Şotron
Tu ai plecat să vezi lumea:
până la Sofia – 26 de ore.
Eu am plecat să vizitez inima pietrei:
până în inima pietrei – 26 de ore.
În urma noastră, două umbre
se reped să închidă uşa,
să tragă obloanele peste ferestre,
să ardă fotografii.
De zid, cineva izbeşte o oală de lut,
oala se face ţăndări.

la circ
 

Vreascuri
 
În mintea noastră
rămânem aceiaşi –
tineri şi frumoşi ca la douăzeci,
fie! – ca la treizeci
sau cel mult ca la patruzeci de ani.
 
Oglinda ne arată întotdeauna altfel
decât întrevedem printre gene:
pielea fină şi albă – ca de mătase,

1. soarele pieziș ne face umbrele lungi
de parcă ne-am bătut cu doi uriași și i-am învins
fiecare pe-al său
i-am jupuit și le purtăm pieile lipite de călcîiele noastre
jucîndu-ne de-a peter pan și wendy
zînele ne-au presărat în palme pulberea magică
dacă vrei putem zbura într-acolo
în țara multvisată
acolo e locul unde îți închipui că mănînci și te-ai și

Compun poezele
cu fluturași călugărițe și tufănele
și în cer își iau zborul luminoase roiuri de stele
 
Când – cuprins de fiori –
împerechez cuvinte de dor în scrisori
prin ceruri înalte iau ființă gigantice supernove

Copilăria
 
Copilăria... Carte de poveşti
Pe care viaţa-ntreagă o citeşti,
Şi alte zece vieţi o povesteşti
Şi nu-ţi rămâne timp să-mbătrâneşti...
 
E pasărea cu cel mai dulce viers
Ce cântă pentru noi dintr-un cireş,
Şi noi o recunoaştem fără greş –
E amintirea noastră de neşters...
 
Copilăria... Inima-mi tresaltă –
Ce visuri cresc din anii mei de-atunci!
Mă-ntorc pe-o clipă în copilărie
 

Zi decisivă
 
Luminiţei de la capătul tunelului
i se mai zice „A doua zi”.
Cu toată panoplia,
nimic  altceva nu se stinge atât de uşor,
ca să nu mai fii prizoniera patosului
„Fila trebuie întoarsă!”
 
 
Nota bene

păi ce să vă spun copii ai pustiului?
eu am fost cîndva într-un ţinut de creneluri
acolo oamenii ţineau în clondire tot felul de nimicuri
în jurul lor se clătinau exegeţi cu mari pălării de paie
 
pe cărări de solzi care se pierdeau în tării
cu prietenul meu catedraticul am călărit vietăţi cvadruple
cvintuple şi sexagenare

Absenţa negativului
1. infraroşu 
Când
în ardoarea rugăciunilor
bigotul atinge extazul
 
în aura gândurilor sale
cu infraroşu
l-ai putea fotografia
pe Dumnezeu...
 
2. fără 

Primul poem pentru Tata
 
Mi te-ai ascuns mereu, Tată.
 
Adevărat,
ai avut o mie şi unul de chipuri,
însă niciunul nu era al tău,
niciunul nu era al meu,
în nicio lumină nu te-am
recunoscut.
 
Nu mi-ai spus nimic...

Campo di Fiori
În Roma-n Campo di Fiori
Măsline și citrice-n coș,
Pete de vin împroșcate
Și flori azvârlite pe jos.
Fructe rozii din adâncuri
Pun pe tarabe pescarii,
Struguri în negrul ciorchine
Cad pe-mpufatele piersici.
 
În piața aceasta, aici,
Pe Bruno Giordano l-au ars;
Rugul aprinde călăul,
Gloata din jur cască ochii.
Nici nu s-a stins bine focul,
Tavernele iar s-au umplut,
Măsline și citrice-n coș

Apa

Spăl polonicul cum aş spăla capul unui prunc,

cu mare înţelegere îl îngrijesc,

mi-am dorit  şi-un uscător de păr ce stârpeşte păduchii

sau ceva similar care elimină gărgăunii din cap,

dar lumea-i lentă când e vorba de umanitate

şi rapidă atunci când neclintită stau la răscruce,

privind oameni şi-ntâmplări nici de pe lumea asta,

Al doilea jurnal al unui evadat din Est
O narațiune poetică. Fragment
 
 
…Când pacea aceea velină
va fi să inunde,-n final, chipul tău,
faţa crispată-a oglinzii ce-n lume ai fost s-a desface uşor, liniştit,
ca o apă în ultim fior de desfăt tremurat,
să se-absoarbă-înapoi în cel vis fără timp care-ai fost…
 

Să vorbeşti cuvintele aşa cum îţi vin
Să le întorci pe toate părţile ca pe un puzzle cu
1200 de piese
 
Până la urmă
Sunt singurele pe care le poţi manipula cum vrei tu
 
***
Ce bine mă simt că pot să beau cola oricând
 
Aseară în hipermarket m-am jucat de-a evadatul din

stafia
îşi întinde braţele
ca pentru o îmbrăţişare
a întunericului
fruntea i se lipeşte de coama lui
mâinile i se agaţă de margini
cum dacă ar fi să se salveze în cădere
ochii caută o stea
cerul, o apă în care se reflectă luna plină
între degetele ei saltă doi peşti
mai mult nu se atinge de nimic

bunicule
mă uit în jur bunicule
dintre cei veniţi eu tac şi urăsc cel mai mult
urăsc cuminţenia celor rămaşi
şi voluptatea celor plecaţi cu totul
valiza mea nu-i decât o vită în portbagaj dusă
încoace şi încolo peste râu
numai tu ai fi putut să-mi spui
dacă e adevărat că aşa lupt
 

articol: 

Şi tu, în ambuteiaj
 
În acest oraş – derutat nervos – … ba
nu – în această lume necăjicioasă
dezorientat-buimacă este
imposibil să nu se pomenească în ambuteiaje
şi cneazul Mâşkin –
pe
la toate răscrucile supraaglomerate
prost semaforizate
cneazul dedublat-multiplicat la

„Cel viu odinioară este mort acum

Noi altădată vii acum murim

Cu puţină răbdare”

 (T. S. Eliot, Tărâmul pustiit)

1.

ca şampania ţinută la cald – dacă 39.5 nu-i chiar febră! –, acest trup în spume se

cataclism
o bestie mă sfârtecă din interior
un trup de fiară îmi tot dă târcoale
o bandă de torţionari îşi înfige cuţitele în mine
                                                dinăuntru