Parteneri

Eugeniu Coşeriu - 90

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Eugeniu Coşeriu - 90

Pe 27 iulie curent, Eugeniu Coşeriu, una dintre cele mai strălucite personalităţi pe care le-a dat cultura şi ştiinţa românească în secolul XX, ar fi împlinit 90 de ani. Cunoscut în lume ca un mare lingvist, creator al unei doctrine lingvistice noi, complete – despre Eugeniu Coşeriu, născut la Mihăileni, judeţul Bălţi, conaţionalii săi au aflat abia în anii târzii ai perestroikăi, mai întâi prin câteva articole publicate în presa de la Chişinău (seria a fost inaugurată de Valentin Mândâcanu, în 1988), apoi graţie vizitelor pe care savantul le-a făcut în Basarabia după căderea regimului sovietic. Ca unul care a avut privilegiul să asiste la câteva dintre aceste întâlniri ale lui Coşeriu cu intelectualii basarabeni, trebuie să mărturisesc că impactul lor a fost deosebit. Coşeriu ne-a impresionat prin statura sa intelectuală uriaşă – cred că e unicul om de geniu pe care l-am întâlnit în viaţa mea –, dar şi prin faptul că era atât de conectat la problemele românilor dintre Prut și Nistru…
Într-un interviu pe care mi l-a acordat în iulie 1996, la Constanţa, pentru revista noastră (pe care o aprecia şi o apăra de atacurile murdare ale „patrioţilor de meserie” din epocă…), Coşeriu a vorbit, între altele, despre „destinul Basarabiei”, despre „reîntregirea pământurilor româneşti” şi despre „teoria existenţei limbii moldoveneşti”. Reiau aici fragmente din acel interviu, cu remarca amară, dar obligatorie, că reflecțiile de atunci ale lui Coşeriu sunt foarte actuale şi astăzi şi sună ca un avertisment.
Despre destinul Basarabiei şi întregirea pământurilor româneşti:
„Destinul Basarabiei îl văd cu speranţă și cu mare teamă. Distanţa geografică dintre Germania și Basarabia nu înseamnă pentru mine și o distanţă sufletească. Eu sunt mereu în Basarabia și între basarabeni, chiar și atunci când mă aflu în America de Sud. Trăiesc intens acest destin al Basarabiei și mă doare în mod constant. (...) Am impresia că reîntregirea ne interesează aproape numai pe noi, adică noi cei interesaţi, care simţim această exigenţă a reîntregirii, fiindcă și în România de dincoace de Prut, și în România de dincolo de Prut sunt foarte mulţi pe care perspectiva reîntregirii îi lasă cu totul indiferenţi. În România de dincolo de Prut (în Basarabia) sunt, cum bine știm, și foarte mulţi dușmani ai reîntregirii. Deci cum putem cere occidentalilor să se intereseze de această problemă a reîntregirii dacă noi înșine, mai ales în Basarabia, ne certăm, nu avem un punct de vedere comun până și cu privire la așa-zisa „limbă moldovenească”? Atunci Occidentul se întreabă: se pare că basarabenii nu vor să se unească? Așa se văd lucrurile în Occident atunci când sunt prezentate, fiindcă, de cele mai multe ori, nu sunt prezentate în niciun fel.”
Despre „teoria existenţei limbii moldoveneşti”:
„Nu, nu există nimeni în Occident dintre cei informaţi care să susţină această teorie. Însă în Occident există și foarte multă lume neinformată, chiar și printre lingviști, care nu sunt specialiști, de exemplu, în limbile romanice, deci ei iau o statistică ucraineană, și acolo apare că în Ucraina trăiesc 180 000 de români și 350 000 de moldoveni. Ei înţeleg că există un popor care e popor moldovenesc și vorbește moldovenește și există alţii care sunt români și vorbesc românește. Sau, într-un ziar, și de multe ori ziarele sunt cele care formează opinia publică și ideo­logia curentă, se scrie că în această Republică Moldova se vorbește o limbă foarte apropiată de limba română. Însă nu se spune cât de apropiată este. (...) Pentru un om de știinţă și pentru un om conștient, chiar dacă nu e prea învăţat, e penibil, pur și simplu, că se poate discuta această problemă a existenţei „limbii moldovenești”. Două sau trei cuvinte rostite altfel la Chișinău decât la București nu te îndreptăţesc să afirmi că e vorba de o altă limbă. Dacă s-ar aplica acest fals criteriu oricărei alte limbi, limbii ruse de exemplu, ar trebui să descoperim încă vreo 50 de noi limbi. Mie, de exemplu, mi-i rușine să discut despre problema „limbii moldovenești”. Nu se poate demonstra că doi și cu doi fac cinci. Cine spune că fac cinci are el datoria să demonstreze, și nu celălalt, care spune că doi și cu doi fac patru.”  (Vasile Gârneţ)