articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

articol: 

(Ion Bogdan Lefter. O oglindă purtată de-a lungul unui drum. Fotograme din postmodernitatea românească. 7 postmoderni: Nedelciu, Crăciun, Müller, Petculescu, Gogea, Danilov, Ghiu; Andrzej Stasiuk în limba română. Fado. Nouă; NRF – Noua Revistă Filologică)
 
Două cărţi de Ion Bogdan Lefter
O oglindă purtată de-a lungul unui drum. Fotograme din postmodernitatea românească. Piteşti, Paralela 45, 2010.

A scrie este o experienţă care izolează. Foaia imaculată cere imperios solitudinea, această teribilă reculegere din claritatea goală a unei lămpi care îi provoca ameţeli lui Stéphane Mallarmé. El n-a putut trece peste această încercare decât îndepărtând lampa. Iar Kafka, care nu era „nimic altceva decât literatură”, potrivit propriei sale expresii, îi vorbeşte lui Félice de un proiect singular: a te instala cu o veioză, şi cu tot ceea ce ai nevoie pentru a scrie, în centrul unei imense pivniţe izolate.

Scriitor eurofon trăind călătoriile sale culturale şi livreşti între Istanbul şi Paris, Nedim Gürsel crede că intrarea Turciei în Uniunea Europeană ar fi un adevărat atu.

Despre filmul Nuntă în Basarabia mi-a povestit, pentru prima dată, un amic din România. Era vizibil încîntat. Se simţea mult entuziasm şi multă determinare în vocea lui. Într-un final, cînd îşi epuizase elanul într-o mulţime de adjective (e „bestial”, „autentic”, „cu mult umor”, „altfel”, „provocator”, „ironic” etc.), veni desigur şi „sentinţa”: trebuie să-l vezi neapărat. După ce am mai schimbat cîteva opinii la telefon, ne-am luat rămas bun şi am promis amicului meu să caut filmul.

articol: 

Filmul lui Nap Toader Nuntă în Basarabia, care a avut premiera în luna septembrie, este o mare surpriză, iar succesul său de casă se explică nu doar prin calitatea acestuia, ci şi prin nevoia de altceva a amatorilor români de cinema.

articol: 

Hans Magnus Enzensberger s-a născut în 1929 într-un orăşel din Suabia şi este astăzi, după o lungă şi prodigioasă carieră literară de poet, prozator, eseist şi traducător, unul dintre patriarhii literaturii germane contemporane, alături de Günter Grass (1927) şi Martin Walzer (1927). Debutul său ca poet, în 1957, cu volumul de versuri Apărarea lupilor („Verteidigung der Wölfe”), a avut, aşa cum scriau criticii, „efectul unui trăsnet” în peisajul poeziei germane postbelice.

articol: 

La numai 36 de ani, Juli Zeh se numără printre tinerii autori germani care au confirmat deja, bucurându-se în egală măsură de aprecierea aproape unanimă a criticilor, dar mai ales de un remarcabil succes la public. Primul ei roman, Vultur şi înger (2001), a fost premiat pentru debut, fiind tradus aproape simultan în peste 20 de limbi. Este vorba de o poveste întunecată despre dependenţa de droguri, crime, obsesii amoroase, totul ambalat într-o formă aparentă de policier noir.

Majoritatea discuțiilor care au loc la întâlnirile diasporei moldovenești în Washington DC se petrec cu „Moldova în minte” și leninistul „Ce-i de făcut?” pe limbă…  Convorbirile alunecă, cumva firesc, spre acest bloc psihologico-discursiv, fie că au, ca punct de pornire, Premiul Nobel pentru Pace al lui Obama, Canon vs Nikon, fast-food vs mâncarea de acasă, ori recenta victorie a republicanilor la alegerile intermediare din 3 noiembrie, și sunt relativ independente față de contextul în care se desfășoară: restaurant, apartament, autobuz/metrou sau parc…

Aproape toate lucrurile pe care le facem, le facem în urma unui angajament. Pe care ni l-am asumat faţă de cineva sau ceva.
Şi, ca să le facem, le repartizăm un interval de timp.
J. G. Ballard – într-o povestire care se cheamă Chronopolis – are un dialog:
„De ce e ilegal să ai un ceas?”
Stacey a trecut o bucăţică de cretă dintr-o mână în alta.
„E ilegal?”

articol: 

De vreun an sau doi Clipa siderală a devenit simplu, printr-o democratică reducere a titlului, Clipa. S-ar părea că nu e mare lucru – doar un adjectiv fiţos mai puţin! Pentru subtili, schimbarea ar echivala totuşi cu o înnoire de program. Noua denumire renunţă la mofturile astrale şi se fixează într-un salutar pragmatism terestru. Azi umblatul cu capul prin nori şi stele nu mai e deloc trendy. Adio deci romantisme, bună ziua, realitate! Cam asta ar trebui să ne sugereze chirurgia estetică operată pe titlu.

Notiţele de până acum, precum şi cele ce vor urma, nu respectă o strictă cronologie şi nu conţin nici descrieri de locuri şi aşezări, toate acestea pot fi lesne aflate de prin enciclopedii şi vademecumuri. Autorul, deplin conştient de faptul că unele lucruri care ar fi putut interesa cititorul din acele vremuri nu aveau nici o şansă de a fi publicate, nici măcar nu şi-a făcut însemnări. Aşa că el poate oferi, azi, doar impresii generale asupra celor petrecute, dar şi, punctual, descrierea unor evenimente şi fenomene care au rămas adânc incrustate în aducerea sa aminte.

Am coborât din autobuz la Châtelet cu gând să traversez Sena pe jos. Parisul arăta la acea oră splendid. Soarele apunea în imperiul unui decor ce părea creat de mâna celui mai mare Pictor impresionist. Luminile vaporului Mirage se răsfirau tremurânde pe apa întunecată, lăsând în urmă trene lungi şi jucăuşe pe măsură ce acesta avansa spre arcadele maiestuoase ale Podului Schimbării (Pont au Change).

Curentul cyberpunk din literatura şi cinematografia science-fiction, la fel ca şi o serie de discipline spirituale orientale, promovează ideea că percepţia lumii prin intermediul simţurilor nu garantează veridicitatea ei. Simţurile omeneşti sînt doar semnale bioelectrice şi dacă spre terminaţiile nervoase ar fi transmise nişte impulsuri electrice de aceeaşi intensitate, generînd o lume virtuală, atunci rămîne incert dacă omul ar reuşi să distingă realitatea de simulacru.

1. Ce trăsătură de caracter vă definește cel mai bine și care a fost cea mai nepotrivită calitate pe care v‑au atribuit-o alții?

2. Credeți că e posibil să trăim numai în adevăr, să excludem minciuna?

3. Ați fost vreodată cu adevărat fericit în meseria scrisului?

4. Ce prețuiți mai mult: libertatea umană sau datoria față de patrie?

articol: 

Teodor Ajder: La câteva luni de la vernisajele tale din Arad şi Timişoara, la sfârşitul lui mai 2007, ţi-ai lansat lucrările de la ultima expoziţie şi pe Internet. Odată la câteva luni adaugi colecţii noi de fotografii. De ce ai trecut de la galerii la Internet?

articol: 

Într-o strălucitoare dimineaţă de august din acest an, am plecat din saxonul Leipzig spre Weimar, împreună cu Marga, soţul ei – asiduul traducător, şi din limba română, Roland Erb – şi cu prietena şi traducătoarea mea Julia, pe post de şofer. La propunerea lui Roland, ne-am oprit şi la Naumburg (oraş din Sachsen-Anhalt, landuri în care mai fusesem în 1998, cînd am avut o lectură din primul meu roman la Magdeburg şi Osterburg); la Naumburg urma să vedem străvechea şi celebra catedrală Sfîntul Petru şi Pavel, fondată în sec.

Prima lui constatare a fost că, cel puţin din câte înţelegea el, din câte i se deschidea, i se arăta în conştiinţa sa, era că – virgulă – conştiinţa unui om mort nu se deosebeşte catastrofal de conştiinţa unui om viu. Pur şi simplu, Cincinat Ignat conştientiza că deja este mort, precum, acum un timp, conştientiza că mai trăieşte.

„Cel viu odinioară este mort acum

Noi altădată vii acum murim

Cu puţină răbdare”

 (T. S. Eliot, Tărâmul pustiit)

1.

ca şampania ţinută la cald – dacă 39.5 nu-i chiar febră! –, acest trup în spume se

articol: 

Procesul de liberalizare a societăţii, care nu a scăpat (şi nu ştim când va scăpa definitiv) de vechile structuri ale unui regim totalitar, decurge anevoios. Desprinderea lumii româneşti de vechile mentalităţi, mai bine spus, reflexul literar al acestui fenomen, se manifestă, mai cu seamă, în structura caracterului artistic. Personajul societăţii în schimbare cunoaşte două tipologii exemplare. Anume în etapele de cotitură se evidenţiază mai pregnant lumea polarizată de opoziţia „adaptat – neadaptat”.