Mircea Cărtărescu,  Frumoasele străine, Humanitas, 2010.
 

articol: 

 Chişinău, vara 2009

articol: 

La începutul anului 2007, Institutul Cultural Român de la Lisabona organizase un mini-turneu (de maxim succes) al grupului Trigon în Portugalia: evoluţii la festivalul de jazz din Portalegre, la Évora şi Lisabona, primite cu neobişnuit entuziasm de către publicul – exigent până la circumspecţie – al celei mai occidentale ţări latine europene.

articol: 

După o carieră de jurnalist (colaborând cu publicaţii precum El Pais sau La Vanguardia), după ani buni petrecuţi în industria de publicitate şi apoi ca scenarist la Hollywood şi în urma a trei volume de literatură pentru copii, Carlos Ruiz Zafón a debutat în 2001 în roman cu Umbra vântului, o carte devenită în scurt timp un adevărat fenomen literar. Vânzări uriaşe, traduceri în zeci de limbi de circulaţie internaţională şi o carte perfect articulată, fără cusur.

articol: 

Despre carte

articol: 

Viziunea europeană asupra lumii presupune existenţa unui Început, a unei Geneze, a unui moment primordial în care Universul s-a ivit din neant şi a unui Sfîrşit, a unei Apocalipse, a unei disoluţii finale. În schimb, civilizaţiile orientale plasează în Centrul lumii o Nirvana, o atemporalitate, care nu a fost creată nicicînd şi nu va dispărea niciodată. În Occident persistă concepţia de timp liniar, conform căreia lumea se află într-un progres continuu de la forme simple spre structuri tot mai complexe.

articol: 

Nostalgiile culinare, zice-se, ar fi printre cele mai persistente: ele însoțesc omul de-a lungul întregii vieți. Zeama ori borșul pregătite de mama – chiar dacă făcute în grabă, fără grija de a măsura pătrunjelul în grame ori carnea în cuburi, ci amestecate la ochi conform pașnicului și imprevizibilului gust matern – construiesc tovărășii durabile prin drumețiile existenței.

articol: 

În mediile literare din Germania s-a declanşat un scandal de proporţii, comparabil cu cel stârnit la publicarea primului volum – Decojind ceapa – al memoriilor lui Günter Grass, în care scriitorul recunoştea înrolarea sa – la o vârstă fragedă – în trupele SS. De această dată în centrul disputelor e o tânără scriitoare de 18 ani, Helene Hegemann, cu veleităţi de regizoare şi actriţă, învinuită de un dublu plagiat.

articol: 

Interviu cu scriitoarea Ulla Unseld-Berkewicz, directorul Editurii Suhrkamp
 
- Doamnă Ulla Unseld-Berkewicz, v-aţi format intelectual sub influenţa culturii promovate de „vechea” editură Suhrkamp. Ce a însemnat pentru dumneavoastră această cultură înainte de a deveni angajata şi, ulterior, directorul editurii?

Unele lucruri le facem fără intenţie – când respirăm, sau când ducem în mod repetat lingura cu supă la gură. Nimeni (sau aproape nimeni) nu-şi spune, de fiecare dată când respiră, „acum o să inspir timp de 3 secunde, apoi o să expir 2 secunde” sau „îmi duc lingura la gură o dată, sub unghi de 45 de grade, îmi mişc mâna înapoi, iau din nou supă în lingură, o duc din nou spre gură, sub un unghi de 45 de grade” – chiar dacă astea sunt descrieri mai mult sau mai puţin exacte ale acţiunilor pe care le facem atunci.
 

articol: 

(Scurt tratat asupra inocenței feminine)
1. Divina Comedie în trei tablouri
Naturalul și firescul sunt fenomene total diferite, chiar dacă simbolismul lor mistic e consumat adesea de ignoranți ca pe un meniu disociat.
 

articol: 

Se întâmplă să-mi fie greu, atunci scriu tot felul de poveşti şi, foarte ciudat, încep să mă simt mult mai bine. Apoi, când nu pot avea ceea ce mi-aş fi dorit, când realizez că timpul a trecut pe dinaintea mea lăsându-mă cu nimicul în faţă, prind a scrie de parcă pe toate le-aş avea. În fine, ajung să fiu cea frumoasă, dar şi urâtă; bogată şi săracă; admirată şi respinsă. Devin o alta! Şi, indiferent de faptul că personajul nu sunt eu, prin el, prin tot ce simte acesta (graţie mie!), sunt cel/cea care a trăit momentul... (C. P.)

articol: 

Figura bătrânului care se aşază vizavi de mine în metroul parizian de pe linia 6, direcţia Montparnasse–Nation, mi se părea cunoscută. Îmi amintea de pensionarul de la Cahul ce descria cu multă pasiune, acum o lună, viaţa înfloritoare de care avusese parte pe vremea lui Brejnev. Fantoma tinereţii lui purta, ca un stigmat pe piept, secera şi ciocanul. El nu se îmbrăcase niciodată stileaga şi arunca cu disperare, de pe-o bancă de dinaintea sanatoriului Nufărul Alb – intoxicându-ne până la sufocare – odicolonul ieftin cu iz de petrol, „made in URSS”.

1. Ce trăsătură de caracter vă definește cel mai bine și care a fost cea mai nepotrivită calitate pe care v‑au atribuit-o alții?
2. Credeți că e posibil să trăim numai în adevăr, să excludem minciuna?
3. Ați fost vreodată cu adevărat fericit în meseria scrisului?
4. Ce prețuiți mai mult: libertatea umană sau datoria față de patrie?

articol: 

- Ce v-a plăcut mai mult la Roma? am fost întrebat de o basarabeancă stabilită în capitala Italiei, pe care am întâlnit-o la serata literară de la Accademia di Romania. - Trei locuri care v-au impresionat mai mult? a mai adăugat, observând ezitarea mea şi gândindu-se că mă ajută dacă reduce - doar la trei! - lista „frumuseţilor romane”.
Am răspuns cu un clasament mai amplu decât mi s-a cerut, iar trecerea timpului (se întâmpla în primele zile ale lui aprilie) nu m-a făcut să-mi revizuiesc opţiunile. Completez – doar puţin – comentariul pe care l-am făcut atunci.

articol: 

De când mă ştiu mi-am dorit să ajung la Roma. Cultura şi civilizaţia italiană m-au fascinat încă din adolescenţă, raportarea mea la acest spaţiu a avut mereu o aură mitică, de vis, de mister ce nu se lăsa pe deplin descifrat şi împărtăşit decât printr‑o prezenţă fizică la faţa locului.

articol: 

Interviu cu Ioana Voicu-Arnăuţoiu
 

articol: 

S-ar părea că îngerii sentimentelor sunt albăstrii şi, curios lucru, nu par deloc sentimentali, ci de-a dreptul calculaţi, până mai să cadă în raţionamente.
Îngerii raţiunii, adică – cei ai ideilor sau ai gândurilor, sau, poate – nu, ideile-gândurile nu sunt decât aripile acestor îngeri ai raţiunii, de culoarea – de ce culoare credeţi că sunt? – hai, imaginaţi-vă spectrul cromatic al lumii, al universului, al fanteziei, al visului domniilor voastre şi spuneţi-mi – de ce culoare sunt îngerii raţiunii cu aripi de idei, de gânduri?

Nu-mi pot închipui o replică mai bună a lui Hamlet-bărbătuşul
decît Hamleta,
o gură-suflet-schijă-cuib pe un drum în şapte noduri strîns
în felul în care desenează cineva o floare răsucită-n-minte
după ce a priceput că a rămîne este egal cu a pleca,
a sta este a merge în centrul tău unde te naşti,
aprins şi stins cu predicat şi cu scuipat de rîndunea,
un nene-Hamlet atît de galben că se împarte la doi cu o plăcere
care-l decapitează ca pe un cocoş cu salbă trăsnetul căzut în silă
în curtea unui abator

mereu o să fii departe de aceste locuri

de buzunarele mele pline de tristeţe

faci paşi concreţi pe scări şi carnea ta e în interiorul

                                                            tău