Ut, quem primum fecerat illa litteratum,/
Haec, novem Pyeridum trahens
comitatum/ Prosa…
Stephanus de Tournai
 

cataclism
o bestie mă sfârtecă din interior
un trup de fiară îmi tot dă târcoale
o bandă de torţionari îşi înfige cuţitele în mine
                                                dinăuntru

Iep
U
Re
Încă dădea din urechi şi din coadă
îi vedeam muşchii încordaţi
 
când smulgi pielea
trebuie să tai urechile şi coada
 
iepurii nu urlă
clipesc doar din ochii albaştri
bulbucaţi de durere
 

articol: 

Scriere autobiografică, cronică fidelă a unor evenimente importante trăite de autor şi, totodată, parabolă a jocului riscant cu istoria, care devine un joc esenţial, cel de-al doilea volum de memorialistică al lui Boris Buzilă – după ce primul, intitulat În prezenţa stăpânilor. Treizeci de ani la „România liberă”, i-a apărut cu un deceniu în urmă la Editura Compania – este o lucrare importantă în raftul cărţilor ce vorbesc despre Basarabia, basarabeni, „basarabenitate”...

Scriitorul - şi, cu deosebire, poetul – nu are nevoie de bani, fiindcă el trebuie să se hrănească numai cu „ambrozie şi nectar”, adică vara cu dudele, corcoduşele şi vișinele de pe marginea drumurilor, iar toamna cu nucile şi gutuile de prin parcuri; iarna şi primăvara devreme, dacă nu mai găseşte niscaiva porumbrele vinete prin hăţişuri, dumnealui trebuie să ajuneze, fiindcă alte fructe nu sînt, şi ajunatul îi face bine la inspiraţie. Pe scurt, scriitorul – şi, mai ales, poetul – poate muri fără grijă, fiindcă nimeni nu are nevoie de el.
 

articol: 

„Mi-a venit în minte un gând – era aparte, era frumos, era neaşteptat - , nu l-am notat. L-am pierdut. L-am jelit apoi, ca şi cum aş fi pierdut ceva de preţ, apoi mi-a reapărut şi, fiind sigur că de astă dată îl voi păstra, nu l-am notat şi l-am pierdut din nou. Zeci de cărţi ucise în felul acesta, zeci de avorturi ale minţii, nejudecate şi nepedepsite de nici o religie, de nici un tribunal”. Este un fragment memorabil cu care debutează noua carte a lui Gabriel Liiceanu Întâlnire cu un necunoscut (Bucureşti, Humanitas, 2010).

articol: 

Am mai avut prilejul să scriu, în acest colţ de pagină, despre cărţile lui Tony Judt (ultima dată, acest lucru s-a întîmplat în septembrie 2008). Invariabil, observaţia preliminară a fiecărei cronici (în total, au fost două) a consemnat caracterul provocator al cărţii. Nici aceea pe care mă pregătesc să o comentez astăzi nu face excepţie de la această „regulă”. Dar, faptul că publicarea ei, în vara acestui an, a coincis cu stingerea prematură din viaţă a autorului pare a conferi acestei trăsături o semnificaţie şi mai adîncă: aceea a unui veritabil legat testamentar.

articol: 

Romanul Hertei Müller Leagănul respiraţiei a fost publicat în 2009, cu puţin timp înainte ca autoarea să primească Premiul Nobel pentru literatură. Dacă în romanele anterioare Herta Müller relua elemente ale propriei biografii, descriind experienţe trăite în România ceauşistă, Leagănul respiraţiei îşi are sursa într-o experienţă colectivă.

articol: 

Monografia lui Vlad Caraman „În preajma revoluţiei” de Constantin Stere. Elemente de poetică a Bildungsromanului, Chişinău, Gunivas, 2009, 120 p. se impune prin modul de abordare care refuză metoda tradiţională sau traseul impresionist. Autorul îşi propune să întreprindă o analiză poetică sau, dacă vorbim mai la concret, o analiză naratologică, care ar proba modernitatea şi chiar postmodernitatea textului scriitorului nostru interbelic.

articol: 

Aliona Grati este autoarea a două cărţi despre lirica feminină interbelică din Basarabia: Magda Isanos. Eseu despre structura imaginarului (2004) şi Privirea Euridicei. Lirica feminină din Basarabia. Anii ’20-’30 (2007), ambele receptate favorabil de critica literară, inclusiv de cea de strictă specialitate (despre ultima s-a pronunţat şi revista Contrafort la vremea apariţiei cărţii).

Revenind la Chişinău, la începutul lunii septembrie, de pe litoralul de la Bodrum, Turcia, împreună cu colegii mei de editură, încercaţi de o nouă deziluzie, aşa cum auzisem deja de eşecul referendumului constituţional, mă gândeam că nu e normal să îţi urăşti chiar atât de mult ţara, oricât de multe resentimente ţi-ar trezi ea. Eram încă sub impresia unei neinspirate demonstraţii de antipatriotism moldovenesc, care se produsese acolo, pe tărâm turcesc.

O „polemică literară” care începe cu „o scrisoare deschisă” are ceva din spectacolul teatral: mă adresez „destinatarului”, dar vreau să mă audă lumea. Ergo: o pălmuială în public e una artistică, de care nu trebuie să ne supărăm.
Contrafortul mă invită, pentru a doua oară, la polemică. Prima chemare în ring am refuzat-o din cauza pacifistului inveterat Eugen Lungu, dar şi din cauza că – „oponentului” sărindu-i ţandăra – nu am putut identifica/restabili „obiectul cercetării.”

articol: 

Pe 29 septembrie 2010 la Chişinău a fost inaugurat Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”. Deşi este o idee mai veche, deschiderea unui Institut Cultural Român la Chişinău nu s-a putut face sub guvernarea comunistă. Evoluţiile democratice dintre Prut şi Nistru, după alegerile din 29 iulie 2009, au permis ca acest proiect în sfârşit să se materializeze. Directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău este istoricul Petre Guran (doctorat în studii bizantine susţinut la Sorbona).

Literatura din Republica Moldova şi din nordul Bucovinei este parte integrantă a literaturii române, o literatură care a suportat timp de 50 de ani o fracturare abuzivă, impusă de ocupaţia sovietică după cel de-al doilea război mondial – iată teza obligatorie cu care trebuie începută orice prezentare, oricât de sumară, a creatorilor români dintre Prut şi Nistru în faţa publicului străin, mai puţin familiarizat cu istoria acestei zone.