S-a stins din viaţă, la 9 mai 2010, Boris Buracinschi – un intelectual şi jurnalist basarabean, fost corespondent al Europei Libere, stabilit de mai mulţi ani la Tallinn. Boris Buracinschi a fost o figură luminoasă, un spirit rafinat şi erudit, dedicat literaturii, un poliglot, un excelent cunoscător al culturii ţării sale de adopţie, un promotor fervent al relaţiilor dintre Estonia şi România/Moldova. A predat limba română la Universitatea din Tartu şi a lucrat şef de departament la Biblioteca Naţională din Tallinn.

articol: 

articol: 

Revista Sud-Est Cultural, nr. 2/2010

articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

(Leo Butnaru. Ruleta românească; Liliana Armaşu. singurătatea de miercuri; O antologie de poezie, ВЕЧЕРНЯ 12 + 1 CINA ЧИНА 12 + 1 VECERNEA; Horia-Roman Patapievici. Ultimul Culianu; Nichita Danilov, Ambasadorul invizibil; Cristian Teodorescu. Medgidia, oraşul de apoi)
 
Leo Butnaru. Ruleta românească. Colecţia Biblioteca noastră. RAO – Prut Internaţional, 2010, Bucureşti. 

articol: 

Se spune că, nu cu mult timp în urmă, cunoscutul lingvist şi filozof american, Noam Chomsky, anunţând un seminar deschis, s-a pomenit cu o sală arhiplină, în care se înghesuiau laolaltă oameni feluriţi, unii experţi, alţii atraşi numai de numele savantului. Chomsky nu s-a pierdut cu firea, nu a scos niciun cuvânt, ci doar a început să scrie, foarte repede, fără să dea nicio explicaţie, o mulţime de lucruri complicate pe tablă. După o oră şi jumătate în care nu s-a oprit din scris, a anunţat pauza seminarului şi s-a retras în tăcere.

articol: 

Silke Scheuermann s-a născut în 1973, la Karlsruhe. După absolvirea şcolii, a studiat ştiinţele literaturii şi arta dramatică în Frankfurt, Leipzig şi Paris. De la vârsta de 20 de ani a început să scrie. Pe lângă recenzii, publică poezii şi povestiri în reviste literare şi în antologii. „Mi-am căutat mult timp vocea proprie, de autor”, zice ea. În 2001, Silke Scheuermann a primit cel mai faimos premiu pentru tinerii scriitori: Premiul oraşului Darmstadt – „Leonce-und-Lena”.

articol: 

Mai întâi, Aktionsgruppe Banat „Grupul de acţiune din Banat” (1972-1975), din care a făcut parte şi Rolf Bossert, alături de William Totok, Richard Wagner, Gerhardt Csejka, Ernest Wichner, Johann Lippet ş. a., apoi şi Rolf Bossert se vor cufunda în istoria „întunecatului deceniu”, istorie lipsită de glorie, cenuşie, parcă lipsită de amintiri.

La începutul lunii iunie, a fost la Iaşi Roland Erb, un pasionat traducător din literatura română în limba germană; iată o scurtă enumerare, din memorie, a titlurilor româneşti traduse de el: două ediţii Eminescu, o ediţie Bacovia, alta Blaga, Matca lui Marin Sorescu, romanul Cimitirul Buna-vestire al lui Arghezi, nuvele de Sadoveanu, Jurnalul lui Mihail Sebastian, poeme de Ştefan Augustin Doinaş, de Ana Blandiana etc. şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, romanul subsemnatei, Nudul Dianei (co-traducătoare: Julia Richter).

Ediţie de ediţie, recunosc, încerc o oarecare nostalgie a precedentelor întâlniri ale artelor scenice de la Chişinău şi întrezăresc o anumită stare de anticipare, dar şi de speranţă a evenimentelor ce urmează să aibă loc. Însă anul acesta criza se pare că nu a afectat festivalul numai din punct de vedere economic, dar şi la nivel conceptual.

Viaţa culturală a Chişinăului murise. Sau intrase într-un soi de hibernare letargică. Nu se mai întâmpla nimic, când..., brusc ne-au copleşit, au dat buzna peste noi, şi unul peste altul, evenimentele: Festivalul de film documentar „Cronograf”, Zilele Literaturii Române la Chişinău, Zilele Filmului American, Festivalul Filmului German şi, în sfârşit, Bienala Teatrului Eugen Ionesco (BITEI), altfel spus – zece zile de teatru bun!
 

- Oamenii albi ne-au luat solurile fertile și râurile, lăsându-ne în schimb acest deșert sterp, ce nu naște nimic: abia de reușește un fir de iarbă să-și scoată capul din pământul nisipos, că vântul uscat al pustiului îl și omoară. Pietre și nisip, asta avem...

Mă înfierbântasem rău când am auzit cheia rotindu-se în butuc. Parcă m-ar fi aruncat în uncrop, clocotea totul în mine. Că m-am speriat rău – e puţin spus. Bine de tot m-am speriat. Şi cum puteam să nu mă sperii dacă cineva, şi nu puteam bănui cine, intenţiona să intre în apartamentul din care fusesem alungat acum o săptămână. Da, recunosc, fusesem alungat împreună cu tatăl meu vitreg, Grig. Nu era apartamentul nostru. Era al Olgăi. S-a supărat pe Grig şi ne-a alungat. Fusese un concubinaj afişat abia după moartea mamei.

Unreal seeming yet more real than life,
Truer than things true,
If dreams these were or captured images,
Dream’s truth made false earth’s vain realities.
-         Sri Aurobindo
 

Prima grijă matinală a tatei era s-o scoată din garaj pe Maşka. Devenise un fel de tabiet fără de care, pentru el, soarele nu strălucea destul. Un întreg ritual care începea, în mod obișnuit, cu dezmierdarea „Hai, Mașka!” înecată uneori de tusea sacadată a tatei și vuietul răguşit al mașinii. Inconfundabil acel huruit pe două voci însoțit de mirosul de benzină arsă dizolvat în fum de tutun.

Deunăzi a avut loc o întâlnire la Chişinău, în cadrul Zilelor Literaturii Române în RM, cu Varujan Vosganian, autorul romanului Cartea şoaptelor (Ed. Polirom, 2008). Emilian Galaicu-Păun, moderatorul întâlnirii, a tot insistat pe provenienţa armeană a scriitorului, ceea ce nu l-a făcut pe acesta să se indispună sau să se crispeze, chiar dacă a trezit o replică a dlui Serafim Saka:
- Păi, Varujan Vosganian e în primul rând scriitor român.

În 1784, într-un mic text publicat în revista Berlinische Monatsschrift, Immanuel Kant încearcă să răspundă la întrebarea Ce este luminarea? (Was ist Auklärung?). Deşi nu e vorba decît de o încercare, cu pasaje uneori ambigue, acest text mi se pare interesant pentru perspectiva inedită din care Kant discută problema spaţiului privat şi celui public. Să vedem, mai exact, despre ce este vorba.

Mi-am dat întâlnire cu Arzu în Jardin du Luxemburg la patru după-amiază. Mi-a spus la telefon că vrea să-mi mărturisească ceva foarte important. Nu aveam nicio îndoială că trebuia să fie vorba de o relaţie sentimentală în care se antrenase.
- Era şi timpul, mi-am zis. Hai s-o auzim, că ar putea fi interesantă, şi m-am îndreptat spre Gradină cu mult înainte de ora fixată.

Aveam în jur de cinci ore de când, la aeroportul Beauvais Tille, auzisem „Bonjour, monsieur” şi „Au revoir, monsieur”. Deja eram la aeroportul bucureştean Băneasa, aşteptând să vină microbuzul  de cursă, care să mă ducă spre Chişinău. Oarecum impacientat de întârzierea acestuia, din vreme în vreme sunam şoferul prin Rom-cosmos (de, telefonia mobilă simplifică multe...), acesta mă liniştea că, iată, circulaţia e cam dificilă, ambuteiaje, dar curând ajunge.

1. Ce trăsătură de caracter vă definește cel mai bine și care a fost cea mai nepotrivită calitate pe care v‑au atribuit-o alții?

2. Credeți că e posibil să trăim numai în adevăr, să excludem minciuna?

3. Ați fost vreodată cu adevărat fericit în meseria scrisului?

4. Ce prețuiți mai mult: libertatea umană sau datoria față de patrie?

Întreb şi eu într-o doară, chiar dacă sunt sigur că nu ai un răspuns tu, cel care nu eşti decât eu însumi...
Ce te vei face, dacă nu vei avea un loc de muncă şi, bineînţeles (a ceva ce e foarte grav!), drept strâmbă consecinţă – nu vei avea bani?

înlănţuire
Te-am căutat după culise de dealuri şi arbori
                                                miniaturali
în leagănul anemonelor de mare
printre căderi păgubitoare de limite