Vitalie Ciobanu, Revanșa literaturii. Ficțiuni critice. Editura ARC, 2019
 

Un mare pictor român, Ștefan Câlția, elev al lui Corneliu Baba, este prezent cu o expoziție personală la Chișinău, găzduită de Muzeul Național de Artă al Moldovei în perioada 1 noiembrie – 15 decembrie 2019 (curatori: Alexandra Manole și Matei Câlția).
Pornind de la o serie de desene făcute de artist la finalul anilor ‘80, expoziția „Uroborus” invită publicul într-o călătorie în patru capitole.

Dintre toate națiunile europene implicate în cel de-al Doilea Război Mondial, națiunea germană e singura care și-a făcut pe deplin metanoia, singura care s-a căit sincer pentru răul pe care l-a făptuit.

Lista laureaților Nobel a fost deschisă pentru „falanga optzecistă” europeană de poloneza Olga Tokarczuk (57 de ani), o autoare tradusă și apreciată în România. Premiul Nobel 2018 (un premiu amânat din cauza unui scandal sexual, financiar și politic la Academia Suedeză – înainte doar războaiele au lipsit lumea pentru câțiva ani de Nobelul literar) i-a fost acordat autoarei pentru „o imaginație narativă care, cu o pasiune enciclopedică, ne vorbește despre transgresarea frontierelor ca o formă de viață”.

Anul 2019 a fost unul special pentru Comitetul Nobel deoarece a consemnat o premieră – pentru întâia oară s-au decernat două premii (unul pentru 2018, și altul pe 2019), după ce anul trecut, în urma unui scandal ce a vizat o membră a juriului, premiul nu a mai fost decernat.

La un an de la Centenar, am apropiat artistic cele două maluri ale Prutului.

Literatura de limbă engleză nu încetează să surprindă prin înaltul profesionism al scriitorilor care o reprezintă. Autorii de succes ajung să fie cu adevărat cei mai buni dintre cei mai buni, fiind capabili să completeze manuscrise foarte voluminoase într-un termen record, fără niciun compromis în privința calității. Romanele de 900 de pagini au devenit un lucru obișnuit pe piața editorială anglofonă și, cel mai important, ele își găsesc milioane de cititori.

Panglicar
în zilele
vieţii, tot
moartea
a avut
ultimul
cuvânt –
pe coroana
funerară
se putea
citi scris
cu litere

Ce erau plimbările pe corso în orașele românești de altădată, dacă nu un spectacol uman și vestimentar (adesea sclipitor), punând în valoare o gamă bogată de sentimente, pasiuni, dispoziții? Ieșeai din casă, îngândurat, și forfota străzii îți alunga tristețea, îți destrăma angoasele, te readucea în sânul comunității. Erai printre ai tăi și ai tăi te reprimeau bucuroși și voioși, căci fără tine poporul acela multicolor ar fi fost mai sărac, incomplet.

Inițiat de către eminentul muzician Anatol Ștefăneț, Ethno Jazz Festival s’a impus ca reper inconturnabil al vieții culturale basarabene. Avui fericirea de a fi invitat să prezint toate cele 18 ediții desfășurate până în prezent. Ca atare, în fiecare an aștept cu febrilitate luna septembrie, anticipând o nouă descindere la Chișinău.

M-am trezit cu sentimentul că ceva îmi scapă în viața asta. Că întârzii mult undeva sau deja am întârziat. Îmi verific planurile și gândurile. Totul parcă se potrivește. Încep diminețile mele spaniole aproape ca un déjà vu de cazarmă. Mă trezesc la ora când încă orașul doarme. Beau cafeaua singur, poate într-o singurătate matinală unică, și sper la lucruri mai bune.

Touch me not/Nu mă atinge-mă, filmul Adinei Pintilie, premiat în 2018 cu Ursul de aur la Festivalul de Film de la Berlin, a fost prezentat la Chișinău în cadrul Zilelor Filmului Românesc, la 12 octombrie. Este un film despre care mulți au vorbit fără să-l vadă – și este salutar faptul că organizatorii au avut curajul să prezinte, unei săli pline, un film care stârnise deja extrem de multe controverse și reacții viscerale.

Între 21-24 mai la Chișinău s-au desfășurat Zilele Literaturii Române, ediția a V-a. Organizatori: Editura Cartier, Uniunea Editorilor din Moldova, Muzeul Național al Literaturii Române din București. Au avut loc dezbateri, lansări de carte, lecturi publice, întâlniri la biblioteci, licee și la Academia de Științe (Institutul de Filologie Română „B.P. Hasdeu”).

Fenomenul Pitești a redefinit limitele (in)umanului. Nu multe momente cunoscute din istoria totalitarismului – și, de fapt, a întregii umanități – „concurează” cu monstruozitatea acestui plan de reeducare. În Marea carte a inumanității. O istorie a ororilor în 100 de episoade (v.

„Pe pământ tot ce există are nevoie
din când în când să plângă.”
Nichita Stănescu
 
I
Conform teoriei corzilor, zisă și teoria stringurilor, totul este vibrație, totul zbârnâie.

Pentru că în acele timpuri încă nu există cărți, din neavând altceva ce face, zeitățile și împărătesele epopeilor pur și simplu țes, bat culori la războiul ițelor, în vreme ce soții, fiii, amanții lor bat la războaie sângeroase.

se-apropie data-limită cînd mai poţi
să-ţi trimiţi poeziile, fotografia, cv-ul
ca să fii primit pe insula de cristal.
 
însă juriul (ştie dinainte totul)

La temelia casei noastre,
e dragostea noastră.
Cu centura aceasta de siguranță,
nu mai suntem vulnerabili
la niciun fel de cutremure.

Pînă a începe să citesc cartea de care mă ocup astăzi, nu aveam nici cea mai mică idee despre cît de multe sînt textele privitoare la impactul mijloacelor digitale asupra istoriei. Constat acum că volumul lor este copleșitor. Avem de a face cu un domeniu de cercetare care nu mai este de multă vreme marginal. Nu numai că el se extinde văzînd cu ochii, dar este și foarte divers (nu mai spun cît de contradictoriu).