunt numai ale lor. Nu vreau să dau nume, căci este destul să-ţi aminteşti de oficialii literaturii noastre şi vei avea conturat în faţa ochilor (minţii) un tablou descurajator (de a mai comite vreo bucată literară).  Chiar şi Contrafortul cochetează uşor cu ideea de "elită" intelectuală, dar de multe ori, pe paginile acestei prestigioase (totuşi) reviste literare, mai apar şi nulităţi.

despre stil, lui Gheorghe

Printre neobosiţii şi distinşii cronicari aleşi de timpul meu (prezentul!) este şi profesorul, scriitorul, învăţătorul - domnul RADION CUCEREANU. Dumnealui este un Bărbat demn al acestui spaţiu românesc, un fiu credincios îndemnat, cred, prin cuget dumnezeiesc, prin intuiţie şi har, să-şi asume o grea misiune de a penetraj labirintul Istoriei noastre de la 1812 până Astăzi. Dar a te încumeta să cobori (înălţându-te în acelaşi timp) în Marea Piramidă a Istoriei la distanţă de 200 de ani e şi un real risc, dar şi o profetică angajare într-o lucrare (muncă silnică!) pe viaţă. E un adevărat travaliu! Insă, e ştiut, cine investeşte dragoste şi dorinţă în munca de cercetare şi căutare a Adevărului, e ajutat şi de Dumnezeu. Acesta îi ajută să descopere, să obţină, până la urmă, ceea ce caută. Vorba parabolei: contează ca noi să punem. umărul, că Tatăl are grijă să ne ducă povara cea grea..
--Gheorghe, ceea ce vezi mai sus e un fragment dintr-un articol de Claudia Partole publicat in LA. Fii atent la stil, la majuscule, la expresii. Daca vrei sa te imbeti cu euforia religios-nationalista a acestui stil, atunci citeste sanatos LA.  Nu inteleg numai de ce ne-am intalnit pe situl Contrafortului. Ah, Marea Piramida a Istoriei!....

Care "cai de bataie", omule?

Care "cai de bataie", omule? Vrei - citeste, nu vrei - nu citi si atat! In vest magazinele sunt pline de carti din toata lumea, scrie cine vrea si ce vrea. Mii de femei care stau acasa si nu au ce face scriu si uneori scriu chiar carti frumoase. Plateste si publica. Apoi vinde, daca poti. Daca nu - nu ai profit. Cine vine la Dublin, va vedea numaidecat un scriitor care a editat zeci de carti, la o varsta respectabila deja, care-si vinde propriile carti in strada... (nu-i dau numele din motive lesne de inteles).  Nu am auzit pe nimeni sa strige ca cineva tre sa fie distrus, ca-i neprofesionist... Cititorul alege, plateste si asta-i toata filosofia cartii, viata ei... In Irlanda, platesti 100 de euro si te inregistreazi la orice organizatie a scriitorilor. Scriitorii organizeaza cursuri platite, (uneori de cateva zile) despre arta scrisului - curs pentru proza scrurta, curs pentru roman - tehnica, structura, caractere, relatii... Si aceste frumoase serate nu se fac neaparat pentru profit. Se plateste pentru a sustine evenimentul, organizatia... si vine oricine vrea sa-si incerce penita in ale scrisului...  Oamenii discuta concret, despre material concret, despre cum sa incepi, cum sa mentii suspansul, cum sa te incadrezi in rigorile unui dialog realist si semnificativ, abstract ori filosofic...  Literatura, scrisul, nu mai e o indeletnicire elitarista. Iti place "nationalismul mucegait"? - Poftim nationalism mucegait. Invata chiar si scrie, daca doresti, si tu la fel... Nimanui nu-i vine in minte sa te atace, sa te distruga fiindca scrii asa ori altfel... In Basarabia se discuta prea mult despre literatura si prea putini fac literatura. Eu i-as  incuraja pe toti - sa scrie, orice, cat mai mult, despre orice si oricum... Pacat ca nu avem o revista de literatura, in care sa fie publicata proza scurta, poezie, teatru... fara comentarii... doar pentru delectare... la discretia oricui... Vreau sa citesc, sa rad, sa plang alegand eu in ultima instanta pagina, cartea care imi place, fara ca cineva sa ma eticheteze intr-un fel sau altul... Si fiindca a venit vorba de Dabija (nu mai e necesar sa spun despre care anume... si nu ma refer neaparat la LA). Cine vrea sa observe un lucru simplu de tot observa, cine nu, ma rog... dar editorialele sale din ziarul pe care il editeaza sunt o interesanta si unica in felul sau inventie de expunere succinta, lapidara, se citesc usor si sunt pe intelesul oricui... Ce poate fi mai frumos decat ceva maret si simplu in acelasi timp? Subiecte inedite, "nationalism mucegait", portrete, istorii, conflicte... Dabija isi face meseria bine. El e la locul lui demult. Cartile lui sunt cautate si citite - iar asta, cred, graeste de la sine... 

măi gheorghe măi

Am comentat și eu ca un simplu cititor, ori trebuia să fiu un Garcia Marchez ca să pot scrie ceva pe forum. Nu am nici un fel de ură pentru Dabija, zicând că trebuie distrus, ca  Cartagina, am în vedere că urmează să renunțăm la crearea cultelor pentru scriitori și la naționalismul muced - și anume aceștia sunt caii de bătaie ai lui Dabija.  

Dabija distrus???

Cred ca acest Victor (si inca  Druta) e prea mic si lipsit de vlaga, ca sa-l distruga pe Dabija. Cata ura, cata invidie... si,,, in fond... nici un gand demn de seama. Am citit recent, cu placere, doua volume de Dabija editate in Romania. A scris cumva ceva si acest VD?

Un mare poet e mare nu de

Un mare poet e mare nu de aceea că a primit binecuvântarea criticilor literari, nu de aceea că a gândit întrr-un mod impecabil și politicește corect, nu de aceea că a fost bun familist. E mare prin ecoul trezit în sufletul poporului, prin impactul cântecului său. Iată de ce a zice că Vieru ar fi egal cu Vodă sau Vasilache, pe care critica literară i-a apreciat ca fiind și ei bunișori, e un mare neadevăr. Pentru popor Vodă nici nu există ca poet. Și cine îl știe pe Vasilache? 
Dar sunt de acord că modul în care au fost tămâiați, osanați, sanctificați la noi Eminescu, Vieru, Păunescu este absolut obscen. Iar „Literatura și Arta” este fortăreața prostului gust și gândirii totalitare. Din păcate, pe Dabija, considerat „de-al nostru”, nimeni nu vrea să-l atace. Pe când Dabija trebuie distrus, LA este Cartagina noastră. Ciao.  

"Timpul" blocheaza comentarii

Ziarul "TImpul" blocheaza comentariile... Ei blocheaza comentariile venite prin intermediul unui Provider. Te urmaresc si iti blocheaza orice tentativa... Iata asa.

Grama-ti-ca-ca

"O prietenă îmi spusese că a fost complet derutată de tot ce a văzut şi a auzit în cele trei zile de funeralii online..." Fii atenta la Gramatica. Nu se spune "o prietena imi spusese..." fara a indica o alta actiune din trecut, inaintea careea "discutia" cu prietena sa fi avut loc. Nu e logic. Iata definitia formei verbale pe care ai folosit-o (Se numeste Mai mult ca perfectul) Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o acțiune încheiată înaintea alteia, petrecută tot în trecut. Deci, reiese ca prietena iti spusese ca a fost derutata inainte de a "vedea" si a "auzi" ceva in cele trei zile de funeralii. Dar ea nu-ti spunea spune nimic despre funeralii inainte de a fi prezenta acolo... Cu toata consideratiunea - un cititor de la Dublin

multumesc

Multumesc cititorului de la Dublin pentru observatie. Pe viitor ma voi stradui sa fiu mai atenta.
La multi ani!