Categorii

Parteneri

Castelul de apă

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Castelul de apă

De fiecare dată când scriu aceste „Poveşti...”, mă gândesc la cititorul meu, la felul cum le citeşte, cum mă citeşte, de altfel. Mi-l închipui aşa un lector ideal, unul absolut, aproape omniscient, un adevărat lector de poveşti, care însă preferă să şi asculte, ghidat de câte ceva, care uneori iese din pagină şi parcurge străzi, case, răspântii. 
Mai nou, mi se întâmplă să petrec mai mult timp în sălile de curs. Predarea literaturii necesită un ritm aparte. Am înţeles acum câţiva ani faptul că profesorii de literatură trebuie să fie în primul rând nişte artişti, nu atât actori, cât mai degrabă un fel de showmeni, care să ştie să fascineze o sală, să o prindă, să o ţină măcar pentru o clipă înmărmurită. Cum i se întâmplă unui jazzman, care pune mâna pe instrumentele acelea clasice şi face altceva, aceleaşi instrumente, aceleaşi note, dar e altceva. Înmărmurirea. Este lungimea unei clipe în care nu încape nici măcar un oftat sau un ha-ha amuzat. Nu că aş fi eu o mare artistă în ale predatului, dar unii zic că îmi reuşeşte câte ceva. Am avut însă nevoie de toate acestea doar pentru a ne apropia topografic de o poveste adevărată a oraşului nostru, pe care îl populez eu şi el, probabil, cititorul meu. 
Lângă Universitatea de Stat din Moldova, la intersecţia străzii Mitropolitul G. Bănulescu-Bodoni cu strada Alexei Mateevici, la colţ, aşa deodată, brusc, dai de o construcţie inedită, numită Turnul de apă. Un alt nume al acesteia este Castelul de apă, cred că e vorba de unicul castel din Basarabia, altele nu există, din câte ştiu, cum nu există multe alte lucruri pe aici. Între zidurile acestea poţi afla găzduit Muzeul Oraşului Chişinău. 
Un turn de apă marca Alexandru Bernardazzi în oraşul de pe Bâc. Îţi poate lua ani înainte să înţelegi că a existat şi că mai există. Îl poţi vedea zilnic, poţi trece pe lângă el de câteva ori pe zi, dar vei începe să îl vezi mult mai târziu. Or, sunt lucruri care îţi iau ceva timp pentru a fi observate şi înţelese. Turnul acesta de apă e rupt de toate celelalte care există în Chişinău. A existat încă unul, dar nu
mai e. Desigur, dimensiunea utilitaristă pe care a avut-o cândva nu mai contează, deşi este amintirea unui moment civilizator pentru oraş, similar celui în care a apărut apeductul la Roma. 
Semnificaţia acvatică a numelui te scoate, te extrage însă din acest târg aproape sec, spălat stingher de Bâc (un mit, o superstiţie şi acesta, de altfel), aşa cum Chişinăul (în pofida etimologiei sale acvatice care se trage de la izvorul acela legendar, Chişla Nouă) nu este un oraş pe ape, cu ape, lângă ape. Şi deodată acest castel, acest turn de apă. Îl poţi vedea, îl poţi ignora mergând pe alături, important, chiar esenţial, este să ţi-l poţi imagina, căci stând în faţa lui doar imaginaţia îţi poate produce adevărata lui istorie, care vine din epoca în care numele Carol Schmidt, primarul de altădată, ţinea de cotidianul urbei. 
Un turn de apă este în primul rând o poveste. Te poate tenta aproape ca un turn de fildeş sau poate ca un castel kafkian. Un castel de apă este o dublă poveste. Important este să o simţi, să vezi dincolo de firma muzeului o lume trecută, uitată de cea de azi, în care cultura pare să fie plecată în cruciade, istoria e în paragină şi doar câte un castel de apă ca un turn de pază mai poate aminti de faptul că suntem o specie gânditoare...