***

Vitalie Ciobanu, Zilele după Ores­te (proză). Editura Humanitas, 2019
 

Sud-Est cultural, nr.2/2019
 
Un număr dens, cu texte interesante – cronici de carte, sinteze literare, eseuri, poezie, proză, fragmente de teatru… –, așa cum redacția și-a obișnuit de mult cititorii.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău se numără printre organizatori din acest an ai Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, desfășurat între 28 august și 1 septembrie curent. Vor fi prezente 24 de edituri de pe ambele maluri ale Prutului, instituții de prestigiu, cum sunt: Humanitas, Polirom, Curtea Veche Publishing, ART, Litera, Junimea, Nemira, RAO, Cartier, ARC, Știința, Trei, Vremea, Prut, Editura Universității din Craiova ș.a.

La 65 de ani și cu peste 16 volume publicate – atât romane, cât și poezie sau teatru – Ralf Rothman se numără printre cei mai apreciați scriitori germani contemporani. Dovadă stau atât numeroasele premii primite (peste 23, de la Premiul Heinrich-Böll, în 2005, la Kleist, în 2017), cât și traducerile în limbi de circulație internațională. Printre temele sale predilecte se numără singurătatea, alienarea pe care o aduc schimbările sociale, duplicitatea morală, traumele iscate de lupta cu un destin potrivnic.

Anul Centenarului ne-a provocat la o reflecție despre românitate în cea mai profundă și mai extinsă dimensiune a ei, dimensiune care – în chip limpede, însă nu fără un revers traumatic – depășește fatalitatea geopolitică.

Ce-i spune
o sondă
de petrol
din Golful
Persic, la
retragerea

În ultima perioadă se poate constata apariția unor fenomene emergente în literatura de ficțiune. Dintre acestea se remarcă în mod deosebit curentul new weird, care se bucură astăzi de o popularitate imensă.

La doi ani de la redeschiderea Muzeului Național de Artă al Moldovei (MNAM), am asistat la prima expoziție mare de scenografie și ne bucurăm că aceasta ne-a fost oferită de Fundația Löwendal, cea care are ca scop major promovarea memoriei și artei pictorului George Löwendal (1897-1964).

Era o jună frumoasă și ambițioasă în anul 1938, după ce absolvise prestigiosul Liceu Jeanne d'Arc din Chișinău, când a ajuns la Academia de Arte Frumoase din București. S-a înscris la clasa de pictură a lui Francisc Șirato. În fatidicul an 1940 aceasta decide a se întoarce în Chișinăul natal și se înscrie la atelierul pictorului Moisei Gamburd.

Mă uit peste însemnările mele de cinefil din ultimii ani. Am pus note mari și, uneori, am oferit prea generos superlative unor filme. Multe s-au estompat și nimic din ce rezistă în memoria mea – o secvență, o imagine dintr-un film pe care s-o pui într-o ramă… – nu se compară cu „Cernobîl”, serialul produs de HBO în parteneriat cu Sky UK (regie Johan Renck, scenariu Craig Mazin). Sunt copleșit. O capodopera cinematografică, după părerea mea, a ultimului sfert de secol.

Căldura verii l-a adus exact unde trebuia: la malul unui râu. Nu era un râu oarecare, ci unul în care puteai să te scalzi și să prinzi pește. Asta înseamnă să ai noroc. Râul se numea Nistru, iar orașul în care poposise eroul nostru era Soroca, care, în mod sigur, a lăsat în sufletul său o urmă… ei, cum o urmă? adică una singură! – așadar, ca să fie clar pentru toți, a lăsat urme adânci, ca albia Nistrului când malurile se apropie foarte tare unul de altul.

Considerat a fi cea mai recentă varietate de mass-media, Internetul, generos și atractiv, permite tuturor ființelor umane să-și facă un cont de Facebook, să se înscrie pe Instagram, să frecventeze anumite bloguri, să acceseze diverse site-uri, să vizioneze un video, să comenteze postările cuiva.

Într-o societate în care cuantificarea a devenit simbolul obiectivității și în care, în plus, eficiența și produc­tivitatea sunt idolii unor culte care au reu­șit să-și creeze ritualuri și comunități – 
și întregi sisteme de „management” al timpului, conceput și el în termenii unei resurse ce trebuie folosită –, am început să utilizăm dispozitive cu un scop aparent neutru: automonitorizarea.

Dorin Dușciac: Stimate domnule Alexandru Herlea, sunteți un proeminent membru al exilului românesc de dinainte de 1989 și ați avut o implicare importantă în refacerea cadrului democratic, în reconstituirea unor partide istorice în România postdecembristă, atunci când ați fost o vreme, în mandatul președintelui Emil Constantinescu, și ministru al Integrării Europene.

La aceeași masă, Dinescu și Cioclea
 

Am avut dintotdeauna şi am şi acum o mare reactivitate emoţională la tot ce trăiesc. Mai mult, pot spune chiar că evenimentele din viaţa mea sînt emoţiile. Prima şi cea mai mare preocupare cînd scriu un text, fie proză, fie poezie, e să re-creez în el emoţia (frica, bucuria, tristeţea, angoasa, mînia etc.) pe care mi-o trezesc întîmplările trăite. Mai întîi, pentru a mă elibera astfel de ea.

Să îți lași personajele să vorbească cu mintea și inima lor, să îți înfrânezi orice tentativă de orgoliu auctorial, să te retragi discret în penumbra textului, iar absența ta să îl îmbogățească constant, să îi confere suflu autentic și atmosferă tandră, învăluitoare.

Trimis-a Cuvântul
Său și i-a vindecat pe ei.
(Psalmi, 106 / 20)
 

În fața unui zid înalt de beton în care era închisă o ușă de fier un avizier într-o cutie de lemn cu vitrină și afișe cu portretele retușate ale unor personaje care vor evolua pe ecran în acea seară caldă în vară
- cu vânzătoare de semințe așezate pe scăunele
- cornete subțiri din foile caietelor de școală ale unor