Categorii

Parteneri

cataclism

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

cataclism

imaginea utilizatorului Ştefan Bolea

cataclism
o bestie mă sfârtecă din interior
un trup de fiară îmi tot dă târcoale
o bandă de torţionari îşi înfige cuţitele în mine
                                                dinăuntru
asemenea lui doja, sunt ţintuit pe scaunul de foc,
            coroana de spini îmi iese din tâmple afară
cohortă de năluci, cuib de draci, vârtej de şerpi şi
                                                ghem de gunoaie
ce-mi iese pe gură, prin ochi, buric şi prin piept
s-au adunat cu toţii şi-n oglindă îmi fac semn
cu propria lor faţă
 
am îngheţat, am împietrit
şi simt piroanele
cum ies
cum ies
cum ies
 
50 de golgota on the rocks, 40 de moria, 666 de
                                                            apocalipse
îmi stau pe limbă, în plămâni, în coaste, pe faţă
 
suflarea mi-e veştedă, paloarea supremă
aş putea îngropa o dresdă dacă numai aş ţipa
aş sculpta un nagasaki cu ghearele
mă simt ca şi cum m-aş fi născut mort sub
                                    bombardament american
 
şi claunii care-mi adumbresc privirea
şi arlechinii care mă muşcă de gât
şi călugării franciscani vânduţi diavolului, care-mi
                                    pun bocancul pe creştet
 
vreau să ridic un zid între mine şi monştri
dar am deja rânjetul lor
grimasa, căutătura, schimonosirea lor
sunt fără pavăză şi aştept să mă sugrume
 
îmi ies mâini din viscere, schijele îmi sparg retina
şerpi izvorăsc din urechi şi mă muşcă de buză
ciocane zvârlite din şira spinării, paralizându-mă cu
                                                mâinile încrucişate
sodomizat şi gomorizat în postura fetus
mut de uimire pentru o secundă
observ un pian care îmi iese din creier
şi mă zdrobeşte între carcasă şi claviatură
 
misanthropia
la patru noaptea liniştea este aproape religioasă
bezna îţi înghite paşii la fel cum deşertul reţine
                                                            sudoarea
la fel cum o plantă carnivoră îţi suge răsuflarea
te poţi întâlni cu un poliţist sau cu un hoţ
nici nu ştii care e mai dăunător
unul vrea să te identifice, celălalt îţi scanează
                                                vulnerabilitatea
ambii vor să te percheziţioneze
 
la patru noaptea eşti singur pe lume
jumătatea ta de planetă bea somn
cealaltă jumătate se-ndoapă cu muncă şi se
                                                mişcă mecanic
 
la patru vezi firele, auzi dangătul lanţului
dar în surdină, aproape în şoaptă
pentru că lesa e largă, strânsoarea stăpânului
                                                se relaxează
şi vârful cizmei e numai bun de molfăit şi lins în
                                    timp ce inspiri în somn
 
la patru noaptea strada mea era o biserică, un
                                                adevărat studio
singurătatea mea era atât de infatuată
încât simţeam că mă ridic ca domul lui stefan
şi că de mii de ani, poate milioane, creierul meu n-a
                                    mai simţit miros de om
 
pastel nevrotic
cerul mă apasă, îndesându-şi pintenii în gâtlejul meu
şi nu mai pot respira, pentru că norul-lăcustă
                                     mi-a tras gluga pe faţă
fulgeră în altă localitate şi plouă în altă localitate, aici preludiul ne torturează şi tensiunea face să crape
                                    vesela în sufragerie
furtuna incapabilă ademeneşte şobolanii, care se deplasează din gurile de canal, iritaţi că nava nu se
                                    scufundă mai grabnic
la fel gândacii de bucătărie organizează excitaţi hora unirii, astfel încât cu o talpă nimerit aplicată poţi să
            ştergi din cartea vieţii cel puţin un trib
iar muştele presimţind uraganul caută adăpost în
            hoiturile ce pleznesc în gunoaie
 
cerul mă apasă, ca un jaguar ce dormitează pe pradă, ca un jandarm care imobilizează suspectul cu cizma, ca o cămaşă de forţă a viitorului, proiectată special pentru creier
şi cerul mă mulge, mă drenează, mă suge până când cad lat ca o lipitoare, care nu şi-a mai luat de mult
                        doza şi halucinează cu vlad ţepeş
norii umflaţi de cianură mi s-au îndesat în gât, dacă
am să scot o vorbă, am să-ţi suflu moarte-n chip
sunetul dezastrului atomic e isteric, precum clipocitul
                        talanţilor la casierie
 
în sfârşit plouă torenţial peste cluj, ies pe balcon cu ţigara aprinsă, şi-n timp ce bolta întunecată dă să crape şi norii sunt siluiţi, zdrobindu-se unul de altul, simt cum mii de sori încep să răsară dincoace de
                      pleoape

acdenb

wntnvr acdenb