Categorii

Parteneri

Tomas Tranströmer - Premiul Nobel pentru Literatură 2011

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Tomas Tranströmer - Premiul Nobel pentru Literatură 2011

După mai mulţi ani, de fapt din 1996, când poeta poloneză Wisława Szymborska primea înalta distincţie a Academiei din Stockholm, Nobelul literar din 2011 a fost câştigat din nou de un poet, suedezul Tomas (Tumas) Tranströmer. Creator faimos, tradus în 60 de limbi ale lumii, Trans­trömer a fost mulţi ani printre favoriţii la premiu, dar Juriul, din care fac parte colegi din generaţia sa, l-a ocolit. Erau preferaţi alţii, „pentru că Tomas Trans­trömer este suedez – cum să ia Premiul Academiei suedeze un suedez?! – şi pentru că… este Poet, un Poet adevărat”, spuneau cu amărăciune şi cu o superioară ironie admiratorii săi, care se temeau că acesta va rata Nobelul la fel ca o altă glorie a literaturii suedeze, Astrid Lindgren. Şi iată că în acest an, când Tranströmer a împlinit 80 de ani, Poezia a învins… Ar fi putut să primească Nobelul încă acum 20 de ani, dar e bine că s-a întâmplat măcar acum. Chiar dacă suedezii au însuşit bine expresia că „nu poţi fi profet în ţara ta” – a se vedea atitudinea lor faţă de Bergman, Strindberg… – , în cazul lui Tomas Tranströmer îşi vor face mai puţine reproşuri.
Considerat cel mai mare poet suedez din a doua jumătate a secolului XX şi un inovator al liricii scandinave (Iosif Brodski i-a admirat poezia), Tomas Tranströmer s-a născut pe 15 aprilie 1931 la Stockholm. A studiat psihologia şi a lucrat mulţi ani la o instituţie pentru delicvenţii juvenili, ceea ce i-a modelat într-un anume fel sensibilitatea. A debutat la vârsta de 23 de ani şi a publicat până acum 12 cărţi de versuri (de fapt, nişte cărţi suple, cuprinzând între 17 şi 25 de poeme fiecare) şi un volumaş de nuvele autobiografice. Cartea sa de debut s-a intitulat 17 poezii şi critica literară a consemnat unanim apariţia unui geniu poetic.
În 1990 poetul a suferit un atac cerebral, care i-a afectat capacitatea de mişcare şi de a vorbi. A revenit editorial peste şase ani, iar volumul pe care l-a scris (poate să scrie cu mâna stângă pe tastele computerului, la fel cum interpretează şi piese muzicale la pian, scrise de compozitori special pentru el…) a avut un mare succes în Suedia – peste 30 000 de exemplare vândute. Ajutat de soţia sa, Monica, poetul a avut câteva întâlniri cu cititorii şi după ce a suferit atacul cerebral şi a fost imobilizat într-un cărucior. Monica citeşte poemele şi tot ea vocalizează ideile poe­tului în dialogul său cu publicul. Au fost nişte întâlniri foarte emoţionante, aşa cum a consemnat presa.
Tranströmer a fost distins de-a lungul carierei cu numeroase şi importante premii în Suedia (Premiul Strindberg, 1996), Statele Unite (Premiul Internaţional pentru Literatură Neustadt, 1990), Germania (Premiile Petrarca, 1981 şi Horst Bienek, 1992), Japonia, China, Macedonia (Premiul „Cununa de aur” al Festivalului Internaţional de Poezie de la Struga), Canada (Premiul Griffin, 2007)…
Juriul Academiei suedeze, în motivarea de acordare a Premiului Nobel, spune că poezia lui Tomas Tranströmer se caracterizează prin laconism, concretețe și metafore pătrunzătoare, iar „imaginile condensate şi translucide ne oferă o cale inedită spre realitate”. Din ce am citit (în română şi engleză) în aceste câteva săptămâni de la acordarea Premiului, des­crierea făcută de Juriu îmi sună foarte potrivită.
Tranströmer scrie într-un limbaj simplu, cu metafore transparente, limpezi, fără construcţii stilistice sofisticate. Un discurs liric liniştit, o „linişte scandinavă”, cum a scris critica, dar care ascunde – simţi lucrul acesta – o tensiune, un dramatism al existenţei care îţi captează atenţia. Poezia lui Tranströmer nu abordează teme politice şi sociale, ci e mai curând un inedit, foarte personalizat ghid de observare a realităţii. Un vers al lui spune: „Adevărul zace pe stradă şi nu-l ridică nimeni”.
În limba română au fost traduse, la Editura Polirom, două volume de poeme semnate de Tomas Tranströmer, Pagini din cartea nopţii, prefaţă de Marin Sorescu, la lansarea căruia, în 2003, Tranströmer a vizitat România, și, în 2005, Taina cea mare, ambele în traducerea lui Dan Shafran. Sper că vor urma şi alte traduceri. Grupajul de poeme din Tranströmer în traducerea lui Dinu Flămând, publicat de România literară într-unul din numerele recente, ne îndreptăţeşte această speranţă.
Iată prezentările acestor cărţi pe site-ul Editurii Polirom:
Despre „Pagini din cartea nopţii” – Mistice, versatile şi triste, poemele (în versuri sau în proză) lui Tomas Tranströmer dovedesc un imaginar suprarealist ce caracterizează întreaga sa lirică – un banal timbru este văzut ca un covor magic, umbra copacilor trădează incifrarea unei alte lumi. Construite în jurul propriilor experienţe, versurile sale au puterea de a deschide nebănuite uşi către introspecţie şi interpretări metafizice.
Despre „Taina cea mare” – Volumul este alcătuit din cinci poeme scurte, urmate de 45 de poeme haiku, toate esenţe admirabile ale simplităţii şi, în acelaşi timp, complexităţii marelui poet suedez. În Taina cea mare, Tranströmer îşi reduce la maximum mijloacele de exprimare, fără ca prin aceasta să devină un poet ermetic şi de neînţeles. Tranströmer  a fost dintotdeauna un scriitor existenţial şi moartea a fost dintotdeauna prezentă în poezia sa. Niciodată însă aşa de insistent ca acum. Bănuieşti o mare oboseală în această carte, simţi că începe să fie târziu, în viaţă şi pe pământ. Dar chiar şi atunci când poetul scrie despre moarte, poezia lui e purtătoare de speranţă şi lumină. Taina cea mare şi minunea vieţii dăinuie la nesfârşit.
Şi în finalul acestei prezentări, reiau trei poeme ale laureatului Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, Tomas Tranströmer, traduse de Dan Shafran.
 
Pagină din cartea nopţii
 
Într-o noapte de mai am păşit pe ţărm
în lumina rece a lunii
acolo unde iarba şi florile sunt cenuşii
şi mirosurile verzi.
Am lunecat în sus spre colină
în noaptea fără culoare
pe când pietrele albe
trimiteau semnale lunii.
O fărâmă de timp în spaţiu
lungă de câteva minute
şi lată de cincizeci şi opt de ani.
Şi în spatele meu
dincolo de apa plumburie
celălalt ţărm
şi cei ce-l stăpâneau.
Oameni cu viitor
în loc de chip.
 
Călătorie nocturnă
 
Sub noi colcăie viaţa. Trec trenuri.
Hotelul Astoria trepidează.
Un pahar cu apă pe marginea patului
flacără strălucind în tunel.
A visat că e prizonier în Svalbard.
Cu un trosnet de tunete pământul
se învârteşte.
Ochi scăpărători traversează gheţurile.
Frumuseţea miracolelor era aievea.
 
Allegro

Cânt Haydn după o zi neagră
şi simt căldura simplă în mâini.
Clapele vor. Ciocănele blânde bat.
Rezonanţa verde, vivace şi calmă.
Rezonanţa spune că există libertate,
că există cineva care nu plăteşte
tribut împăratului.
Îmi vâr mâinile în buzunarele-mi
haydniene
şi îl imit pe cel ce priveşte lumea cu
seninătate.
Înalţ steagul haydnian – semn că:
„Nu ne predăm. Dar vrem pace.”
Muzica este o casă de sticlă pe panta
unde pietre galopează, pietre se
rostogolesc.
Şi pietrele străbat sticla,
dar fiecare geam rămâne intact.
 
Fundația Nobel îi va înmâna lui Tomas Tranströmer premiul în valoare de 1.5 milioane de dolari la ceremonia de decernare la Stockholm pe 10 decembrie 2011, când este marcată ziua morții, în 1896, a celui care a instituit premiul, suedezul Alfred Nobel.
 
Vasile Gârneţ