articol: 

Într-o societate de consum de... sărăcie, cum e a noastră, preocupată de valori trecătoare și perisabile, ar merita să ne întrebăm câţi dintre noi avem nevoie de teatru?, atunci când asimilăm cu ușurință orice „ofertă” de pe piață şi, cu o şi mai mare inconştienţă, ne lipsim de orice ar merită o adeziune mai reflectată. Suntem tentați adesea să renunțăm tocmai la ceea ce ne-ar susţine existenţa şi esenţa umană. Din fericire, avem nevoie de teatru în aceeaşi măsură în care avem nevoie de oamenii care simt necesitatea de a face teatru. Adevărul acestei teze îl afirmă generaţiile de tineri actori care se ambiţionează să pătrundă în lumea artei și tot ei ne invită să ne mai temperăm scepticismul.
Cu toate acestea, dacă arunc o privire înapoi, constat că spectacolele de diplomă ale studenţilor de la specialitatea Actor Teatru și Cinema, din cadrul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (AMTAP), au o soartă mult prea ingrată. Dacă nu ignoranța și inerția, atunci orgoliile personale alimentează dezinteresul manifestat de către conducerea teatrelor de la noi față de aceste montări studențești adesea de o prospețime și ingeniozitate ieșite din comun, spectacole care ar putea concura cu succes multe dintre producțiile realizate pe scenele profesioniste din Basarabia. În consecinţă, aceste trupe studențești care, să nu uităm, au o existență efemeră, nu pot miza decât pe câteva reprezentaţii: pentru examen, părinți, rude și prieteni. Și, ca excepție, dacă „mai prind” vreun festival, în cazul în care beneficiază de susținerea instituției de învăţământ respective.
Unul dintre cele mai recente spectacole jucate de o trupă de viitori absolvenți
AMTAP este Calandria de Bernardo Dovizi da Bibbiena (un autor italian din secolul XVI). O comedie suculentă, plină de galanterii și suavități amuzante, care înlătură convenționalul rigid și mizează pe spontaneitate și naturalețe. Spectacolul este realizat de regizorul-pedagog Vlad Ciobanu, iar expresia corporală este semnată de Nicolae Kazmin. Regizorul reuşeşte să păstreze frumuseţea textului umanist prin exploatarea subtilităţilor piesei, cu ajutorul mijloacelor artistice specifice, să transmită spiritul renascentist, creator și inventiv, printr-o exuberanță bine controlată, care amplifică puterea de sugestie. Limbajul scenic este „purificat” de clișee și tehnici moderne de alambicare, filtrat de „psihologisme” inutile, în schimb antrenează dimensiunea esenţială a artei teatrale: plăcerea jocului, de care tinerii actori se lasă contaminați, în „iureșul” rolurilor lor.
Spectacolul montat de Vlad Ciobanu reprezintă o farsă amoroasă cu un fir narativ simplu, gen bine cunoscut şi în Commedia dell’Arte. Fără o dezvoltare a caracterelor și având o linie de subiect nesofisticată, care aglomerează deghizări, confuzii voite și jocuri ambigui de cuvinte, Calandria implică ample posibilități interpretative, impuls bufonesc, atracţie erotică etc. Manifestările personajelor au legătură directă cu specificul teatrului renascentist, replicile pline de umor şi interludiile ludice sporesc farmecul poveştii.
„Împrumutat” din Decameron-ul lui Boccaccio, personajul Calandro este țintuit între tot felul de tentaţii şi pasiuni. Umilirea publică a soţului, surprins în flagrant la locul adulterului, emană o tentă ironică la adresa emancipării femeii, deoarece însăşi Fulvia, soţia lui Calandro, se face vinovată de acelaşi păcat. Oricum, aceste două personaje credule provoacă prea mult zgomot pentru nimic, întrucât de prostia lor profită slugile isteţe, care din spirit mercantil nu se sfiesc să facă un joc dublu pentru... niscaiva bănuți în plus, dar și „stăpânii” inimilor lor, gemenii Lidio şi Santilla. Şi pentru a asigura mai mult suspans şi echivocuri întâmplărilor în derulare, prezenţa în scenă este susținută de pretinşi înţelepţi şi falşi vrăjitori, de satiri iscoditori şi slujitori perspicace.
Mobilitatea exemplară a studenților-actori trădează, cum spuneam, dorinţa și plăcerea vizibilă de joc a acestora, onorând prin evoluţia lor discursul regizoral, iar tracul de început pentru unii dintre ei s-a drapat în entuziasm și dezinvoltură. Riscul, dacă există unul, este ca, după 4 reprezentații ale spectacolului construit de Vlad Ciobanu pe scena AMTAP, unii dintre acești tineri actori să nu reușească să se mai „monteze” la cota cerută de specificul unei asemenea interpretări, care are prea puține tangențe cu stilul comediilor moderne. În acest caz, „oboseala”, inadecvarea vor fi imediat sesizate de public.
Cu destulă verosimilitate, exploatând latura caricatural-comică a personajului Calandro, Nicu Ţurcanu reușește să creeze un rol integru, care printr-o expresie corporală sugestivă expune prostia şi ridicolul soţului încornorat. În schimb, Ioana Zubcu în rolul Fulviei, prin glacialitatea interpretării, lipsindu-i cumva latura ludică, cerută de împrejurări şi care poate fi surprinsă la colegii ei, glisează spre dramatism. Lidio, reprezentat scenic de Eduard Cernat, afişează masca candorii şi ingenuităţii şi pare mult mai convingător deghizat în rolul surorii lui gemene decât personajul Santilla în persoana actriței Alina Stoianov. Şi pentru a oferi poveştii mai mult mister, satirizând credinţa în tot felul de practici magice și oculte, vine Ruffo (Iurie Focşa), falsul vrăjitor, pentru „a da certitudini” unui viitor (ne)sigur! Tânărul actor încearcă să încurce şi să descurce iţele dramatice ale intrigilor amoroase prin intervenții tenace, „diabolice”. Iar slugile (Fannio-Alexandru Crâlov, Samia-Mihaela Balan, Fessenio-Sergiu Terente), în jocul lor de-a infidelitățile lacome, aproape fără excepţie, au o prestație sigură și expresivă, valorificând gratuitatea şi hilarul situaţiilor, dincolo de care se lasă citit „desenul din covor” al regizorului-pedagog, munca sa meticuloasă cu actorii studenţi.
Un spectacol al schemelor regizorale atent elaborate, în conformitate cu preceptele teatrului renascentist, dar și al unor energii debordante, tinereşti, Calandria oferă publicului spectator posibilitatea evadării din cotidianul tern și abrutizant, transformând spațiul scenic într-un loc al bunei dispoziții, în care umorul și bucuria vieții se desfată fără opreliști.
 
________
Calandria de Bernardo Dovizi da Bibbiena. Regizor-pedagog Vlad Ciobanu. Expresia corporală: Nicolae Kazmin
Distribuția: Prologul, satirul: Draga-Dumitriţa Drumi; Calandro: Nicu Ţurcanu; Fessenio: Sergiu Terente; Lidio: Eduard Cernat; Santilla: Alina Stoianov; Ruffo: Iurie Focşa; Fulvia: Ioana Zubcu; Samia: Mihaela Balan; Fannio: Alexandru Crâlov; Polinico, Pedro: Laurenţiu Vutcărău; Târfa: Ana Jereghe.