I. Numai naivii şi înăcriţii fără leac pot crede că scriitorii vin la barul Uniunii îmboldiţi doar de eternul viciu: să beie. Nu-i vorbă, o fac şi pe asta, dar aici mă simt obligat să vă reamintesc că scriitorul e artist, iar artiştii descind direct din Dio­nysos, zeul în venele căruia curgea mai multă razachie decât hemoglobină.

articol: 

Romanul Gabrielei Adameşteanu, Provizorat (Polirom, 2010), sugerează că întrebările adresate de mine în această rubrică din Contrafort – E posibilă o etică a neuitării? Avem cumva obligaţia de a ne aminti victimele şi, deopotrivă, călăii? etc. – ar fi un lux, prima relaţie cu trecutul fiind să-l cunoşti mai întâi.
 

articol: 

Robert Şerban este un scriitor apreciat, de succes, fără a raporta termenul la o scară anumită. Este un model cum se poate produce scriitorul, încet, fără grabă sau ostentaţie inutilă, în mediul în care activează zi de zi, între prieteni, apropiaţi, între toţi cei împătimiţi de literatură. Este chiar poziţia sa, pe care a expus-o într-un interviu recent din presa locală: „…de când există Internetul, lumea s-a schimbat şi-n bine. Poţi să fii artist cu cotă chiar dacă trăieşti într-un sat de munte, în măsura în care arta ta e de calitate.

articol: 

Tamara Cărăuş este unul dintre reprezentanţii de clasă ai eseisticii române. Scrupuloasă, doctă, aplicată, cu bibliografia la zi în domeniul său de interes (că e vorba de naratologie postmodernă sau de naţionalisme în Europa postbelică), cu un doctorat în litere susţinut la Universitatea Bucureşti, autoarea noastră, originară din Basarabia, a devenit în ultimii ani un fel de „olandez zburător” al studiilor academice: a fost bursieră a Colegiului Noua Europă din Bucureşti şi a avut proiecte de cercetare la instituţii prestigioase din Marea Britanie, Suedia, Olanda, Republica Cehă, Austria (şi este doar ceea ce ne-a lăsat să aflăm cu parcimonie!).

Institutul Polonez, săptămânalul „Observator cultural”, revistele „Orizont” şi „Contrafort” au plăcerea de a vă anunţa lansarea celei de-a 10-a ediţii a concursului
 
Eseu despre cultura şi istoria poloneză a sec. XX  şi XXI,
ediţia a 10-a, 2011, cu tema „Opera şi personalitatea lui Czesław Miłosz”
 
Premii:

În orice discuţie ne-am angaja cu prietenii, cu colegii sau cu persoane necunoscute, chiar şi pe teme mai elevate, până la urmă tot la inepuizabilele noastre probleme cotidiene ne vom întoarce. Vorbim continuu, până la saturaţie şi repulsie, despre sărăcia noastră eternă care ne face faimă proastă în lume, despre politicienii noştri egolatri şi ineficienţi, despre tarifele exagerate la căldură, gaze şi electricitate, despre crimele sângeroase comise aproape zilnic în capitală sau aiurea.

În Moldova nu se întâmplă evenimente majore, dacă o comparăm cu alte ţări din regiune. O băltire fără orizont, o mediocritate a vieţii pe care o consemnăm resemnaţi, în pofida schimbărilor politice din ultimul timp. Ce mai animă această privelişte anostă sunt campaniile electorale, dar ele fac parte din acelaşi scenariu al nimicului.